ÎCCJ, Decizia nr. 6/2020

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2843 din 28 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 3286 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În motivare s-a reținut că nu este îndeplinită condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, cerință ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care constituie elementele lucrului judecat și trebuie îndeplinite cumulativ, hotărârile invocate vizând hotărâri diferite ale C.N.C.D.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în bara art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, acesta nefiind legal citat pentru termenul din 28 mai 2019 și dreptul la apărare, invocând, totodată, excepția nulității absolute necondiționate a actelor de procedură pentru termenul din 28 mai 2019, precum și excepția incompatibilității absolute a unei doamne judecător.

Totodată, s-a susținut că decizia nu este motivată în concret prin raportare la motivele invocate în cererea de revizuire și a încălcat autoritatea de lucru judecat, existând contradictorialitate între Sentința civilă nr. 3286 din 10 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Decizia nr. 1243 din 19 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, instanța de fond era obligată să citeze legal părțile și să-și întemeieze hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, or, încălcarea acestor norme imperative este sancționată cu nulitatea absolută necondiționată în conformitate cu prevederile art. 176 din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii de citare și încălcarea dreptului la apărare, se observă că recurentul a formulat cerere de judecată a cauzei în lipsă și a fost prezent la termenul din 19 martie 2019, având termen în cunoștință (fila x același dosar), astfel încât procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul din 28 mai 2019 când s-a soluționat pricina.

În acest context, nu rezultă o nelegală citare a recurentului la termenul când a avut loc judecata sau o încălcare a dreptului la apărare pentru a putea fi îndeplinită condiția admiterii recursului întemeiat pe acest motiv.

În ceea ce privește existența unui caz de incompatibilitate, se constată că recurentul nu arată concret motivele pentru care pronunțarea unei soluții într-o altă cauză, chiar având aceleași părți, ar constitui un motiv de incompatibilitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 41 sau 42 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispozițiile legale citate, invocate de recurent drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, ale cărei efecte sunt prevăzute de art. 431 din C. proc. civ.

În speță, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătorești invocate de recurentul-revizuent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Privite comparativ, contrar susținerilor recurentului, cele două litigii au obiect și cauză (situația de fapt calificată juridic) diferite.

Nefiind îndeplinită condiția identității de obiect și cauză între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile în discuție, anume dosarul nr. x/2012(obiect: anularea Hotărârii nr. 92 din 26 martie 2012, temei de drept: prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999) și dosarul nr. x/2017 (obiect: contestație împotriva Hotărârii nr. 382 din 28 iunie 2017, temei de drept: prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și ale Legii nr. 554/2004), în mod corect a reținut instanța de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice și nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentului nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2843 din 28 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2020.

GGC - CL