ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6542/2020

Ședința publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 1.02.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe, obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a sesizării înregistrate sub nr. x din 8 septembrie 2017, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea cererii și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/08.09.2017, iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de fond nu a prezentat nici un argument care să ducă la înlăturarea susținerilor sale și nu a realizat o analiză efectivă a cauzei deduse judecății.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat recurenta că susținerea instanței de fond în sensul că, din moment ce procurorul s-a pronunțat asupra unor obiecțiuni, pârâtul nu ar putea analiza plângerea pentru s-ar încălca puterea de lucru judecat a actului întocmit este nelegală și netemeinică. O ordonanță a procurorului nu are niciodată putere de lucru judecat, potrivit art. 430 și 435 din C. proc. civ. și art. 28 și 52 din C. proc. pen.

A mai arătat recurenta că al doilea argument al instanței de fond, respectiv faptul că refacerea expertizelor, încuviințarea obiecțiunilor sau efectuarea unui supliment de expertiză reprezintă atribuții ale organului jurisdicțional nu are legătură cu obiectul cauzei.

Și în ceea ce privește ultimul argument al instanței de fond, respectiv faptul că analiza pe fond a raportului de expertiză excede pârâtului, din moment ce această competență revine organului care a dispus-o, a menționat recurentul că se bazează pe greșita aplicare a normelor de drept material.

Recurentul a invocat prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2000 și a arătat că, potrivit acestuia, experții tehnici judiciari și cei extrajudiciari se supun aceluiași regim juridic al sancțiunilor disciplinare, pentru că legea nu distinge între cele două categorii profesionale. Nerespectarea oricăror dispoziții legale constituie abatere disciplinară pentru fiecare dintre cele două categorii de experți.

A menționat recurentul că, din moment ce art. 34 nu distinge între cele două categorii de experți, rezultă că orice restrângere a răspunderii disciplinare trebuie să fie aplicabilă ambelor categorii, în caz contrar făcându-se o distincție pe care legea nu o face. Totodată, o verificare profesională a expertizelor este necesară pentru a garanta faptul că acestea corespund realității și că dreptul la un proces echitabil este respectat, fiind în interesul public ca un expert care încalcă dispoziții legale în efectuarea lucrării sale să fie sancționat disciplinar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanța de fond încalcă separația puterilor în stat, acționând, practic, ca un legiuitor, atunci când introduce condiții care împiedică aplicarea art. 34 din O.G. nr. 2/2000.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că recurenta face afirmații generale cu privire la obligația motivării hotărârii judecătorești de către instanțele de judecată, fără să indice în concret care au fost argumentele invocate în cererea de chemare în judecată pe care instanța nu le-a luat în considerare. Instanța de fond a indicat atât motivele de drept pe care s-a întemeiat soluția pronunțată și a răspuns argumentelor recurentei, astfel că motivul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este neîntemeiat.

A mai arătat intimatul că efectuarea expertizei cu nerespectarea dispozițiilor legale nu atrage întotdeauna răspunderea disciplinară a expertului, ci, în funcție de dispozițiile încălcate, atrage una dintre formele de răspundere prevăzute de lege. Având în vedere și dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, doar în anumite cazuri poate fi exercitată cercetarea disciplinară de către Ministerul Justiției, iar verificarea rapoartelor de expertiză pe fondul lor nu se circumscrie acestor cazuri.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a arătat intimatul că este nefondat, întrucât instanța de fond nu a lipsit de efecte juridice dispozițiile art. 34, introducând condiții care să împiedice aplicarea acestuia.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a sesizării înregistrate sub nr. x din 8 septembrie 2017, prin care aceasta a formulat plângere împotriva expertului tehnic judiciar B., solicitând verificarea aspectelor sesizate și aplicarea sancțiunilor disciplinare.

Prin adresa nr. x/12.09.2017, pârâtul a comunicat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 32 lit. a) din O.G. nr. 2/2000, Ministerul Justiției - Biroul Central pentru Expertize Judiciare coordonează, îndrumă și controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiză tehnică judiciară, iar controlul nu privește elementele de fond ale raportului de expertiză judiciară, tehnice și specifice specialității respective.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, reținând, în esență, că în mod corect a apreciat pârâtul că nu are atribuții în ceea ce privește opinia expertului, deci în analiza pe fond a raportului depus, aceste atribuții revenind organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei. A apreciat instanța de fond că susținerile reclamantei referitoare la dispozițiile legale incidente raportului de expertiză întocmit au fost deja valorificate în cadrul dosarului penal și avute în vedere de către procurorul de caz, iar în aceste condiții apărările nu mai pot fi analizate de către pârât, în caz contrar încălcându-se puterea de lucru judecat a celor reținute în actul întocmit.

Totodată, a apreciat că numai prin exercitarea căilor de atac împotriva măsurilor din dosarul penal se poate pune în discuție legalitatea unui raport de expertiză omologat deja de organul care a dispus-o. A concluzionat instanța de fond că nu se poate reține în speță un refuz nejustificat din partea pârâtului.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident față de analiza primei instanțe și aplicarea textelor de lege, Înalta Curte reține, examinând hotărârea recurată, că nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive.

Înalta Curte reține, totodată, că sentința recurată este motivată, în speță nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de fond expunând pe larg motivele care au determinat-o să dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurentă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, iar soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este nelegală, aceasta fiind dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile.

Astfel, Înalta Curte constată că Biroul central pentru expertize tehnice judiciare are atribuții sub aspectul cercetării disciplinare a experților tehnici judiciari, dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 statuând în mod neechivoc faptul că:

"(1) Experților tehnici judiciari vinovați de abateri comise în exercitarea activității de expert li se pot aplica de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, următoarele sancțiuni disciplinare:

a) avertisment scris;

b) suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an;

c) retragerea calității de expert tehnic judiciar."

În speță însă, deși sesizat cu o cerere privind săvârșirea unei abateri disciplinare de către un expert judiciar, Ministerul Justiției - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare nu a înțeles să efectueze vreun act de cercetare disciplinară, ci, astfel cum s-a arătat, a invocat practic lipsa de competență în soluționarea plângerii reclamantei.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Art. 18 alin. (1) din același act normativ prevede că (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Înalta Curte apreciază că interpretarea instanței de fond este una restrictivă, de natură a pune în discuție chiar dreptul de petiționare al reclamantei, reglementat la nivel constituțional.

Deși C. proc. civ., ca de altfel și C. proc. pen., reglementează răspunderea administrativă (contravențională) în legătură cu activitatea expertului într-o anumită cauză, aceasta nu interferează cu răspunderea disciplinară reglementată de art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 și nici nu restrânge sfera subiecților de drept ce pot sesiza Biroul Central pentru expertize tehnice judiciare în vederea cercetării unei eventuale abateri disciplinare săvârșite de expertul tehnic.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului de soluționare a cererii este nelegal, fapt ce impune admiterea acțiunii și obligarea acestuia să soluționeze pe fond sesizarea reclamantei înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea și va obliga pârâtul să soluționeze pe fond sesizarea înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea.

Obligă pârâtul să soluționeze pe fond sesizarea înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.