ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2020

HOTĂRÂRE
21.05.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 28.12.2016 sub nr. de dosar x/2016 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției nr. 5764/IJ/DIP/2016/29.11.2016.

Prin sentința civilă nr. 2062 din 31 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiată.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3145 din 13 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 2062/31.05.2017 formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2062 din 31 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii

În motivarea recursului a arătat, în esență, că hotărârea atacată preia aproape cuvânt cu cuvânt rezoluția Inspecției Judiciare, fără a detalia situațiile concrete prezentate și dovedite punctual. A menționat recurentul că în speță s-a dovedit că atât Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, cât și procurorul desemnat în DUP 5949/P/2015 și-au exercitat funcțiile cu rea-credință și gravă neglijență, încălcând normele de drept material și procesual.

Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3145 din 13 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul a solicitat casarea hotărârii, arătând că aceasta este nelegală.

În motivare, recurentul a arătat că a solicitat lămurirea hotărârii nr. 2062/31.05.2017 întrucât s-a precizat în cuprinsul acesteia calea de atac ca fiind recursul, contrar prevederilor Legii 317/2004, art. 47 alin. (7).

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca inadmisibile, având în vedere Soluțiile de principiu din 13 februarie 2017 și 9 octombrie 2017, adoptate de judecătorii din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a solicitat desființarea rezoluției nr. 5764/IJ/DIP/2016/29.11.2016.

Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emise de pârâta Inspecția Judiciară.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea nr. 2062 din 31 mai 2017 pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, respectiv 28.12.2016, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă.

Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentința Curții de Apel București, recurată în cauza de față, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluția de clasare, în speță Rezoluția nr. 5764/IJ/DIP/2016/29.11.2016 a Inspecției Judiciare.

De altfel, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil", reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul dosarului de față poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 3145 din 13 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că, potrivit art. 446 din C. proc. civ., hotărârea pronunțată în temeiul art. 443 din C. proc. civ. este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămurirea hotărârii.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de A. împotriva sentinței civile nr. 2062 din 31 mai 2017 și sentinței civile nr. 3145 din 13 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinței civile nr. 2062 din 31 mai 2017 și sentinței civile nr. 3145 din 13 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-30
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2020-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2020
Ședința publică din data de 16 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 08.
ÎCCJ 2021-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2020-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6542/2020
Ședința publică din data de 3 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la d
Sursă