ÎCCJ, Decizia nr. 131/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin Decizia nr. 3548 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca tardivă, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1065 din 27 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care ar fi contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța de revizuire a constatat că decizia penală reprezintă ultima hotărâre, în sensul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a rămas definitivă la data pronunțării - 6 noiembrie 2017 și că de la această dată curge termenul de revizuire de o lună.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii excepției tardivității cererii de revizuire, admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate cu revizuire, respectiv Sentința civilă nr. 1065 din 27 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că, printr-o interpretare nelegală a dispozițiilor în materie, instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire a apreciat că termenul de o lună în care trebuia solicitată revizuirea începea să curgă de la data pronunțării Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, deși acest termen curgea de la pronunțarea Deciziei nr. 956 din 8 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a rămas definitivă Sentința civilă nr. 1065 din 27 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A susținut că nu ar fi putut introduce cererea de revizuire anterior rămânerii definitive a sentinței civile, că această hotărâre nu i-a fost comunicată niciodată, motiv pentru care, odată cu declararea recursului a formulat și cerere de repunere în termenul de recurs. A arătat că sentința civilă i-a fost comunicată la o altă adresă decât la domiciliul ales, adus la cunoștința instanței. Cu privire la acest aspect, a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul de acces la o instanță implică, printre altele, posibilitatea părților de a participa efectiv la proces, de a propune noi probe și de a avea oportunitatea de a-și exprima punctul de vedere. Or, primul pas în acest sens este tocmai citarea corectă și comunicarea hotărârilor, pentru a putea fi contestate.

Întâmpinarea:

Intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 513 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca nefondat. A susținut că argumentele recurentului referitoare la data rămânerii definitive a Sentinței civile nr. 1065 din 27 martie 2017 nu pot fi primite, deoarece declararea unui recurs cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege nu face ca hotărârea recurată să rămână definitivă la data respingerii recursului ca tardiv, ci la data expirării termenului de exercitare a căii de atac. A apreciat că recursul declarat nu aduce critici hotărârii recurate, ci modului în care a fost soluționată cererea de repunere în termenul de recurs prin Decizia nr. 956 din 8 martie 2018 și că niciuna dintre normele europene sau hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului invocate nu au incidență în cauză.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prin cererea de revizuire formulată la data de 23 martie 2018 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 martie 2018, revizuentul A. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1065 din 27 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care ar fi contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, termenul de o lună se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Problema care se pune în cauză este aceea de a ști care dintre cele două hotărâri pretins contrare este "ultima hotărâre", față de împrejurarea că recursul declarat împotriva sentinței civile a fost respins ca tardiv, iar cererea de repunere în termen a fost respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut, prin Decizia nr. 956 din 8 martie 2018, că recurentul-pârât A. a fost citat în mod corect la domiciliul său, iar Sentința civilă nr. 1065 din 27 martie 2017 a fost comunicată în mod legal la domiciliul părții.

Față de puterea de lucru judecat a considerentelor acestei decizii definitive, argumentele recurentului referitoare la modul de citare și la comunicarea hotărârii în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu mai pot fi supuse dezbaterii.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Așadar, decăderea, ca sancțiune procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, conduce la pierderea exercițiului dreptului procesual.

Respingerea ca tardiv a recursului, nu poate avea ca efect rămânerea definitivă a hotărârii la data pronunțării acestei decizii, așa cum susține recurentul, deoarece aceasta ar însemna atribuirea de efecte actului de procedură lovit de nulitate. În această situație, data rămânerii definitive a hotărârii este data la care expiră termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Împotriva Sentinței civile nr. 1065 din 27 martie 2017, reclamantul putea exercita calea de atac a recursului în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, cu modificările și completările ulterioare.

Față de data comunicării hotărârii, reținută cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 956 din 8 martie 2018, respectiv 7 iunie 2017, Sentința civilă nr. 1065 din 27 martie 2017 a rămas definitivă la expirarea termenului de 15 zile, așadar, mult anterior pronunțării Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017.

Așa fiind, în mod corect instanța de revizuire a reținut că ultima hotărâre, în accepțiunea art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este decizia penală, de la a cărei pronunțare revizuentul avea la dispoziție un termen de o lună pentru introducerea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, ce se împlinea la 6 decembrie 2017.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există motive de reformare a hotărârii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3548 din 25 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - CT