ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 1363/11.08.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalului Ialomița, secția Civilă a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de instanță și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Ialomița, secția II 2 Penală, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 29.09.2014, sub același număr de dosar, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

La termenul de judecată din data de 19.02.2015, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării cererii.

Prin decizia civilă nr. 968 pronunțată în data de 2 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1363/11.08.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița, secția II 2 Penală.

Împotriva deciziei civile nr. 968 pronunțată la data de 2 martie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, urmând ca instanța de recurs să verifice dacă se impunea admiterea excepției perimării.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 februarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

La data de 16 iunie 2020, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare, în principal cu privire la excepția nulității cererii de recurs pentru neîndeplinirea dispozițiilor instanței în ceea ce privește depunerea cererii de recurs în original și, în subsidiar, asupra fondului recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, pentru nedepunerea în original a cererii de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii.(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 6 martie 2017, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 7 martie 2017, recursul purtând o semnătura olografă, semnătură care, datorită modalității de depunere, se regăsește în forma imprimată.

Totodată se reține că la dosarul cauzei nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura recurentei în original.

Recurenta-reclamantă A. nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului, deși a fost citată cu mențiune în acest sens și nici nu a procedat la semnarea pe exemplarul aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiții Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura reclamantei, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

În acest sens este și soluția de principiu adoptată în ședința din 29 ianuarie 2018 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs."

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 968 din 2 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.