ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 02.05.2017, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 70/01.02.2017, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând în drept prevederile Legii nr. 554/2004.

La data de 09.06.2017 pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, față de dispozițiile art. 20 alin. (9) și alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 republicată, coroborat cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 3176 din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca tardiv formulată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a promovat recurs Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru reclamantul A. solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul-reclamant a susținut următoarele: autoritatea publică, respectiv CNCD, i-a încălcat dreptul de a fi citat și de a fi prezent la soluționarea sesizării sale de către Colegiul director al CNCD, drept prevăzut de art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000; prevederile art. 20 alin. (9) și alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, reținute de către instanța de fond sunt aplicabile strict cu privire la aspectele reținute în hotărârea emisă de CNCD pe fondul analizei sesizării sale cu privire la existența unor fapte de discriminare, împotriva acestora calea de atac fiind direct la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Recurentul susține că nu s-a adresat instanței de judecată cu acțiune în anulare în termen de 15 zile de la comunicare, dar a înțeles a formula plângere prealabilă pe care a introdus-o în interiorul acestui termen.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 70/01.02.2017, prin care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea reclamantului A., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modificată.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1), (2), (8)-(10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu".

Articolul 11 din Legea nr. 554/2004, prevede termenul de introducere a acțiunii prin care se solicită anularea unui act administrativ individual. Dar, acest act normativ constituie legea cadru, cu caracter general în materia contenciosului administrativ, dispoziția privind termenul neaplicându-se în situația când legea specială conține alte prevederi, ce sunt derogatorii de la dreptul comun.

Astfel, întrucât potrivit art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, hotărârea pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată direct la instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile de la comunicare, în mod justificat s-a constatat tardivitatea acțiunii. Reclamantului i s-a comunicat hotărârea la 20.03.2017, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 2 mai 2017, cu depășirea termenului legal.

Prin urmare, contestația formulată de recurent a depășit cu mult termenul de 15 zile, astfel încât în mod corect prima instanță a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă acțiunea de față.

Fără posibilitatea de tăgadă recurentul nu avea obligația conform Legii nr. 554/2004 să formuleze plângerea prealabilă către C.N.C.D. în sensul revocării Hotărârii nr. 70/01.02.2017 pentru că această hotărâre este act administrativ jurisdicțional, dar în termen de 15 zile putea fi atacat direct la instanța conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000, lucru care nu s-a întâmplat decât mult peste acest termen imperativ prevăzut de lege.

Prin criticile formulate, recurentul susține că i-a fost încălcat dreptul de a fi citat și de a fi prezent la soluționarea sesizării sale de către Colegiul director al CNCD.

Înalta Curte reține că, nu pot fi primite aceste susțineri ale recurentului, întrucât așa cum rezultă din cuprinsul Hotărârii care face obiectul prezentului litigiu, prin adresele nr. x, recurentul a fost citat, pentru data de 23.03.2016, apreciindu-se procedura legal îndeplinită.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 3176 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.