Decizia nr. 2892/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3156/2015 a Curții de Apel București

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.09.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr. x București, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, anularea Hotărârii CNCD nr. 186/26.03.2014. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 3156 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca tardiv formulată, constatând că Hotărârea CNCD nr. 186/26.03.2014 a fost comunicată reclamantei la data de 30.04.2014 iar acțiunea a fost introdusă la data de 16.09.2014, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea este discriminatorie, abuzivă și contravine principiului de drept al egalității în drepturi. După ce a prezentat aspecte privind fondul cauzei, recurenta a arătat, în esență, că, la data de 15.05.2014, prin poștă, a contestat hotărârea CNCD nr. 186/26.03.2014, ce i-a fost comunicată la data de 30.04.2014. Cererea sa a fost înregistrată la 19.05.2014 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 și a fost anulată, ca netimbrată. Astfel, cererea de anulare a hotărârii CNCD a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000. Termenul de 15 zile nu este un termen de decădere, ci un termen de prescripție, fiind susceptibil de întrerupere și suspendare, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit a fi lipsită de relevanță susținerea sa privind contestarea hotărârii CNCD în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București.

Apărările intimatelor-pârâte 3.1. Intimata-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că nu este emitentul actului contestat. 3.2. Intimata-pârâtă Școala Gimnazială nr. x București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect s-a reținut a fi tardivă acțiunea în raport cu data comunicării Hotărârii CNCD nr. 186/2014.

Procedura de soluționare a recursului 4.1. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 22 martie 2018, Completul de filtru a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată. 4.2. Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat. Aspect necontestat, Hotărârea nr. 186/26.03.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost comunicată recurentei-reclamante A. la data de 30.04.2014 și a fost contestată, inițial, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.05.2014 (data poștei), formându-se Dosarul nr. x/2014, dosar în care cererea a fost anulată, ca netimbrată. Ulterior, recurenta a formulat o nouă cerere de anulare a Hotărârii CNCD nr. 186/2014, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.09.2014 (data poștei). 4.3. Problema care se impune a fi soluționată este dacă Hotărârea nr. 186/26.03.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost contestată de reclamanta A. cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în condițiile în care a mai formulat, cu respectarea termenului prevăzut de O.G. nr. 137/2000, o cerere de anulare a aceleiași hotărâri ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prima instanță a reținut că, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 este un termen de decădere, ce nu este susceptibil de întrerupere ori suspendare. 4.4. Înalta Curte reține că, întradevăr potrivit art. 2.548 alin. (1) C. civ. termenele de decădere nu sunt supuse de principiu suspendării și întreruperii, însă sub rezerva ca prin lege nu se dispună altfel. Conform alin. (3) din norma menționată în precedent, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, este un termen de decădere, înlăuntrul căruia persona vătămată prin emiterea hotărârii Colegiului director al C.N.C.D. de soluționare a unei sesizări poate învesti instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al acesteia, astfel că, prin derogare de la norma de principiu, acest termen poate fi întrerupt în condițiile prevăzute de lege pentru termenul de prescripție. Sub acest aspect, relevante în cauză sunt dispozițiile art. 2.537 pct. 1 și 2 și art. 2.539 C. civ., care prevăd: "Art. 2.537 - Prescripția se întrerupe: 1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția; 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie; (...)." "Art. 2.539. - (1) În cazurile prevăzute la art. 2537 pct. 2 și 3, prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă. (2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. (3) Prescripția nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat. (4) Dispozițiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, și atunci când prescripția a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie." Din coroborarea acestor texte, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de contestare a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000, a fost întrerupt prin introducerea acțiunii în anularea Hotărârii CNCD nr. 186/2014 la data de 15.05.2014, în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiune care a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de ședință din 27 iunie 2014. Această încheiere a devenit definitivă prin respingerea cererii de reexaminare prin încheierea din 10 septembrie 2014 a aceleiași instanțe. Recurenta-reclamantă a formulat o a doua cerere de anulare, ce face obiectul prezentului dosar, la data de 17.09.2014, în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de teza a II-a a art. 2.539 alin. (2) C. civ., astfel că sub condiția "ca noua cerere să fie admisă" termenul de decădere este întrerupt, așa încât excepția tardivității soluționată de instanța de fond a fost admisă în mod greșit. 4.

Prin urmare, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauzei spre rejudecare primei instanțe.