Decizia nr. 3586/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, B., C., D., E. și F., anularea Hotărârii nr. 159 din 12 martie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în principal, să constate că faptele sesizate de reclamant sunt fapte de discriminare în temeiul O.G. nr. 137/2000 și să oblige pârâtul să aplice sancțiunea contravențională adecvată, iar, în subsidiar, instanța să oblige pârâtul să refacă investigația în cauză.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2050 din 14 iulie 2015, a admis în parte contestația formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii CNCD nr. 159 din 12 martie 2014 a și obligarea pârâtului să procedeze la o nouă analiză a dosarului nr. x/2013, cu privire la petiția nr. x din 14 noiembrie 2013, în raport cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că deși prima instanță a reținut că reclamantul a sesizat mai multe aspecte, nu a indicat care anume aspecte nu au fost analizate de către Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării. Totodată, a arătat că în sentința atacată se face trimitere la procesul-verbal de contravenție, anulat de către instanță, care nu a făcut obiectul analizei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și faptul că organismul competent a se pronunța cu privire la faptele de discriminare supuse analizei se afla în posesia înscrisurilor enumerate de instanță și le-a avut în vedere la pronunțarea deciziei în cauză. Recurenta a invocat Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București din data de 17 martie 2014, în care se constată că, prin Rezoluția nr. x/P/2013 din data de 29 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție B., G., D. și H., din cadrul secției 7 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, întrucât faptele nu există. De asemenea, a cerut să se aibă în vedere faptul că autoritatea competentă să se pronunțe în domeniul discriminării a stabilit că petentul nu a prezentat probe care să constituie fundamentul cel puțin al unei prezumții de discriminare, prin afirmațiile sesizate. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii, fiind neîntemeiată.

Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în prevederile 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante 1.1 În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 1.2 Pe fondul recursului, criticile recurentei vizează nelegalitatea sentinței atacate care, în opinia părții, este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Curtea de Apel București a admis în parte contestația formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii contestate și obligarea pârâtului să procedeze la o nouă analiză, în raport cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. În speță, se reține că, prin petiția adresată autorității pârâte, reclamantul a sesizat fapte de discriminare pe criterii sexuale, pe care le-a descris în mod amănunțit, săvârșite în datele de 23 iunie 2013 și 19 iulie 2013 de către agenții de poliție din cadrul secției 7 Poliție, solicitând sancționarea acestora în măsura în care sunt motivate de atitudini discriminatorii, Prima instanță a reținut, din conținutul hotărârii contestate, că autoritatea pârâtă a identificat doar trei fapte asupra cărora petentul solicită analiza și sancționarea conform O.G. nr. 137/2000, în ceea ce privește afirmațiile din data de 23 iunie 2013, sancțiunea contravențională și afirmațiile din data de 19 iulie 2013. Analizând petiția formulată de reclamant, instanța de control judiciar reține că autoritatea pârâtă nu a analizat integral plângerea, reținând doar cele trei aspecte menționate în hotărâre, cu privire la care a apreciat că nu sunt dovedite și ca atare nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 nefiind dovedite. Astfel, nu a făcut referire la discriminarea pe criterii sexuale invocată, care viza comportamentul agenților de poliție, atât din punct de vedere al tratamentului legal, dar și comportamental. În aceste condiții, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu a procedat la analiza corespunzătoare a faptelor sesizate, deși partea a prezentat suficiente argumente și dovezi a căror examinare se impunea pentru lămurirea situației semnalate, constând în procesul-verbal PA nr. x cu privire la care se formulase plângere, o copie a raportului agentului B., o copie a plângerii nr. x din 22 august 2013 către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, o copie a răspunsului acestei autorități nr. x din 6 septembrie 2013 și o copie a înregistrării audio din 19 iulie 2013 pe CD. Totodată, relevante în analiza petiției formulate sunt și considerentele Sentinței Judecătoriei Sectorului 2 București, date în dosarul nr. x/2013, prin care a fost admisă plângerea împotriva procesul-verbal de contravenție la care s-a făcut trimitere, dispunându-se anularea acestuia, soluție pronunțată anterior hotărârii contestate (13 februarie 2014). De asemenea, s-a apreciat în mod corect că prezintă relevanță probatoriul administrat în privința faptelor sesizate de reclamant, care nu a format obiect al analizei Consiliului, constând în corespondența purtată cu recurenta-pârâtă, Fișa de eveniment pentru noaptea de 22 - 23 iunie 2013; situația apelurilor la Serviciul 112 București; numele agenților, indicativul mașinii și al terminalelor GPS pentru serviciul de patrulare din noaptea respectivă, Fișa operatorilor de poliție și Fișă comentarii operator de poliție, prezentate electronic pe CD, transmise instanței de către Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență. Așa fiind, instanța de control judiciar apreciază că se impune o reanalizare a faptelor de discriminare sesizate, în raport cu toate probatoriile existente. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.