ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 648/15.11.2017, pronunțată de Consiliul Național pentru combaterea (C.N.C.D.) discriminării în dosarul nr. x/2017 emisă în analiza petiției nr. 4146/10.08.2017.

Prin sentința nr. 4664 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., având ca obiect "anulare act administrativ".

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București prin care a emis critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că instanța învestită cu soluționarea litigiului nu a analizat criticile sale referitoare la greșita reținere de către C.N.C.D. a incidenței dispozițiilor art. 8 alin. (2) clin O.G. nr. 137/2000.

Ori acest temei greșit reținut de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constituie un fundament al Hotărârii C.N.C.D. nr. 648/15.11.2017, stând la baza deciziei de sancționare cu avertisment a subscrisei tocmai pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite.

Recurenta a reiterat că din starea de fapt reținută atât de Consiliu cât și de Curtea de Apel București, nu rezultă că prin acțiunile sale ar fi condiționat ocuparea unui post, de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială/defavorizată, de vârsta, sexul, orientarea sexuală sau de convingerile candidaților.

Prin urmare, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel cum greșit a reținut Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cuprinsul Hotărârii nr. 648/15.11.2017, iar acest argument esențial în aprecierea temeiniciei acțiunii sale nu a fost analizat de instanța învestită cu soluționarea în fond a prezentei pricini.

Apreciază recurenta că, instanța de fond a reținut în mod greșit că în speța deferită judecății există un tratament diferențiat aplicat unor persoane aflate în poziții comparabile, care are drept efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

În speță posturile vizate, susține recurenta-reclamantă că sunt diferite, unul fiind de conducere, iar celălalt de execuție.

In concluzie, susține recurenta-reclamantă, nu poate fi vorba despre restrângerea dreptului la muncă și la libera alegere a ocupației, cât timp aceeași condiție profesională este necesar a fi îndeplinită de toate persoanele care doresc ocuparea postului respectiv. Similar, în măsura în care lucrătorul care se consideră discriminat ar fi optat să candideze pentru ocuparea postului prevăzut cu o funcție de conducere, subscrisa nu i-ar fi putut opune condiția deținerii atestatului la momentul înscrierii la concurs.

Intimatul-pârât, A. a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând fondul recursului, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză apreciindu-l ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că prin petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/10.08.2017, initmatul-pârâtul A. a sesizat C.N.C.D. în vederea constatării unui potențial tratament discriminatoriu, aplicat de către DGPMB, prin aplicarea diferită a cerinței privind deținerea atestatului în specialitatea "Psihologie judiciară - evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf", anterior încadrării pe o funcție de execuție care reclamă un atare atestat, respectiv ulterior numirii pe o funcție de conducere.

Prin Hotărârea nr. 648/15.11.2017, emisă în dosarul nr. x/2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că aspectele sesizate prin petiția menționată mai sus, mai exact "solicitarea unui anume atestat de la petent pentru a se muta de la Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la Laboratorul de Psihologie Criminalistică este discriminatorie conform art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, iar obținerea respectivului atestat nu este cerință profesională conform art. 5 din O.G. nr. 137/2000".

Prin aceeași hotărâre, intimatul-pârât CNCD a aplicat DGPMB sancțiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) lit. a) și art. 6 și 7 din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea hotărârii, Consiliul a reținut, în esență, că petentului i s-a solicitat atestatul în specializarea psihologie judiciară - evaluarea comportamentului simulat prin tehnică poligraf pentru a se muta în cadrul Laboratorului de Psihologie Criminalistică, în timp ce pentru funcția de șef al acestui laborator nu se solicita același atestat. Mai mult decât atât, Consiliul mai arată că obținerea respectivului atestat nu constituie o cerință profesională pentru ocuparea de către petent a unui post din cadrul Laboratorului de Psihologie Criminalistică.

În analiza punctuală a motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește criticile invocate de aceasta în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceste critici sunt nefondate.

Din analiza sentinței recurate în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se apreciază că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței elementele de fapt și temeiurile de drept care au aplicabilitate în speță.

Respectiv, instanța de fond a efectuat o analiză proprie a cauzei și a valorificat la pronunțarea hotărârii atât starea de fapt care a condus la aplicarea sancțiunii de către intiamtul-pârât C.N.C.D., cât și temeiurile de drept aplicabile unei astfel de situații, prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

În cuprinsul sentinței recurate nu se identifică vreo contradicție, iar recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv de casare precizează succint, doar că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Contrat opiniei exprimate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raționament juridic față de soluția adoptată, neexistând niciun argument contradictoriu care să stea la baza soluției adoptată și nici o lipsă a motivării opinie sale. În aceste condiții, criticile recurentei-reclamante susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. comstată că acestea sunt întemeiate, considerente pentru care se impune reformarea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Instanța de recurs, în dezacord cu opinia instanței de fond apreciază că, în cauză nu poate fi vorba de existența unui element discriminatoriu care să conducă la sancțiunea aplicată de către intimatul-pârât C.N.C.D., în măsura în care funcțiile analizate prin comparație, ofițer I (psiholog) în cadrul Laboratorului de Psihologie Criminalistică și șef oficiu laborator, nu vizează activități identice, în conformitate cu fișa postului nr. x din 14.06.2017 .

Așadar, conform fișei postului de ofițer I (psiholog) nr. x/14.06.2017, existentă la nivelul Laboratorului de Psihologie Criminalistică, atribuțiile acestuia implică: - evaluarea comportamentului simulat prin tehnică poligraf - având ca obiectiv investigarea sincerității persoanelor suspectate de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală sau a celor care au cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal; - analiza psihologică a comportamentului infracțional, având ca obiectiv elaborarea profilului trăsăturilor psihocomportamentale ale persoanei necunoscute care a săvârșit, în mod repetat, infracțiuni grave împotriva persoanelor sau patrimoniului; - evaluarea personalității criminale - constând în analiza psihocomportamentală a persoanelor suspectate de săvârșirea cu violență a unor fapte prevăzute de legea penală, stabilirea gradului de pericol social al acestora, precum și adaptarea de către organele judiciare a tacticilor și metodelor de audiere.

În concluzie, activitatea ce urmează a fi prestată de către persoana care optează pentru acest post cuprinde o activitate de execuție la baza căreia trebuie să existe o specializare confirmată de către un atestat de liberă practică în specialitatea psihologie judiciară - evaluarea comportamnetului simulat prin tehnică poligraf.

În raport de situația concretă a cauzei, respectiv a faptului că postul de ofițer I (psiholog) în cadrul Laboratorului de Psihologie Criminalistică este o funcție de execuție în care persoana desemnată trebuie să exercite o activitate specifică de evaluare a comportamentului simulat prin tehnică poligraf, cerința instituită de către recurenta-reclamantă de a deține un atestat în acest sens anterior preluării acestei funcții, nu poate fi apreciată ca fiind o cerință discriminatorie, printr-o analiză comparativă cu o altă funcție respectiv aceea de șef laborator, deoarece acestă din urmă funcție are o specificitate distinctă. Funcția de șef laborator implică în principal o activitate de management și de bună funcționare administrativă a laboratorului, cerința prezentării unui atestat de liberă practică, putând fi solicitată de angajator și ulterior fără ca această procedură să aibă un caracter discriminatoriu, în condițiile în care principala sarcină a șefului de laborator fiind aceea de bună gestionare și administrare a resurselor.

În considerarea celor mai sus arătate și în raport de prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 conform cărora: "Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională", Înalta Curte apreciază că fapta recurentei-reclamante de a impune ca cerință pentru ocuparea postului de ofiter I (psiholog) a atestatului de liberă practică în specialitatea psihologie judicară - evaluare comportament simulat prin tehnică poligraf, nu reprezintă o cerință discrimnatorie astfel cum aceasta este prezentată în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte mai reține în susținerea acestui raționament că, instituirea acestei cerințe este și legitimă, din perspectiva prevederilor Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 23/2015 și a Legii nr. 218/2002, dar și proporțională în raport cu specificitatea activității de execuție în cadrul Laboratorului de Criminalistică, înțelegând că în lipsa unui atestat profesional astfel cu recurenta-reclamantă l-a solicitat, persoana care optează pentru postul respectiv nu va putea exercita efectiv activitatea de psiholog judiciar.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând cauza, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și va dispune anularea Hotărârii nr. 648/15.12.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București împotriva sentinței nr. 4664 din data de 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite cererea de chemare în judecată și dispune anularea Hotărârii nr. 648/15.12.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.