ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a solicitat anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 592/18.09.2019.

Prin sentința civilă nr. 550 din 8 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile nulității, tardivității și puterii lucrului judecat invocate de pârâta A., ca nefondate.

A fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Afacerilor Interne, A., Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 și a arătat că este în imposibilitate de a da curs unor recomandări ale CNCD în condițiile în care nu i-au fost repartizate fonduri de către ordonatorii principali de credite bugetare care să asigure ducerea la îndeplinire a acestor recomandări.

A mai arătat recurenta că deține deja un elevator pentru urcat/coborât scări pentru persoane cu dizabilități locomotorii care a fost repartizat secției 19 Poliție, acest dispozitiv putând deservi toate celelalte subunități din cadrul DGPMB care nu sunt dotate cu rampe pentru facilitarea accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, în sensul că acesta poate fi transportat în scurt timp la sediile unde este solicitat, acest aspect fiind prezentat pe pagina oficială a DGMPB.

A susținut recurenta că directorul general al instituției este ordonator terțiar de credite, astfel că nu puteau fi achiziționate mai multe dispozitive medicale și nici nu puteau fi amenajate mai multe rampe, în absența fondurilor alocate cu această destinație, de către ordonantorul secundar de credite.

A menționat recurenta că Directorul general al DGPMB are obligația de a dispune efectuarea cheltuielilor numai în limita fondurilor existente în bugetul acestei instituții și numai în raport cu sumele aferente fiecărei destinații aprobate. Cu alte cuvinte, Directorul general al DGPMB, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are dreptul legal de a dispune alocarea unor fonduri destinate unui anumit articol bugetar pentru efectuarea unor plăți aferente altui articol bugetar.

4.1 Intimata-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Muncipiului București a formulat întâmpinare față de recursul declarat de DGPMB, solicitând să se constate nulitatea sentinței, să se caseze hotărârea recurată și să se trimită dosarul spre rejudecare Curții de Apel București, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 497 din C. proc. civ., coroborate cu art. 248 din C. proc. civ.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Preliminar, în ceea ce privește solicitarea intimatei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Muncipiului București din întâmpinarea depusă față de recursul declarat de DGPMB, respectiv să se constate nulitatea sentinței, să se caseze hotărârea recurată și să se trimită dosarul spre rejudecare Curții de Apel București, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 497 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că această parte nu a declarat recurs împotriva sentinței. Prin intermediul întâmpinării, potrivit dispozițiilor art. 205 din C. proc. civ., nu intervine o legală învestire a instanței de control judiciar cu motive de casare a hotărârii instanței de fond, ci se formulează apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 592/18.09.2019 prin care acesta a constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale unei forme de discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, recomandând DGPMB să achiziționeze elevatoare pentru secțiile de poliție din subordinea sa și care nu au adaptat accesibilitatea intrării pentru persoanele cu dizabilitate.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins excepțiile nulității, tardivității și puterii lucrului judecat invocate de pârâta A., ca nefondate. Totodată, a respins acțiunea ca nefondată.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că directorul general al instituției este ordonator terțiar de credite, astfel că nu puteau fi achiziționate mai multe dispozitive medicale și nici nu puteau fi amenajate mai multe rampe, în absența fondurilor alocate cu această destinație, de către ordonantorul secundar de credite. Astfel, recurenta a susținut că este în imposibilitate să dea curs unor recomandări ale CNCD în condițiile în care nu i-au fost repartizate fonduri de către ordonatorii principali de credite bugetare care să asigure ducerea la îndeplinire a acestor recomandări.

A mai susținut recurenta că deține deja un elevator pentru urcat/coborât scări pentru persoane cu dizabilități locomotorii care a fost repartizat secției 19 Poliție, acest dispozitiv putând deservi toate celelalte subunități din cadrul DGPMB care nu sunt dotate cu rampe pentru facilitarea accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, în sensul că acesta poate fi transportat în scurt timp la sediile unde este solicitat, acest aspect fiind prezentat pe pagina oficială a DGMPB.

Astfel, în cadrul memoriului de recurs, recurenta reia motivele prezentate în fața instanței de fond, respectiv faptul că intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a ignorat faptul că a fost achiziționat un dispozitiv medical tip elevator pentru persoane cu dizabilități locomotorii, iar instituția este ordonator terțiar de credite, fiind limitată de fondurile pe care i le alocă ordonatorul secundar de credite.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 137/2000: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități."

Conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 448/2006: "Autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanții societății civile, precum și persoanele fizice și juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligația să promoveze, să respecte și să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanță cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum și cu celelalte acte interne și internaționale în materie la care România este parte."

Față de situația de fapt reținută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, din perspectiva neadaptării și neaccesibilizării pentru persoanele cu dizabilitate de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a intrărilor în secțiile de poliție aflate în subordinea sa, acesta a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale unei forme de discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, recomandând recurentei DGPMB să achiziționeze elevatoare pentru secțiile de poliție din subordinea sa și care nu au adaptat accesibilitatea intrării pentru persoanele cu dizabilitate.

Instanța de fond a constatat că hotărârea CNCD este corectă și legală, la nivelul secțiilor de poliție ale DGPMB nefiind adaptate scările pentru persoanele cu dizabilități, prin urmare recomandarea CNCD a fost menținută.

Înalta Curte reține că recurenta apreciază în mod greșit că neasigurarea accesibilizării intrărilor pentru persoanele cu dizabilitate poate fi justificată prin raportare la lipsa fondurilor neacordate de ordonatorul secundar pentru achiziționarea mai multor dispozitive medicale și pentru amenajarea mai multor rampe.

Această atitudine a recurentei se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 redate anterior, întrucât, astfel cum în mod corect a constatat instanța de fond, prin menținerea unui acces dificil sau prin lipsa unui acces al persoanelor cu dizabilități în secțiile de poliție, se poate aprecia că dreptul lor de petiționare în materie penală este restrâns.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit definiției discriminării, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.

Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Cum în mod corect a reținut instanța de fond, pentru persoanele cu deficiențe locomotorii ar rezulta o restrângere a dreptului de a depune plângeri penale sau de a depune depoziții în dosare la secțiile de poliție, dacă recurenta nu acceptă o adaptare a accesului sau instalarea de elevatoare speciale, acolo unde realizarea unei rampe de acces pentru cărucioare nu ar fi posibilă.

Astfel, nu poate fi negată existența unei discriminări în ceea ce privește accesul în secție, în raport de petiționarii/martorii care nu au probleme locomotorii.

În aceste condiții, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că reclamanta nu a prezentat critici care să conducă la constatarea nelegalității actului administrativ atacat, susținerile sale ținând de modalitatea în care înțelege să pună în aplicare recomandarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 550 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 550 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.