ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2023

Ședința publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2021 sub nr. x/2021, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 25 din 20.01.2021 prin care Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(C.N.C.D.) s-a pronunțat constatând în mod eronat existența unui tratament diferențiat și discriminatoriu.

Prin sentința civilă nr. 1966 pronunțată la data de 16 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare a solicitat admiterea cererii și anularea Hotărârii nr. 25 din 20.01.2021 emisă de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea recursului, se arată de către recurentă că instanța de fond a fost nu a fost investită cu cercetarea faptului dacă a fost sau nu discriminare, ci cu soluționarea cererii privind legalitatea motivelor ce au stat la baza emiterii Hotărârii CNCD nr. 25/20.01.2021.

Este eronată motivarea dată de instanța de fond potrivit căreia se instituie o diferențiere între părinții rezidenți ai Mun. București, dar ai căror copii se nasc într-un alt UAT și ceilalți locuitori ai capitalei, dar ai căror copii se nasc în București. În cazul de față nu se poate reține faptul că Hotărârea CGMB nr. 209/2017 ar putea afecta un drept sau un interes legitim preexistent al reclamanților întrucât prin el însuși actul administrativ creează un drept (acordarea unui stimulent financiar) pentru părinții cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a Mun. București, corelat cu nașterea copilului în Mun. București.

Susține recurenta că sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 15 alin. (3), art. 16 alin. (5) și art. 112 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, și redând conținutul acestor dispoziții legale afirmă că fiind vorba de acordarea unui stimulent financiar de la bugetul local al Mun. București, are posibilitatea legală să își stabilească propria metodologie de acordare a acestui drept prin stabilirea unor termene și condiții în care beneficiarii pot depune cereri în acest sens.

Sumele necesare acordării stimulentului aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 207/2017 sunt asigurate în integralitate de la bugetul local al Mun. București în conformitate cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 292/2011. Așadar, acordarea stimulentului se face conform Metodologiei prevăzută în anexa care face parte integrantă din Hotărârea nr. 209/2017 care prevede că beneficiarii sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou-născuți cu domiciliul/reședința pe raza administrativ-teritorială a Mun. București, iar nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul Mun. București.

Prin Hotărârea nr. 297/17.05.2018 CGMB a dispus modificarea Hotărârii nr. 209/08.06.2017 cu privire la faptul că începând cu data de 01.06.2018 stimulentele financiare finanțate de la bugetul Mun. București se acordă beneficiarilor care au domiciliul stabil sau viza de reședință în Mun. București cu cel puțin 6 luni înainte de data depunerii cererii.

Prin urmare, este clară confuzia instanței de fond când face referire la legislația națională în loc să observe că acest stimulent este acordat la nivel local, cu respectarea principiului teritorialității legilor, așadar cadrul normativ privind acordarea acestui stimulent este dat de tocmai de aceste Hotărâri ale Consiliului General al Mun. București.

Se mai susține și faptul că bugetul local este corelat cu numărul de locuitori și la previziunile de încasare a taxelor și impozitelor locale, de la cetățenii UAT-ului respectiv, iar de beneficiile sociale acordate la nivel local, vor beneficia aceiași cetățeni, neputându-se acorda beneficii de la nivel local, în speță Mun. București, către cetățenii unor alte unități administrativ teritoriale.

În concluzie, stimulentul pentru nou născut este acordat în cadrul normativ creat de HCGMB nr. 209/2017 modificată prin HCGMB nr. 297/2018 astfel că solicitanții acestui stimulent trebuie să respecte condițiile de acordare prevăzute de aceste acte administrativ normative.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 25/20.01.2021 emisă de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a stabilit existența unui tratament diferențiat și discriminatoriu.

Curtea de Apel București a respins cererea, fiind menținută Hotărârea CNCD nr. 25/20.01.2021, soluție pe care instanța de control judiciar o apreciază, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, ca fiind una corectă și legală.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanță a făcut o interpretare și o aplicare corectă dispozițiilor legale incidente cauzei, argumentele prezentate de recurentă nu-și găsesc fundamentarea în cadrul legal aplicabil litigiului dedus judecății.

Se reține că prin Hotărârea nr. 209/08.06.2017, C.G.M.B. a hotărât acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți, în cuantum de 2500 RON net/nou-născut, conform Metodologiei prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.

Conform acestei metodologii, beneficiarii stimulentului sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou-născut/ți cu domiciliul/reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București, iar nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul municipiului București.

Prin Hotărârea nr. 297/17.05.2018, C.G.M.B a dispus modificarea Hotărârii nr. 209/08.06.2017 cu privire la faptul că începând cu data de 01.06.2018 stimulentele financiare finanțate de la bugetul municipiului București se acordă beneficiarilor care au domiciliul stabil sau viza de reședință în municipiul București cu cel puțin 6 luni înainte de data depunerii cererii.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că, pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului/petenților în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

Diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă

Pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, acordarea stimulentului prevăzut de Hotărârea CGMB 209/08.06.2017 așa cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 297/17.05.2018, doar părinților cu domiciliul stabil de cel puțin 6 luni în București cu condiția ca nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul Mun. București, constituie un tratament discriminatoriu, întrucât se creează o diferențiere între părinții care îndeplinesc condiția domiciliului stabil în București, dar al căror copil se naște în altă unitate sanitară decât cele de la nivelul Municipiului București și cei al căror copil se naște într-o unitate sanitară de la nivelul Municipiului București.

Se creează astfel o diferențiere între locuitorii/rezidenții Mun. București în funcție de locul nașterii copilului, iar acest criteriu nu poate constitui un fundament obiectiv pentru tratarea diferențiată a persoanelor, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În această situație alegațiile recurentei referitoare la faptul că nu se poate reține că Hotărârea CGMB nr. 209/2017 ar putea afecta un drept sau un interes legitim preexistent al reclamanților întrucât prin el însuși actul administrativ creează un drept (acordarea unui stimulent financiar) pentru părinții cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a Mun. București, corelat cu nașterea copilului în Mun. București, nu pot fi primite.

Nu se contestă dreptul născut în baza Hotărârii CGMB nr. 209/2017 ci diferențierea născută ca urmare a condiției impunerii ca locul nașterii copilului să fie în Mun. București, în condițiile în care este bine știut faptul că nașterea nu este un act medical programat astfel că nu se poate întâmpla în toate cazurile ca nașterea să aibă loc în circumscripția Mun. București.

Hotărârea CGMB nu cuprinde nicio reglementare referitoare la situația nașterilor spontane, astfel că în acest mod a creat un tratament diferențiat, iar sub acest aspect criticile recurentei nu pot fi primite.

Cât privește criticile referitoare la faptul că aceste stimulente sunt acordate de la bugetul local al Mun. București astfel că de acest stimulent nu poate beneficia decât părinții cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a Mun. București, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Este real că acest stimulent este acordat de la bugetul local, însă Înalta Curte reține că Hotărârea CGMB nr. 209/2017 a fost analizată în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000 sub aspectul creării unei diferențieri între locuitorii/rezidenții Mun. București în funcție de locul nașterii copilului, precum și a faptului că acest act normativ nu cuprinde nicio reglementare referitoare la nașterile spontane astfel încât părinții care domiciliază sau au reședința pe raza Mun. București să poată beneficia de stimulent în ciuda nașterii copilului într-o unitate sanitară din afara circumscripției Municipiului București.

Dacă Consiliul General al Municipiului București a ales să acorde acest stimulent, atunci are obligația de a acționa cu diligența necesară pentru a nu crea discriminări, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, dreptul național și dreptul european privind nediscriminarea interzic situațiile în care persoanele sau grupurile de persoane aflate într-o situație similară sunt tratate în mod diferit fără a exista o justificare obiectivă, ceea ce reprezintă o discriminare directă, precum și situațiile în care persoanele sau grupurile de persoane aflate în situații diferite sunt tratate în mod identic, ceea ce reprezintă o discriminare indirectă (a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotărârea CEDO din 6 ianuarie 2005, pronunțată în cauza Hoogendjik vs. Țările de Jos, 58641/00; în mod similar, art. 2 alin. (2) lit. a) din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă).

Așa cum rezultă și din hotărârea CEDO în cauza Thlimmenos c. Greciei (2000), discriminarea presupune, între altele, lipsa unei justificări obiective și rezonabile, sau ea se poate reține atunci când se omite tratarea diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, a unor persoane aflate în situații comparabile sau aflate în situații diferite, necomparabile.

De asemenea, sunt relevante sub acest aspect și considerentele Deciziei nr. 16/2011 a Curții Constituționale a României, respectiv "În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentate, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, și prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei), dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite".

Prin urmare, excluderea părinților care au domiciliul sau reședința în București și la care nașterea nu s-a înregistrat într-o maternitate de la nivelul Mun. București reprezintă o practică discriminatorie care aduce atingere în condiții de egalitate la bunuri și facilități.

În consecință, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1966 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2023.