ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iulie 2020, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local Sector 2 București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 119/05.02.2020, emisă de pârât în dosarul nr. x/2019, ca urmare a petiției nr. 3032/03.06.2019, formulată de către A.. 1.

Prin sentința civilă nr. 514 din 29 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 februarie 2021. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 894 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Local Sector 2 București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 894 din 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Sector 2 București, formulând critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea căii de atac, reclamantul susține că prima instanță a apreciat în mod greșit că nu a fost indicat un alt pârât pentru a fi introdus în judecată, deși în cuprinsul acțiunii s-a arătat că A. este persoana care a formulat plângerea împotriva reclamantului și a luat parte la procedura derulată în fața CNCD. Consideră recurentul-reclamant că instanța nu a aplicat corespunzător dispozițiile art. 78 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., respectiv nu a introdus în cauză, din oficiu, alte persoane. Totodată, afirmă că instanța de fond nu a avut în vedere răspunsul consilierului juridic al reclamantului de la termenul din 09.06.2021, prin care s-a arătat că, în afară de CNCD și A. nu există un alt pârât pentru introducerea în cauză. În această situație, se putea acorda un termen scurt sau putea fi suspendată soluționarea acțiunii pentru neîndeplinirea obligației stabilite de instanță la termenul anterior.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât CNCD a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale Excepția nulității recursului pentru nemotivare a fost respinsă la termenul de judecată din 22 martie 2023, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, reclamantul Consiliul Local Sector 2 București a criticat legalitatea sentinței civile nr. 894 din 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, din perspectiva modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată. În esență, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a reținut greșit că reclamantul nu și-ar fi manifestat voința în sensul intrdoucerii în cauză, în calitate de pârâtă, a A. și că, potrivit textului de lege amintit, instanța avea posibilitatea introducerii din oficiu a acestei asociații în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond." Acestor dispoziții le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept." Prin Hotărârea nr. 119/05.02.2020, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că aspectele sesizate de petenta A. întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (3) și (6) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, dispunând amendarea recurentului-reclamant cu amendă contravențională în sumă de 50000 RON. În consecință, instanța de contencios administrativ are obligația ca, analizând legalitatea acestei soluții, să stabilească în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu poate fi făcută în lipsa petiționarei care a sesizat existența faptei de discriminare. Înalta Curte constată că, deși petenta care a sesizat fapta de discriminare săvârșită de recurentul-reclamant nu este emitenta actului contestat, eventuala declarare a nelegalității hotărârii nr. 119/05.02.2020, emise de intimatul-pârât, este de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile sale, astfel încât prezența sa în proces este necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările, în raport de pretențiile recurentului-reclamant. Fără a nega dreptul de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prevederile art. 78 alin. (2) din același act normativ reprezintă o normă cu caracter special, derogatorie, aplicabilă în situațiile expres indicate, fiind o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.. Instanța învestită cu judecarea cauzei este obligată să aibă în vedere principiul disponibilității, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terțe subiecte de drept și la nesocotire altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialității sau principiul dreptului la apărare. De altfel, specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezența în proces a unor terți, în patrimoniul sau în persoana cărora urmează să se reflecte soluția instanței de judecată (cu titlu de exemplu, se va avea în vedere acțiunea în anularea unei autorizații de construire, a cărei judecată trebuie purtată nu numai în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă, ci și cu beneficiarul actului). Soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., terții afectați neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamantului și nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care le profită. Astfel fiind, instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că pricina nu se poate judeca fără prezența în cadrul procesual pasiv a petentei A., a cărei plângere a condus la emiterea hotărârii CNCD contestate în cauză și care a participat la procedura administrativă desfășurată în fața Consiliului. În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la greșita interpretare a manifestării de voință a reclamantului cu privire la introducerea în cauză a A., Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 12 mai 2021, prima instanță a pus în vedere reclamantului necesitatea precizării cadrului procesual pasiv, în sensul indicării, în calitate de pârât, prin cerere adițională, a persoanei care a luat parte la procedura derulată în fața CNCD, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. Recurentul-reclamant nu a depus precizările solicitate, iar la termenul de judecată din 9 iunie 2021, consilierul juridic ce reprezenta Consiliul Locat Sector 2 București a menționat, verbal, că nu există un alt pârât pentru a fi indicat în speță și, având cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii, a susținut că A. a formulat plângerea adresată Consiliului, însă nu are competența verificării actelor administrative emise de pârâtul CNCD. Așadar, contrar susținerilor reclamantului din recurs, voința sa exprimată în fața instanței de fond a fost indubitabilă în sensul neintroducerii în cauză a A., concluziile orale ce rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din 9 iunie 2021, coroborate cu lipsa depunerii cererii adiționale, confirmând refuzul reclamantului de a completa cadrul procesual pasiv, obligație dispusă sub sancțiunea expresă a respingerii acțiunii, ca inadmisibilă. Nefondate sunt și argumentele recurentului-reclamant referitoare la obligația instanței de fond de a introduce în cauză, din oficiu, A., în calitate de pârâtă. Prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea judecătorului să pună în discuția părților necesitatea extinderii cadrului procesual pasiv, iar nu să dispună din oficiu modificarea cererii introductive, cu nesocotirea principiului disponibilității. În acest sens, analizând dispozițiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele: "...dispozițiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituționale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părțile din proces. Dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părțile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanțiile unui proces echitabil și nici dreptul la apărare. Dispoziția legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care și principiul disponibilității părților. Acest principiu este derivat din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiția într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual.(...)" Cât privește invocatele prevederi ale art. 78 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea permit instanței de judecată să dispună din oficiu intrdoucerea în cauză a altor persoane "...în cazurile expres prevăzute de lege și în procedura necontencioasă", situații neregăsite în cauză. Pricina de față nu face parte din acele cauze care se judecă potrivit procedurii necontencioase, iar recurentul-reclamant nu a indicat vreun temei legal expres care să permită instanței să dipună introducerea în cauză a altor pârâți, în condițiile în care alin. (2) al art. 78 C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 limitează în mod expres rolul activ al judecătorului la punerea în discuția părților a necesității completării cadrului procesual pasiv, fără a-i conferi dreptul de a trece peste voința manifestă a acestora. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul reclamantul Consiliul Local Sector 2 București, ca nefondat.