ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Școala Generală nr. 131 din București, Agenția de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Consiliul Național de Combatere a Discriminării, solicitând anularea actului administrativ - Hotărârea CNCD nr. 186/26.03.2014 comunicată în data de 30.04.2014.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civile nr. 1778 din 21 mai 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București; - a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, cu sediul în București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a respins acțiunea, în rest, formulată de reclamantul B., domiciliat în București, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr. 131 București, cu sediul în București, și Consiliul Național de Combatere a Discriminării, cu sediul în București, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1778 din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul B. . În opinia recurentului, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și conține motive străine de natura cauzei fiind incidente prevederile articolului 488 alin. (6) și (8) . O primă critică a recurentului privește soluția de admitere a excepție lipsei calității procesuale pasive a APISMB. Recurentul arată că prin petiția adresată CNCD s-a solicitat constatarea caracterului discriminatoriu al regulamentului de ordine interioară al școlii Generale numărul 131 București în lipsa unor prevederi speciale pentru copii cu dizabilități context care îngrădește accesul la circulație al respectivilor elevii cu dizabilități ce trebuie să urmeze cursurile unității de învățământ complet neadaptate gradului și tipului de dizabilitate de care acesta suferă. Nu a fost vorba despre interzicerea, îngrădirea sau limitarea accesului însoțitorilor întrucât accesul însoțitorilor a fost permis în ultimii șase ani și școala nu a formulat niciodată obiecțiuni, ci dimpotrivă s-a bucurat de serviciile însoțitorului din familie. Recurentul mai arată că nu are asistent personal iar școala nu are îngrijitor calificat și nu a pus la dispoziție îngrijiri. În atare situație familia a asigurat îngrijirea, supravegherea și siguranța copilului pe toată durata școlarizării. În ceea ce privește cea de a doua faptă de discriminare reclamantă, referitoare la exmatricularea recurentului, în recurs se arată că instanța de fond nu a înțeles că intrarea zăvorâtă era "singura cale de acces, a elevului în unitatea de învățământ în care era înscris. Elevul a fost exmatriculat, nu însoțitorul. De asemenea, se afirmă că instanța de fond a apreciat în mod greșit că familia ar fi obligată să facă cele necesare pe durata școlarizării iar această hotărâre ar fi, în opinia recurentului, în contradicție cu decizia 111 din 2018 a Curții de Apel București și cu sentința Tribunalului București din dosarul x/2016 care arată că obligația de desemnare și asigurare a asistenței și îngrijirilor despre care este vorba este în sarcina Inspectoratului școlar al Municipiului București care ar fi trebuit să răspundă solicitării școlii 131 dacă aceasta ar fi solicitat îngrijitor. O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că dosarul de rejudecare al Curții ar fi avut legătură cu vreo ședință a Consiliului de Administrație al școlii 131 când, de fapt, regulile cuprinse în respectiva adresă au devenit "anexe ale regulamentului de ordine interioară al școlii Generale 131" abia în luna noiembrie 2014, după exmatricularea elevului. Or, arată recurentul, prin acțiune a reclamat tocmai faptul că regulile privitoare la prezența însoțitorului nu sunt aprobate de Consiliul de administrație al școlii, așa cum ar fi trebuit să fie, și nu au fost anexate unui regulament de ordine interioară. La nivelul școlii nu au existat norme care să vizeze copiii cu cerințe educative speciale iar reclamantul și familia acestuia nu au fost informați despre modificări posibile în cursul clasei a șasea, după șase ani de educație în condiții date. Un alt aspect invocat de recurent se referă la faptul că, în lipsa individualizării și angajării asistentului personal de către Direcția Generală de asistență socială protecția copilului, Tribunalul București a dispus ca unitatea de învățământ să asigure îngrijiri pe durata școlarizării prin "îngrijitor calificat, astfel cum s-a stabilit prin ordonanța președențială din dosarul x/2016 Hotărârea 128 din 2013 nu face obiectul hotărârii 186 din 2013 și nu există legătură între acestea două. În ceea ce privește evacuarea însoțitorului, recurentul arată că aceasta nu a fost generată de refuzul acestuia de a respecta regulile privitoare la prezența însoțitorului legal, asistentului personal, ci de refuzul conducerii unității de învățământ de a face adaptările minime rezonabile necesare căruciorului rulant al reclamantului în Școala 131, între adaptările minime rezonabile fiind și asistența necesară la nevoie pe care ar fi trebuit să o dea îngrijitorul școli în condițiile în care toți angajații au refuzat. Toate regulile din adresa x/2012 au fost respectate de către însoțitorul reclamantului pe toată durata anilor 2007- 2013 cat elevul a fost înscris în această unitate de învățământ. În această perioadă doar însoțitorul din familie a urcat pe brațe la etaj elevul din cauză, doar însoțitorul din familie a asigurat asistența la nevoie, evacuarea la incendiu, asistența medicală la nevoie, mobilizări, a luat notițe și a notat tema de acasă, a dat sprijin la efectuarea exercițiilor fizice, și altele ca acestea. În niciuna dintre situații însoțitorul reclamantului nu putea fi pedepsit cu 45 de zile de îngrijiri certificate medico legal urmare a evenimentului din 3 aprilie 2013. Cât despre faptele penale, articolul 20 din ordonanța de urgență a Guvernului 137 din 2000 arată că fapta de discriminare se stabilește după ce a fost exclusă latura penală or, în situația dată, latura penală nu a fost exclusă. În opinia recurentului, prima instanță a avut în vedere procesul-verbal al agenției de plăți și inspecție socială la o odată la care elevul nu mai frecventa și se afla în provincie în vederea încheierii anului școlar și nu a luat în considerare că promovarea anului s-a făcut în provincie iar toate notele au fost primite tot din provincie. Curtea nu a luat în considerare nici faptul că școala gimnazială numărul 131 a refuzat să noteze și să evalueze elevul cauzei și să încheie situația școlară.

Apărările formulate în cauză. Intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimații Școala Generală nr. 131 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au invocat și excepția nulității recursului.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului. Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Excepția nulității recursului urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, argumentele invocate de recurent putând fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, prevederi legale care au fost invocate de parte. În ceea ce privește fondul recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constată că se impune respingerea căii de atac pentru următoarele considerente: Soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive a APISMB este legală și temeinică. Prima instanță a reținut în mod corect faptul că, așa cum rezultă atât din conținutul petiției dar și din cel al hotărârii atacate, pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București nu a figurat în procedura din fața Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de parte reclamată. Contrar susținerilor recurentului, nu este vorba de o simplă omisiune a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de citare a acestei instituții ci de o lipsă a calității procesuale care decurge din chiar obiectul petiției. Aspectele reclamate, și cu privire la care CNCD s-a considerat învestit, se referă la constate caracterul discriminatoriu al Regulamentului de Ordine Interioară al Școlii Generale nr. 131 București în lipsa unor prevederi speciale pentru copiii cu dizabilități, și la discriminarea realizată printr-o exmatriculare forțată, având la bază interdicția accesului în școală, prin montarea unui zăvor la ușa de acces. Or, aceste fapte nu se refereau în mod direct, la acțiuni sau inacțiuni ale intimatei-pârâte Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București. Faptul că această instituție a fost menționată în respectiva petiție nu echivalează cu reclamarea unei fapte de discriminare din parte acesteia cât timp nu poate fi identificat un petit concret formulat în legătură cu această instituție. În ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința atacată este corect motivată nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin., 1 pct. 8 din același act normativ. Referitor la prima faptă de discriminare reclamată de recurent, prima instanță a reținut că, în ședința Consiliului de Administrație al Școlii cu Clasele I-VIII nr. 131 din 05.03.2012, au fost adoptate Regulile privitoare la prezența însoțitorului legal/asistentului personal/infirmierului copilului cu cerințe educative speciale în clasă în timpul orelor, ca un capitol special referitor la copiii cu cerințe educative speciale, anexat la Regulamentului de Ordine Interioară al Școlii Generale nr. 131 București. De asemenea, a reținut că reprezentantul legal al reclamantului de la acel moment a refuzat primirea acestora, după cum, rezultă din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 06.03.2012 . Recurentul afirmă că nu a fost vorba de o hotărâre a Consiliului de Administrație al Școlii ci adoptarea acestei hotărâri a intervenit ulterior, în luna noiembrie 2012. Aceste susțineri sunt contrazise de conținutul adresei la care s-a raportat instanța de fond și oricum, sunt lipsite de relevanță întrucât, chiar dacă respectivele reguli nu se regăseau în mod explicit în Regulamentul de Organizare și Funcționare, acest lucru nu putea avea semnificația unui act de discriminare cât timp în regulament se preciza faptul că elevii integrați în învățământul de masă au aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți elevi, aspect reținut și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Cu alte cuvinte, simpla lipsă a unor reglementări de detaliu cu privire la copiii cu cerințe speciale nu este suficientă pentru reținerea unei fapte de discriminare cât timp, în concret, activitatea scolii este astfel organizată încât să asigure acestor persoane accesul la învățătură în condiții de egalitate de șanse. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cadrul petiției, recurentul a susținut că lipsa acestor reglementări a fost invocată adeseori pentru a nu permite accesul însoțitorului elevului în școală. Or, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, pe baza înscrisurilor existente la dosarul administrativ (proces-verbal-dosar Curte rejudecare, proces-verbal de contravenție nr. x/03.04.2013, dosar Curte), se reține că evacuarea însoțitorului reclamantului din incinta unității școlare a fost generată de refuzul acestuia de a respecta Regulile privitoare la prezența însoțitorului legal/asistentului personal/infirmierului copilului cu cerințe educative speciale în clasă în timpul orelor. Era vorba de nerespectarea unor reguli de comportament inerente procesului de învățământ cum ar fi să respecte programului, să nu intervină în timpul orelor pentru disciplinarea altor elevi sau cu privire la actul didactic propriu-zis, să nu perturbe ora, să nu intervină pentru disciplinarea altor elevi în timpul pauzelor și să nu intre în discuții contradictorii cu aceștia, să respecte cadrele didactice. Așadar, îndepărtarea însoțitorului s-a datorat comportamentului acestuia nu lipsei unor reglementări în cadrul ROI referitoare la situația elevilor cu nevoi speciale. De asemenea, referitor la susținerile privind lipsa unui îngrijitor în cadrul școlii, prima instanță a reținut în mod corect faptul că acest aspect nu a făcut obiectul petiției cu care a fost sesizat pârâtul C.N.C.D și, oricum, se reține că, în măsura definitivării hotărârii judecătorești prin care școala a fost obligată la un astfel de demers, nerespectarea acesteia deschide calea executării silite, nu a unei noi sesizări adresate C.N.C.D. Instanța de fond a mai reținut și faptul că, în ceea ce privește critica potrivit căreia școala nu a oferit nici un sprijin de orice natură copilului cu dizabilități, această împrejurare a făcut obiectul sesizării pârâtului C.N.C.D. finalizate prin Hotărârea nr. 128/2013 prin care petiția înaintată a fost respinsă, soluția fiind confirmată de instanța de judecată. Recurentul afirmă că hotărârea 128 din 2013 nu face obiectul hotărârii 186 din 2013 și nu există legătură între acestea două, această susținere nefiind, însă, de natură să pună sub semnul întrebării raționamentul instanței de fond, ci confirmând, mai degrabă, cele reținute prin sentința atacată, în sensul că petiția soluționată prin hotărârea atacată în prezenta cauză nu a avut ca obiect o discriminare decurgând din neasigurarea unui asistent personal sau din neacordarea sprijinului necesar copilului cu nevoi speciale, ci aceste aspecte fac obiectul altor sesizări. În ceea ce privește pretinsa exmatriculare a recurentului, prima instanță a reținut în mod corect că din procesul-verbal de control nr. x/04.06.2013 încheiat de A.N.P.I:S. rezultă că poarta de acces folosită exclusiv de reclamant era descuiată și nu zăvorâtă, după cum a pretins acesta. În plus, aferent anului 2012-2013 (corespunzător datei începând cu care a fost împiedicat accesul la unitatea de învățământ), situația școlară a reclamantului a fost încheiată, acesta fiind declarat promovat (proces-verbal de control nr. x/01.10.2013 încheiat de A.N.P.I:S.-dosar Curte rejudecare). Reiterarea, în recurs, a unor susțineri referitoare la încuierea ușii de acces nu pot fi primite, fiind vorba de chestiuni de fapt care nu pot face obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului, acest motiv neîncadrându-se la niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. În consecință, în raport de probatoriul existent la dosar, astfel cum a fost analizat și de instanța de fond, rezultă că nefinalizarea anului școlar în cadrul Școlii Generale nr. 131 nu a fost determinată de acțiuni discriminatorii din partea instituției de învățământ, ci de conduita recurentului care nu a mai fost adus la cursuri de către mama sa, urmând cursurile Centrului Școlar din Oradea. De altfel, evaluările realizate în cadrul acestei instituții la care a optat să meargă au fost recunoscute de Școala Generală nr. 131 care a procedat la închiderea situației anului școlar, recurentul fiind promovat în clasa a VI-a. În consecință, în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul ca nefondat.