ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4227/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. anularea Hotărârii nr. x din 04.05.2016, emise de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul administrativ nr. x/2015, cu obligarea autorității pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 237 din 1 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., astfel cum a fost modificată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul A. solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, anularea Hotărârii nr. x din 4 mai 2016, emise de CNCD.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul recurent a susținut următoarele:

Hotărârea instanței de fond este criticabilă din perspectiva aprecierilor conform cărora O.G. nr. 2/2001 se aplica numai în situația în care legea specială reprezentată de O.G. nr. 137/2000 nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun și numai în cazul în care normele O.G. nr. 2/2001 sunt compatibile cu natura juridică de act administrativ a hotărârii emise de CNCD, natura juridică diferită de cea a unui proces-verbal de contravenție.

Această apreciere este eronată în opinia recurentului deoarece potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 se stabilește natura juridică a raportului de drept material născut în prezenta situație, respectiv un raport juridic administrativ, de răspundere contravențională. De altfel, aceeași natură contravențională este reliefată și de art. 26 alin. (1) din același act normativ, unde se arată modul de sancționare a contravențiilor reglementate în cuprinsul Ordonanței. Mai mult, chiar autoritatea intimata - pârâtă menționează la punctul 2 al dispozitivului Hotărârii atacate că prevederile O.G. nr. 137/2000 se coroborează cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin urmare, formularea prezentei căi de atac împotriva Hotărârii nr. x din 04.05.2016 a CNCD atrage suspendarea de drept a executării actului administrativ atacat, în condițiile în care acest act administrativ nu beneficiază de caracter executoriu pe durata litigiului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, care arată că "Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie titlu executoriu" astfel că din interpretarea per a contrario a acestei norme, rezultă că hotărârile care sunt atacate în termenul legal nu constituie titlu executoriu. Norma prevăzută în legea specială se coroborează perfect cu normele cuprinse în legea generală în materia răspunderii contravenționale, respectiv art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, unde se arată că plângerea suspendă executarea, precum și art. 37 din O.G. nr. 2/2001, care arată că "Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 (...) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate».

Recurentul a înțeles să solicite nulitatea Hotărârii nr. x din 04.05.2016 a CNCD în temeiul art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 pentru lipsa descrierii faptei cu privire la data și locul săvârșirii.

Constatarea în prealabil a Instanței de fond, respectiv că la speța de față nu se pot aplica prevederile O.G. nr. 2/2001 a dus la o analiză deficitară. În contextul în care instanța de fond a considerat că se aplică doar Legea 554/2004 este evidentă vătămarea, iar dovedirea acesteia se face chiar prin hotărârea CNCD.

Nulitatea se constată și din oficiu în opinia reclamantului. Luând în considerare că se pretinde a fi făcute afirmațiile respective în cadrul unei emisiuni de televiziune, acestea au avut un caracter public, însă nu se menționează intervalul orar și locul în care au fost săvârșite pretinsele fapte.

Din cele de mai sus rezultă nulitatea Hotărârii nr. x din 04.05.2016 având în vedere că cerințele de validitate impuse expres de norma generală (O.G. nr. 2/2001) și neînlăturate de norma specială actualizată (O.G. nr. 137/2000) urmează a se aplica, având aceeași forță juridică. Or, din moment ce lipsa descrierii faptei (sub aspectul datei și locului săvârșirii) din cuprinsul actului administrativ de sancționare contravențională este sancționată de lege cu nulitatea actului - iar nulitatea poate fi invocată chiar și de instanță din oficiu - rezultă că vătămarea procesuală este prezumată absolut, iar instanța trebuie doar să ia act de această cauză de nulitate.

Ca atare, nu doar că legea prezumă vătămarea prin lipsa acestor date din cuprinsul actului sancționator și stabilește nulitatea acestuia, dar în cauza de față s-a și produs prin imposibilitatea reclamantului de a se apăra efectiv, cu atât mai mult cu cât dreptul la apărare este de esența unei proceduri judiciare pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o califică a fi de natură penală.

Pe de altă parte, dispozițiile legale amintite mai sus vin tocmai în aplicarea unei regulii generale din dreptul administrativ, care prevede că pentru a produce efectele juridice corespunzătoare, actul de autoritate trebuie să fie, prin el însuși, suficient sub aspect formal, dar și pe fond, fiind astfel interzise completări cu elemente extrinseci actului. Tocmai în virtutea aptitudinii actului administrativ de a fi titlu executoriu ex lege se impune respectarea strictă a cerințelor formale, procedurale și de fond cu ocazia emiterii actului, în caz contrar lipsindu-i prezumția de legalitate și validitate ceea ce atrage și ineficienta caracterului executoriu prezumat al actului.

Reclamantul a mai criticat hotărârea CNCD și din perspectiva lipsei mențiunii privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva actului administrativ în cauză, contrar art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și art. 16 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu se menționează instanța la care se poate contesta actul de autoritate.

Se mai susține și prescripția executării sancțiunii contravenționale dispuse prin Hotărârii nr. x din 04.05.2016 a CNCD având în vedere că potrivit art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 precizează hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării, iar în condițiile în care a fost comunicată la data de 23.06.2016, intervine sancțiunea prescripției prevăzută de art. 14 din O.G. nr. 2/2001. Prin refuzul instanței de fond de a aplica prevederile O.G. nr. 2/2001 în cauză a dus la respingerea apărărilor reclamantului, inclusiv la cele referitoare la prescripția executării sancțiunii contravenționale.

În ceea ce privește fondul cauzei, se apreciază ca instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material și astfel a ajuns la concluzia că Hotărârea nr. x din 04.05.2016 este temeinică.

Reclamantul a fost sancționat contravențional de autoritatea pârâtă CNCD pentru pretinse fapte de discriminare constând în afirmațiile pe care le-a făcut în cadrul emisiunii "Lumea lui A." ca urmare a unor situații reale, de actualitate și de interes public. Actul administrativ de sancționare în cauza este netemeinic și nelegal deoarece faptele de care este acuzat nu reprezintă contravenția reglementată le art. 15 din O.G. nr. 137/2000, lipsind atât vinovăția, cât și tipicitatea elementului material, întrucât afirmațiile reclamantului nu constituie o instigare și nu vizează atingerea demnității sau crearea unei atmosfere de intimidare, ostilă, degradantă, ofensatoare îndreptată împotriva cetățenilor de etnie maghiară.

În primul rând, din multitudinea de ipoteze avute în vedere de legiuitor, autoritatea pârâtă nu arată care ar fi incidente în această cauză și în ce măsură faptele subsemnatului reprezintă o faptă de discriminare. Singurul element avut în vedere de autoritatea pârâtă a fost acela al limitării libertății sale de exprimare, deși supravegherea în această materie revine Consiliului Național al Audiovizualului, iar nu autorității pârâte.

Afirmațiile reclamantului, analizate de pârâtă, au fost făcute în contextul în care dezbătea o temă de interes general, respectiv reținerea lui D., acuzat că ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-1 detoneze în public, la manifestarea de Ziua Națională a românilor în data de 1 decembrie 2015, în Târgul Secuiesc. Ca atare, afirmațiile reclamantului nu au pornit de la un fapt sau vreo situație imaginară sau închipuită de el, ci au reprezentat simple comentarii pe această temă, în acord cu formatul emisiunii în cauza și cu specificul ei, respectiv caracterul satiric, de pamflet.

În acest context, se apreciază că este nepermisă cenzura aplicată de pârâtul CNCD în condițiile în care subiectul dezbătut de reclamant este de interes general, respectiv situația cauzată de acțiunile numitului D. și atitudinea particulară, pe de o parte a cetățenilor de etnie română față de evenimentele petrecute, iar pe de altă parte față de a cetățenilor de etnie maghiară și faptul că unii dintre aceștia au aprobat faptele de care este acuzat numitul D., sens în care reclamantul face trimitere la comunicatul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu privire la acest eveniment.

Faptele de care este acuzat numitul D., sunt susținute moral și de alți cetățeni de etnie maghiară ceea ce reprezintă o realitate a societății contemporane, iar prin afirmațiile pe care le-a făcut, nu a intenționat decât să expună această realitate, respectiv faptul că exista cetățeni de aceeași etnie cu numitul D. care aprobă faptele pe care acesta a încercat să le săvârșească și care au caracterul cert al unor manifestări extremiste față de cetățenii de etnie română. Faptul că o parte a cetățenilor de etnie maghiară au manifestări extremiste față de cetățenii români este o realitate. Mai mult, aceasta situație de fapt nu este cu nimic mai specială față de majoritatea statelor din Europa unde trăiesc minorități și în care adesea există manifestări antisemite față de cetățenii de etnie majoritară sau dimpotrivă în sens invers. Situația nu este unică și nici nu reprezintă vreun secret național faptul că cetățenii de etnie maghiară au avut de-a lungul timpului manifestări antisemite față de cetățenii de etnie română, în special în localitățile unde sunt majoritari, cum este și Târgul Secuiesc.

Faptul că i-a comparat pe cetățenii de etnie maghiară cu musulmani nu reprezintă un fapt peiorativ, întrucât nu se apreciază că ar fi ceva rău în a fi musulman.

Dezbaterile publice realizate atât de mass-media, cât și de partidele politice nu reprezintă altceva mai mult decât statul de drept, realizarea expresiei unei societăți democratice, astfel cum acestea au fost catalogate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și care sunt pe deplin încurajate și susținute.

Fața toată situația expusă se reiterează că analiza reclamantului s-a realizat în stilul specific al unei emisiuni de divertisment și satiră, iar nu în cadrul unei emisiuni informative, am ar fi un buletin de știri. Ca atare, este de esența satirei ca situațiile apreciate a fi nefirești sau negative să fie criticate prin ridiculizarea lor. Totodată, caracterul uneori absurd al unor situații din nelegalitatea cotidiană poate fi mai ușor sesizat și criticat tocmai prin exagerarea voită și vizibilă a unor elemente. De aici rezultă lipsa oricărei vinovății a reclamantului câtă vreme intenția sa nu a fost niciodată aceea de a discrimina, ci de a dezbate o situație cotidiană care ar trebui să preocupe pe orice cetățean, respectiv modul de cheltuire a fondurilor bugetare naționale.

Atitudinea pârâtului CNCD de sancționare a reclamantului pentru acele fapte pretinse a fi acte de discriminare reprezintă o încălcare nu doar a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea de exprimare și libertatea presei, dar și o atingere adusă drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, recurentul citează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește interpretarea și aplicarea libertății de exprimare și a limitelor sale. Hotărârea Thoma contra Luxemburg, din 29 martie 2001, x/97 "A impune unui jurnalist să se disocieze sistematic și formal de anumite afirmații pe care le citează nu se poate concilia cu rolul presei de a informa publicul asupra unor fapte, idei sau opinii. Curtea admite ca anumite afirmații ale reclamantului vizau acuzații serioase, iar funcționarii publici trebuie să beneficieze de încrederea populației pentru a-și putea realiza sarcinile. Totuși, tema abordată prin emisiune este una de interes general, larg dezbătută în mass-media, iar în domeniul discursului de interes public, libertatea de exprimare primește o interpretare largă, cu scopul de a nu încuraja presa, să evite discutarea unor astfel de teme. De asemenea, în cauza Savițchi contra Moldovei s-a arătat că "Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar, protecția care trebuie, acordată, presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă, presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul protecției reputației sau drepturilor altor persoane, este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea sa joace rolul său vital de "câine de pază public". De asemenea, în hotărârea Turhan contra Turcia, din 19 mai 2005, x/99, Curtea Europeană a constatat că "judecățile de valoare nu pot fi cenzurate fără o lezare serioasă a libertății de expresie. Reclamantul este autor al unei cărți intitulate "Război, extraordinar, terorism și contra terorism". În lucrare, reclamantul a făcut mai multe afirmații asupra capacității unor persoane de a rezolva problemele din sudul Turciei. Pentru acest motiv, una dintre persoanele acuzate a introdus o acțiune în despăgubiri, care a fost admisă, considerându-se anumite pasaje ca, fiind defaimatorii. Curtea a constatat că afirmațiile incriminate conțineau opinia reclamantului cu privire la unele declarații pe care persoana în cauză le-a făcut în cadrul unui interviu precedent. Aceste afirmații ale reclamantului erau judecăți de valoare, care nu pot face obiectul unei probe a verității în consecință, instanțele interne nu au stabilit de o manieră convingătoare necesitatea condamnării reclamantului la plata de daune interese, în condițiile în care cariera persoanei acuzate nu a avut nimic de suferit de pe urma cărții reclamantului. În final se face referire și la cauza Bacanu și SC «R» SA c. România, unde Curtea a subliniat că "în acest context, cuvintele folosite cu privire la NV țin de libertatea de exprimare care cuprinde și posibilitatea recurgerii la o anumita doza de exagerare sau de provocare. În consecință, condamnarea reclamanților fusese disproporționată, instanțele naționale neoferind motive suficiente și pertinente care să justifice condamnarea lor, art. 10 fiind astfel încălcat."

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâta B. a solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, aprecierile instanței de fond relative la neincidența în cauză a O.G. nr. 2/2001 și a existenței unui tratament dicriminatoriu aplicat de reclamant fiind temeinice.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Hotărârii nr. x/2016 emisă de Colegiul Director al CNCD prin care s-a constatat că afirmațiile acestuia făcute în cadrul emisiunii "Lumea lui A.", difuzată de către postul de televiziune B1TV la data de 01.12.2015 întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată și s-a aplicat autorului o amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON.

În concret a fost calificată ca faptă de discriminare următoarele afirmații "E tot un fel de ISIS și ăsta, numai că, încă o dată, de mai mică amploare pentru că fiecare e cu rasa lui. Maghiarul este extremist în totalitatea lui. Nu poate să spună vreun maghiar că n-are în sânge chestia asta. Dacă i se activează gena, este extremist. Maghiarul este extremist. A se vedea relațiile pe care le au cu toate țările frontaliere, mai puțin cu Austria pentru că acolo știm care sunt motivele. Deci este un extremist notoriu, la fel ca musulmanul. Maghiarii sunt cu toții la fel. Ați văzut cum îi tratează pe europeni, care este poziția Ungariei față de Uniunea Europeană. Sigur,nu sunt la fel de curajoși au o doză de lașitate. Ei nu sunt cei mai curajoși dintre cetățeni."

În considerentele hotărârii CNCD s-a reținut în esență că afirmațiile reclamantului din emisiunea menționată crează o atmosferă ostilă, fiind încălcat dreptul la demnitate. Corelația făcută de partea reclamantă, dintre genetică și etnie reprezintă o formă de ideologie fascistă, totalitară.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului apreciind în esență că sub aspectul criticilor formale O.G. nr. 2/2001 se aplică numai în situația în care legea specială reprezentată de O.G. nr. 137/2000 nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun și numai în cazul în care normele O.G. nr. 2/2001 sunt compatibile cu natura juridică de act administrativ a hotărârii emise de CNCD, iar în ce privește temeinicia hotărârii că pârâtul a reținut în mod corect fapta de discriminare săvârșită de reclamant, afirmațiile acestuia generalizând și culpabilizând colectiv (întreaga etnie maghiară) pentru faptele săvârșite de câteva persoane.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, cu interpretarea și aplicarea corectă și temeinică a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Criticile reclamantului recurent referitoare la nerespectarea condițiilor de formă la adoptarea Hotărârii nr. x/2016 sunt neîntemeiate.

Prin O.G. nr. 137/2000 se stabilește cadrul legal pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, stabilindu-se condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, descrierea abstractă a conduitelor care constituie discriminare și sunt calificate de legiutor ca fiind contravenții în acest domeniu, sancțiunile contravenționale aplicabile, actele constatatoare ale acestor fapte ilicite și căile de atac care se pot exercita de persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin efectele lor.

Acest act normativ, în dispozițiile sale relative la răspunderea contravențională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravențional, astfel că în ce privește incidența normelor celor două acte normative în cauză este aplicabil principiul specialia generalibus derogant, ceea ce înseamnă că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Or, sub acest aspect, este de observat că prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 legiutorul a înțeles să deroge de la dreptul comun sub mai multe aspecte, respectiv, forma actului constator, conținutul său, procedura de adoptare și de contestare, astfel că în această privință sunt aplicabile în exclusivitate dispozițiile O.G. nr. 137/2000, nefiind de admis modelul de interpretare propus de recurentul reclamant prin utilizarea combinată a unor norme cu același obiect de reglementare din cele două acte normative, fără riscul de a crea o lex tertia.

În privința actului constator și sancționator, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, spre deosebire de art. 15 din O.G. nr. 2/2001, prevede că în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, constatare și sancționare a faptelor de discriminare, Consiliul Național de Combatere a Discriminării prin Colegiul său director adoptă hotărâri colegiale care trebuie să cuprindă numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita, dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la conținutul procesului-verbal de contravenție, de care se prevalează reclamantul, nefiind, în consecință, aplicabile în cauză pentru raționamentul anterior expus.

Procedând la propria analiză a conținutului hotărârii CNCD contestată în prezenta cauză, instanța de control judiciar reține că acest act administrativ răspunde exigențelor formale prevăzută de lege, fiind descrisă complet fapta de discriminare imputată reclamantului, inclusiv sub aspectul circumstanțelor de timp și de loc, respectiv în cadrul emisiunii "Lumea lui A.", difuzată de către postul de televiziune B1TV la data de 01.12.2015, precum și calea de atac (acțiune în contencios administrativ) și termenul în care aceasta se poate exercita (15 zile).

Norma specială, spre deosebire de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, nu prevede cerința indicării instanței competente să judece acțiunea în anulare a actului administrativ emis, însă dincolo de lipsa caracterului imputabil al unei astfel de omisiuni, așa cum corect a surprins instanța de fond, trimiterea la dispozițiile Legii nr. 554/2004 permite cu ușurință identificarea singurei instanțe competente să judece prezenta acțiune în anulare, raportat la art. 10 din actul normativ menționat, având în vedere că reclamantul are domiciliul în București, iar autoritatea pârâtă emitentă este un organ administrativ central cu sediul tot în București.

Potrivit art. 20 alin. (9) din hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, respectiv a Legii nr. 554/2004.

Contenciosul administrativ consacrat de Legea nr. 554/2004, privit ca ansamblul mijloacelor juridice utilizate de orice persoană interesată pentru restabilirea ordinii de drept, încălcată prin acte juridice și/sau fapte materiale ale organelor administrației publice, este un contencios administrativ de plină jurisdicție.

Caracteristica acestei calități este aceea că instanța de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Nulitatea reglementată prin Legea nr. 554/2004 este o nulitate specială de drept administrativ, cu regim juridic specific, distincția operată de dreptul civil referitoare la nulități absolute și nulități relative nefiind aplicabilă în această materie. Nulitatea actului administrativ poate interveni numai la cerere, cu indicarea motivului de nelegalitate și a dreptului sau interesului legitim pretins încălcat, astfel că este nefondată critica recurentului referitoare la constatarea din oficiu a nulității actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, nulitatea actului administrativ, așa cum just a reținut instanța de fond, este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor legale edictate pentru adoptarea sa valabilă, putând fi constatată și aplicată pentru nelegalități constatate în procedura de pregătire sau de adoptare a acestuia, deci pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii actului administrativ. Prin urmare, lipsa caracterului executoriu sau a prescripției aplicării sancțiunii pentru necomunicarea actului în termenul legal, sunt aspecte care vizează executarea actului administrativ care din punct de vedere temporal se situează după momentul adoptării actului administrativ și exced, în consecință, controlului de legalitate efectuat de instanța de contencios administrativ.

Criticile reclamantei recurente referitoare la greșita constatare a existenței unui tratament discriminatoriu, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Constituie contravenție, conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000, "orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Rezultă din cele expuse în precedent că este calificată discriminare și este sancționată contravențional în consecință, comportamentul manifestat în public care are ca scop sau vizează crearea unei atmosfere ostile din partea majorității împotriva unei comunități, legat de apartenența la o anumită etnie de pe teritoriul României.

În deplin acord cu judecătorul fondului, instanța de control reține că emisiunea analizată nu poate fi apreciată ca un simplu pamflet în raport cu evenimentul social tratat, cum încearcă a acredita reclamantul recurent, bazat în exclusivitate pe comunicatele de presă ale autorităților implicate în arestarea domnului D. pentru săvârșirea unei fapte de natură penală.

Realitatea pretinsă de reclamant, conform căreia o parte a cetățenilor de etnie maghiară susțin tipuri de acțiuni cu privire la săvârșirea cărora este cercetat D. nu dădea dreptul reclamantului, în calitate de ziarist, chiar în nota specifică de pamflet sau de satiră avută de emisiunea al cărui protagonist este, să generalizeze această conduită la nivelul întregii etnii maghiare inducând publicului ideea că întreaga comunitate etnică vizată este extremistă.

Calificarea persoanei de etnie maghiară ca fiind extremistă în tot, care genetic ar fi predispus spre o astfel de atitudine socială, că toți membrii acestei etnii sunt la fel denotă, așa cum s-a reținut și prin hotărârea atacată, că reclamantul nu a dorit doar informarea publicului cu privire la acest subiect de interes public, ci a urmărit să disemineze opinii legate de etnie sau naționalitate, cu un puternic caracter instigator la ură și inculpare socială pe criterii etnice.

Aceste aprecieri ale reclamantului depășesc limitele unei emisiuni satirice, faptele extrase din comunicatele autorităților românești, prelucrate și difuzate în specificul emisiunii, constituie în fapt adevărate judecăți de valoare prin care extremismul unui particular aparținând etniei maghiare a fost extrapolat la nivelul unei părți importante al acestei minorități, fiind apte prin conținutul lor și patosul cu care au fost transmise, de a crea în cadrul populației românești, majoritare, a unei emoții ostile comunității maghiare conlocuitoare pe o parte importantă din teritoriu țării, aspect care se circumscrie laturii obiective a contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Reclamantul nu este exonerat de răspunderea administrativă prin invocarea exercitării dreptului la liberă exprimare, întrucât acest drept nu are un caracter absolut.

Așa cum constant s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți [democratice], una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2 din Convenție, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce privește «informațiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci și pentru cele care ofensează, șochează sau ofensează statul sau orice segment al populației. Acest lucru este impus de pluralism, toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o «societate democratică». Asta înseamnă, printre altele, că orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată în acest domeniu trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit." (Handyside împotriva Regatului Unit hotărârea din 7 decembrie 1976, pct. 49). "[...] Toleranța și respectarea demnității egale a tuturor oamenilor constituie bazele unei societăți democratice și pluraliste. Astfel, în principiu, poate fi considerată necesară în unele societăți democratice sancționarea sau chiar prevenirea tuturor formelor de exprimare care răspândesc, incită, îndeamnă sau justifică ura bazată pe intoleranță [...], cu condiția ca orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată să fie proporțională cu scopul legitim urmărit." (Erbakan împotriva Turciei hotărârea din 6 iulie 2006, pct. 56).

Prin urmare, un astfel de discurs ostil și vehement împotriva unui grup etnic, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, "vizează valorile fundamentale ale Convenției, în special toleranța, pacea socială și nediscriminarea", astfel că, "în virtutea art. 17 (interzicerea abuzului de drept) din Convenție, reclamanta nu poate beneficia de protecția conferită de art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție".

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, sancționând o conduită care e discriminatorie, iar hotărârea instanței de fond care o validează este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 237 din 1 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - OB