ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 6/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.840/1/2021, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă valoarea de referință sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 11 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 50/1996), până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 8/2007), este inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite și acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), raportat și la Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 (Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 noiembrie 2021, cu nr. 2.840/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 13 ianuarie 2022.

Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare

Procesul a început la data de 28 mai 2008.

Prin Sentința civilă nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, în Dosarul nr. 917/35/2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Apel Oradea, dispunându-se obligarea acestora la plata către reclamanți a diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, pe perioade cuprinse între 28 mai 2005 și 31 decembrie 2007, pentru restul pretențiilor constatându-se că a intervenit prescripția extinctivă. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea acestor plăți.

Prin Decizia civilă nr. 739R din 27 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 260/35/2009, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acțiunea unora dintre reclamanți și a respins în parte acțiunea altor reclamanți, pentru perioada 1 februarie 2007-31 decembrie 2007.

La data de 18 septembrie 2019, reclamanții au solicitat lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului Sentinței civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, în sensul precizării faptului că diferențele de drepturi salariale stabilite prin această hotărâre, reprezentând majorări ale valorii de referință sectorială cu procentele de creștere prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 10/2007), au fost și rămân incluse în indemnizația lunară de bază de încadrare și pentru viitor.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului, reținând că prin aceasta se tinde la recunoașterea unor drepturi care au fost excluse prin decizia de recurs, iar în cazul în care s-ar admite cererea de lămurire s-ar ajunge la eludarea unei decizii irevocabile.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 6 iulie 2020, petenții au formulat o cerere de lămurire a aceleiași sentințe, în sensul că drepturile bănești recunoscute prin această hotărâre rămân incluse în salariu și pentru viitor.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta Curtea de Apel Oradea prin întâmpinare, respingând cererea de lămurire a dispozitivului.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenții, invocând, în esență, faptul că excepția autorității lucrului judecat a fost greșit admisă, neexistând identitate de obiect și cauză între cele două cereri, întrucât în acest dosar s-a solicitat să se ia în considerare ultima valoare de referință sectorială stabilită până la data de 1 februarie 2007, respectiv 405 lei, fără a se avea în vedere ca în cadrul lămuririi să se țină cont de majorările ulterioare acestei date. Valoarea de referință sectorială recunoscută până la data de 1 februarie 2007 face parte din salariul brut de încadrare și, prin urmare, se impunea să se regăsească în cuprinsul acestuia după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În ședința publică din 16 iunie 2021, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru a se stabili dacă valoarea de referință sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 11 din Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 este inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite și acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, raportat și la Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019.

Prin Încheierea pronunțată la data de 29 septembrie 2021, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea-cadru nr. 330/2009, în sensul de a stabili dacă, după intrarea în vigoarea a acestei legi, valoarea de referință sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 1

Problema de drept enunțată este nouă, iar prin consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata Curtea de Apel Oradea a apreciat ca nefiind utilă soluționării cauzei sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept, întrucât dezlegarea pe fond a litigiului nu depinde de lămurirea acesteia. Mai mult, răspunsul la chestiunea de drept pusă în discuție rezultă implicit din Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019.

Intimatul Ministerul Justiției a invocat inadmisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o solicitare de a pronunța o hotărâre prealabilă, modalitate neprevăzută de Codul de procedură civilă din 1865, aplicabil cauzei.

Petenții-recurenți au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Completul de judecată învestit cu soluționarea recursului în Dosarul nr. 917/35/2008/a2* a apreciat că valoarea de referință sectorială de 405 lei, stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate, în temeiul art. 1

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel București, Cluj, Iași și Suceava au comunicat opiniile teoretice ale instanțelor arondate, potrivit cărora valoarea de referință sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate, în temeiul art. 1

Curțile de Apel București, Cluj și Suceava au transmis un număr redus de hotărâri judecătorești, în sensul opiniei teoretice expuse.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale invocate din perspectiva vizată de sesizare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, prin care a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009".

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât aceasta a fost formulată într-un proces care se judecă sub imperiul vechii legi de procedură civilă, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată că, prealabil verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării înaintate de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este necesar a se statua dacă este admisibilă formularea unei sesizări întemeiate pe art. 519 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 134/2010), în litigiile în care procedura de judecată se desfășoară sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865.

În cauza de față, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este formulată în cadrul unui proces care are ca obiect cererea înregistrată la data de 6 iulie 2020, de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea - Secția civilă mixtă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*.

Sentința civilă nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea - Secția civilă mixtă a fost pronunțată într-un proces care a debutat la data de 28 mai 2008, în Dosarul nr. 917/35/2008 și în care judecata s-a desfășurat în conformitate cu normele de procedură prevăzute de Codul de procedură civilă din 1865, proces finalizat prin pronunțarea Deciziei civile nr. 739R din 27 aprilie 2010 de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.

"Codicele de procedură civilă" (sau "Codul de procedură civilă"), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat prin dispozițiile art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012).

Noul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în temeiul Legii nr. 76/2012), a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Domeniul de aplicare a Codului de procedură civilă este reglementat prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din titlul II "Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare" capitolul I "Dispoziții tranzitorii" din Legea nr. 76/2012: "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol: "Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată".

Scopul acestei norme generale de drept tranzitorii, special edictată pentru conflictele de legi rezultate din intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului.

Rezultă că procesele începute anterior intrării în vigoare a Codului de procedură adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt și rămân supuse normelor de procedură prevăzute de Codul de procedură civilă din 1865.

Mecanismul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementat prin dispozițiile art. 519-521 din noul Cod de procedură civilă și reprezintă una dintre soluțiile legislative, instituite prin acest act normativ, menite să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.

În același timp, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia instanța supremă este chemată să statueze, printr-o hotărâre de principiu, asupra unei chestiuni de drept noi, de care depinde soluționarea pe fond în ultimă instanță a unei cauze civile.

În jurisprudența sa, în raport cu dispozițiile legale de drept intertemporal anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, consecvent, că dispozițiile art. 519-521 din noul Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, 15 februarie 2013, în acord cu regulile de aplicare în timp a dispozițiilor legii noi de procedură.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că această concluzie nu vine în contradicție cu dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitoare la efectele hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Anume, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia interpretativă, potrivit normei de drept menționate, trebuie respectată, fiind obligatorie atât pentru instanța care a solicitat dezlegarea, cât și pentru toate celelalte instanțe de judecată. Aceasta, întrucât, în această procedură judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție nu dă o dezlegare jurisdicțională, ca urmare a învestirii sale cu un litigiu concret, ci dă o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept noi, concrete, interpretarea urmând să se aplice, ca atare, în toate procesele a căror rezolvare ar presupune incidența respectivei chestiuni de drept, indiferent dacă procedura judiciară se desfășoară conform Codului de procedură civilă din 1865 ori Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin urmare, dacă interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie în toate procesele a căror rezolvare ar presupune aplicarea respectivei chestiuni de drept, deci și în procesele începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aceasta nu înseamnă că mecanismul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar putea fi folosit, prin invocarea normelor procedurale din noul Cod de procedură civilă, în cadrul unui proces început înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că în cauza de față sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă a fost formulată într-un proces care se judecă sub imperiul vechii legi de procedură civilă, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Pentru acest motiv, va constata inadmisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*, urmând a o respinge ca atare, în concordanță cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura hotărârilor prealabile, asupra unor sesizări similare din acest punct de vedere (a se vedea Decizia nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014; Decizia nr. 55 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 16 decembrie 2019; Decizia nr. 58 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 28 octombrie 2021).