Decizia nr. 6/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2840/1/2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.840/1/2021, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă valoarea de referinţă sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 11 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 50/1996), până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007), este inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite şi acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), raportat şi la Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 (Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 noiembrie 2021, cu nr. 2.840/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 13 ianuarie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1 1 . – „(1) Indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept şi personalului salarizat potrivit prezentei legi. (…)”

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare Art. 1. – „(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot ori în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Procesul a început la data de 28 mai 2008.

Prin Sentinţa civilă nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă, în Dosarul nr. 917/35/2008, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Curtea de Apel Oradea, dispunându-se obligarea acestora la plata către reclamanţi a diferenţelor de salarii calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică, pe perioade cuprinse între 28 mai 2005 şi 31 decembrie 2007, pentru restul pretenţiilor constatându-se că a intervenit prescripţia extinctivă. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerului Economiei şi Finanţelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea acestor plăţi.

Prin Decizia civilă nr. 739R din 27 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 260/35/2009, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acţiunea unora dintre reclamanţi şi a respins în parte acţiunea altor reclamanţi, pentru perioada 1 februarie 2007-31 decembrie 2007.

La data de 18 septembrie 2019, reclamanţii au solicitat lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului Sentinţei civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă, în sensul precizării faptului că diferenţele de drepturi salariale stabilite prin această hotărâre, reprezentând majorări ale valorii de referinţă sectorială cu procentele de creştere prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007), au fost şi rămân incluse în indemnizaţia lunară de bază de încadrare şi pentru viitor.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului, reţinând că prin aceasta se tinde la recunoaşterea unor drepturi care au fost excluse prin decizia de recurs, iar în cazul în care s-ar admite cererea de lămurire s-ar ajunge la eludarea unei decizii irevocabile.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 6 iulie 2020, petenţii au formulat o cerere de lămurire a aceleiaşi sentinţe, în sensul că drepturile băneşti recunoscute prin această hotărâre rămân incluse în salariu şi pentru viitor.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâta Curtea de Apel Oradea prin întâmpinare, respingând cererea de lămurire a dispozitivului.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenţii, invocând, în esenţă, faptul că excepţia autorităţii lucrului judecat a fost greşit admisă, neexistând identitate de obiect şi cauză între cele două cereri, întrucât în acest dosar s-a solicitat să se ia în considerare ultima valoare de referinţă sectorială stabilită până la data de 1 februarie 2007, respectiv 405 lei, fără a se avea în vedere ca în cadrul lămuririi să se ţină cont de majorările ulterioare acestei date. Valoarea de referinţă sectorială recunoscută până la data de 1 februarie 2007 face parte din salariul brut de încadrare şi, prin urmare, se impunea să se regăsească în cuprinsul acestuia după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În şedinţa publică din 16 iunie 2021, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a se stabili dacă valoarea de referinţă sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 11 din Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 este inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite şi acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, raportat şi la Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019.

Prin Încheierea pronunţată la data de 29 septembrie 2021, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea-cadru nr. 330/2009, în sensul de a stabili dacă, după intrarea în vigoarea a acestei legi, valoarea de referinţă sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate în temeiul art. 1 1 din Legea nr. 50/1996 până la apariţia Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007, care a abrogat în întregime prevederile Legii nr. 50/1996, a rămas inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite şi acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, raportat şi la Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Problema de drept enunţată este nouă, iar prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimata Curtea de Apel Oradea a apreciat ca nefiind utilă soluţionării cauzei sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept, întrucât dezlegarea pe fond a litigiului nu depinde de lămurirea acesteia. Mai mult, răspunsul la chestiunea de drept pusă în discuţie rezultă implicit din Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019.

Intimatul Ministerul Justiţiei a invocat inadmisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o solicitare de a pronunţa o hotărâre prealabilă, modalitate neprevăzută de Codul de procedură civilă din 1865, aplicabil cauzei.

Petenţii-recurenţi au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului în Dosarul nr. 917/35/2008/a2* a apreciat că valoarea de referinţă sectorială de 405 lei, stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate, în temeiul art. 1 1 din Legea nr. 50/1996, de care acesta a beneficiat până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007, a rămas inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite şi acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, fiind un drept câştigat, recunoscut cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. În acest sens sunt şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, a stabilit că majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Suceava au comunicat opiniile teoretice ale instanţelor arondate, potrivit cărora valoarea de referinţă sectorială stabilită în favoarea personalului auxiliar de specialitate, în temeiul art. 1 1 din Legea nr. 50/1996, de care acesta a beneficiat până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007, este inclusă în baza de calcul al drepturilor salariale cuvenite şi acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru raţionamentul expus în Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019.

Curţile de Apel Bucureşti, Cluj şi Suceava au transmis un număr redus de hotărâri judecătoreşti, în sensul opiniei teoretice expuse.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale invocate din perspectiva vizată de sesizare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, prin care a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009”. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât aceasta a fost formulată într-un proces care se judecă sub imperiul vechii legi de procedură civilă, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată că, prealabil verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării înaintate de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este necesar a se statua dacă este admisibilă formularea unei sesizări întemeiate pe art. 519 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 134/2010), în litigiile în care procedura de judecată se desfăşoară sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865.

În cauza de faţă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este formulată în cadrul unui proces care are ca obiect cererea înregistrată la data de 6 iulie 2020, de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*.

Sentinţa civilă nr. 77/PI din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă a fost pronunţată într-un proces care a debutat la data de 28 mai 2008, în Dosarul nr. 917/35/2008 şi în care judecata s-a desfăşurat în conformitate cu normele de procedură prevăzute de Codul de procedură civilă din 1865, proces finalizat prin pronunţarea Deciziei civile nr. 739R din 27 aprilie 2010 de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă. 39. „Codicele de procedură civilă” (sau „Codul de procedură civilă”), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat prin dispoziţiile art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012).

Noul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în temeiul Legii nr. 76/2012), a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Domeniul de aplicare a Codului de procedură civilă este reglementat prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din titlul II „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare” capitolul I „Dispoziţii tranzitorii” din Legea nr. 76/2012: „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol: „Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată”.

Scopul acestei norme generale de drept tranzitorii, special edictată pentru conflictele de legi rezultate din intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcţie de data începerii procesului.

Rezultă că procesele începute anterior intrării în vigoare a Codului de procedură adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt şi rămân supuse normelor de procedură prevăzute de Codul de procedură civilă din 1865.

Mecanismul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementat prin dispoziţiile art. 519-521 din noul Cod de procedură civilă şi reprezintă una dintre soluţiile legislative, instituite prin acest act normativ, menite să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

În acelaşi timp, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia instanţa supremă este chemată să statueze, printr-o hotărâre de principiu, asupra unei chestiuni de drept noi, de care depinde soluţionarea pe fond în ultimă instanţă a unei cauze civile.

În jurisprudenţa sa, în raport cu dispoziţiile legale de drept intertemporal anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, consecvent, că dispoziţiile art. 519-521 din noul Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, 15 februarie 2013, în acord cu regulile de aplicare în timp a dispoziţiilor legii noi de procedură.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că această concluzie nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitoare la efectele hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Anume, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia interpretativă, potrivit normei de drept menţionate, trebuie respectată, fiind obligatorie atât pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, cât şi pentru toate celelalte instanţe de judecată. Aceasta, întrucât, în această procedură judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu dă o dezlegare jurisdicţională, ca urmare a învestirii sale cu un litigiu concret, ci dă o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept noi, concrete, interpretarea urmând să se aplice, ca atare, în toate procesele a căror rezolvare ar presupune incidenţa respectivei chestiuni de drept, indiferent dacă procedura judiciară se desfăşoară conform Codului de procedură civilă din 1865 ori Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin urmare, dacă interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie în toate procesele a căror rezolvare ar presupune aplicarea respectivei chestiuni de drept, deci şi în procesele începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aceasta nu înseamnă că mecanismul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar putea fi folosit, prin invocarea normelor procedurale din noul Cod de procedură civilă, în cadrul unui proces început înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că în cauza de faţă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă a fost formulată într-un proces care se judecă sub imperiul vechii legi de procedură civilă, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Pentru acest motiv, va constata inadmisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 917/35/2008/a2*, urmând a o respinge ca atare, în concordanţă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârilor prealabile, asupra unor sesizări similare din acest punct de vedere (a se vedea Decizia nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014; Decizia nr. 55 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 16 decembrie 2019; Decizia nr. 58 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 28 octombrie 2021).