Decizia nr. 80 din 5 decembrie 2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.112/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 643/99/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 27 septembrie 2022, în Dosarul nr. 643/99/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În aplicarea art. 731 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia de trimitere din cuprinsul textului la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se impune a fi interpretată ca vizând doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş sau dispoziţia de trimitere vizează toate condiţiile dreptului comun ale acestui tip de pensie, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş – procentual doar din punctajul mediu anual realizat de susţinător, fără raportare la drepturile corespunzătoare pensiei de serviciu?”. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/2006): ” Art. 73 1 . – (13) Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor ai funcţionarului public parlamentar, în condiţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 83. – Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Art. 84. – Copiii au dreptul la pensie de urmaş: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b). Art. 85. – (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. (2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Art. 86. – (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an. (2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Art. 87. – Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1)beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b)sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Art. 88. – Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare din activităţi dependente aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b)sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Art. 89. – (1) Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. (2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) 50% – pentru un singur urmaş; b) 75% – pentru 2 urmaşi; c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi. Art. 90. – Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş, calculate după fiecare părinte. Art. 91. – În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (2). Art. 92. – Copiii şi soţul supravieţuitor care au dreptul la o pensie proprie şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după susţinătorul decedat pot opta pentru cea mai avantajoasă pensie.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 11 februarie 2021, cu nr. 643/99/2021 contestatoarea a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxxx/13.01.2021 privind acordarea pensiei de urmaş şi obligarea intimatei casa teritorială de pensii la emiterea unei alte decizii prin care cuantumul pensiei de urmaş să fie corect calculat.

În motivarea cererii a arătat că, drept urmare a decesului soţului său, la data de 5 noiembrie 2020, a depus la casa teritorială de pensii o cerere pentru acordarea pensiei de urmaş din pensia de serviciu a soţului. Cererea a fost admisă, însă, deşi se face menţiune că i se cuvine 50% din pensia soţului decedat, calculul efectuat de intimată este eronat, procentul fiind aplicat la pensia de drept comun, iar nu la pensia de serviciu pe care o primea susţinătorul său.

A invocat dispoziţiile art. 73 1 din Legea nr. 7/2006 şi a arătat că, potrivit art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cuantumul acestei pensii „se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) 50% – pentru un singur urmaş (…)”. Or, intimata a admis cererea de pensionare, însă suma calculată efectiv ca pensie de urmaş nu reprezintă jumătate din pensia defunctului soţ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând, în esenţă, că soţul contestatoarei a avut o pensie de serviciu în cuantum de 12.883 lei, care reflectă cele două componente: pensia de asigurări sociale de 3.300 lei şi suplimentul de la bugetul de stat de 9.581 lei. A invocat dispoziţiile art. 73 1 din Legea nr. 7/2006 şi art. 85, 87, 89, 92 din Legea nr. 263/2010, precizând că a calculat pensia de urmaş după algoritmul legiferat de Legea nr. 263/2010, care prevede că pensia de urmaş este 50% din punctajul mediu anual realizat de susţinător, adică 50% din 378.688 de puncte, obţinându-se punctajul pensiei de urmaş cuvenite reclamantei, ce conduce la un cuantum de 2.731 lei.

Prin Sentinţa nr. 2.941 din 20 decembrie 2021, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia, reţinând că, în cuprinsul Deciziei de pensie nr. xxxxxx/10.10.2016 emise de casa teritorială de pensii în beneficiul soţului contestatoarei, este menţionat un punctaj mediu anual de 378.688 de puncte. Pensia de urmaş cuvenită contestatoarei a fost calculată raportat la acest punctaj şi în funcţie de prevederile legale aplicabile, rezultând un cuantum al pensiei de urmaş de 2.731 lei. Cele 50 de procente prevăzute de art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 s-au stabilit cu referire la punctajul mediu anual realizat de soţul decedat al contestatoarei, şi nu la cuantumul efectiv de 12.883 lei al pensiei decedatului, aceasta fiind modalitatea de calcul prevăzută de lege şi aplicată corect de către intimată în decizia privind acordarea pensiei de urmaş.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, susţinând că sunt incidente şi dispoziţiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 96/2006), şi că raţionamentul intimatei, împărtăşit de tribunal, apare ca nelegal. A solicitat admiterea apelului şi, pe fond, obligarea intimatei la calcularea drepturilor de pensie prin raportarea procentului de 50% la totalul drepturilor cuvenite autorului său, stabilite potrivit deciziei de pensionare emise pe numele acestuia.

La termenul din 31 mai 2022, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor legea aplicabilă situaţiei juridice deduse judecăţii, având în vedere referirile la dispoziţiile Legii nr. 96/2006 din cuprinsul cererii de apel. În raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 7/2006, autorul contestatoarei fiind beneficiar al pensiei de serviciu, iar decizia contestată are ca temei prevederile Legii nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015 (Legea nr. 215/2015).

Intimata a formulat întâmpinare, învederând că funcţionarii parlamentari, pentru care pensia de serviciu reflectă două componente – pensia de asigurări sociale (din sistemul public) şi suplimentul de la bugetul de stat -, sunt şi pensionari ai sistemului public de pensii, astfel că beneficiază de prestaţiile de asigurări sociale şi facilităţile acordate beneficiarilor acestui sistem. Astfel, beneficiarii pensiei de serviciu acordate în baza Legii nr. 7/2006, pentru partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale care se suportă din bugetul de stat, nu pot beneficia decât de pensia de urmaş din bugetul de asigurări sociale. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că litigiul este în curs de judecată în calea de atac a apelului formulat împotriva sentinţei prin care instanţa de fond a soluţionat contestaţia împotriva deciziei de stabilire a drepturilor de pensie de urmaş. Potrivit prevederilor art. 153 şi 155 din Legea nr. 263/2010, tribunalul soluţionează în primă instanţă contestaţiile împotriva deciziilor de pensionare emise de casele teritoriale de pensii, iar împotriva hotărârii tribunalului se poate face numai apel la curtea de apel competentă, astfel încât Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Soluţionarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii primei instanţe şi motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006, respectiv de dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

Problema de drept enunţată este nouă, iar aspectele ce fac obiectul sesizării sunt chestiuni de drept asupra cărora instanţa supremă nu a statuat, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa.

Cât priveşte condiţia noutăţii, verificând jurisprudenţa în materie, nu se observă cristalizarea unei practici judiciare în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006, text de lege ce a fost introdus prin Legea nr. 215/2015.

În speţă, se pune problema stabilirii înţelesului şi aplicării prevederilor art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006, normă legală ce cuprinde o dispoziţie de trimitere la Legea nr. 263/2010.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), „(1) În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. (…) (3) Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare (…)”.

Dispoziţiile art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006, care reglementează pensia de serviciu a funcţionarului public parlamentar, conţin în privinţa pensiei de urmaş o trimitere la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010. În consecinţă, potrivit regulilor de tehnică legislativă, elementul completator întregeşte norma juridică de bază care nu este aptă să funcţioneze independent. Trimiterea la art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 fiind integrală, şi nu doar în raport cu o subdiviziune a textelor, ar impune concluzia complinirii art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 cu toate aceste prevederi legale ce reglementează atât condiţiile de acordare, cât şi modalitatea de calcul al pensiei de urmaş.

Referitor la cel din urmă aspect, modalitatea de calcul al pensiei de urmaş, sunt incidente dispoziţiile art. 89 din Legea nr. 263/2010.

Articolul 73 1 alin. (2) din Legea nr. 7/2006 stabileşte pentru funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, iar alin. (3)-(9) ale aceluiaşi articol reglementează pensia de serviciu a funcţionarului public parlamentar, instituind condiţiile de acordare şi modalitatea de determinare a cuantumului pensiei.

În cadrul sistemului unitar de pensii publice, pensia în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat se stabileşte pe baza punctajului mediu anual [cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie – art. 94 alin. (1) din Legea nr. 263/2010]. În consecinţă, prin aplicarea procentului legal asupra punctajului mediu anual al susţinătorului decedat [art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010] se determină valoarea pensiei de urmaş, care este echivalentă cu valoarea matematică procentuală din pensia în plată a antecesorului. Această premisă nu se aplică în cazul pensiei de serviciu reglementate de art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, al cărei cuantum se determină prin aplicarea procentului de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării a funcţionarului parlamentar. Prin aplicarea procentului legal asupra punctajului mediu anual al susţinătorului decedat [art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010], pensia de urmaş a funcţionarului parlamentar nu se mai raportează la aceeaşi bază de calcul, valoarea acesteia calculată exclusiv cu referire la pensia de asigurări sociale fiind inferioară matematic procentului determinat prin trimitere la pensia aflată în plată sau la care ar fi fost îndreptăţit funcţionarul parlamentar decedat.

Având în vedere diferenţele majore dintre condiţiile de acordare şi modalitatea de calcul al cuantumului pensiei de serviciu reglementate de Legea nr. 7/2006, respectiv de Legea nr. 263/2010, este necesar a se stabili dacă dispoziţia de trimitere din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 se impune a fi interpretată ca vizând doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş sau vizează toate condiţiile dreptului comun ale acestui tip de pensie, inclusiv modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş – procentual doar din punctajul mediu anual realizat de susţinător, fără raportare la drepturile corespunzătoare pensiei de serviciu.

În consecinţă, s-a apreciat că, în speţă, condiţiile sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă sunt suficient de bine caracterizate şi permit declararea ca admisibilă a sesizării.

S-a menţionat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data formulării sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă; nu a formulat un punct de vedere asupra dezlegării problemei de drept.

Intimata a depus un punct de vedere scris, lăsând la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa asupra sesizării, arătând că opinia casei teritoriale de pensii în privinţa interpretării dispoziţiilor legale este cea exprimată în actele procesuale şi care rezultă din actul contestat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a arătat că, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009 a Legii nr. 7/2006, pensia de urmaş era reglementată de dispoziţiile art. 81, fiind acordată copiilor şi soţului supravieţuitor dacă, la data decesului, funcţionarul public parlamentar beneficia de pensie de serviciu sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii de serviciu. Astfel, art. 81 alin. (6) prevedea următoarele: „Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea unui procent din pensia de serviciu aflată în plată sau din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul funcţionarul public parlamentar la data decesului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) pentru un singur urmaş – 50%; b) pentru 2 urmaşi – 75%; c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100%.”

Dispoziţiile art. 74-77, 80, 81 şi 96 din Legea nr. 7/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, au fost abrogate expres prin prevederile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010.

Articolul 73 1 a fost introdus în Legea nr. 7/2006 prin Legea nr. 215/2015. Din expunerea de motive a Legii nr. 215/2015 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit instituirea unui regim juridic reparatoriu, precum şi a unui cadru legislativ nediscriminatoriu atât în cadrul aceleiaşi profesii, cât şi în raport cu alte categorii socioprofesionale. Scopul declarat al Legii nr. 215/2015 a fost aşadar acela al reacordării pensiilor de serviciu avute la 31 august 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010).

Totuşi, în noua formă adoptată, actul normativ special nu mai prevede un algoritm propriu de determinare a cuantumului pensiei de urmaş, făcând trimitere exclusiv la prevederile legii generale, Legea nr. 263/2010.

Or, dispoziţiile art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 prevăd acordarea pensiei de urmaş în raport cu pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat.

Această regulă de principiu este în acord cu raţiunea instituirii pensiei de urmaş, care urmăreşte să asigure un venit de înlocuire în beneficiul soţului supravieţuitor şi al copiilor, persoane faţă de care autorul are o obligaţie legală de întreţinere şi care, odată cu decesul autorului, sunt lipsite de contribuţia financiară a acestuia.

În acest sens, instanţa de trimitere a făcut referire la considerentele reţinute în paragraful 18 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 699 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 15 ianuarie 2021, precum şi la considerentele de la paragrafele 62 şi 63 din Decizia nr. 19 din 11 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2021, care susţin această trăsătură caracteristică a pensiei de urmaş.

În considerarea caracterului de venit substitutiv, destinat să compenseze în parte pierderea veniturilor soţului decedat, aplicarea procentului prevăzut de lege trebuie să se facă asupra pensiei în plată a autorului, întrucât numai astfel urmaşii beneficiază de partea corespunzătoare din ceea ce autorul avea în patrimoniu la data decesului.

Aceasta este, de altfel, modalitatea generală de reglementare a pensiei de urmaş, dispoziţiile art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 reprezentând doar o aplicaţie a regulii înscrise în art. 89 alin. (1) din acelaşi act normativ, în condiţiile în care, în sistemul public de pensii, punctajul mediu anual realizat de susţinător determină, prin înmulţirea cu valoarea punctului de pensie, rezultanta în plată (art. 94 din Legea nr. 263/2010).

Însă, această identitate de factori nu se mai regăseşte în ceea ce priveşte pensia de urmaş a funcţionarului parlamentar. Aplicând dispoziţiile art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 în complinire cu norma de trimitere, pensia de urmaş a funcţionarului parlamentar, în cuantumul determinat de prevederile art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, nu se mai raportează la pensia aflată în plată (pensia de serviciu – 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni), ci la pensia de asigurări sociale reprezentată de punctajul mediu anual realizat de susţinător.

Or, o astfel de interpretare se îndepărtează de la însăşi raţiunea instituirii pensiei de urmaş şi a funcţiei juridice căreia îi corespunde.

Dispoziţiile art. II din Legea nr. 215/2015 susţin concluzia intenţiei de complinire a dispoziţiilor art. 73 1 alin. (13) cu condiţiile de acordare a pensiei de urmaş reglementate de Legea nr. 263/2010, nu şi cu modalitatea de determinare a cuantumului acesteia, prin raportare exclusiv la punctajul mediu anual realizat de susţinător.

Interpretarea însuşită la nivelul casei teritoriale de pensii, potrivit căreia pensia de urmaş se calculează procentual doar asupra pensiei de asigurări sociale (din sistemul public), nu şi asupra suplimentului de la bugetul de stat care se acordă în cazul pensiei de serviciu, lipseşte de efecte juridice Legea nr. 215/2015, întrucât şi anterior intrării în vigoare a acestei legi pensia de urmaş a funcţionarului parlamentar era calculată potrivit art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în raport cu punctajul mediu anual al antecesorului.

Dacă s-ar fi intenţionat ca pensia de urmaş a funcţionarului public parlamentar să fie supusă în întregime regimului comun, menţionarea în cuprinsul Legii nr. 215/2015 a acestui beneficiu nu era necesară.

Cuantumul aflat în plată al pensiei de serviciu fiind distinct de pensia calculată în baza punctajului mediu anual, rezultatul aplicării dispoziţiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în stabilirea cuantumului pensiei de urmaş produce un efect contrar dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din aceeaşi lege, care instituie regula potrivit căreia pensia de urmaş se stabileşte în raport cu pensia aflată în plată.

Reţinând şi regula de interpretare logică ce impune ca norma juridică să fie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice, se impune concluzia că trimiterea la dispoziţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 vizează doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat o opinie potrivit căreia dispoziţia de trimitere din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 vizează doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş, nu şi modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş, arătându-se că nu se poate limita posibilitatea de acordare a pensiei de urmaş în funcţie de tipul pensiei de care a beneficiat susţinătorul decedat.

S-a argumentat că, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca pensia de urmaş să fie supusă în întregime dreptului comun, nu ar mai fi existat menţiunea de la art. II din Legea nr. 215/2015. Trimiterea la art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 vizează condiţiile de acordare, precum şi modalitatea de calcul al pensiei de urmaş, respectiv cu respectarea procentelor stabilite de art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, fără însă ca aceasta să poată fi interpretată că, în cazul pensiilor stabilite prin legi speciale, pensia de urmaş ar urma să fie calculată doar ca procent din componenta contributivă a pensiei. Raţiunea instituirii pensiei de urmaş urmăreşte să asigure un venit de înlocuire în beneficiul soţului supravieţuitor şi al copiilor, persoane faţă de care autorul are o obligaţie legală de întreţinere, astfel că aplicarea procentului prevăzut de lege se va face asupra pensiei în plată sau a pensiei la care ar fi avut dreptul autorul.

În sensul acestei opinii au fost exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vaslui – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Tribunalul Maramureş.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţia de trimitere din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 vizează atât condiţiile de fond pentru instituirea pensiei de urmaş, cât şi modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş.

S-a susţinut că textul de lege în discuţie nu face vreo referire la modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş în raport cu pensia de serviciu. Or, atunci când legiuitorul a înţeles să facă trimitere la modalitatea de calcul al pensiei de urmaş prin raportare la pensia de serviciu, a prevăzut expres acest aspect, aşa cum s-a procedat prin art. 51 alin. (16 1 ) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 94/1992), art. 53 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), art. 68 5 alin. (9) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004).

Puncte de vedere teoretice în sprijinul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Ialomiţa şi Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă.

Prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a indicat cu titlu de practică judiciară o sentinţă a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale (rămasă definitivă prin respingerea apelului), precum şi o decizie a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, soluţiile pronunţate fiind în sensul primei opinii sus-menţionate, respectiv calcularea pensiei de urmaş prin raportare la pensia de serviciu a susţinătorului decedat.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 15 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

La paragraful 18 din această decizie, Curtea Constituţională a arătat că: „Premisa avută în vedere este aceea că persoana decedată, prin obligaţiile ce rezultă din raporturile de familie, a avut rolul de «susţinător» al familiei sale, iar dispariţia sa afectează nivelul de trai al celor aflaţi în întreţinerea sa. Astfel, se impune a fi amintit că, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, iar potrivit art. 325 alin. (1) şi (2) din Codul civil, soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc şi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei.”

Prin Decizia nr. 389 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 16 august 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 263/2010. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 19 din 11 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că: „În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu referire la cerinţa privind dificultatea chestiunii de drept. În măsura în care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea sesizării va aprecia că aceasta este admisibilă, judecătorii-raportori au opinat că dispoziţia de trimitere din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 urmează a fi interpretată ca vizând toate condiţiile legale pentru instituirea pensiei de urmaş, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului acesteia – procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) al art. 89 din Legea nr. 263/2010. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Cu titlu prealabil analizei fondului chestiunii de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit cu soluţionarea acesteia; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificarea admisibilităţii prezentei sesizări relevă îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului, urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Astfel, împotriva modului de stabilire a dreptului la pensia de urmaş de către casa teritorială de pensii, reclamanta s-a adresat Tribunalului Iaşi, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, a cărui hotărâre este supusă numai apelului, potrivit art. 155 alin. (1) din acelaşi act normativ, la curtea de apel competentă – în speţă Curtea de Apel Iaşi -, hotărârea acesteia din urmă fiind definitivă conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Cât priveşte legătura chestiunii de drept cu cauza, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să conducă la consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, prin statuarea neechivocă asupra raportului juridic dedus judecăţii.

Din acest punct de vedere este suficient a se constata că, în funcţie de dezlegarea dată chestiunii de drept sesizate, instanţa de trimitere va stabili dacă pensia de urmaş la care este îndreptăţită reclamanta se calculează prin raportare la pensia de serviciu de care a beneficiat soţul său sau prin raportare la componenta din cadrul acesteia, calculată potrivit sistemului contributivităţii în condiţiile Legii nr. 263/2010.

De asemenea, sintagma „chestiune de drept”, la care face referire textul art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie pusă în corelaţie cu gradul de dificultate pe care aceasta îl ridică, nefiind suficient să fie identificată, în soluţionarea unei cauze, o problemă litigioasă, chiar având caracter de noutate, dacă ea nu este susceptibilă, prin aspectele relevate, de a declanşa mecanismul privind preîntâmpinarea unei jurisprudenţe neunitare.

Chestiunea de drept supusă clarificării prin sesizarea de faţă constă în interpretarea dispoziţiei legale de trimitere din cuprinsul art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006, în sensul dacă această trimitere la dispoziţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 vizează doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş sau are în vedere toate condiţiile dreptului comun ale acestui tip de pensie, inclusiv modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş, respectiv procentual doar din punctajul mediu anual realizat de susţinător, fără raportare la drepturile corespunzătoare pensiei de serviciu.

Datorită modificărilor legislative intervenite în timp, care au vizat reglementarea pensiei de urmaş în cazul funcţionarului public parlamentar, aspectul privind modalitatea de calcul al cuantumului pensiei de urmaş reprezintă o chestiune care presupune un grad de dificultate în măsură să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile, dată fiind posibilitatea interpretării diferite a textului de lege vizat.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare ori chiar într-o reglementare mai veche, dar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

În cazul de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă constantă, unitară sau neunitară în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, context care legitimează interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile. Asupra fondului sesizării

Prin prezenta sesizare, Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În aplicarea art. 731 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia de trimitere din cuprinsul textului la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se impune a fi interpretată ca vizând doar condiţiile legale de fond pentru instituirea pensiei de urmaş sau dispoziţia de trimitere vizează toate condiţiile dreptului comun ale acestui tip de pensie, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului pensiei de urmaş – procentual doar din punctajul mediu anual realizat de susţinător, fără raportare la drepturile corespunzătoare pensiei de serviciu?”.

Pentru a examina pe fond problema de drept sesizată este necesar a prezenta evoluţia în timp a dispoziţiilor legale care privesc pensia de urmaş în cazul funcţionarului public parlamentar, al cărui statut este reglementat de Legea nr. 7/2006.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2006, 19 ianuarie 2006, art. 72 alin. (3) din lege prevedea că „La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcţionarii publici parlamentari cu o vechime în muncă de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantumul prevăzut la art. 82 din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor nr. 303/2004, republicată”.

Conform art. 77 din acelaşi act normativ, „Urmaşii funcţionarului public parlamentar decedat: soţul supravieţuitor, copiii, în vârstă de până la 16 ani sau dacă îşi continuă studiile, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, ori pe toată durata invalidităţii de orice grad şi care se aflau în întreţinerea acestuia, beneficiază de o pensie egală cu 80% din salariul de bază avut de funcţionarul public parlamentar la data decesului”.

Această din urmă normă juridică a făcut obiectul Legii nr. 287/2007 pentru modificarea art. 77 din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar (Legea nr. 287/2007), alin. (6) al art. 77 având următorul cuprins: „Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea unui procent din pensia de serviciu aflată în plată sau din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul funcţionarul public parlamentar la data decesului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) pentru un singur urmaş – 50%; b) pentru 2 urmaşi – 75%; c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100%.”

În urma republicării Legii nr. 7/2006 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, textele anterior citate au primit o nouă numerotare – art. 74 alin. (3), respectiv, art. 81 alin. (6).

Ulterior, dispoziţiile art. 74-77, 80, 81 şi 96 din Legea nr. 7/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, au fost abrogate expres prin art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 la data de 1 ianuarie 2011.

Prin Legea nr. 215/2015 a fost modificată şi completată Legea nr. 7/2006 după cum urmează: ” Art. I. – (…) 1. După articolul 73 se introduce un nou articol, articolul 73 1 , cu următorul cuprins: ” Art. 73 1 . – (1) Funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului au dreptul la asigurări sociale, în condiţiile legii. (…) (3) La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz. (…) (13) Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor ai funcţionarului public parlamentar, în condiţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. (…)» (…) Art. II. – Funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţii acestora, pensionari la data de 31 august 2010, ale căror pensii au fost diminuate, precum şi cei pensionaţi după această dată, care se încadrează în prevederile prezentei legi, beneficiază, la cerere, de drepturile de pensie stabilite în prezenta lege. Pensia acordată se calculează prin asimilare cu funcţiile corespunzătoare ale persoanelor aflate în activitate cu acelaşi nivel de salarizare în cuantumul prevăzut la art. 731 alin. (3), (4) sau (8), după caz, din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarilor publici parlamentari, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. Dispoziţiile art. 731 alin. (5), (6) şi (13) se aplică în mod corespunzător. Drepturile se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii de acordare a pensiei.”

Analizând aceste dispoziţii legale se constată că, în forma iniţială, Legea nr. 7/2006 prevedea în mod explicit că funcţionarii publici parlamentari beneficiau, în condiţiile acestui act normativ, de o pensie de serviciu în cuantumul prevăzut la art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), iar urmaşii funcţionarului public parlamentar decedat erau îndreptăţiţi să primească, de asemenea, cu respectarea cerinţelor legii, o pensie egală cu 80% din salariul de bază avut de autorul lor la data decesului.

Prin Legea nr. 287/2007 s-a stabilit o altă modalitate de calcul al cuantumului pensiei de urmaş, şi anume prin aplicarea unui procent expres menţionat din pensia de serviciu aflată în plată sau din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul funcţionarul public parlamentar la data decesului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi.

După abrogarea expresă a dispoziţiilor care reglementau pensia de serviciu şi pensia de urmaş stabilite în condiţiile Legii nr. 7/2006, prin art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a iniţiat o propunere legislativă care a urmărit, conform expunerii de motive la adoptarea Legii nr. 215/2015, „instituirea unui regim juridic reparatoriu aşa cum s-a procedat cu alte categorii socioprofesionale care în anul 2010 au fost deposedate de drepturi legal câştigate, cât şi un cadru legislativ nediscriminatoriu, atât în cadrul aceleiaşi profesii, cât şi în raport cu alte categorii socio-profesionale. În urma adoptării Legii nr. 119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, pensiile stabilite în baza Legii nr. 7/2006 funcţionarilor publici parlamentari au fost desfiinţate. Trecerea acestor pensii în sistemul public dincolo de faptul că a desfiinţat drepturi legal câştigate s-a constituit într-o totală discriminare atât prin reglementări diferite de recalculare, cât şi prin soluţionarea diferită a contestaţiilor celor afectaţi”.

Rezultă astfel că scopul adoptării noului act normativ a vizat restabilirea pensiei de serviciu pentru funcţionarul public parlamentar avute la data de 31 august 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, scop dedus din dispoziţiile art. II din Legea nr. 215/2015, potrivit cărora „Funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţii acestora, pensionari la data de 31 august 2010, ale căror pensii au fost diminuate, precum şi cei pensionaţi după această dată, care se încadrează în prevederile prezentei legi, beneficiază, la cerere, de drepturile de pensie stabilite în prezenta lege (…)”.

Prin urmare, s-a prevăzut, prin art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, ca funcţionarii publici parlamentari să beneficieze de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, cu menţiunea că pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz.

Pentru pensia de urmaş legiuitorul a statuat, conform alin. (13) al art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, că se cuvine urmaşilor funcţionarului public parlamentar în condiţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, art. 73 1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 conţine, sub acest aspect, cu referire la pensia de urmaş, o trimitere la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010, în acord cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, conform cărora „Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdi