ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal au fost admise recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 și încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiași instanțe; Au fost casate hotărârile atacate și, în rejudecare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă. Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de anulare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISRAIF/1039/24.03.2016 și a Procesului-verbal nr. ISRAIF 1005/22.03.2016, ca inadmisibilă și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a formulat cerere de revizuire reclamanta A. S.R.L..

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost înregistrată la data de 6 septembrie 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2019

În motivarea căii de atac, revizuenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziilor nr. 2496/2013, 646/2013, 4210/2012, 4607/2012, 5046/2012, 5158/2012 și 5159/2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 7 noiembrie 2019, revizuenta A. S.R.L. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 124 din Constituția României.

3.1 Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire și excepția tardivității formulării acesteia iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

3.2 Prin întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, acesta a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă, apreciind că hotărârea asupra căreia poartă cererea de revizuire nu se înscrie în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar ca nefondată.

Revizuenta a transmis la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității cererii de revizuire și înlăturarea aplicării art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința calculării termenului de o lună de la data comunicării hotărârii iar nu de la data la care hotărârea rămâne definitivă, apreciind că dispozițiile art. 6 CEDO au prioritate față de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea formulată de revizuenta A. S.R.L. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 366 din 3 iunie 201, pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. S.R.L., în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă ca tardivă, pentru următoarele considerente:

Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare reglementată de dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ. care poate fi exercitată numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 din același cod.

Conform art. 511 C. proc. civ. "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti potrivit pct. 8, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Așadar, textul legal precitat, instituie termenul de o lună, care în cazul de față curge de la data pronunțării deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de care revizuenta își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire dedusă judecății a fost formulată de revizuentă la data de 6 septembrie 2019 cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora, în speță, revizuenta neformulând o astfel de cerere.

Prin urmare, reține instanța că cererea de revizuire formulată în cauză este tardivă, revizuenta nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate primi susținerile revizuentei în legătură cu inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care în opinia sa contravin prevederilor art. 6 din CEDO.

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum revizuenta a formulat cererea după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM