ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Iași, a solicitat anularea următoarelor acte:

- Decizia nr. 10490/11.06.2018, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, privind soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă;

- Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.07.2017;

- Decizia de impunere nr. x din 31.07.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31.07.2017;

- Decizia fiscală nr. 358/04.08.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;

- Decizia fiscală nr. 358/04.08.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins ca inadmisibilă contestația formulată reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. și prin adm. statutar C., împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/31.07.2017;

- a respins ca nefondată contestația formulată pe reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. și prin adm. statutar C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Iași.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 31 august 2020, sub numărul de dosar x/2020, revizuenta A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B., a formulat potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cerere de revizuire a sentinței civile nr. 10 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea cererii de revizuire, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 10/22.01.2019, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și acordarea de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 125 din 08 decembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinței civile nr. 10 din data de 22.10.2019, pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018, intimați fiind pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Iași, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 125 din 08 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-revizuentă a învederat, în esență, că instanța de fond a reținut greșit că înscrisul invocat de aceasta nu ar fi doveditor, aplicând greșit art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar prin hotârârea dată, prima instanță a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 16 lit. b) teza întâi și de art. 28 alin. (1) C. proc. pen. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Aceasta a arătat că înscrisul nou invocat, respectiv Ordonanța de clasare a cauzei din 19 iunie 2020, emisă în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, este un înscris doveditor, întrucât nu implică necesitatea confirmării prin alte mijloace de probă și soluția pronunțată în prezenta cauză ar fi fost diferită dacă prima instanță ar fi avut cunoștință de conținutul hotărârii invocate. Prin această ordonanță s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală - cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.

Recurenta-revizuentă a apreciat că, de vreme ce în cadrul urmăririi penale au fost administrate toate mijloacele probatorii (înscrisuri, declarații de martori, expertiză contabilă) concluzionându-se că nu există elemente obiective care să conducă la concluzia că operațiunile sunt fictive, rezultă că reținerile instanței privid fictivitatea operațiunilor comerciale analizate nu corespund adevărului judiciar.

Recurenta-revizuentă a susținut că, în raport de prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 și ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi și ale art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care atât actul administrativ fiscal contestat, cât și ordonanța de clasare au avut la bază aceleași împrejurări, iar hotărârea penală definitivă este în sensul că reducerea bazei de impozitare nu s-a făcut fraudulos și prin operațiuni fictive, este evident că această hotărâre are autoritate de lucru judecat și deci caracter determinant și este un înscris nou în procesul civil, care să conducă instanța de contencios administrativ la concluzia exact opusă celei din sentința atacată cu revizuire.

În aceste condiții, recurenta-revizuentă a considerat că se impunea revizuirea sentinței civile nr. 10/22.01.2019, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată, întrucât dacă instanța ar fi cunoscut ordonanța de clasare la momentul pronunțării sentinței, ar fi conchis că operațiunile nu sunt fictive, deci constatările organului fiscal nu sunt corecte. Ordonanța de clasare, prin caracterul definitiv, este suficientă pentru a răsturna cele reținute de instanță prin sentința civilă nr. 10/22.01.2019, întrucât este rezultatul epuizării tuturor mijloacelor probatorii, cu atât mai mult cu cât prin încheierea de la termenul din 07 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2018, instanța de contencios administrativ a respins atât proba cu martori, cât și proba cu expertiză, întrucât a considerat că nu sunt utile soluționării cauzei, în condițiile în care teza probatorie, expres indicată, era "realitatea operațiunilor aferente facturilor emise de societățile enumerate în nota de probe".

Nu în ultimul rând, recurenta-revizuentă a apreciat ca fiind absurdă concluzia instanței că, împotriva aceleiași hotărâri, a declarat și calea de atac a recursului, de vreme ce ambele căi sunt prevăzute de lege și exercitate în condițiile legii.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-revizuente circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de prima instanță a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițiile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai arată că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

De altfel, Înalta Curte reține că, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a învederat că modul în care a interpretat prima instanță înscrisul invocat de aceasta, în analiza cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 16 lit. b) teza întâi și de art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. Or, aceste critici privesc în concret greșita aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că acestea nu reprezintă critici subsumate cazului de casare indicat, ci se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată reclamanta A. S.R.L. a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Înscrisul nou la care face referire revizuenta este reprezentat de Ordonanța de clasare a cauzei din 19 iunie 2020, emisă în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală sau fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, plângerea penală fiind formulată de ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi reținut acest caz de revizuire, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Analizând caracterul înscrisului de care se prevalează revizuenta - Ordonanța de clasare a cauzei din 19 iunie 2020, emisă în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava - prima instanță a concluzionat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. pentru a deschide calea revizuirii.

În primul rând, plecând de la rolul revizuirii, se desprinde cerința ca înscrisul nou să se refere la un mijloc de probă, doar în această situție putându-se vorbi de un "înscris determinant". Astfel, chiar admițând, într-o interpretare extensivă a noțiunii de înscris vizată de dispoziția procedurală menționată, că îi este asimilată și ordonanța de clasare emisă de procuror, aceasta nu îndeplinește condiția existenței la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, în condițiile în care sentința a fost pronunțată la data de 22 ianuarie 2019, iar ordonanța de clasare a fost emisă la data de 19 iunie 2020.

În contextul analizării condițiilor reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere și că oricum nu s-ar fi putut reține o conduită obstrucționistă a părții adverse sau împrejurări mai presus de voința părților care au împiedicat înfățișarea înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, în condițiile în care deși revizuenta avea cunoștință de actele de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2017, finalizate prin ordonanța de clasare invocată în cauză, nu a considerat că soluția din dosarul penal ar avea o înrâurire determinantă asupra cauzei civile, de vreme ce nu a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cu care:

"(1) Instanța poate suspenda judecata: (…) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel".

În plus, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului legat de caracterul de înscris doveditor în accepțiunea art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., împrejurarea că în cursul unei proceduri penale s-a conchis inexistența unei infracțiuni de evaziune fiscală, nu înseamnă automat, așa cum susține recurenta, lipsa oricărei responsabilități în materie non penală, sau impunerea automată, cu de la sine putere, a unei concluzii de legalitate asupra operațiunilor comerciale, cu atât mai mult cu cât temeiurile ce au fondat soluția penală - fapta nu este prevăzută de legea penală, fapta nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege - nu exclud cercetarea din punct de vedere non penal a conținutului analizat.

Deși recurenta-revizuentă invocă prevederile art. 28 din C. proc. pen., instanța de control judiciar reține că potrivit acestora doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile și că nu există în acest caz o hotărâre definitivă care, conform art. 277 alin. (4) Codul de procedură fiscală, să fie opozabilă organelor de soluționare competente.

În ceea ce privește efectele hotărârii penale asupra judecății civile, de principiu, așa cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (1) partea I C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale de condamnare a autorului infracțiunii are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă separată, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, cu observația că sunt învestite cu autoritate de lucru judecat în fața instanței civile doar hotărârile penale de condamnare definitive, în limitele prevăzute de lege, nu și ordonanțele procurorului sau hotărârile judecătorului de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară, în speță fiind în fața unei ordonanțe de clasare a procurorului, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei că aceasta are un caracter determinant, care ar conduce instanța de contencios administrativ la concluzia opusă celei reținute de organele fiscale.

În consecință, nici condiția caracterului determinant al înscrisului invocat de recurenta-revizuentă, ca cerință a acestui motiv de revizuire, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată, nu este îndeplinită în cauză.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește modul în care s-a raportat prima instanță la faptul că revizuenta a declarat și recurs împotriva hotărârii a cărui revizuire o solicită în prezentul dosar, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă se află în eroare, în condițiile în care din considerentele sentinței recurate nu reiese decât că instanța de fond a reținut în mod corect că soluția ce face obiect al cererii de revizuire este criticată și pe calea căii extraordinare a recursului, ce se afla la acel moment în curs de soluționare, și în care revizuenta ar fi putut prezenta apărări și din perspectiva Ordonanței de clasare a cauzei din 19 iunie 2020, emisă în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinței civile nr. 125 din 08 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.