ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6892/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra cererilor de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, anularea Deciziei nr. 96/P/29 decembrie 2016 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de societate împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecție economico-financiar din 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016, precum și a Procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 și înregistrat sub nr. x/22.03.2016.

Totodată, a solicitat admiterea contestației administrative, anularea dispoziției obligatorii x/2016, a raportului de inspecție economico- financiar încheiat la data de 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016 și a procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 și înregistrat sub nr. x/2016, precum și restituirea sumei de 1.240.488 RON achitate conform Ordinelor de plată nr. x și nr. 545, ambele din data de 26.04.2016, cu dobândă fiscală legală calculată de la data plății - 26.04.2016 și până la data restituirii efective a întregii sume.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința nr. 88 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanței sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 167 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâți; a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; a anulat Decizia nr. 96/P/29.12.2016 a Ministerului Finanțelor Publice și a admis contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecție economico-financiar încheiat sub nr. x/24.03.2016 și a Procesului-verbal x/22.03.2016, pe care le-a anulat; a obligat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziției obligatorii x/24.03.2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26.04.2016 (pentru suma de 359.909 RON) și nr. 544/26.04.2016 (pentru suma de 880.579 RON), cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective.

Prin încheierea nr. 1/16.01.2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 167/13.11.2017, în sensul că în loc de "cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective" se va scrie corect:

"cu dobânda fiscală legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective".

Împotriva sentinței civile nr. 167/13.11.2017 au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, iar împotriva încheierii nr. 1/16.01.2018 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Prin decizia nr. 3449 din 20 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 și a încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiași instanțe; a casat hotărârile atacate și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și, în consecință, a respins acțiunea față de această pârâtă.

De asemenea, a respins cererea de anulare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISRAIF/1039/24.03.2016 și a Procesului-verbal nr. ISRAIF 1005/22.03.2016, ca inadmisibile și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

4.1. Împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat cerere de revizuire recurenta A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 167/13.11.2017 și a încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei cereri, întrucât revizuirea vizează o hotărâre pronunțată asupra fondului, este invocat un înscris nou ce are caracter determinant și care nu a putut fi prezentat.

Precizează că înscrisul nou invocat este Convenția din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor pe de o parte, și Ministerul Apărării Naționale și B., pe de altă parte, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 44/1994.

Susține că acest înscris îndeplinește condițiile motivului de revizuire invocat, deoarece a fost emis anterior pronunțării hotărârii atacate cu revizuire și prin acesta se constată o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță, iar existența și conținutul înscrisului nu erau cunoscute de părți în timpul judecății, astfel că înscrisul respectiv nu a făcut obiectul cercetării judecătorești.

Menționează că înscrisul nou invocat exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, dar a fost descoperit ulterior, iar acesta emana inclusiv de la Ministerul Finanțelor Publice, în subordinea căruia se află ANAF.

Mai arată că, în speță, Convenția din data de 13.12.1994 are caracter determinant asupra soluției din prezenta cauză, întrucât stabilește că:

"veteranii de război și văduvele de război (...) au dreptul în cursul unui an calendaristic la 12 călătorii dus-întors gratuite cu autobuzele aparținând societăților comerciale de transporturi auto care execută curse regulate interurbane, pentru deplasarea între localitatea de domiciliu situată în mediul rural și orice localitate din țară".

De asemenea, susține că a fost în imposibilitatea prezentării înscrisului respectiv și că a luat cunoștință de acesta la data de 17-18.01.2020.

4.2. Împotriva aceleiași decizii recurenta A. S.R.L. a formulat o nouă cerere de revizuire, întemeiată tot pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 167/13.11.2017 și încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că aceasta este admisibilă, întrucât vizează o hotărâre pronunțată asupra fondului, a fost invocat un înscris nou, cu caracter determinant, ce nu a putut fi prezentat până la momentul pronunțării deciziei supuse revizuirii.

Precizează că înscrisul nou invocat este Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, prin care s-a dispus respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca nefondate.

Consideră că și un înscris ulterior pronunțării hotărârii judecătorești supuse revizuirii poate fi considerat "înscris nou" dacă se referă la situații anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente.

De asemenea, susține că această decizie are caracter determinant cu privire la soluția din cauză, apreciind că soluția din decizia atacată ar fi fost alta dacă instanța ar fi cunoscut soluția din decizia nr. 4186/08.09.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece o altă interpretare ar conduce la discriminarea nejustificată a sa.

Precizează că a luat cunoștință de existența Deciziei nr. 4186/08.09.2020 la momentul pronunțării acesteia, ulterior pronunțării hotărârii supuse revizuirii.

Mai arată că decizia invocată poate constitui un "înscris nou" chiar dacă a fost pronunțată ulterior deciziei din recurs, recurenta neputând determina momentul pronunțării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de revizuire

Examinând cererile de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

Cu referire la acest caz de revizuire, este necesar să fie îndeplinite cel puțin patru condiții: înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii, dar să fi fost întocmit anterior pronunțării hotărârii, să fi fost reținut de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cele două înscrisuri invocate de către revizuentă prin cele două cereri de revizuire sunt Convenția din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor pe de o parte, și Ministerul Apărării Naționale și B., pe de altă parte, și Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisurile doveditoare invocate de către revizuentă nu îndeplinesc aceste condiții.

Astfel, Convenția din data de 13.12.1994, încheiată între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor pe de o parte, și Ministerul Apărării Naționale și B., pe de altă parte, nu îndeplinește condițiile să fi fost reținută de partea potrivnică și să nu putut fi înfățișată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

De asemenea, nici Decizia nr. 4186/08.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, nu îndeplinește aceste condiții. Mai mult, aceste înscris nu îndeplinește nici condiția de a fi fost întocmit anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Dincolo de aceste aspecte, ceea ce reclamă de fapt revizuienta prin cea de-a doua cerere de revizuire este pronunțarea unei soluții diferite într-o cauză similară, or, această împrejurare constituie mai degrabă un aspect de practică neunitară și nicidecum de admisibilitate a unei cereri de revizuire fundamentate pe o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt dosar.

Prin urmare, niciunul dintre cele două înscrisuri nu constituie un înscris nou în înțelesul dispozițiilor procedurale.

Analizând criticile formulate prin cererile de revizuire, Înalta Curte constată că revizuenta tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, obiectiv inadmisibil în acest demers judiciar.

Condiția impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, trebuie amintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, întrucât, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotarârile judecatorești irevocabile ori principiul securității raporturilor juridice.

Astfel, în Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunțată în Cauza Mitrea împotriva României (Cererea nr. 26105/03) și în Hotărârea din 07.10.2009 dată în Cauza Stanca Popescu împotriva României (Cererea nr. 8.727/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în lipsa unei circumstanțe substanțiale ori imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la aceeași chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat și asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României - Cererea nr. 33.945/04).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99)."

Aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul român a impus niște condiții cu caracter de excepție la formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauza de față.

Pentru toate aceste considerente, reținând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate instituite prin dispozițiile imperative ale art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate în dosarul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2020.