ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași la data de 21.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. DRc 3286/18.03.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința nr. 948/ca/17.11.2016 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 109 din 11 iulie 2017, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și anularea deciziei de suspendare a soluționării contestației.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că s-a rezumat la a reitera situația de fapt și criticile formulate la fond, fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Intercalarea unor afirmații, prin care arată că nu este de acord cu cele reținute de prima instanță fără, însă, a susține niciun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate care să se poată încadra în articolul menționat, nu reprezintă motive de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 109 din 11 iulie 2017 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.