ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, anularea Deciziei nr. 96/P/29 decembrie 2016 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de societate împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecție economico-financiar din 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016, precum și a Procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 și înregistrat sub nr. x/22.03.2016. Totodată, a solicitat admiterea contestației administrative, anularea dispoziției obligatorii x/2016, a raportului de inspecție economico- financiar încheiat la data de 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016 și a procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 și înregistrat sub nr. x/2016, precum și restituirea sumei de 1.240.488 RON achitate conform Ordinelor de plată nr. x și nr. 545, ambele din data de 26.04.2016, cu dobândă fiscală legală calculată de la data plății - 26.04.2016 și până la data restituirii efective a întregii sume. Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința nr. 88 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanței sub nr. x/2017.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 167 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâți; a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; a anulat Decizia nr. 96/P/29.12.2016 a Ministerului Finanțelor Publice și a admis contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecție economico-financiar încheiat sub nr. x/24.03.2016 și a Procesului-verbal x/22.03.2016, pe care le-a anulat; a obligat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziției obligatorii x/24.03.2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26.04.2016 (pentru suma de 359.909 RON) și nr. 544/26.04.2016 (pentru suma de 880.579 RON), cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective. Prin încheierea nr. 1/16.01.2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 167/13.11.2017, în sensul că în loc de "cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective" se va scrie corect: "cu dobânda fiscală legală de la data încasării (26.04.2016) și până la data plății efective".

Cererea de recurs și soluția instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 167/13.11.2017 au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, iar împotriva încheierii nr. 1/16.01.2018 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. Prin decizia nr. 3449 din 20 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 și a încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiași instanțe; a casat hotărârile atacate și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și, în consecință, a respins acțiunea față de această pârâtă. De asemenea, a respins cererea de anulare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISRAIF/1039/24.03.2016 și a Procesului-verbal nr. ISRAIF 1005/22.03.2016, ca inadmisibile și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat două cereri de revizuire recurenta A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 167/13.11.2017 și a încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererilor de revizuire a invocat revizuenta existența unor înscrisuri noi, respectiv Convenția din data de 13.12.1994 încheiată între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor pe de o parte, și Ministerul Apărării Naționale și B., pe de altă parte, precum și Decizia nr. 4186/08.09.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6892 din 16 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 a respins cererile de revizuire formulate ca fiind inadmisibilă.

Cererea de revizuire formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 6892 din data de 16 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a formulat cerere de revizuire reclamanta A. S.R.L. înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3449/20.06.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 În susținerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta a apreciat, în ce privește admisibilitatea, că instanța care a dat hotărârea supusă revizuirii a încălcat art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, hotărârea nefiind motivată fiind încălcate garanțiile imperative ce însoțesc dreptul al un proces echitabil conform CDFUE. Se susține temeinicia cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în temeiul cărora, pentru admisibilitatea cererii de revizuire, este necesară îndeplinirea condiției încălcării principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Susține revizuenta că soluția exprimată în dispozitivul deciziei atacate, de respingere ca inadmisibile a cererilor de revizuire, este arbitrară fiind pronunațtă cu încălcarea dreptului Uniunii Europene care garanteză dreptul la un proces echitabil, ce include dreptul de a obține o motivare a hotărârii judecătorești. Simpla mențiune de către instanță că inscrisurile invocate nu îndeplinesc condițiile să fi fost reținute de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori nici condiția de a fi fost întocmite anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită nu îndeplinește condiția de motivare a hotărârilor judecătorești, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești reprezentând o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din CEDO și a art. 47 din CDFUE. În susținerea acestei afirmații invocă revizuenta jurisprudența CEDO (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Perez împotriva Franței, Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, Hotărârea Boldea împotriva României) și concluzionează că instanța de revizuire, în cuprinsul deciziei atacate, nu a indiciat niciun motiv pentru care consideră că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind astfel încălcat art. 47 din CDFUE.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin care a invocat excepția inadmisibilității revizuirii, excepție respinsă de instanță, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată. A fost depusă întâmpinare și de către Ministerul Finanțelor prin reprezentantr Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire susținând, în esență, că prin Decizia nr. 6892/2020, ÎCCJ a concluzionat că înscrisurile doveditoare care au fost invocate de către revizuentă nu constituie înscrisuri noi în accepțiunea dispozițiilor proceduralew ciivle. II. Soluția asupra cererii de revizuire Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată". Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar. Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca instanța de judecată învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, să constate că, prin hotărârea atacată, a fost încălcat principiul priorității dreptului unional. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, acest motiv de revizuire presupune, pe de-o parte, existența unei neconcordanțe între norme de drept din legislația internă și norme ale dreptului unional și, pe de altă parte, ca instanța de judecată să fi procedat la o greșită aplicare, cu prioritate, a normelor dreptului intern. În esență, ceea ce se susține prin cererea de revizuire vizează faptul că decizia atacată nu îndeplinește condiția de motivare a hotărârii judecătorești, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești reprezentând o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din CEDO și a art. 47 din CDFUE întrucât, în raport de motivarea dată, soluția de respingere ca inadmisibile a cererilor de revizuire este arbitară. Înalta Curte constată că, în raport de considerentele hotărârii atacate, nu poate fi sesizată vreo încălcare a principiului priorității dreptului unional față de dreptul național, hotărârea supusă revizuirii analizând condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., argumentând în mod clar și concis motivele pentru care cererile de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate. În cauză, motivarea deciziei atacate răspunde exigențelor legale, instanța de judecată arătând care sunt considerentele care au condus la adoptarea soluției de respingere a cererilor de revizuire. Totodată, se reține că, motivarea hotărârii judecătorești, în sensul prevăzut de lege, trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc. Motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, ea se circumscrie noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorul trebuie să arate clar motivele pe care își întemeiază decizia și să analizeze efectiv problemele esențiale care îi sunt supuse aprecierii, fără a accepta de plano concluziile trase de o jurisdicție inferioară. Însă această cerință legată de dreptul la un proces echitabil nu exclude obligația părților de a coopera în sensul de a-și exprima clar pretențiile, structurându-le neambiguu și rezonabil. Or, din perspectiva celor expuse este de observat că hotărârea atacată cu cerere de revizuire se circumscrie exigențelor impuse atât de 425 din C. proc. civ. cât și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, instanța de judecată precizând, pe de o parte, care sunt condițiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar cu referire la cele două înscrisuri invocate de revizuentă în cele două cereri de revizuire formulate (Convenția din data de 13.12.1994 încheiată între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor pe de o parte, și Ministerul Apărării Naționale și B., pe de altă parte, și Decizia nr. 4186/08.09.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017) instanța a statuat că nu îndeplinesc condițiile impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 Cod proccedură civilă, precizând în mod expres și care au fost condițiile neîndeplinite: condiția ca înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În plus, s-a arătat și faptul că în ce privește Decizia nr. 4186/08.09.2020 aceasta nu îndeplinește nici condiția de a fi fost întocmită anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, concluzionând instanța că niciunul din cele două înscrisuri nu constituie un înscris nou în înțelesul dispozițiilor procedurale. Astfel, instanța a analizat normele de drept incidente, a analizat condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în raport de înscrisurile depuse în susținerea cererilor de revizuire și a arătat, în mod clar și concis, ce condiții nu au fost îndeplinite. În raport de aceste considerente se constată că susținerile revizuentei conform cărora decizia atacată nu este motivată nu pot fi primite, și prin urmare, nu se poate susține o încălcare a prevederilor art. 47 din CDFUE. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., raportat la prev. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 6892 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.