ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 29 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a solicitat:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 198/20.05.2019, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, la data de 20 mai 2019;

- anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 11 mai 2018, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Iași și desființarea concluziilor Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 11 mai 2018, emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Iași.

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri pentru reclamantă și pârâte, a respins cererea reclamantei de administrare a probei cu expertiza contabilă, punându-i de asemenea în vedere să depună înscrisurile relevante pentru soluționarea cererii sale, în copie certificată și în exemplare suficiente pentru comunicare.

Prin sentința civilă nr. 100 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva încheierii de ședință din 20 mai 2020 și a sentinței civile nr. 100 din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. în insolvență, prin administrator judiciar B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză.

Potrivit recurentei-reclamante, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de fond nu a stabilit în mod corect situația de fapt, întrucât aceasta nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unor probe fundamentale, respectiv greșita respingere a probei cu expertiza, probă utilă și concludentă soluționării cauzei.

Recurenta-reclamantă a susținut că în lipsa administrării unui probatoriu care să ducă la eliminarea contradicțiilor din situația de fapt, se poate aprecia în sensul în care instanța de fond nu a intrat în cercetarea cauzei. În conformitate cu dispozițiile art. 255 C. proc. civ., instanța urmează a administra acele probe care sunt admisibile și care duc la soluționarea cauzei, or, în prezenta speță, având în vedere complexitatea cauzei, numeroasele operațiuni de înregistrare, stornare și rectificare a înregistrărilor contabile, consideră că se impunea desemnarea unui expert care să analizeze aspectul privind realitatea/fictivitatea operațiunilor de achiziționare de stocuri de semințe.

În acest context, recurenta-reclamantă a apreciat că în mod greșit s-a reținut în sentința recurată faptul că C. a realizat operațiunea de cântărire, o astfel de afirmație fiind falsă și nebazată pe niciun mijloc de probă. Mai mult decât atât, lipsa unor documente din contabilitate reprezintă în fapt o atestare cu privire la situația pe care a susținut-o, în contradicție cu ceea ce în fapt se reține în sentința recurată.

Recurenta-reclamantă a mai învederat, în esență, existența unor înregistrări contabile contradictorii cu privire la aceeași operațiune, faptul că pretinsul vânzător al mărfurilor (D./E.) nu a înregistrat în contabilitate o vânzare din mărfurile aflate în propriul stoc, criticile sale vizând inclusiv faptul că nu există nicio explicație sau clarificare cu privire la modul în care cantități impresionate de semințe au existat la un anumit moment pentru ca ulterior acestea să dispară, iar atestările C. nu pot reprezenta singura probă concludentă și utilă care să determine soluționarea cauzei.

În opinia recurentei-reclamante situația de fapt nu este clarificată, în contextul în care în cadrul probei cu înscrisuri, singurul mijloc de probă administrat în prezenta cauză, a depus inclusiv acte privind intrarea în circuitul civil a operațiunilor rectificate și confirmarea acestora de un practician în însolvență neutru. Aceste atestări asupra realității sunt în contradicție cu situația reținută de organul fiscal, sens în care apreciază că stabilirea situației de fapt nu s-a realizat. Aprecierea instanței de fond conform căreia ar fi fost achitate facturile de marfă nu se susține, esențial de analizat în cauză fiind și faptul că în Raportul cauzelor întocmit de Administratorul judiciar al D. și publicat în BPI nr. 7197/09.04.2019, se atestă faptul că inadvertența între stocurile faptice și cele scriptice se datorau unei practic extrem de bine cunoscută în D., respectiv constituirea unor stocuri fictive.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a arătat că dispozițiile art. 304 din Codul fiscal stabilesc faptul că pentru bunurile ce sunt lipsă din gestiune este obligatorie ajustarea TVA dedusă inițial la achiziția lor. Totuși, în cazul concret al A. nu avem de-a face cu bunuri lipsă din gestiune, întrucât pentru a fi lipsă din gestiune ele ar fi trebuit mai întâi să intre în gestiunea societății, adică să fie efectiv livrate societății de către furnizorii care au emis facturile respective. Ori în cazul său nu a existat o vânzare efectivă de bunuri către A., astfel că temeiul legal invocat de organele fiscale pentru ajustarea TVA dedusă pentru facturile de achiziție, înregistrată de A. prin taxare inversă, nu este aplicabil situației de fapt existente la nivelul societății. Prin urmare, a considerat că situației de fapt existente la nivelul societății îi sunt aplicabile prevederile art. 287 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Totodată, faptul că din înregistrările contabile ale societății lipsesc documentele de evidență a stocurilor ca documente de intrare în gestiune, astfel cum acestea sunt exemplificate în normele de aplicare a O.M.F.P. nr. 3512/2008, înlocuit începând cu data de 01 ianuarie 2016 de O.M.F.P. nr. 2634/2015, denotă în opinia recurentei-reclamante existența unor operațiuni fictive atât de vânzare stocuri, cât și de depozitare, iar raportul de expertiză extrajudiciară în baza căruia s-a efectuat ultima "așezare" contabilă atestă exact realitatea operațiunilor. Mai mult decât atât, instanța de fond nu ar fi luat în considerare susținerile sale privind obligativitatea existenței unor documente primare de gestiune, astfel cum stabilesc Normele metodologice ale art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal: 48.

În concluzie, recurenta-reclamantă a susținut că, având în vedere că furnizorii E. și D. nu au efectuat niciodată livrările celor 30.000 tone de floarea soarelui către A., contractele de vânzare-cumpărare încheiate în acest sens fiind desființate de drept, dar după emiterea de facturi în avans, rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reducerea bazei de impozitare aferente facturilor emise în luna septembrie 2014 de acești furnizori. După cum consemnează și organele de inspecție fiscală, furnizorii E. și D. au emis facturi de storno (cu semnul minus) la data de 05 martie 2018, în considerarea faptului că livrările de bunuri pentru care s-au emis facturi în avans nu au mai avut loc, contractele fiind desființate de drept. Prin urmare, A. a procedat corect la stornarea operațiunii contabile la data de 31 decembrie 2017 în considerarea reducerii bazei impozabile, având drept efect înregistrarea, prin taxare inversă, de TVA colectat și TVA deductibil cu semnul minus, anulându-se astfel și înregistrarea TVA-ului dedus inițial în anul 2014 prin taxare inversă.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. în insolvență, prin administrator judiciar B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de acest motiv de recurs nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Chiar dacă subsumat acestui motiv de recurs se includ orice neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurentă nu se circumscrie aspectului de nelegalitate invocat. Astfel, împrejurarea ca prima instanța a respins proba cu expertiza contabilă, solicitată de recurentă, nu implică o încălcare a normelor de drept procesual.

Aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Astfel, se constată că în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse de părți, reclamanta având posibilitatea să depună înscrisurile relevante pentru soluționarea cererii sale. Totodată, se apreciază că respingerea probei cu expertiza contabilă, astfel cum s-a invocat prin memoriul de recurs, nu poate constitui motiv de nelegalitate a sentinței, în contextul în care soluția a fost motivată, fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 255 și ale art. 258 C. proc. civ., astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de 20 mai 2020.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2020, reclamanta a solicitat oral să se efectueze și o expertiză contabilă care să răspundă la 2 obiective, respectiv:

Respingerea dispusă de prima instanță în privința administrării probei cu expertiză a fost determinată de faptul că primul obiectiv indicat putea fi dovedit în cadrul administrării probei cu înscrisuri de reclamantă prin depunerea acestora, pentru a reflecta operațiunile, așa cum au fost acestea explicate la termenul de judecată din data de 20 mai 2020, iar în ceea ce privește cel de-al doilea obiectiv, acesta viza interpretarea unor dispoziții legale, or aplicarea și interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.

În consecință, nu există temei spre a se reține că aplicarea normei procedurale menționate s-ar fi realizat eronat, într-o manieră care să atragă sancțiunea nulității, spre a se putea reține incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, această normă procedurală trebuie privită în corelare cu reglementarea din art. 264 din C. proc. civ., reglementare prin care se conferă judecătorului, ca regulă, dreptul de a evalua probele potrivit propriei convingeri.

De asemenea, este necesar a fi amintit principiul de drept procedural care consacră rolul activ permis judecătorului în cadrul procesului civil, astfel cum este reglementat prin art. 22 din C. proc. civ., rol activ care îi permite - între altele - să pună în discuție utilitatea administrării unor probe.

Pe de altă parte, susținerile recurentei-reclamante care vizează în concret stabilirea situației de fapt de instanța de fond vizează, în fapt, aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză și tind a determina o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs.

Conform art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanțelor de fond le-a fost atribuită atât competența de a evalua și a hotărî în privința administrării probelor care sunt utile și concludente pentru stabilirea situației de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât și puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurenta-reclamantă.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-reclamante privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Astfel, reclamanta a achiziționat de la E. S.A. 4.850 tone semințe de floarea soarelui în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014, în acest sens fiind emisă factura nr. VS AGRB nr. x/14.09.2014 .

De la D. S.A. reclamanta A. S.A. a achiziționat cantitatea totală de 25.150 tone semințe de floarea soarelui, din care:

- 13.150 tone conform contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014, sens în care a fost emisă și factura seria x/14.09.2019,

- 10.000 tone conform contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.09.2014 sens în care a fost emisă și factura seria x/27.09.2019,

- 2.000 tone conform contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014, sens în care a fost emisă și factura seria x/29.09.2014 .

După încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014 și a contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014, la data de 14 septembrie 2014, între reclamantă și D. S.A. a fost încheiat contractul de depozit nr. x (depus în copie la filele x din vol. I al dosarului de fond), depozitarul, respectiv D. S.A., obligându-se să păstreze în depozitele sale cantitatea de 18.000 tone semințe de floarea soarelui astfel: Siloz Bârlad - 3.500 tone, Siloz Banca - 1.850 tone, Siloz Fălciu - 3950 tone, Baza Crețești - 3.900 tone, Baza Huși - 3.000 tone și Siloz Vaslui - 1.800 tone.

Existența stocurilor în locațiile indicate în contractul de depozit anterior menționat a fost conformată de C. S.A. la data de 14 septembrie 2014 conform certificatelor depuse în copie la filele x din vol. I al dosarului de fond.

Reclamanta A. S.A. a încheiat cu D. S.A. și contractul de depozitare nr. x/27.09.2014 depozitarul obligându-se sa păstreze în Silozul Vaslui cantitatea de 2.000 tone semințe de floarea soarelui. Ulterior reclamanta a încheiat cu F. S.A. și contractul de depozitare nr. x/27.09.2014 depozitarul obligându-se să păstreze în depozitele sale cantitatea de 8.000 tone semințe de floarea soarelui.

Existența stocurilor în locațiile indicate în contractele de depozit anterior menționate a fost conformată de C. S.A. la data de 27 septembrie 2014 conform certificatelor depuse în copie la filele x din vol. I al dosarului de fond.

Prin adresele emise la data de 16 decembrie 2014 si 23 februarie 2015 reclamanta a solicitat atât D. S.A., cât și F. S.A. confirmarea existenței stocurilor de semințe de floarea soarelui, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 82/1991 și pe cele ale Ordinului Ministerului de Finanțe nr. 2862/2009. Nu s-a făcut dovada în cauză că la aceste adrese s-ar fi formulat vreun răspuns și nici reclamanta nu a administrat vreo probă în cauză din care să rezulte că a întreprins vreun demers în vederea lămuririi situației stocurilor de semințe de floarea soarelui aflate în custodia D. S.A. și F. S.A. în baza contractelor de depozit încheiate cu acestea.

În anul 2017 D. S.A. a răspuns la adresa nr. x/30.05.2017 arătând că în evidența sa nu sunt înregistrate stocurile de semințe de floarea soarelui și că acestea nici nu ar exista conform inventarului .

Ulterior, în raportul de expertiză extrajudiciară din data de 02 martie 2018 s-a reținut că nu există în custodia F. S.A. și D. S.A. stocurile de 30.000 tone semințe de floarea soarelui și că la momentul emiterii facturilor de vânzare a cantităților de floarea soarelui către A. S.A. acestea nu au fost înregistrate în contabilitate pe descărcare de stocuri ci prin cont de avans în ciuda faptului că pe facturi era menționat expres că este vorba de vânzare de semințe de floarea soarelui.

Având în vedere aceste constatări la data de 05 martie 2018 au fost emise facturile nr. x/05.03.2018, nr. x/05.03.2018, nr. x/05.03.2018 și nr. x/05.03.2018 prin care au fost stornate facturile nr. x/14.09.2014, nr. x/27.09.2014, nr. x/29.09.204 și nr. x/14.09.2014.

Cu ocazia efectuării inspecției fiscale Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Iași a apreciat că, în realitate, cantitatea de 30.000 tone de semințe de floarea soarelui achiziționată de la D. S.A. și E. S.A. și lăsate ulterior în custodia D. S.A. și F. S.A. conform contractelor de depozit anterior menționate reprezintă lipsă în gestiune, constatând în consecință că în mod greșit reclamanta a stornat operațiunile atunci când a constatat această lipsă.

În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a prevederilor pct. 78 alin. (6) din H.G. nr. 1/2016 (Normele Metodologice privind aplicarea Codul fiscal) a stabilit în sarcina reclamantei o diferență de TVA de 8.861.016 RON aferentă unei baze impozabile de 36.920.900 RON (contravaloarea celor 30.000 tone semințe de floarea soarelui constatate ca fiind lipsă în gestiune la data de 31 decembrie 2017).

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a susținut că în mod greșit a fost calculat TVA în sumă de 8.861.016 RON, întrucât, în realitate, cantitatea de 30.000 tone de semințe de floarea soarelui nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul său, facturile emise de E. S.A. și D. S.A. fiind simple facturi de avans. A mai susținut că operațiunile efectuate au fost unele fictive, cu scopul creării aparenței că în patrimoniul societății a intrat cantitatea de cereale anterior menționată, care a fost ulterior utilizată în scopul obținerii unei finanțări de la G.., credit ce a fost garantat cu o ipotecă asupra stocurilor fictive de 30.000 tone de semințe de floarea soarelui.

Având în vedere că acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă, aceasta a formulat recurs, reiterând, în esență, nemulțumirile formulate și prin cererea de chemare în judecată, apreciind că situației de fapt existente la nivelul societății nu îi sunt aplicabile prevederile art. 304, ci cele ale art. 287 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și, prin urmare, A. a procedat corect la stornarea operațiunii contabile la data de 31 decembrie 2017 în considerarea reducerii bazei impozabile, având drept efect înregistrarea, prin taxare inversă, de TVA colectat și TVA deductibil cu semnul minus, anulându-se astfel și înregistrarea TVA-ului dedus inițial în anul 2014 prin taxare inversă.

Criticile recurentei-reclamante privind greșita aplicare a prevederilor art. 304 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt nefondate.

Instanța de fond a evaluat întregul probatoriu administrat în cursul judecății potrivit dispozițiilor legale incidente care reglementează ajustarea taxei deductibile

și a examinat concret aspectele reținute în sarcina recurentei-reclamante prin actele administrativ fiscale contestate în cauză.

Potrivit art. 304 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/205 privind Codul fiscal:

(1) În condițiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea inițială se ajustează în următoarele cazuri: c) persoana impozabilă își pierde sau câștigă dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate și serviciile neutilizate.

(2) Nu se ajustează deducerea inițială a taxei în cazul: a) bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă. În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

Conform pct. 78 alin. (1) și alin. (6) lit. a) din H.G. nr. 1/2016:

(6) În baza art. 304 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, persoana impozabilă realizează o ajustare pozitivă sau, după caz, trebuie să efectueze o ajustare negativă a taxei deductibile în situații precum: a) bunuri lipsă în gestiune din alte cauze decât cele prevăzute la art. 304 alin. (2) din Codul fiscal. În cazul bunurilor lipsă din gestiune care sunt imputate, sumele imputate nu sunt considerate contravaloarea unor operațiuni în sfera de aplicare a TVA, indiferent dacă pentru acestea este sau nu obligatorie ajustarea taxei;

Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora operațiunile efectuate au fost unele fictive nu pot fi primite, în condițiile în care din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014 încheiat cu E. S.A. și a contractelor de vânzare cumpărare nr. x/14.09.2014 și nr. y/27.09.2019 încheiate cu D. S.A., aceasta a dobândit cantitatea de 30.000 tone de semințe de floarea soarelui, în acest sens fiind emise și facturile VS AGRB nr. x/14.09.2014, seria x/14.09.2019, seria x/27.09.2019 și seria x/29.09.2019, iar contravaloarea facturilor a fost achitată de reclamantă.

Așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, faptul că pentru această cantitate de semințe de floarea soarelui nu au fost întocmite documente care să ateste livrarea către recurenta-reclamantă se justifică prin împrejurarea că întreaga cantitate a rămas în custodia D. S.A. și F. S.A. în baza contractelor de depozit nr. x/14.09.2014 și nr. y/27.09.2014 încheiate cu D. S.A. și nr. 2481/27.09.2014 încheiat cu F. S.A.

De altfel, existența stocurilor de cereale a fost confirmată în mod expres de un terț față de toate aceste tranzacții, respectiv de C. S.A., companie independentă autorizată să presteze servicii de inspecție cantitativă, în acest sens fiind emise certificatele menționate anterior și care se află în copie la dosarul instanței de fond.

Contrar alegațiilor nedovedite ale recurentei-reclamante, potrivit cărora existența stocurilor de semințe de floarea soarelui ar fi fost confirmată de C. S.A. pe baza unor simple declarații ale gestionarilor depozitelor, din certificatele emise de C. S.A. rezultă că a fost măsurată în mod efectiv cantitatea de semințe de floarea soarelui existentă în depozitele F. S.A. și D. S.A.

În plus, potrivit chiar susținerilor recurentei-reclamante din cererea de chemare în judecată, cantitatea de cereale a fost efectiv utilizată drept garanție pentru obținerea unei finanțări de la creditorul G.., fiind încheiat în acest sens contractul de ipotecă nr. x/12.09.2019.

Totodată, instanța de recurs reține că modul defectuos în care a înregistrat D. S.A. în evidențele sale contabile facturile emise către recurenta-reclamantă, respectiv simple facturi de avans, nu este de natură să conducă la concluzia că intenția părților ar fi fost alta decât transferul dreptului de proprietate asupra cantității de semințe de floarea soarelui, în condițiile în care între părți au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare, iar facturile au fost emise în baza acestor contracte.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, împrejurarea că facturile au fost înregistrate ca facturi de avans este și cea care justifică de ce, în ciuda faptului că între părți au fost încheiate contracte de depozit, D. S.A. nu a facturat contravaloarea acestor servicii.

Prin urmare, având în vedere cantitatea de 30.000 tone de semințe de floarea soarelui care reprezintă lipsă din gestiune și că facturile emise de E. S.A. și D. S.A. nu reprezintă simple facturi de avans, operațiunea de stornare a acestor facturi a fost făcută în mod eronat, în cauză nefiind astfel incidente dispozițiile art. 287 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care statuează că baza de impozitare se reduce în cazul desființării totale sau parțiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect ca fiind incidente în cauză prevederile art. 304 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/205 privind Codul fiscal raportat la pct. 78 alin. (1) și alin. (6) lit. a) din H.G. nr. 1/2016, față de lipsa din gestiune a cantității de 30.000 tone semințe de floarea soarelui, societatea reclamantă având obligația să procedeze la ajustarea taxei pe valoare adăugată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. în insolvență, prin administrator judiciar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. în insolvență, prin administrator judiciar B. împotriva încheierii de ședință din 20 mai 2020 și a sentinței civile nr. 100 din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.