ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, solicitând anularea Deciziei nr. 32/P din 08.09.2021, prin care Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziție obligatorii nr. ISRAIF - 2291/23.06.2021 și Raportului de inspecție economico financiară nr. ISRAIF - 2290/23.06.2021 emise de DGRFP Iași, precum și anularea dispoziției obligatorii și a raportului de inspecție economico financiară anterior menționate.

Prin sentința nr. 178 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol, a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021 aflat în lucru pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași înregistrat ca urmare a sesizării nr. x/24.06.2021 și a procesului-verbal nr. ISR _AIF 2289/23.06.2021 întocmite de către DGFRFP Iași și a admis cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată, precum și cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de suspendare a Dispoziției obligatorii nr. x/23.06.2021, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, tot ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ financiare contestate până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

Prin decizia nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, invocând motivele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În esență, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta a arătat că înscrisurile noi doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, sunt reprezentate de două hotărâri judecătorești pronunțate în situații identice, în care au fost admise recursurile și s-a dispus trimiterea cauzelor spre rejudecare, respectiv:

A susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol, apreciind că, deși s-a respins recursul ca nefondat, decizia a cărei revizuire se solicită evocă fondul, situația de fapt fiind confirmată și de instanța de recurs care, prin modalitatea în care a analizat incidența motivelor de recurs, s-a pronunțat asupra fondului.

Totodată, a considerat că cererea de revizuire este formulată în termenul legal care curge de la data comunicării deciziei nr. 506/31.01.2024, respectiv 05.08.2024, iar în subsidiar a solicitat repunerea în termenul de declarare a revizuirii de la momentul comunicării deciziei anterior menționate.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta a solicitat repunerea în termenul de declarare a revizuirii, astfel cum permit dispozițiile art. 186 alin. (2) teza a II-a din același act normativ, considerând că termenul începe să curgă de la data comunicării deciziei nr. 506/31.01.2024 și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, câtă vreme conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat vizează atât dispozitivul, cât și considerentele, iar considerentele au fost cunoscute de revizuentă la momentul comunicării deciziei.

A arătat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 5782 din 5 decembrie 2023 pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție (prima decizie) a fost încălcat prin decizia nr. 506 din 31.01.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție (a doua decizie), făcând referire la inexistența noțiunii de "beneficiar indirect".

În opinia sa, este îndeplinită și condiția cerută de lege privind identitatea de părți pentru că recurenții din celelalte dosare sunt operatori economici, desfășoară aceiași activitate și au fost controlați în legătură cu sume care provin de la bugetul de stat pentru transportul efectuat, situație identică cu a societății revizuente.

Intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire pentru ambele motive invocate, iar în subsidiar, au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și, doar cu titlu de excepție și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În cauză, cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022 prin care a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Așa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, s-a invocat de către revizuentă, ca temei de drept în susținerea revizuirii hotărârii instanței de recurs, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 5 după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepție a fost consacrată constant și în doctrina și jurisprudența în materie, singura excepție fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 fiind supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alte motive de revizuire decât cel invocat în cauză.

În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât aceea pronunțată de instanțele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrând totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă.

În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs, în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere.

În concluzie, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în recurs, noțiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanței de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere, iar nu și pe cele prin care s-a respins recursul ca nefondat, cu excepția situației în care instanța a schimbat situația de fapt.

Însă, în prezenta cauză, deși decizia atacată de revizuentă este definitivă, nu face parte din categoria hotărârilor prin care s-a evocat fondul pricinii deduse judecății, fiind pronunțată o hotărâre de respingere a recursului, ca nefondat, prin care nu s-a reținut o altă situație de fapt decât cea stabilită prin sentința ce a format obiectul recursului, iar instanța de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite. Însăși revizuenta, prin Argumentul 2 prezentat la pagina 5 al cererii de revizuire, a admis faptul că: "Situația de fapt stabilită de prima instanță a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin dec. civ. 506 din 31 ianuarie 2024. (...)"

Cu alte cuvinte, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanță, care să determine o altă soluție, ci, doar a fost confirmată hotărârea pronunțată în etapa judecății în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

Ca urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată în cauza de față de către A. S.R.L., întrucât are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, susceptibile de revizuire conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut la pct. 5.

În plus, este de observat că prin invocarea acestui motiv de revizuire, partea tinde la o reanalizare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, la o cenzurare a interpretării și aplicării dispozițiilor legale de către instanța de recurs și a modului de apreciere a probelor, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea revizuirii.

În acest context, cum prima condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătorești care pot face obiectul său din perspectiva motivului revizuirii invocat de titularul căii de atac, nu este îndeplinită în cauză, hotărârea atacată nefăcând parte din categoria celor care evocă fondul, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate analiza incidența motivului de revizuire reglementat la pct. 5 al textului de lege evocat, demersul părții fiind inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."

Revizuenta a susținut că împiedicarea sa de a formula cererea în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, a constat în faptul că nu a cunoscut considerentele deciziei atacate, în condițiile în care efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 5782 din 5 decembrie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție (prima decizie) a fost încălcat prin decizia nr. 506 din 31.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție (a doua decizie), făcând referire la inexistența noțiunii de "beneficiar indirect".

Contrar alegațiilor revizuentei, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu poate fi primită, întrucât nu sunt invocate motive temeinic justificate care să fi împiedicat partea să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele temeinice care justifică repunerea în termen trebuie să fie legate de situația particulară a părților și nu de aspecte generale care să conducă la schimbarea sistematică a termenului stabilit de legiuitor.

Or, dacă s-ar considera că pentru formularea cererii de revizuire este necesară cunoașterea considerentelor, ar însemna ca, în mod sistematic, termenul de formulare al cererilor de revizuire prin care se invocă încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, să fie calculat de la data redactării hotărârii considerate contradictorii, cu înfrângerea voinței legiuitorului care a prevăzut în mod expres că termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la pronunțare.

În cauză, revizuenta invocă o pretinsă contrarietate între decizia civilă nr. 506 din 31 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 5782 din 5 decembrie 2023 a aceleiași instanțe.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Dintre deciziile a căror contradictorialitate se invocă, reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 506 din 31 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost transmisă la data de 05 septembrie 2024 prin intermediului Oficiului Poștal, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe nota de inventar anexată plicului atașat la dosarul cauzei, fiind înregistrat pe rolul instanței la data de 11 septembrie 2024.

Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunțării; decizia civilă nr. 506 a fost pronunțată la 31 ianuarie 2024 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, astfel încât, în raport de data depunerii cererii de revizuire, 05 septembrie 2024, termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost încălcat.

Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge revizuirea formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Totodată, va respinge cererea de repunere în termen formulată de revizuentă, precum și revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge revizuirea formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506 din 31 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Definitivă, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunțată astăzi, 6 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.