ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3295/2023

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 13.12.2021, pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâii Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021. A mai solicitat reclamanta și suspendarea executării acelorași acte până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 26/2022 din 7 martie 2022, Curtea de Apel Iași: (i) a admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale; (ii) în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 pct. 4, art. 3 pct. 5 lit. f), art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 și a O.U.G. nr. 94/2011 în ansamblul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 140 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituția României; (iii) a respins, ca nefondată, acțiunea.

Cererea de recurs Împotriva sentinței de fond, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin intermediul a două memorii de recurs, înregistrate la dosar la 23 martie 2022 și la 5 aprilie 2022, vizând soluția de respingere atât a cererii de anulare, cât și a cererii de suspendare. Prin intermediul primului memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a criticat și soluția de respingere a cererii de suspendare, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acestei cereri așa cum a fost formulată. Din perspectiva cazului de casare invocat, recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată. Cât privește cazul bine justificat, punctează următoarea împrejurare de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative atacate, respectiv emiterea acestora cu încălcarea competenței materiale a organului de inspecție economico-financiară. Acest argument de nelegalitate demonstrează existența cazului bine justificat, așa cum este enunțat de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție. Cât privește paguba iminentă, susține că și această condiție este îndeplinită în speță, întrucât executarea sumei cu privire la care s-a dispus restituirea, din cauza cuantumului ridicat al acesteia, ar echivala cu intrarea în incapacitate de plată și cu încetarea existenței societății, ceea ce ar reprezenta un prejudiciu ireparabil chiar și în ipoteza admiterii ulterioare a acțiunii în anularea actului administrativ. Prin menținerea soluției de respingere a suspendării executării actelor administrative contestate, societatea recurentă va fi în imposibilitatea de a participa la ședințele de atribuire a traseelor pentru care deține deja licențe de traseu, împrejurare care echivalează cu pierderea respectivelor licențe și, implicit, cu încetarea definitivă a activității acesteia. Încetarea activității societății presupune și disponibilizarea celor 17 angajați ai acesteia, situație a cărei gravitate este greu de evaluat din punct de vedere al consecințelor sociale pe care le implică. Recurenta-reclamantă arată că motivele invocate în susținerea cererii de suspendare întrunesc cerințele necesare pentru a se dispune admiterea acesteia, făcând trimitere în acest sens și la practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 438 din 27.01.2022 a ÎCCJ-SCAF) care ar confirma o astfel de soluție.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esență că soluția instanței de fond este legală și corectă, sub aspectul constatării neîndeplinirii condițiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

Aspecte procesuale Prin încheierea ședinței de cameră de consiliu din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., privind preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 16 noiembrie 2023 pentru soluționarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 23/2022 din 7 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare, și a preschimbat termenul de judecată la data de 15 iunie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestor acte administrative. Criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința pronunțată pe fondul cererii de suspendare reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții de fond, și anume existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte reține că, în cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, nu sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția pronunțată în acțiunea în anulare a actelor administrativ-fiscale ce se solicită a fi suspendate în prezenta cauză. Astfel, prin aceeași sentință recurată în cauză, respectiv sentința nr. 26/2022 din 7 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare, formulată de reclamantă. În cadrul acțiunii în anulare a fost tratat și argumentul pe care recurenta-reclamantă îl susține drept caz bine justificat în procedura suspendării (respectiv emiterea actelor administrativ-fiscale atacate cu încălcarea competenței materiale a organului de inspecție economico-financiară), iar instanța învestită cu anularea lor a înlăturat acest argument. Această soluție dată acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Respingerea pretențiilor reclamantei cât privește actele administrativ-fiscale atacate, prin hotărârea pronunțată în fond, în acțiunea în anulare, care se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a concluzionat, cu interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, care ar fi permis suspendarea executării Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021. Totodată, Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ. În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente și, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.