Decizia nr. 2399/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 32/P din 08.09.2021, prin care Ministerul Finanțelor-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR_AIF 2291/23.06.2021 și Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISR_AIF 2290/23.06.2021 emise de DGRFP Iași, și anularea dispoziției obligatorii și a raportului de inspecție economico-financiară menționate. Prin sentința nr. 178 din 19 decembrie 2022, Curtea a respins cererea de repunere pe rol și a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021 aflat în lucru pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași înregistrat ca urmare a sesizării nr. ISR_AIF 2319/24.06.2021 și a procesului-verbal nr. ISR _AIF 2289/23.06.2021 întocmite de către DGFRFP Iași. A admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 5 lit. f), art. 3 pct. 6 și art. 3 pct. 4 cu privire la sintagma "precum și fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități" din O.G. nr. 94/2011 precum și a actului normativ în întregul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 140 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituția României. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de suspendare a Dispoziției obligatorii nr. ISR_AIF 2291/23.06.2021, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată.

Hotărârea în raport cu care s-a formulat cererea de revizuire Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 12.12.2022, pe rolul Curții de Apel Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 53/P din 6 septembrie 2022 prin care Ministerul Finanțelor- Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR/AIF/1326/12.04.2022 emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Activitatea de Inspecție Economico Financiară, prin care s-a dispus obligarea societății la plata sumei de 10.527.506 RON, reprezentând sume încasate necuvenit de la MTIC, pentru transportul pensionarilor, aferente perioadei 2015 - 2019 și la plata accesoriilor de întârziere în cuantum de 4.785.517 RON, și anularea dispoziției obligatorii menționate și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. ISR/AIF/1325/12.04.2022 emise de DGRFP Iași. Prin sentința nr. 268 din 30 octombrie 2023, Curtea a admis în parte acținea, a anulat în parte Decizia nr. 53/P/06.09.2022 de soluționare a plângerii prealabile, Dispoziția obligatorie nr. ISR/AIF/1325/12.04.2022 și Raportul de inspecție economico-financiară cu același număr, respectiv în privința sumei de 10.168.050 RON reprezentând creanță bugetară principală și accesoriile aferente acesteia. A menținut actele contestate în privința restului creanței bugetare principale în cuantum de 359.456 RON și a accesoriilor aferente acestei sume și a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire La data de 29.10.2024, pe rolul Curții de Apel Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire a sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. A susținut recurenta, în esență, că înscrisul nou este reprezentat de sentința civilă 268 din 30 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Iași, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței, dar nesoluționat la data pronunțării sentinței supuse revizuirii. Înscrisul probează o situație care nu a fost avută în vedere de către instanța de fond, societățile reclamante aflându-se în situații identice, întrucât ambele societăți, A. S.R.L. și B. S.R.L. au format în perioada 2015-2019 obiectul unei inspecții fiscale, iar ulterior, în 2020, obiectul unei inspecții economico-financiare pentru părți din aceeași perioadă, doar din perspectiva sumelor decontate de la bugetul de stat în legătură cu transportul pensionarilor. Înscrisul nou are caracter determinant în cauza soluționată cu hotărârea atacată cu revizuire întrucât situația sa este identică cu cea a societății B. S.R.L., prin sentința nr. 268/2023 instanța stabilind că, atât timp cât anterior a existat o inspecție fiscală, nu se mai poate exercita inspecția economico-financiară pentru aceeași perioadă, în lipsa unei decizii motivate prin care să se dispună reverificarea debitorului.

Hotărârea dată asupra cererii de revizuire, ce face obiectul prezentului recurs Prin sentința nr. 334 din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022. În esență, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui înscris nou, doveditor și determinant în procedura judiciară în care a fost pronunțată sentința supusă revizuirii, pentru că hotărârea judecătorească invocată nu are legătură cu situația juridică a societății revizuente. A apreciat instanța dezlegarea diferită a unei probleme de drept sa a unei chestiuni litigioase într-o cauză similară neconstituind un element de legătură relevant între cele două raporturi juridice litigioase, pentru că societatea revizuentă nu a invocat în dosarul său critica de nelegalitate pretins a fi dezlegată diferit în dosarul nr. x/2022 referitoare la legalitatea procedurii de inspecție economico-financiară în lipsa unei decizii motivate a organului fiscal de reverificare a societății.

Recursul formulat împotriva sentinței de soluționare a cererii de revizuire Împotriva acestei sentințe, revizuenta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, desființarea soluției pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, desființarea soluției pronunțate și admiterea cererii de revizuire. După ce a prezentat situația de fapt și cele reținute în hotărârea recurată, a susținut recurenta-revizuentă, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că argumentul instanței, ca hotărârea judecătorească invocată ca înscris nou să fie definitivă, nu are la bază un suport legal, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nedispunând ca hotărârea să se bucure de autoritate de lucru judecat definitiv. În ceea ce privește argumentul instanței că hotărârea invocată nu ar avea caracter determinant, a precizat revizuenta că situația celor două societăți este identică, nefiind necesar a face dovada contrară. Nu este necesar a fi vorba despre identitate de părți, pentru că, în această ipoteză, există un alt motiv de revizuire, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la hotărâri contradictorii, care pot fi doar între aceleași părți. La nivelul doctrinei și jurisprudenței s-a apreciat că înscrisul nou trebuie să fie opozabil părții adverse. Or, înscrisul nou este opozabil intimatului, deoarece a fost parte în dosar. A mai arătat recurenta-revizuentă că cererea de revizuire este admisibilă și în ipoteza în care nu sunt aceleași părți, făcând trimitere la o decizie a Curții de Apel Ploiești, care a admis cererea de revizuire chiar dacă nu erau aceleași părți. Argumentul central al instanței este recunoașterea într-o altă hotărâre a unui drept. În cauză, dreptul recunoscut societății B. S.R.L. este dreptul de a nu mai fi controlat de inspecția economico-financiară pentru o perioadă în care a fost efectuat un control fiscal, drept care poate și trebuie respectat pentru societatea A. S.R.L.. Înscrisul nou nu este un simplu înscris, ci este o hotărâre judecătorească ale cărei forță probantă și efecte îi sunt recunoscute de C. proc. civ.. Motivul de nelegalitate a fost invocat în fața instanței cu ocazia judecării cererii de chemare în judecată, dar instanța nu s-a pronunțat și, mai mult, nu se cunoștea existența hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2022 pentru a fi invocate efectele acesteia. Nu este ipoteza clasică a unui înscris nou, ci înscrisul nou produce efectele stabilite de lege, hotărârea judecătorască fiind opozabilă față de terți. A mai susținut recurenta că hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea puterii de lucru judecat, expresie a autorității de lucru judecat. Curtea de Apel Iași a stabilit prin sentința nr. 268 din 30 octombrie 2023 (înscrisul nou) că societățile care au făcut obiectul unei inspecții fiscale nu mai pot face obiectul unei inspecții economico-financiare, considerent față de care înțelege să se prevaleze de autoritatea de lucru judecat. Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat are atât dispozitivul cât și considerentele și se bucură de efectul pozitiv și efectul negativ. A făcut recurenta trimitere la doctrină, unde, cu privire la revizuirea pentru contrarietate de hotărâri în lumina noilor dispoziții procedurale, s-a apreciat că nu trebuie să fie îndeplinită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Dezlegările primite în cauze identice, în realitate lipsind doar reclamantul, fiind menținută atât cauza cât și obiectul, trebuie să primească aceeași dezlegare pentru respectarea nevoii sociale de ordine juridică și previzibilitate. Din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că raportul juridic dintre părți este identic, în cazul ambelor societăți fiind dat de controlul inspecției economico-financiare din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași cu privire la modalitatea de plată a facilităților prevăzute de Legea nr. 147/2000. Raportul juridic litigios dedus judecății vizează legalitatea măsurilor impuse de DGRFP Iași printr-un raport de inspecție economico-financiară, prin care s-a stabilit obligația A. S.R.L. de a restitui sumele decontate de la bugetul de stat pentru transportul pensionarilor în perioada 2015-2019, precum și accesoriile aferente. Reverificarea reprezintă o excepție de la principiul unicității inspecției fiscale, fiind posibilă numai în cazul apariției unor date suplimentare necunoscute organului de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale, care influențează rezultatele acesteia. În cazul A. S.R.L. inspecția economico-financiară a avut ca obiect aceeași perioadă, 2015-2019, și aceleași sume decontate, deja verificate anterior în cadrul unei inspecții fiscale, întrebarea juridică esențială în acest caz fiind dacă o inspecție economico-financiară poate fi utilizată ca mijloc de ocolire a regulilor privind unicitatea inspecției fiscale, aceasta fiind problema de drept rezolvată prin hotărârea civilă invocată ca înscris nou. Soluția pronunțată în cauza similară nu este doar un reper orientativ, ci un argument determinant care confirmă aplicarea greșită a normelor de drept material în speță. Astfel, ignorarea unei dezlegări date într-o cauză similară echivalează cu nesocotirea principiului securității raporturilor juridice, iar respingerea cererii de revizuire fără a ține cont de caracterul determinant al înscrisului nou conduce la perpetuarea unei erori judiciare. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerente motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată. Or, în cauză, instanța a soluționat acțiunea în mod superficial, fără niciun temei legal, fără a arăta textul de lege avut în vedere la elaborarea unei astfel de convingeri, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Inspecția fiscală are ca scop verificarea și stabilirea obligațiilor fiscale, în timp ce inspecția economico-financiară analizează utilizarea fondurilor publice. O eventuală suprapunere a competențelor acestor două tipuri de inspecții conduce la insecuritate juridică pentru contribuabili. În cazul de față, inspecția economico-financiară a fost folosită pentru a reexamina o perioadă deja verificată, ceea ce contravine separării clare a competențelor instituțiilor de control. A concluzionat recurenta-revizuentă că dezlegarea dată de instanță într-un alt dosar pentru o situație similară care are la bază aceeași cauză poate și trebuie să fie valorificată în situații similare. Or, singura modalitate prin care o hotărâre judecătorească, în care revizuentul nu a fost parte, poate fi valorificată este mecanismul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Decizia instanței de recurs Analizând recursul astfel cum a fost formulat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte, în raport cu motivele de casare invocate și cu apărările intimaților, cu hotărârea recurată și cu dispozițiile legale incidente, urmează a-l respinge, ca nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 sau 8 C. proc. civ. 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanței învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Prin urmare, analiza instanței de recurs învestite cu soluționarea hotărârii pronunțate asupra unei cereri de revizuire nu poate privi altceva decât legalitatea soluției instanței date asupra cererii de revizuire, în aceleași limite trasate de C. proc. civ. Analizând situația concretă dedusă judecății, Înalta Curte reține că cererea de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privește sentința civilă nr. 178 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Iași prin care acțiunea reclamantei A. S.R.L., care a contestat dispoziții emise de DGRFP Iași referitoare la restituirea unor sume încasate nelegal (contravaloarea prestațiilor de transport efectuate în favoarea beneficiarilor Legii nr. 147/2000, la care s-au adăugat dobânzi și penalități), a fost respinsă ca nefondată. Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent, "Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;". Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv -descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, înscris care să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul, -imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar -înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Prima instanță a respins cererea de revizuire, reținând că nu este îndeplinită condiția caracterului doveditor și determinant al înscrisului invocat prin cerere, dezlegarea diferită a unei chestiuni litigioase într-o cauză aparent similară neconstituind un element de legătură relevant, de vreme ce revizuenta nu a invocat critica de nelegalitate pretins a fi fost dezlegată diferit. Răspunzând motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității). Acest motiv de recurs permite casarea unei hotărâri dacă instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub acest aspect, recurenta-revizuentă nu a precizat care ar fi regulile încălcate, astfel că legalitatea hotărârii nu poate fi analizată din această perspectivă. Criticile sale se referă la argumentele instanței de revizuire în privința admisibilității căii de atac. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în finalul cererii de recurs, nu este fondat. Din analiza considerentelor hotărârii, reiese că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin cererea de revizuire și a apărărilor intimaților, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. De altfel, recurenta-revizuentă nu a precizat care ar fi considerentele străine sau contradictorii reținute în hotărârea recurată sau de ce ar fi nemotivată hotărârea, rezumându-se la a susține că instanța a soluționat acțiunea în mod superficial, fără niciun temei legal. În ceea ce privește argumentele subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de casare reglementează autoritatea de lucru judecat, prin care judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterilor asupra unor chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat. Or, aspectul autorității de lucru judecat a fost invocat de recurenta-revizuentă tocmai ca motiv de revizuire a sentinței nr. 178 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Iași, în raport cu sentința nr. 268 din 30 octombrie 2023 a aceleiași instanțe, referindu-se la faptul că societățile care au făcut obiectul unei inspecții fiscale nu mai pot face obiectul unei inspecții economico-financiare. Astfel, argumentele pe care recurenta le-a subsumat acestui motiv de casare nu pot viza hotărârea ce face obiectul recursului de față, sentința nr. 334 din 18 decembrie 2024 prin care Curtea de Apel Iași a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind invocat aspectul autorității de lucru judecat al altei hotărâri care să fi tranșat asupra aceleiași cereri de revizuire. Eventual, susținerile sale pot fi avute în vedere la analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv care, însă, este, de asemenea, nefondat, instanța care a soluționat cererea de revizuire interpretând corect normele de drept material incidente. Constată Înalta Curte că, la momentul analizei efectuate de instanța de fond (învestită cu acțiunea în anularea actelor emise de organele fiscale, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași - secția de contencios administrativ și fiscal), în raport cu obiectul acțiunii, cu circumstanțele de fapt și de drept, cu argumentele și cu criticile de nelegalitate invocate de reclamanta A. S.R.L., precum și la momentul reținerii cauzei în pronunțare, înscrisul nou, invocat de către revizuentă (Sentința 268/2023 din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași), nu exista, nefiind, încă, emis. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și aspectul reținut de instanța ce a soluționat cererea de revizuire, privind examinarea caracterului determinant al înscrisului, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată. Din această perspectivă, înscrisul invocat de către recurenta-revizuentă, sentința civilă nr. 268/2023 din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, chiar dacă ar fi existat la momentul soluționării acțiunii sale, nu putea schimba soluția instanței de fond, în ceea ce privește situația analizată, pentru că, după cum a constatat instanța de revizuire, reclamanta A. S.R.L. nu a invocat argumentul vizând interpretarea O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare în ceea ce privește legalitatea procedurii de inspecție economico-financiară în lipsa unei decizii motivate a organului fiscal de reverificare a societății. În consecință, constată Înalta Curte că, practic, ceea ce se propune de către recurenta-revizuentă nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, determinante, ci suplimentarea argumentelor formulate în susținerea acțiunii introductive de instanță vizând anularea actelor emise de organul fiscal (unicitatea inspecției fiscale, -legalitatea măsurilor impuse de DGRFP Iași pentru o perioadă deja supusă unei inspecții fiscale anterioare fără a se emite o decizie de reverificare, -eventuala suprapunere a competențelor tipurilor de inspecții care ar conduce la insecuritate juridică pentru contribuabil, -separarea competențelor instituțiilor de control), în condițiile pronunțării hotărârii ulterioare într-o cauză aparent similară. Or, acest caz de revizuire nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire (și, cu atât mai puțin, instanței care soluționează cererea de recurs împotriva hotărârii date asupra revizuirii) competența de a analiza pe fond temeinica hotărârilor atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârilor judecătorești apreciate a fi netemeinice sau de a avea în vedere argumente noi ce vizează fondul cauzei, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ. Obiectul revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie să privească un înscris care să ateste o stare de fapt preexistentă, dar necunoscută instanței de judecată, și nu o opinie juridică ulterioară. Condiția impusă de acest motiv de revizuire are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurenta-revizuentă prin memoriul de recurs. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei. În virtutea acestui principiu nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX)." 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, reținând că hotărârea recurată este motivată și dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul revizuentei A. S.R.L., ca nefondat.