ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4643/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române ("IGPR"), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 294 din 10.05.2017, emisă de pârât în dosarul nr. x/2016, prin care reclamantul a fost sancționat cu avertisment, alături de Ministerul Afacerilor Interne ("MAI") și Direcția Generală Financiară din cadrul MAI, urmare petiției adresată de petentul A., polițist în cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigații Criminale.

La data de 2 februarie 2018, reclamantul IGPR a depus o cerere de modificare a acțiunii, completând cadrul procesual pasiv cu pârâtul A.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 294 din 10.05.2017, emisă de către Colegiul Director al CNCD.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018 a fost admisă excepția conexității, dosarul nr. x/2017 fiind conexat la dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 3450 din 3 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererile formulate de reclamanții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 3450 din 3 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române, cât și reclamantul Ministerul Afacerilor Interne.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul IGPR a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea arată că, în mod nelegal instanța de fond a dispus prin sentința civilă recurată respingerea, ca nefondate, a cererilor formulate de reclamanții I.G.P.R. și M.A.I. în contradictoriu cu C.N.C.D. și A., motivat de faptul că reclamanții nici în fața C.N.C.D. și nici a instanței, nu au învederat criterii și justificarea obiectivă, în baza cărora, începând cu data de 01.08.2015, s-a dispus prin OMAI nr. S/214/2011 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I., completat de OMAI nr. S/78/2015, acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 5% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigații criminale și nu de 20% așa cum primesc lucrătorii de poliție judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată, în condițiile în care, în cuprinsul Legii nr. 284/2010, legiuitorul nu a prevăzut decât o limită maximă până la care se poate acorda sporul, lăsând la latitudinea ordonatorului de credite modalitatea concretă de stabilire a procentelor.

Instanța de fond reține ca fiind relevantă adresa Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. către M. A.I.-Direcția Generala Juridică prin care se solicită verificarea criteriilor pentru care acest spor a fost acordat diferențiat deși toți polițiștii judiciari efectuează activități de urmărire penală, însă la nivelul M.A.I. au fost avute în vedere toate activitățile efectiv desfășurate de polițiștii judiciari, la toate palierele de acțiune în cadrul Poliției Române, fiind adoptat prezentul mod de acordare a sporului salarial în discuție.

Recurentul reia argumentele referitoare la cadrul legislativ privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, existența avizului Ministerului Muncii, arătând că anexa 4

1

la Ordinul MAI nr. S/214/2011, aprobată prin Ordinul MAI nr. S/78/2015 prevede criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului sporului de risc. Astfel, legislativă aprobată prin anexa nr. 4

1

a avut la bază criteriile de evaluare din legislația unitară care reglementează salarizarea personalului bugetar convenite cu partenerii sociali (nivelul studiilor și competențe; eșalonul ierarhic; importanța socială a muncii; complexitatea și diversitatea activităților; responsabilitatea și impactul deciziilor; expunere la factori de risc; incompatibilități și conflicte de interese; dificultatea activităților specifice; sfera de relații - interacțiunea cu factorii externi; condiții de acceptare pe post), încadrându-se în limitele cadrului legal prevăzut la art. 5 din Cap. VIII al Anexei VI -Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 284/2010, mărimea procentului sporului acordat fiind aprobată la nivelul M.A.I., în limitele fondurilor bugetare alocate, pe baza criteriilor respective, neexistând, contrar celor reținute de instanța de fond, o situație de discriminare.

Mai susține, de asemenea că, polițiștii judiciari nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții, au atribuții diferite prevăzute în fișele posturilor ocupate în diferitele structuri în care își desfășoară activitatea, motiv pentru care există și o diferență la cuantumul sporului de suprasolicitare neuropsihică, mai ridicat în cazul celor desfășoară activități de combatere a criminalității organizate,în cadrul structurilor D.C.C.O., datorat specificului activităților din competență și mai redus pentru ceilalți polițiști.

Și avizele de poliție judiciară obținute de aceștia sunt distincte în cadrul celor două categorii, astfel pentru polițiștii din cadrul D.C.C.O. avizul este acordat de Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul P.I.C.C.J. iar pentru ceilalți polițiști avizul este acordat de Procurorul General al României, la propunerea unităților de parchet teritoriale.

În dosarul nr. x/2016, IGPR a fost obligat, prin sentință definitivă, să achite petentului A. diferența de sporuri salariale până la 20%, deși colegilor acestuia le-a fost respinsă o acțiune comună similară;

Fapta contravențională pentru care a fost sancționată nu este săvârșită cu vinovăție, IGPR a acționat cu bună-credință, respectând prevederile legale în materia salarizării.

3.2. Recurentul-reclamant MAI și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Invocă, în esență, aceleași argumente, considerând sentința atacată ca fiind nelegală deoarece instanța de fond a interpretat greșit situația de fapt care a generat apariția prezentului cadru litigios și a apreciat, în mod eronat, că acordarea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică diferit pentru polițiștii din structurile de investigații criminale față de cel acordat polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate reprezintă discriminare.

Ca un prim motiv de nelegalitate, apreciază că cele reținute prin Hotărârea nr. 294 din 10 mai 2017 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării criticată, raportat la atribuțiile și competențele date de lege acestei entități, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, constatând ca fiind discriminatorie diferențierea realizată de Ministerul Afacerilor Interne în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică polițiștilor, și-a arogat atribuții de instanță judecătorească, întrucât argumentele din hotărârea criticată duc la concluzia că actul normativ analizat ar fi nelegal.

Întrucât OMAI nr. S/214/2011 completat de OMAI nr. 78/2015 este un act normativ cu caracter normativ, singura autoritate îndrituită să constate nelegalitatea acestuia este instanța judecătorească, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Solicită instanței de recurs să constate faptul că diferențierea salarială reglementată de OMAI nr. S/214/2011 completat prin OMAI nr. S/78/2015, este realizată în baza unor criterii legale, în deplină conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Jurisprudența Curții Constituționale a statuat că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (Decizia nr. 256/1997, nr. 154/2001).

Contrar aprecierilor instanței de fond, învederează faptul că dispozițiile art. 5 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 fac referire expresă la un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, astfel că, prin raportare la aceste criterii de evaluare prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, conducerea ministerului a diferențiat mărimea sporului acordat cu încadrarea în limitele fondurilor bugetare alocate.

La această diferențiere s-a ținut cont și de faptul că Direcția de Combatere a Criminalității Organizate este unitatea specializată din structura Inspectoratului General al Poliției Române, cu competență teritorială generală, care desfășoară și coordonează activitatea de combaterea criminalității organizate la nivel național, în conformitate cu actele normative în vigoare, iar Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este unica structură din cadrul Ministerului Public, specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.

Urmare acestor aspecte, rezultă atât justificarea rezonabilă cât și obiectivă în ceea ce privește diferențierea de tratament între cele două categorii de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Petentul A. nu a produs suficiente probe din care să rezulte că activitatea structurilor în cauză este similară și că se află în aceeași situație juridică cu lucrătorii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate pentru a-i fi aplicat același tratament juridic.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, astfel că nu sunt excluse ci, dimpotrivă, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite (Decizia nr. 113/2001, Decizia nr. 139/2001 respectiv Decizia nr. 721/2006).

Prin Decizia nr. 194/2001 Curtea Constituțională a reținut că este permisă instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite.

Astfel, având în vedere aspectele sus menționate, precum și prevederile O.G. nr. 137/2000 din care rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a fi reținut tratament discriminatoriu este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage în materie, beneficiază de un tratament diferențiat, ținând cont și de faptul că numeroase alte adaosuri salariate instituționale, cu caracter permanent, acordate personalului din sistemul apărare, ordine publică și securitate națională sunt diferențiate în funcție de aceleași criterii de evaluare prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, între limite minime și maxime prevăzute de lege, consideră că sunt prezentate suficiente motive pentru care, hotărârea C.N.C.D. nr. 294 din 10.05.2017 este neîntemeiată.

Prin note scrise depuse la dosar la data de 28.05.2021, recurentul invocă, ca și motiv de ordine publică, incidența excepției prezumției de lucru judecat în raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere dosarele civile nr. x/2016 și nr. y/2016, ambele având ca obiect anularea OMAI nr. S/78 din 13.07.2015, referitor la procentul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, dosare în care, Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 1751 din 05.12.2019, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș prin decizia civilă nr. 100 din 25.10.2019 au respins cererile de chemare în judecată formulate de către reclamanți.

Aspecte similare au fost reținute și prin sentința civilă nr. 332 din 26.10.2016, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1674 din 28.03.2019 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. nu au depus întâmpinări față de cererile de recurs formulate în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanți sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Întrucât criticile de nelegalitate invocate de cei doi recurenți vizează în principiu aceleași aspecte, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora împreună.

Astfel, se reține că, prin Hotărârea nr. 294/10.05.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele:

CNCD a reținut că, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% a fost acordat ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care desfășoară activități de poliție judiciară în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Anexa VI și ale art. 13 alin. (1) din Anexa VII la legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu avizul conform al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, făcând obiectul de reglementare al Anexei nr. 4

1

la Ordinul M.A.I. nr. S/214/2011 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne completat de Ordinul M.A.I. nr. S/78/2015.

Potrivit prevederilor celor două ordine M.A.I., s-a dispus acordarea/plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități de poliție judiciară, astfel:

- un procent de 5% din salariul de bază pentru lucrătorii de poliție judiciară din structurile de investigații criminale;

- un procent de 20% din salariul de bază pentru lucrătorii de poliție judiciară din structurile de crimă organizată.

CNCD a constatat că, deși rezultă faptul că sunt activități profesionale desfășurate în aceleași condiții de muncă, interacțiunea acelorași factori de risc, aceeași dificultate a activităților specifice cauzelor de crimă organizată, aceeași responsabilitate respectiv aceeași importanță socială a muncii, totuși sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități de poliție judiciară, în cuantum diferit.

IGPR avea obligația de a proba în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care sunt criteriile și justificarea obiectivă, în baza cărora, începând cu data de 01.08.2015, s-a dispus prin Ordinul M.A.I. nr. S/214/2011 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne completat de Ordinul M.A.I. nr. S/78/2015, acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 5% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigații criminale și nu de 20% așa cum primesc lucrătorii de poliție judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată.

În înțelesul prevederilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române nu a produs probe în sensul de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului nediscriminării și al egalității de tratament.

Astfel, CNCD a constatat existența unei situații care a permis apariția unei prezumții simple de existență a unei fapte de discriminare la adresa petentului A., concretizată prin acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 5% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigații criminale și nu de 20% așa cum primesc lucrătorii de poliție judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată, reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române nereușind să producă, în fața CNCD, suficiente probe în sprijinul susținerilor privind acordarea diferențiată a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe baza altor motive care nu au avut la bază încălcarea principiului nediscriminării și al tratamentului egal.

Prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea reclamanților reținând în principiu că, reclamanții nu au învederat criteriile și justificarea obiectivă, în baza cărora, începând cu data de 01.08.2015, s-a dispus prin Ordinul M.A.I. nr. S/214/2011 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne completat de Ordinul M.A.I. nr. S/78/2015, acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 5% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigații criminale și nu de 20% așa cum primesc lucrătorii de poliție judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată, deși rezultă faptul că sunt activități profesionale desfășurate în aceleași condiții de muncă, interacțiunea acelorași factori de risc, aceeași dificultate a activităților specifice cauzelor de crimă organizată, aceeași responsabilitate respectiv aceeași importanță socială a muncii. Reclamanții nu au produs probe în sensul de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului nediscriminării și al egalității de tratament, respectiv privind acordarea diferențiată a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe baza altor motive care nu au avut la bază încălcarea principiului nediscriminării și al tratamentului egal.

Înalta Curte, în raport de criticile formulate de recurenți, reține că, contrar susținerilor MAI, prin hotărârea emisă CNCD nu și-a atribuțiile și competențele date de lege acestei entități.

Astfel, în Decizia nr. 997/2008, Curtea Constituțională a reținut că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării ... Rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și la formularea de recomandări sau sesizarea autorităților competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuși, așa cum s-a reținut și mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituționale, prin care s-a încălcat principiul separației puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispozițiilor cuprinse în secțiunea a VI-a din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative.

În speță, CNCD s-a încadrat în limitele atribuțiilor sale, constatând la art. 3 discriminarea și formulând recomandări în art. 4. Așadar, CNCD nu s-a substituit instanțelor de judecată, contrar susținerilor recurentului MAI.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia, CNCD și-a arogat atribuții de instanță judecătorească, pe motiv că argumentele din hotărârea criticată duc la concluzia că actul normativ analizat ar fi nelegal, întrucât, din considerentele deciziei nu rezultă acest aspect iar recurenta nu a prezentat în concret la ce anume se referă afirmația sa.

Motivul de casare ordine publică invocat de recurentul MAI referitor la incidența în cauză a puterii de lucru judecat, motiv pe care instanța de control judiciar și-l însușește în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Potrivit dispozițiilor legale de mai sus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusa judecății, instanța de judecata fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș, prin sentința nr. 100/25.10.2019, definitive prin nerecurare, s-a respins cererea de anulare în parte a Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015, referitor, printre altele, la procentul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și obligarea intimatei la emiterea unui nou ordin care să stabilească acordarea unui spor unic de 20% pentru toți ofițerii și agenții de poliție care desfășoară activități de poliție judiciară, indiferent dacă aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate sau în alte unități/structuri. În motivare s-a reținut că, prin actul administrativ atacat diferențierea în acordarea sporului s-a făcut prin raportare la structura în care își desfășoară activitatea personalul și la aspectele care derivă implicit din aceasta - complexitatea, natura cauzelor, condițiile specifice de desfășurare a activității. Nefiind făcute diferențieri între personalul din cadrul aceleiași structuri, deci care se află în situații similare, nu se poate reține o aplicare discriminatorie a dispozițiilor legale.

De asemenea, în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, prin sentința nr. 332/26.10.2016, definitivă prin decizia nr. 1674/28.03.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins acțiunea având ca obiect anularea în parte a Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015 în sensul obligării autorității publice în calitate de ordonator ca în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (2) anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 să emită un act administrativ care să nu aibă elemente discreționare în ceea ce privește acordarea sporului pentru toți polițiștii care au calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare indiferent de tipul unității în care desfășoară activități. S-a reținut că, susținerea reclamantului potrivit căreia stabilirea altui procent în raport cu personalul din cadrul altei instituții ce desfășoară activități similare este discriminatorie, nu poate fi reținută având în vedere că fiecare structură, unitate are alte competențe, alte atribuții. Stabilirea procentului pentru toate celelalte unități, prin ordin s-a făcut în raport de complexitate și condiții specifice fiecărei structuri.. Discriminarea poate fi eventual analizată în raport cu personalul din aceeași unitate nu cu personalul din alte structuri, alte unități. Ori în cauză nu s-a evidențiat o situație diferită de personalul din aceeași unitate.

Așadar, prin două hotărâri definitive, s-a stabilit că prin OMAI. nr. S/78/2015 (care completează OMAI nr. S/214/2011) prin care s-a dispus începând din 01.08.2015 acordarea/plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități de poliție judiciară în procent de 5% din salariul de bază pentru lucrătorii de poliție judiciară din structurile de investigații criminale și în procent de 20% din salariul de bază pentru lucrătorii, nu se instituie o situație discriminatorie.

Înalta Curte constată astfel prezumția simplă de existență a unei fapte de discriminare la adresa petentului A., concretizată prin acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 5% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigații criminale și nu de 20% așa cum primesc lucrătorii de poliție judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată și reținută de CNCD la emiterea Hotărârii nr. 294 din 10.05.2016, a fost răsturnată prin hotărârile definitive de mai sus, prin care s-a stabilit că diferențierea în acordarea sporului este justificată obiectiv de un scop legitim, respectiv, structura în care își desfășoară activitatea personalul și aspectele care derivă implicit din aceasta, respectiv, complexitatea, natura cauzelor, condițiile specifice de desfășurare a activității.

De precizat că în dosarul nr. x/2016, în care IGPR a fost obligat, prin sentință definitivă, să achite petentului A. diferența de sporuri salariale până la 20%, instanța nu a analizat motivul privind situația discriminatorie existentă în raport de alți colegi care beneficiază de acest spor de risc și suprasolicitare neuropsihica în procent de 20%, având în vedere Decizia nr. 1325/2008 prin care Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască atât norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciind ca fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. privind incidența în cauză a puterii de lucru judecat, nu va mai proceda la analiza motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererile de chemare în judecată conexate, formulate de reclamanții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și va anula Hotărârea nr. 294 din 10.05.2016, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Având în vedere și prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimații-pârâți A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către fiecare dintre recurenții-reclamanți a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 3450 din 3 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererile de chemare în judecată conexate, formulate de reclamanții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Anulează Hotărârea nr. 294 din 10.05.2016, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Obligă intimații-pârâți A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către fiecare dintre recurenții-reclamanți a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM