ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.12.2020, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Inspectoratul General al Poliției Române, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 734 din 21 octombrie 2020, emisă de Colegiul director al CNCD în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 1247 din 17 septembrie 2021, Curtea a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

2.1. Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Hotărârii CNCD nr. 734/21.10.2020.

Prima critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cât și la art. 15 alin. (1) din Ordinul CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

Recurentul-reclamant susține că procedura desfășurată în fața CNCD este administrativ-jurisdicțională, care se bazează pe principiul contradictorialității și al garantării efective a exercitării dreptului la apărare, precum și pe egalitatea părților litigante în fața organului administrativ jurisdicțional.

În momentul în care Consiliul a constatat că discriminarea analizată este conținută într-un act normativ (lege), iar recomandarea se adresează unei persoanei juridice care nu este parte în dosar, există obligația de a o introduce în cauză, din oficiu.

În speță, deși recurentul-reclamant nu a avut calitatea de parte în Dosarul nr. x/2020 al CNCD, au fost instituite obligații în sarcina instituției, iar din jurisprudența CNCD se reține că nerespectarea repetată a recomandării conduce la aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Recurentul-reclamant invocă astfel dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, potrivit cărora colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților, precum și dispozițiile art. 3 lit. c) și d) din Ordinul CNCD nr. 144/2008 prin care se stabilesc că principiile contradictorialității și asigurarea dreptului la apărare, reprezintă principii de soluționare a autosesizărilor și petițiilor privind acte sau fapte de discriminare.

Deși prima instanță a făcut distincția între atribuțiile Consiliului, astfel cum sunt date de art. 18 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, fără temei a reținut că procedura desfășurată este diferită, în funcție de sesizarea formulată.

Normele procedurale sunt aplicabile indiferent de sesizarea analizată, iar recomandările făcute, în lipsa citării recurentului-reclamant, nu își ating scopul, mai ales că Inspectoratul de Poliție Județean Brașov nu avea obligația să îi aducă la cunoștință hotărârea.

Prin urmare, susține recurentul-reclamant, a fost nesocotit principiul contradictorialității și a fost încălcat dreptul la apărare.

O altă critică subsumată motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este aspectul reținut de prima instanță, în sensul că CNCD nu a constatat în hotărâre existența unei fapte de discriminare și nu a aplicat o sancțiune în acest sens.

În acest sens, instanța de fond deși a evidențiat competențele Consiliului date de art. 18, respectiv art. 20 din O.G. nr. 137/2000, a făcut o diferență între cele două situații, pe care legea nu o prevede, adăugând la prevederile legale analizate.

Recurentul-reclamant consideră că sunt expuse motive contradictorii prin sentința atacată și, în mod nelegal, s-a apreciat că CNCD nu ar fi constatat în hotărârea pronunțată existența unei fapte de discriminare, deoarece punctul de vedere a fost emis tot ca urmare a constatării unei fapte de discriminare.

În ceea ce privește dezlegarea dată atât de Consiliu, cât și de instanța de judecată, cu privire la modificările aduse Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului prin Legea nr. 288/2018, recurentul-reclamant consideră că este nelegală și încalcă principiul neretroactivității legii civile, consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C. civ.

Analizând recomandarea emisă de CNCD, în sensul ca legiuitorul să găsească o soluție pentru cei care, sub incidența prevederilor legale anterioare au renunțat la chirie pentru achiziționarea unui credit ipotecar, recurentul-reclamant consideră că nu se poate realiza fără înfrângerea principiului neretroactivității legii civile, astfel cum a fost explicat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 52/2018.

Se mai critică faptul că prima instanță a validat raționamentul Consiliului în privința discriminării ce poate rezulta din modificările legislative, fără să aibă în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu referire la art. 16 din Constituție, principiul egalității, materializată prin Deciziile nr. 44/1996, nr. 184/2018, conform cărora "dacă prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective".

În situația concretă a polițiștilor care au contractat creditul anterior modificărilor legislative nu sunt îndeplinite criteriile date de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, și anume, existența unei situații analoage și existența unui criteriu de discriminare, deoarece petentul este proprietarul unei locuințe în localitatea în care își desfășoară activitatea în cadrul poliței.

Deși prima instanță a reținut că singura autoritate care poate constata dacă un act normativ contravine sau nu prevederilor art. 16 din Constituția României, este Curtea Constituțională, s-a pronunțat în sensul legalității punctului de vedere al Consiliului, iar măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 288/2018 sunt discriminatorii.

2.2. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii formulate de Ministerul Afacerilor Interne și anularea Hotărârii CNCD nr. 734/21.10.2020.

Recurentul-pârât, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, susține critici identice cu cele expuse de recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne.

3.1. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii MAI și anularea Hotărârii CNCD nr. 734/21.10.2020.

3.2. Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.3. Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a depus note de ședință față de concluziile depuse de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În cuprinsul notelor de ședință, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 18 alin. (1) teza a II-a din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Pentru soluționarea cererii de sesizare, s-a format dosarul asociat nr. x/2020

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va reține că acestea sunt invocate pur formal, fără să existe o dezvoltare a argumentației care să determine analiza acestora de către instanța de recurs.

Referitor la motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții consideră că sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și art. 15 alin. (1) din Ordinul CNCD nr. 144/2008, nerespectarea principiilor neretroactivității legii civile și egalității, dar și cu încălcarea disp. art. 2 și art. 18 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 734/21.10.2020, intimatul-pârât, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a admis excepția necompetenței Consiliului și a emis un punct de vedere de specialitate, ca urmare a petiției formulate de numitul A. împotriva Inspectoratului Județean de Poliție Brașov și Inspectorului General al Poliției Române.

Petentul s-a adresat Consiliului considerându-se discriminat, întrucât autoritățile în cauză au refuzat să îi acorde compensația lunară pentru creditul imobiliar contractat sau a unei părți din acest credit, posibilitate instituită prin Legea nr. 288/2016, prin care s-a modificat Legea nr. 360/202 privind Statutul polițistului.

Motivul refuzului a constat în neîndeplinirea de către petent a disp. art. 31 alin. (1

2

) din Legea nr. 360/2002, creditul fiind contractat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Intimatul-pârât CNCD a apreciat că nu este competentă să se pronunțe cu privire la fapta de discriminare întrucât s-ar afecta norma juridică cu caracter de lege, astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, conform căreia, prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă CNCD ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative.

Intimatul-pârât, în raport de constatarea necompetenței sale, a emis un punct de vedere prin care a apreciat că modificările aduse au efect discriminatoriu în sistem, prin nespecificarea situației celor care au contractat anterior creditul, creând astfel un tratament diferențiat pentru situații comparabile, recomandând Ministerului Afacerilor Interne să demareze procedura de modificare a prevederilor legale în sensul celor hotărâre.

Prima critică formulată de recurenți se referă la procedura derulată în fața Consiliului și confirmată de soluția primei instanțe în ceea ce privește citarea Ministerului Afacerilor Interne.

Prima instanță a realizat o distincție între situația reglementată de art. 18 alin. (1) și cea de la art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, considerând că atunci când se emite doar un punct de vedere prin care se exprimă opinia, Consiliul nu este obligat să citeze toți destinatarii recomandării, deoarece aceasta are doar un caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și cele ale art. 15 alin. (1) din Ordinul CNCD nr. 144/2000 au fost corect interpretate și aplicate de către prima instanță.

Potrivit acestor prevederi legale, citarea obligatorie a părților, contradictorialitatea și asigurarea dreptului la apărare, fac parte din procedura contestării existenței discriminării, înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirii situației anterioare discriminării.

În speță, Consiliul a citat în procedura administrativ-jurisdicțională, petentul și persoanele reclamate, a consemnat susținerile părților, precum și motivele de fapt și de drept reținute, însă cauza nu s-a pronunțat pe fondul sesizării, ci pe excepția de necompetență, în raport de statuările Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2006, eventuala discriminare având izvorul într-un act normativ, respectiv Legea nr. 288/2018.

Neavând competență să adopte o hotărâre asupra fondului sesizării, intimatul-pârât a emis un punct de vedere ce reprezintă o recomandare adresată Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de inițiator al unor modificări ale Legii nr. 360/2002, care, sub incidența prevederilor legale anterioare, au renunțat la chirie în vederea achiziționării unui credit ipotecar.

Exprimarea unui punct de vedere sub forma unei recomandări nu reprezintă o ipoteză a procedurii ce trebuie urmată în temeiul disp. art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că citarea și comunicarea hotărârii către Ministerul Afacerilor Interne nu sunt obligatorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nerespectarea recomandării nu este sancționată cu amendă, iar posibilitatea ca recurentul-reclamant să nu fie înștiințat de existența hotărârii și astfel să nu se poată apăra într-un eventual litigiu, nu poate fi analizată de instanțele de judecată, întrucât instanța se pronunță asupra unei situații concrete și nu asupra unei posibilități, iar în prezenta cauză, chiar Ministerul Afacerilor Interne a inițiat demersul judiciar, astfel că nu există vătămarea invocată de către această autoritate.

O altă critică subsumată motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este reprezentată de faptul că punctul de vedere al Consiliului, invocat și de către prima instanță ar conduce la încălcarea principiilor neretroactivității legii și egalității, astfel cum acestea sunt cuprinse în Constituția Românii, dar și la încălcarea disp. art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte reține că prima instanță, deși s-a arătat de acord cu punctul de vedere exprimat de Consiliu, a subliniar că acesta reprezintă o recomandare, fără forță juridică obligatorie, iar reclamantul, ca decident ce are posibilitatea de a depune inițiative legislative menite să modifice legea în discuție, poate analiza dacă își însușește sau nu recomandarea Consiliului, fiind la latitudinea sa promovarea ori nepromovarea unui proiect în vederea modificării legii.

Prin urmare, numai dispozițiile emise în temeiul disp. art. 20 din OGnr. 137/2000 sunt cenzurabile de către instanțele de contencios administrativ și nu punctele de vedere/recomandări adresate diverselor autorități, distincte de o astfel de hotărâre, astfel că nu sunt întrunite criticile analizate, indiferent dacă prima instanță și-a însușit punctul de vedere, acesta neavând relevanță și neputând produce consecințe juridice.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov împotriva sentinței nr. 1247 din 17 septembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.