ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 350/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin, să se dispună obligarea Comunei Sânmartin și a Consiliului Local Sânmartin să îi lase în deplină proprietate și posesie și să îi predea imobilul înregistrat în CF x Sânmartin în suprafață de 16.312 mp cu o valoare de 1.954.440 RON, conform evaluării din 02/30.04.2009 capital social al reclamantei, radierea dreptului înscris în favoarea Comunei Sânmartin asupra imobilului înscris în CF x Sânmartin și reînscrierea dreptului A. S.R.L. asupra imobilului înscris în CF x Sânmartin.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555 C. civ. și art. 44 din Constituția României.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalului Bihor, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 148/C din 25 iunie 2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâții Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin.

I.3. Deciziapronunțată de Curtea de ApelOradea, înapel:

Prin decizia civilă nr. 636 A din 13 aprilie 2022, Curtea de Apel Oradea, secțiaI civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 148/C din 25 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de interveniențiiCretaș Ioan și C. în favoarea apelantei-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 636A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de CasațieșiJustiție, secția I civilă, la data de 27 iunie 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care prin rezoluția din 30 iunie 2022, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului,casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului și la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată încalcă art. 44 din Constituție, art. 555 și art. 563 C. civ. privind dreptul de proprietate și acțiunea în revendicare, precum și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În condițiile în care actul translativ de proprietate - Actul adițional la Actul constitutiv al S.C. A. S.R.L. autentificat sub nr. x/12.05.2009 de B.N.P. D. - prin care imobilul a intrat în patrimoniul recurentei încă din anul 2009 nu a fost anulat și nici nu a fost atacat vreodată, nu se poate susține că nu mai are calitatea de proprietar.

A menționat că, prin sentința nr. 334/2016, Tribunalul Bihor nu a dispus restabilirea unui drept de proprietate în favoarea Comunei Sânmartin, ci doar rectificarea înscrierilor din CFNDF 50701 Sînmartin în sensul radierii dreptului de proprietate al recurentei și restabilirii situației anterioare, când proprietar al imobilului era S.C. A. S.R.L. pe care l-a adus ca aport în natură în patrimoniul recurentei.

A precizat că S.C. A. S.R.L. a dobândit proprietatea de la Statul Român, în temeiul H.G. nr. 389/1996 privind vânzarea către actualii deținători a unor spații comerciale construite din fondurile statului și aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome de interes local, modificată prin H.G. nr. 505/1998.

Prin hotărârea recurată s-a menționat că efectul pozitiv al sentinței nr. 334/2016 a Tribunalului Bihor, prin s-a stabilit proprietatea asupra imobilului în favoarea intimatelor Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin, împiedică punerea în discuție în noul proces a aspectelor cu privire la care s-a pronunțat deja o instanță, însă prin respectiva hotărâre nu s-a dispus în sensul stabilirii sau restabilirii unui drept de proprietate în favoarea acestor intimate și nu s-a anulat actul adițional la actul constitutiv prin care imobilul a intrat în patrimoniul societății recurente.

În acest context, nu prezintă relevanță buna sau reaua-credință la dobândirea proprietății față de argumentul instanței de apel, potrivit căruia prin sentința menționată s-a arătat că asociații persoane fizice ai recurentei sunt aceiași cu cei ai S.C. A. S.R.L., astfel încât aceștia ar fi fost de rea-credințăși ar fi urmărit constituirea unui drept de proprietate în frauda intimaților.

Instanța de apel era obligată să verifice dacă este legală intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Comunei Sânmartin, iar soluția care se impunea în cauză era aceea a radierii din CF x Sânmartin a dreptului de proprietate al intimatei, cu reînscrierea dreptului recurentei și obligarea intimatelor săîi lase în deplină proprietate și posesie și să îi predea imobilul reprezentând teren în suprafață de 16.312 mp, având nr. cad x.

Instanța de apel a mai făcut referire la faptul că prin sentința nr. 334/2016, s-a făcut trimitere la alte hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit că imobilul face parte din domeniul public, ceea ce ar atrage caracterul inalienabil al imobilului. Or, trebuie ținut seama de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit că imobilul face parte din domeniul privat, fiind anulatăhotărârea de consiliu local prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al Comunei Sînmartin.

Astfel, prin decizia nr. 717/29.05.2002 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă, completată prin încheierea din 23.04.2003 a aceleiași instanțe, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate privată al Comunei Sânmartin asupra mai multor parcele de teren, inclusiv asupra celei cu nr. top. x.

Apoi, prin decizia nr. 318/2007-R a Curții de Apel Oradea, s-a dispus schimbarea în totalitate a încheierii nr. 24308 din 18.12.2002 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară, respingându-se cererea de intabulare formulată de Consiliul Local al Comunei Sânmartin, prin care se urmărea intabularea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 47/CA/99/14.12.1999, rămasă irevocabilă, Tribunalul Bihor a dispus anularea Hotărârii nr. 24/12.03.1999 a Consiliului Local Sînmartin, prin care s-a declarat ca aparținând domeniului public al comunei imobilul care face obiectul prezentului litigiu.

Or, curtea de apel au încălcat puterea de lucru judecat și autoritatea de lucru judecat a hotărârilor menționate, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenții-intervenienți C. și E. au arătat că, în mod nelegal, s-a respins cererea de intervenție accesorie, prin care au susținut poziția procesuală a reclamantei S.C. A. S.R.L.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 25 iulie 2022, prin poștă electronică, în termen legal, intimații-pârâți Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării recursului cu privire la intervenienți, iar pe fondul căii de atac, au solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

În susținerea excepției netimbrării recursului, au arătat că societatea A. S.R.L. este în insolvență și scutită de plata taxei de timbru, însă recurenții-intervenienți nu beneficiază de această facilitate.

Pe fondul recursului, au susținut că în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor a fost admisă acțiunea în revendicare formulată și precizată de Comuna Sânmartin, au fost declarate nule actele adiționale la actul constitutiv la S.C. A. S.R.L. și încheierile nr. 8175/2006, 27875/2009 si 69942/2009 ale O.C.P.I. Bihor, s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF NDF 50701, 52655, 52669, 52671, 51183 și restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Comunei Sânmartin și evacuarea pârâților, printre care și reclamanta, soluție rămasă definitivă, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia și a recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4160/2005, pronunțată în dosarul nr. x/2004, prin care s-a stabilit că imobilul nu poate fi vândut reclamantei S.C. A. S.R.L., deoarece bunul face parte din domeniul public al comunei, așadar aceasta nu are nici un drept actual asupra acestei "parcări".

Prin decizia Curții de Apel Oradea nr. 1339/2016 pronunțată în dosar x/2013, s-a statuat definitiv că acest imobil face parte din domeniul public al Comunei Sânmartin.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 04 octombrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și de intervenienții C. și E. împotriva deciziei civile nr. 636/2022 A din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

La data de 10 februarie 2023, prin poștă electronică, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., și recurenții-intervenienți C. și E. au depus concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Au arătat că motivele invocate de instanțele de fond pentru respingerea acțiunii și respectiv a apelului, sunt neîntemeiate, sentința nr. 334/2016 a Tribunalului Bihor neputând constitui temei al respingerii acțiunii promovate de reclamantă cât timp nu a anulat titlul de proprietate al acesteia și nu a stabilit sau restabilit un drept de proprietate al intimatei Comuna Sânmartin, sens în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material - art. 44 din Constituție, art. 555 și art. 563 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intervenienții C. și E. au invocat buna-credință, susținând că în anul 1994, prin intermediul societății comerciale A. S.R.L., au preluat în chirie o parcare în comuna Sânmartin, amplasată pe terenul din litigiu, pe care au amenajat-o pentru a fi adusă în stadiu de utilizare, iar după apariția H.G. nr. 389/1996 privind vânzarea către actualii deținători a unor spații comerciale construite din fondurile statului și aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome de interes local, modificată prin H.G. nr. 505/1998, au dobândit-o în proprietate prin cumpărare.

Au arătat că terenul a fost intabulat pe societatea A. S.R.L., fiind adus ca aport în natură în patrimoniul societății A. S.R.L. și că aceasta are în continuare calitatea de proprietară, întrucât actul translativ de proprietate în baza căruia a fost intabulat în cartea funciară nu a fost anulat.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele care urmează să fie expuse:

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 44 din Constituție, art. 555 și art. 563 din C. civ., precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul în care, dând prevalență efectului pozitiv atașat sentinței nr. 334/2016 a Tribunalului Bihor, a apreciat că proprietatea asupra imobilului a fost stabilit în favoarea intimatelor Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin, deși nu a fost anulat și nici atacat în instanță Actul adițional la Actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., autentificat sub nr. x/12.05.2009 de B.N.P. D., prin care imobilul a fost adus ca aport în natură în patrimoniul recurentei de către S.C. A. S.R.L., aceasta din urmă dobândind proprietatea de la Statul Român, în temeiul H.G. nr. 389/1996 privind vânzarea de către actualii deținători a unor spații comerciale construite din fondurile statului și aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome de interes local, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 505/1998.

Critica astfel formulată este nefondată.

Fără a proceda la o evaluare a situației de fapt, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că, prin acțiunea în revendicare, reclamanta S.C A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin să îi lăse în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în Cartea Funciară x Sânmartin, în suprafață de 16.312 mp, radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Comunei Sânmartin asupra imobilului și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, arătând că dreptul de proprietate asupra imobilului a intrat în patrimoniul său în cursul anului 2009, potrivit actului adițional la Actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., ca aport în natură la capitalul social.

Astfel, titlul său de proprietate îl reprezintă Actul adițional la Actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., autentificat sub numărul x din 12 mai 2009 la BNP D., confirmat de Tribunalul Bihor prin încheierea numărul 7629 din 10 iunie 2009, înscris în CF x Sânmartin, și publicat pentru opozabilitate în Monitorul Oficial al României.

Prin Actul Adițional la Actul Constitutiv al S.C A. S.R.L, autentificat prin încheierea de autentificare nr. x din 12 mai 2009 de B.N.P. D., s-a mărit capitalul social al A. S.R.L cu imobilul adus ca aport în natură, situat în Sânmartin, înscris în CF x Sânmartin, cu număr cadastral x, compus din teren extravilan-parcare auto în suprafață de 16.312 mp.

Prin procesul-verbal nr. x din 24 septembrie 2002, întocmit de executorul judecătoresc F. în baza sentinței nr. 811/LC/05.11.2000 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia 258/AC/2001 a Curții de Apel Oradea, s-a constatat că pârâta A. S.R.L. a achitat prețul aferent imobilului reprezentând în natură parcare auto în localitatea Băile Felix și construcții aflate pe aceasta, act în baza căruia și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, ulterior procedând la parcelarea imobilului și transmiterea dreptului de proprietate în favoarea unor terți, iar imobilele cu număr cadastral x au fost aduse aport social la S.C A. S.R.L. prin actele adiționale la actul constitutiv autentificate la B.N.P D., prin încheierile nr. 1456/13.03.2006 și 2338/18.05.2009.

Prin sentința nr. 334/LP/2016 a Tribunalului Bihor, menținută prin decizia civilă nr. 85/2018 a Curții de Apel Alba Iulia, au fost declarate nule actele adiționale la actul constitutiv al S.C A. S.R.L, acte autentificate prin încheierile numărul 1456/13.03.2006 și 2338/18.05.2009 la B.N.P. D. prin majorarea capitalului acesteia prin aportarea în natură a imobilelor cu nr. cad. x, înscrise în C.F NDF 50701, 52655,52669 și 52671 Sânmartin, reținându-se, printre altele, faptul că asociați ai S.C A. S.R.L sunt aceleași persoane fizice care sunt asociate ale A. S.R.L, alături de respectiva persoană juridică, iar calitatea deținută de aceștia determină cunoașterea situației juridice a imobilului, prin încheierea actelor adiționale urmărindu-se contituirea unui drept de proprietate în frauda reclamanților.

Totodată, instanța a făcut trimitere la decizia civilă nr. 4160/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că bunul face parte din domeniul public și este caracterizat prin inalienabilitate, astfel că nu poate fi înstrăinat, ci doar dat în administrare, concesiune, închiriere, în condițiile legii, iar H.G. nr. 505/1998, invocată de reclamantă, nu are aplicabilitate în cauză și Consiliul Local al Comunei Sânmartin nu avea obligația de a vinde spațiul comercial - parcare auto.

De asemenea, a avut în vedere și decizia civilă nr. 1339/CA/2016-R a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2013, prin care s-a reținut că imobilul face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, fiind înscris la poziția 98 din anexa 77 la H.G. nr. 970/2002, astfel că Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin, reclamante în acel dosar, justifică calitatea de proprietar, respectiv administrator, cu privire la un bun al cărui regim juridic se supune prevederilor Legii nr. 213/1998, fiind inalienabil.

Înalta Curte reține că acțiunea în revendicare, fundamentată pe prevederile art. 563 C. civ., este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să îl oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Altfel spus, admiterea acțiunii în revendicare presupune, între altele, că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a ieșit din patrimoniul reclamantului, prin niciunul dintre modurile de transmitere (dobândire a proprietății), deci că reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respective.

Dispozițiile de drept comun, conținute de C. civ., dau vocația titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obține recunoașterea acestui drept, într-o manieră pe care o consideră adecvată finalității urmărite.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar conform alin. (2) "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Prin norma evocată, legiuitorul a consacrat în mod explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental, dezlegată în cadrul unui proces și a cărei rezolvare se regăsește în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Aceasta presupune că dezlegarea dată nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus că exprimă adevărul în ceea ce privește raporturile juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

În prezența efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, instanța nou învestită nu procedează la o altă reevaluare jurisdicțională, ci doar valorifică ceea ce a statuat instanța anterioară. Sub acest aspect, funcția lucrului judecat este și aceea de a ușura sarcina probațiunii (dezlegările anterioare ale instanței având, în relația dintre părți, o valoare normativă, în înțeles de normă particulară, aplicabilă cauzei concrete deduse judecății) și respectiv, de a se impune noii judecăți, care, în justificarea soluției trebuie doar să facă referire la ceea ce s-a statuat anterior.

Pornind de la premisa factuală descrisă, în valorificarea considerentelor de ordin teoretic, Înalta Curte observă că instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a reținut că titlu de proprietate exibat de recurenta-reclamantă nu este apt să legitimeze admiterea acțiunii în revendicare în condițiile în care s-a statuat în mod definitiv asupra problemei de drept deduse judecății, prin sentința civilă nr. 334/LP/2016 a Tribunalului Bihor, cu trimitere la alte hotărâri judecătorești prin care s-a clarificat regimul juridic al bunului revendicat din perspectiva determinării și delimitării concrete a apartenenței acestuia la domeniul public al unității administrativ-teritoriale.

Astfel, dând eficiență puterii de lucru judecat a acestei hotărâri, care se opune recurentei-reclamante și îi înterzice acesteia de a readuce în atenția instanței de judecată chestiuni litigioase tranșate definitiv de către o altă instanță, în mod corect, instanța de apel a valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat al acestei hotărâri. Curtea de apel, având în vedere că hotărârile judecătorești sunt obligatorii și produc efecte inter partes, a constatat că nu prezintă relevanță faptul că actul adițional invocat drept fundament al dreptului de proprietate nu a fost declarat nul în cadrul litigiului anterior câtă vreme aspectele litigioase care au făcut obiect al analizei instanței anterioare au privit inclusiv imobilul în discuție și își găsesc, în concret, dezlegarea în cuprinsul silogismului judiciar care sprijină soluția din dispozitiv, împiedicând astfel recurenta-reclamantă să mai conteste cele statuate sau să prezinte dovada contrară, astfel cum este îngăduit terților față de care o hotărâre judecătorească are semnificația unui fapt juridic, cu valoarea unui simplu mijloc de probă, motiv pentru care susținerile ce țin de substanța dreptului pretins și care ar infirma conținutul acelei hotărâri nu mai pot fi deduse unei alte judecăți distincte.

În alți termeni, instanța de apel a apreciat că puterea de lucru judecat privește manifestarea autorității de lucru judecat ca prezumție legală absolută de a exprima adevărul judiciar și are în vedere valoarea probatorie a unei hotărâri judecătorești anterioare în litigiul anterior, aducându-se în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia unei judecăți anterioare, raporturi juridice care nu pot fi nici ignorate și nici contrazise.

A admite soluția contrară ar însemna că prezumția legală și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul cu privire la drepturile pe care o instanță judecătorească le constată ar putea fi combătută, deschizându-se părții posibilitatea de a repune în discuție situația constatată în cuprinsul acesteia prin administrarea unor probe noi, iar finalitatea urmărită de legiuitor, de a preîntâmpina o a doua judecată, care răspunde necesității stabilității raporturilor juridice, ar fi pusă în pericol.

Or, principiul respectării autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului.

Similar, în această privință, în cauza Amurăriței c. României, nr. 4351/02, Hotărârea din 23 septembrie 2008, instanța de contencios european a arătat sub aspectul dreptului fundamental reglementat de art. 6 din Convenție, că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95, par. 61, CEDH 1999-VII).

În plus, statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții împotriva Albaniei, nr. 10508/02, par. 66, 23 octombrie 2007).

Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cadrul paragrafului 31 din hotărârea evocată, că "instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe, asupra situației" imobilului, iar în cadrul paragrafului 32, că "instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente", concluzionând în sensul că "permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice, instanțele încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție" (par. 37).

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a amintit importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale (a se vedea Hotărârea din 29 iunie 2010 pronunțată în cauza C-526/08, par. 26). Acest principiu este expresia principiului securității juridice (Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunțată în cauza C-126/97, par. 46), el fiind menit a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției (Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunțată în cauza C-2/08, par. 22).

În concluzie, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în privința acțiunii în revendicare promovate de recurenta-reclamantă, aplicare realizată cu respectarea statuărilor anterior arătate, intrate în puterea lucrului judecat, valorificată din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească și a modului de punere în valoare a acestuia.

Înalta Curte nu poate primi nici alegațiile recurentei-reclamante referitoare la legalitatea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Comunei Sânmartin, aspectele invocate, vizând efectele înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, neavând legătură cu chestiunile de drept tranșate prin decizia recurată, conform celor arătate supra.

O altă critică punctată de aceeași parte pune în discuție încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive, chestiune ce se regăsește în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., încadrabilă în motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În această privință, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a ținut seama de hotărârile judecătorești, prin care s-a stabilit că imobilul face parte din domeniul privat al Comunei Sânmartin.

Astfel, se menționează că prin decizia nr. 717/29.05.2002 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă, completată prin încheierea din 23 aprilie 2003 a aceleiași instanțe, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate privată al Comunei Sânmartin asupra mai multor parcele de teren, inclusiv asupra celei cu nr. top x.

Prin decizia nr. 318/2007-R a Curții de Apel Oradea, s-a dispus schimbarea în totalitate a încheierii nr. 24308/18.12.2002 a Judecătoriei Oradea - Biroul de Carte Funciară, respingându-se cererea de intabulare formulată de Consiliul Local al Comunei Sânmartin, prin care se urmărea intabularea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, reținându-se că anterior instanța dispusese, prin hotărârea definitivă și irevocabilă, să se intabuleze dreptul de proprietate privată al Comunei Sânmartin.

Totodată, prin sentința civilă nr. 47/CA/99/14.12.1999, rămasă irevocabilă, Tribunalul Bihor a dispus anularea Hotărârii nr. 24/12.03.1999 a Consiliului Local Sânmartin, prin care s-a declarat ca aparținând domeniului public al comunei imobilul care face obiectul prezentului litigiu.

Această critică este nefondată.

În raport de limitele învestirii în litigiile menționate, nu se pune problema unei verificări și a unei tranșări jurisdicționale, în sensul avut în vedere de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a aspectelor litigioase deduse prezentei judecăți, ca partea să se poată prevala de efectul pozitiv al lucrului judecat, cu ignorarea considerentelor decizorii ale sentinței nr. 334/LP/2016 a Tribunalului Bihor ce fac referire la dreptul de proprietate al Comunei Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin asupra imobilelor ce au servit la majorarea capitalului social al societății recurente, la care a făcut trimitere în mod judicios instanța de apel.

Este nefondată și critica recurenților-intervenienți sub aspectul nelegalității soluției de respingere a cererii de intervenție accesorie, fundamentată pe aceleași apărări ale recurentei-reclamante, reținându-se că interesul propriu justificat de intervenienți este identic celui urmărit prin cererea de recurs și, implicit, valorificat prin aceasta.

Având în vedere natura cererii deduse judecății și efectele instituției de drept - intervenientul doar poate să sprijine poziția procesuală a părții în favoarea căreia a intervenit, fără posibilitatea de a invoca un drept propriu, se reține că prin respingerea apelului declarat de reclamantă, singura soluție ce se putea dispune de către instanța de apel referitor la cererea de intervenție accesorie era cea de respingere.

Față de cele ce preced, nefiind incidente, pentru considerentele arătate, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., șide intervenienții C. și E. împotriva deciziei civile nr. 636 A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., și de intervenienții C. și E. împotriva deciziei civile nr. 636 A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.