ÎCCJ, decizie (scj.ro #133955)

Hotărâre de guvern prin care se atestă apartenența aceluiași imobil atât la domeniul public al municipiului cât și la domeniul public al comunei. Acțiune în revendicare. Concurs între două drepturi de proprietate derivând din același titlu. Bun de interes local. Criterii de delimitare a domeniului public al municipiului de cel al comunei.Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

acțiune în revendicare

drept de proprietate publică

domeniu public

C.civ. din 1864, art. 480

Legea nr. 213/1998

Criteriile de apartenență a unui bun la domeniul public al unei autorități administrativ teritoriale se regăsesc în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și chiar dacă legea nu distinge cu privire la limitele teritoriale ale dreptului de proprietate publică, analizând criteriile legale care îi definesc obiectul material, rezultă că bunurile asupra cărora poate fi exercitat acest drept deservesc interesului public al comunității arondate unității administrativ teritoriale respective.

Cum ambele părțile pretind un drept de proprietate asupra imobilului, prevalându-se de același titlu, respectiv o hotărâre de guvern care menționează bunul ca aparținând atât domeniului public al municipiului cât și domeniului public al comunei, în cadrul operațiunii de determinare a titlului mai bine caracterizat trebuie avut în vedere criteriul interesului local, instituit de legiuitor. Astfel,

în mod corect instanțele de fond au reținut că titlul comunei este preferabil întrucât imobilul este edificat pe terenul situat în raza sa teritorială, având destinația unei instituții publice de interes local, respectiv ”casă de cultură”.

Secția I civilă, decizia nr. 1956 din 19 octombrie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 12.01.2011, reclamantul Municipiul Oradea prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sânmartin reprezentată prin Primar, să se constate existența dreptului de administrare a imobilului – construcție  înscris în CF nr. x0 nr. cadastral x8, în favoarea Casei de Cultură a municipiului Oradea; să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului – construcție înscris în favoarea comunei Sânmartin a fost greșit calificat și, pe cale de consecință, să se dispună rectificarea cărții funciare nr. x0 nr. cadastral x8, în sensul radierii înscrierii de sub B1 privind respectivul imobil; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea Municipiului Oradea.

Pe cale reconvențională, Comuna Sânmartin a solicitat, în conformitate cu art.480 C.civ., obligarea reclamantului să îi lase în deplină posesie și folosință imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2815 din 20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Comuna Sânmartin, a fost respinsă acțiunea principală și a fost admisă acțiunea reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat de instanță în ședința publică din data de 12.03.2013 ca fiind apel, Municipiul Oradea prin Primar.

Prin decizia civilă nr.175/A/2013 Tribunalul Bihor a admis apelul, a anulat sentința civilă nr. 2815 din 20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță cu motivarea că tribunalul este instanța care judecă în fond procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cum este cazul în speță.

Prin sentința civilă nr. 155/C din 7.03.2014, Tribunalul Bihor a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Comuna Sânmartin în contradictoriu cu reclamantul Municipiul Oradea. A respins acțiunea principală formulată de reclamant. A admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtă și, în consecință, reclamantul-pârât Municipiul Oradea a fost obligat să lase pârâtei-reclamante Comuna Sânmartin în deplină posesie și folosință imobilul proprietatea acesteia, denumit „Casa de Cultură”, înscris în CF nr. x0 cu nr. cad. x8. Reclamantul a fost obligat în favoarea pârâtei la plata sumei de 20.495,95 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit înscrierilor din CF nr. x0 nr. cad. x8, pe terenul în suprafață de 2.318 mp se află edificată construcția „Casa de Cultură”, titulara dreptului de proprietate al acestui imobil, Comuna Sânmartin, fiind înscrisă sub B1.

Dreptul de proprietate asupra Casei de Cultură Băile Felix este consacrat prin H.G. nr. 970/2002 atât în favoarea Municipiului Oradea, prin anexa nr. 2 poziția 6331, cât și în favoarea Comunei Sânmartin, prin anexa nr. 77 poziția nr. 146.

Tribunalul a reținut că, în mod evident, dispozițiile H.G. nr. 970/2002 sunt contradictorii cu privire la acest aspect, ele nefiind clarificate până în prezent.

Reclamantul Municipiul Oradea a închiriat către SC A. SRL un spațiu situat în Complexul Cultural Băile Felix, prin contractele de închiriere din 19.04.2002  și din 11.03.2006.

Pe de altă parte, pârâta Comuna Sânmartin, prin Consiliul Local, a emis mai multe hotărâri cu privire la imobilul în cauză. Astfel, prin Hotărârea nr. 342 din 17.12.2004, Consiliul Local al Comunei Sânmartin a dispus refacerea schiței cadastrale pentru terenul aferent Casei de Cultură Băile Felix, ca fiind proprietate publică a Comunei Sânmartin, intabularea în evidențele de carte funciară a schiței prin încheierea unui act autentic de dezmembrare și sistare a indiviziunii, precum și notarea construcției reprezentând „Casa de Cultură”, ca fiind proprietate publică a Comunei Sânmartin, conform Legii nr. 213/1998. Printr-o Hotărâre ulterioară, cu nr. 812 din 25.10.2007, Consiliul Local al Comunei Sânmartin a hotărât înscrierea într-o coală de CF a terenului în suprafață de 2318 mp, corespunzător nr. cad. x8, proprietatea publică a Comunei Sânmartin.

Consiliul Local al Municipiului Oradea a atacat în instanța de contencios Hotărârea  nr. 812/2007 emisă de Consiliul Local al Comunei Sânmartin, cererea fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința nr. 392/CA din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, Secția Comercială. Recursul împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bihor a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 910 - RCA din 4.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, Consiliul Local al Municipiului Oradea a încercat lămurirea dispozițiilor contradictorii ale H.G. nr. 970/2002, prin invocarea excepției de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern. Excepția de nelegalitate a fost respinsă însă, prin sentința nr. 178/CA din 10.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Față de sentințele la care s-a făcut referire mai sus, instanța a apreciat că în prezentul dosar nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu există identitate de părți și de obiect. Astfel, dacă în dosarul nr. x/111/2008 părțile sunt Consiliul Local al Municipiului Oradea, respectiv Consiliul Local al Comunei Sânmartin, în prezenta cauză părțile sunt Municipiul Oradea, respectiv Comuna Sânmartin. De asemenea, dacă în dosarul nr. x/111/2008, obiectul l-a constituit cererea de a se constata nulitatea absolută a HCL nr. 812/2007 emisă de Consiliul Local Sânmartin și, ca un capăt accesoriu de cerere, radierea înscrierii dreptului de proprietate al Comunei Sânmartin asupra terenului și Casei de Cultură Băile Felix în suprafață de 2.318 m.p. înscrisă în CF nr. x0, în prezentul dosar capetele principale de cerere arătate mai sus sunt, în mod evident, diferite.

În ce privește inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, invocată de pârâtă ca apărare de fond, instanța a apreciat că acțiunea în constatare fundamentată de reclamant pe prevederile art. 111 C.proc.civ. este admisibilă întrucât reclamantul, care a solicitat constatarea unui drept, nu a avut deschisă o cale de realizare a acestui drept.

În ce privește fondul acțiunii principale cât și al acțiunii reconvenționale, instanța a considerat că, atâta timp cât prin H.G. nr. 970/2002 imobilul a fost atribuit atât în domeniul public al Municipiului Oradea, cât și în domeniul public al Comunei Sânmartin, se impune compararea celor două titluri ale unităților administrativ-teritoriale, părți în prezenta cauză.

Instanța a apreciat astfel că, dată fiind amplasarea teritorială a Casei de Cultură Băile Felix pe teritoriul Comunei Sânmartin, se impune a da greutate mai mare titlului deținut de această unitate teritorială. Pentru a aprecia în acest fel, instanța a avut în vedere prevederile art. III pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, prevederi potrivit cărora domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea.

Or, se poate considera că și clădirile reprezentând case de cultură sunt asimilabile clădirilor indicate la art. III pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel că acestea vor face parte din domeniul public al unității teritorial – administrative în circumscripția căreia sunt situate. În cauza de față, Casa de Cultură face astfel parte din domeniul public al Comunei Sânmartin.

Împotriva sentinței civile nr.155/C/2014 a Tribunalului Bihor a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului și  schimbarea în totalitate a hotărârii  în sensul admiterii acțiunii.

Susține apelanta că situația imobilului este una excepțională, întrucât construcția a fost realizată din fondurile statului și, la finalizarea acesteia, a fost predată direct Casei de Cultură a Municipiului Oradea. Consideră că instanța de fond s-a limitat doar la a reține că amplasarea  teritorială a Casei de Cultură Băile Felix pe teritoriul comunei Sânmartin dă o greutate mai mare titlului deținut de această unitate teritorială deși intimata pârâtă nu a dovedit faptul că ar deține vreun document care să ateste dreptul ei de proprietate.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimata Comuna Sânmartin, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că, prin Decretul Prezidențial nr. 183 din 30.06.1977, s-a dispus trecerea terenului în administrarea directă a Comunei Sânmartin. Investiția reprezentând Complexul Cultural Băile Felix a fost efectuată din fondurile statului și nu din fondurile Municipiului Oradea, astfel că apelanta nu poate dovedi că imobilul a fost transmis legal prin decizie sau act normativ în administrarea operativă a Casei de Cultură a Municipiului Oradea și că a devenit proprietatea sa.

Prin decizia nr. 941/A din 4.11.2015 a Curții de Apel Oradea, Secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta s-a prevalat de H.G. nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor, care în anexa 2 poziția 6331 consacră apartenența la domeniul public al Municipiului Oradea a Casei de Cultură Băile Felix; de procesul-verbal de predare primire din 24.11.1987, prin care s-a dispus înregistrarea construcției în evidențele contabile și în inventarul Municipiului Oradea, Registrul Fondurilor Fixe din Primăria Municipiului Oradea; Decretul Prezidențial privind amplasarea unor obiective de investiții în afara perimetrelor construibile ale localităților prin care s-a expropriat terenul în vederea construirii „Complexului Cultural Băile Felix”; contractul de închiriere nr. x din 19.04.2002 și contractul de închiriere nr. x din 11.04.2006, prin care s-a închiriat imobilul SC A. SRL de către Casa de Cultură a Municipiului Oradea.

La rândul ei, pârâta Comuna Sânmartin, a invocat dreptul de proprietate asupra imobilului consfințit prin aceeași HG nr. 970/2002, Anexa 77, poziția 146 prin H.C.L. Sânmartin nr. 71/1999; H.C.L. nr. 342/2004; H.C.L. nr. 812/2007.

Într-adevăr, în anexa 2 poziția 6331 a H.G. nr. 970/2002 imobilul „Casa de Cultură Sânmartin” apare ca făcând parte din  domeniul public  al Municipiului Oradea, iar în anexa 77 poziția 146-162 la aceeași hotărâre, imobilul este inclus și în inventarul domeniului public al Comunei Sânmartin.

Or, dată fiind situația juridică actuală a imobilului, care în prezent figurează atât ca parte a domeniului public al Municipiului Oradea, cât și ca parte a domeniului public al Comunei Sânmartin, cu temei instanța de fond în soluționarea cauzei și-a circumscris analiza comparând cele două titluri deținute de fiecare dintre părți.

Curtea de apel a considerat a fi corectă soluția de a da prioritate titlului pârâtei, prima instanță judicios luând în considerare prevederile art. III pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică ale comunelor, orașelor și municipiilor (prin raportare la amplasamentul teritorial al construcției, care se află pe raza Comunei Sânmartin), precum și emiterea mai multor hotărâri de consiliu cu privire la imobilul în cauză: H.C.L. nr. 342 din 17.12.2004; H.C.L. nr. 812/2007 (în privința acestei din urmă hotărâri acțiunea în constatarea nulității fiind respinsă, în dosarul nr. x/111/2008 al Tribunalului Bihor,  prin sentința civilă nr. 392/CA/2009, hotărâre menținută prin decizia civilă nr. 910/2010 a Curții de Apel Oradea).

Legat de procesul-verbal de predare primire încheiat la 24.10.1987, întocmit de Consiliul Popular al Județului Bihor - Comitetul Executiv - Secția de Arhitectură și Sistematizare Tehnică și Investiții, s-a constatat că, prin intermediul acestuia, s-a procedat la predarea-primirea lucrării de investiții „Complex Cultural Băile Felix” către Circumscripția financiară a Municipiului Oradea, însă acest înscris nu este de natură a face dovada trecerii în administrarea Municipiului Oradea ori în proprietatea acestuia, cum eronat apreciază apelanta, prin intermediul său dispunându-se doar înregistrarea imobilului în inventarul mijloacelor fixe.

Nici Decretul Prezidențial nr. 183/1977 privind amplasarea unor obiective de investiții în afara perimetrelor construibile ale localităților, exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile, prin care s-a expropriat  și s-a trecut în proprietatea statului  în scopul construirii lucrării „Complex Cultural – Băile Felix” terenul în suprafață de 2.084  mp, nu reprezintă o dovadă în sensul pretins de reclamantă, din contră, urmare a exproprierii, imobilul a fost dat în administrarea directă a Comunei Sânmartin.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta a încheiat anumite contracte de închiriere asupra  imobilului în cauză, nu este de natură a face dovada dreptului de administrare invocat, cu atât mai mult cu cât aceste contracte au fost încheiate în pofida includerii în inventarul domeniului public al comunei Sânmartin al imobilului prin H.G. nr. 970/2002, după cum s-a arătat.

Așadar, susținerile apelantei cum că instanța a soluționat cauza cu ignorarea înscrisurilor și a temeiurilor de drept invocate în formularea  acțiunii au fost apreciate a fi nefondate.

Împotriva  deciziei  nr. 941/A din 4.11.2015 a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs reclamantul, considerând criticabilă hotărârea recurată prin prisma următoarelor motive încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.:

Dintr-o eroare produsă de către Consiliul Județean Bihor, instituția care, în conformitate cu art.21 alin.(3) din Legea nr.213/1998, a centralizat lista bunurilor care aparțin domeniului public al unităților administrative, prin H.G. nr.970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor, imobilul - teren în suprafață de 2.318 mp și construcția situată pe acesta au fost trecute atât în inventarul bunurilor imobile aparținând comunei Sânmartin, cât și în domeniul public al Municipiului Oradea.

Recurenta arată că prin documentele depuse la dosar a justificat dreptul de administrare asupra imobilului încă de la data construirii acestuia, respectiv din anul 1987.

Susține că dreptul înscris în favoarea Comunei Sânmartin a fost greșit calificat. În acest sens  arată că, în urma adoptării H.G. nr.970/2002, Comuna Sânmartin a procedat la emiterea H.C.L. nr.812/2007 prin care s-a aprobat trecerea terenului în proprietatea publică a Comunei Sânmartin deși acesta era terenul aferent Casei de Cultură Băile Felix, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, drept de administrare ce se exercită de Casa de Cultură a Municipiului Oradea.

În temeiul hotărârii Consiliului Local Sânmartin nr.342/2004 și a adeverinței de notare a construcțiilor din 13.11.2007 eliberată de Primăria Comunei Sânmartin, prin încheierea din 14.11.2007 emisă de O.C.P.I. Bihor s-a dispus intabularea dreptului de proprietate publică în favoarea comunei Sânmartin asupra suprafeței de teren, precum și notarea construcției "Casa de Cultură Băile Felix" pe parcela cu nr. cadastral x8 în CF x0.

Potrivit prevederilor art.25 alin.(1) din Legea nr.7/1996 modificată și completată „înscrierile în cartea funciară își vor produce efecte de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor", prin urmare, simpla notare în cartea funciară nu echivalează cu un veritabil drept de proprietate nefiind constitutivă de drepturi, ci doar declarativă de drepturi.

Faptul că prin încheierea din 14.11.2007 s-a dispus notarea construcției în cartea funciară nu conferă comunei Sânmartin un drept de proprietate asupra acesteia, astfel că înscrierea de sub B.1 privind proprietatea comunei Sânmartin asupra construcției reprezintă o gravă încălcare a modalităților de dobândire a drepturilor de proprietate.

Invocând dispozițiile art.34 pct.2 din Legea nr.7/1996 modificată și completată, susține că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă s-a constatat o greșită calificare a dreptului înscris și că niciun alt fapt juridic nu îi conferă comunei Sânmartin dreptul de proprietate asupra construcției.

Cu privire la solicitarea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului - construcție „Casa de Cultură Băile Felix", în favoarea recurentei învederează că intimata Comuna Sânmartin nu a făcut dovada, cu documente justificative, a folosinței, posesiei și dispoziției asupra construcției „Casa de Cultură Băile Felix" ca atribute ale dreptului de proprietate, astfel că, nefiind întrunite aceste atribute, nu poate exista în patrimoniul Comunei Sânmartin un veritabil drept de proprietate asupra construcției edificată și exploatată de către o altă entitate juridică.

Solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum și faptul că, așa cum rezultă din înscrisurile sus menționate, construcția a fost realizată din fondurile statului și la finalizarea acesteia a fost predată direct în administrarea Casei de Cultură a Municipiului Oradea. Prin prisma acestor documente justifică cele trei atribute ale dreptului de proprietate, exercitate de Casa de Cultură a Municipiului Oradea în temeiul procesului verbal de predare-primire din 24.11.1987,  prin care s-a dispus înregistrarea imobilului în evidențele contabile și în inventarul Municipiului Oradea.

Posesia este atributul de a stăpâni bunul, fapt pe care l-a dovedit cu H.G. nr.970/2002.

În ceea ce privește folosința, aceasta presupune atât utilizarea bunului, cât și culegerea fructelor acestuia. Astfel, învederează că fructele bunului sunt culese de către Casa de Cultură a Municipiului Oradea, datorită faptului că aceasta încasează chiria stabilită prin contractele de închiriere încheiate.

Atributul dispoziției asupra clădirii este dovedit prin înseși contractele de închiriere în care parte semnatară este Casa de Cultură a Municipiului Oradea în reprezentarea Municipiului Oradea.

Faptul că această construcție este situată pe raza administrativ-teritorială a Comunei Sânmartin, nu înseamnă că Municipiul Oradea nu poate avea în proprietate un imobil situat într-o altă unitate administrativ-teritorială, apreciind că interpretarea prevederilor Legii nr.213/1998 la care face referire instanța de fond este eronată, cu atât mai mult cu cât acțiunea formulată a fost întemeiată pe prevederile dreptului comun (art. 480 - 481 C.civ.), fiind o acțiune în revendicare.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Extrăgând din memoriul de recurs exclusiv criticile referitoare la aspecte de nelegalitate ce vizează hotărârea atacată și care pot constitui obiect al controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte constată că reclamanta critică, în baza art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea instanței de apel, care a confirmat caracterul preferabil al titlului pârâtei, susținând, în esență, că notarea imobilului în cartea funciară deschisă pentru teren cu titlu de construire nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate potrivit normelor legale în vigoare, dreptul înscris fiind astfel greșit calificat, în condițiile în care pârâta nu a opus un titlu dreptului reclamantei, dovedit în cauză.

De asemenea susține că în mod greșit instanța de apel nu a ținut cont de faptul că reclamanta exercită toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate, respectiv folosința, posesia și dispoziția asupra construcției „Casa de Cultură Băile Felix".

Înalta Curte reține că ambele părți pretind un drept de proprietate asupra imobilului construcție numită „Casa de Cultură Băile Felix”, prevalându-se de H.G. nr.970/2002, care menționează clădirea ca aparținând domeniului public al ambelor unități administrativ-teritoriale.

Reclamanta invocă drept argument faptul că, la momentul edificării construcției (1987), aceasta a fost predată Primăriei municipiului Oradea, fiind înscrisă în fondurile fixe ale acesteia și în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public și dată în administrare Casei de Cultură a Municipiului Oradea, care, și în prezent, exercită posesia imobilului și culege fructele civile.

Pârâta a arătat că terenul de sub construcție se află în domeniul public propriu, că a notat construcția în Cartea funciară deschisă pentru imobil, aceasta fiind, prin destinația sa și prin efectul legii, de interes local și că reclamanta nu a putut dovedi că deține un drept de administrare operativă asupra construcției. Mai mult, acțiunea în contencios administrativ care a vizat hotărârea consiliului local al comunei ce declara terenul ca aparținând domeniului public și în baza căreia s-a făcut intabularea, a fost supusă controlului de legalitate al instanței și menținută ca atare iar hotărârea în baza căreia s-a făcut notarea nu a fost contestată.

Raportat la aceste susțineri ale părților, se reține, în primul rând, că pârâta este titularul dreptului de proprietate publică asupra terenului ce îi fusese atribuit în administrare încă de la momentul exproprierii sale.

Dreptul de proprietate este intabulat în cartea funciară în baza Hotărârii Consiliului Local

nr.812/2007 ce îl declară proprietatea publică a comunei, hotărâre menținută în urma controlului de legalitate efectuat la instanța de contencios administrativ.

Este greșită afirmația recurentei referitoare la faptul că pârâta se prevalează, în probarea dreptului de proprietate asupra construcției, de simpla notare a acesteia în cartea funciară. Dreptul de proprietate trebuie analizat în raport de dispozițiile Legii nr.213/1998 și se dovedește prin cuprinderea imobilului în anexele hotărârii de guvern prin care se atestă apartenența la domeniul public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor a bunurilor care fac parte integrantă din acea hotărâre.

Prin urmare, cu privire la construcția edificată pe teren, nu simpla notare în cartea funciară constituie un drept de proprietate în favoarea pârâtei, ci, pentru ambele părți, dreptul de proprietate se întemeiază pe același act administrativ, H.G. nr.970/2002, care menționează existența construcției în patrimoniul celor două unități administrativ teritoriale.

Inventarul fiind întocmit în aplicarea Legii nr.213/1998, criteriile de apartenență a bunului la domeniul public al unei autorități administrativ teritoriale se regăsesc în această lege.

Chiar dacă legea nu distinge cu privire la limitele teritoriale ale dreptului de proprietate publică, analizând criteriile legale care îi definesc obiectul material, rezultă că bunurile asupra cărora poate fi exercitat acest drept deservesc interesului public al comunității arondate unității administrativ teritoriale respective.

Or este evident, din această perspectivă, că instituind criteriul interesului local, legiuitorul a vizat comunitatea din unitatea administrativ teritorială, astfel că pârâta este beneficiarul normei respective. Cum un imobil cu destinația „casă de cultură” corespunde unui interes local, este mai caracterizat titlul pârâtei care este în acord cu criteriul legal.

În consecință, corect instanțele de fond au reținut că titlul pârâtei este preferabil, întrucât construcția este edificată pe terenul situat în limitele teritoriale ale comunei și aflat în domeniul public al acestei unități administrative, apartenența, ca situație de fapt, fiind în concordanță cu criteriul legal ce a justificat această includere, respectiv acela al interesului local reprezentat de destinația acestui imobil.

Pentru a înlătura efectele titlului de care se prevalează pârâta, reclamanta ar fi trebuit să dovedească, la rândul său, că a deținut, de la momentul edificării construcției, un drept de administrare operativă ce s-ar fi putut transforma în drept de proprietate, prin efectul legii, la momentul constituirii domeniului public. Or, corect s-a apreciat că menționarea construcției în evidențele contabile ale Casei de Cultură a municipiului sau ca mijloc fix în gestiunea acestuia nu sunt de natură a dovedi existența unui astfel de drept.

Este lipsit de relevanță juridică argumentul de care se prevalează reclamanta în susținerea existenței dreptului, conform căruia exercită toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate: posesia, dispoziția și folosința asupra imobilului, probate fiind prin încheierea, de către reclamantă prin Casa de cultură a municipiului, a unor contracte de închiriere, în calitate de locator. Aceasta întrucât locațiunea presupune doar cedarea folosinței  și nu implică manifestarea unui drept de dispoziție juridică asupra bunului iar, pe de altă parte, acțiunea în revendicare este, prin natura sa, un mecanism procesual ce urmărește redobândirea posesiei.

În consecință, constatând că, deși părțile se prevalează de același titlu de proprietate, imobilul construcție este edificat pe terenul situat în raza teritorială a pârâtei, proprietate publică a acesteia și este destinat unei instituții publice de interes local, corespunzând criteriilor legale de clasificare a apartenenței la domeniul public a unui imobil. În aceste condiții titlul pârâtei apare a fi mai caracterizat.

Față de aceste considerente, în baza art.312 alin. (1) C.proc.civ., neputând reține o cauză de nelegalitate în privința hotărârii atacate, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.