ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1956/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1956/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Decizia nr. 1956/2016

Asupra cauzei constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 12

ianuarie 2011, reclamantul Municipiul Oradea prin Primar a solicitat

instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sânmartin

reprezentată prin Primar, prin hotărârea pe care o va pronunța,

să constate existența dreptului de administrare a imobilului -

construcție "Casa de Cultură Băile Felix", înscris în

CF Sânmartin, în favoarea Casei de Cultură a municipiului Oradea; să

constate că dreptul de proprietate asupra imobilului - construcție

înscris în favoarea comunei Sânmartin a fost greșit calificat și, pe

cale de consecință, să dispună rectificarea

Cărții Funciare Sânmartin, nr. cadastral x, în sensul radierii

înscrierii de sub B1 privind respectivul imobil; să dispună

intabularea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea

Municipiului Oradea.

Pe cale reconvențională,

Comuna Sânmartin a solicitat, în conformitate cu art. 480 C. civ., obligarea

reclamantului să îi lase în deplină posesie și

folosință imobilul în litigiu.

Prin Sentința civilă nr.

2815 din 20 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a

fost respinsă excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâta Comuna Sânmartin, a fost respinsă acțiunea

principală și a fost admisă acțiunea

reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, recalificat de instanță în ședința

publică din data de 12 martie 2013 ca fiind apel, Municipiul Oradea prin

Primar.

Prin Decizia civilă nr.

175/A/2013 Tribunalul Bihor a admis apelul, a anulat Sentința civilă

nr. 2815 din 20 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea

și a reținut cauza spre competentă soluționare în

primă instanță cu motivarea că tribunalul este

instanța care judecă în fond procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cum este

cazul în speță.

Prin Sentința civilă nr.

155/C din 7 martie 2014 pronunțată în dosar nr. x/271/2011*,

Tribunalul Bihor a respins excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâta Comuna Sânmartin în contradictoriu cu reclamantul

Municipiul Oradea.

A respins acțiunea

principală formulată de reclamantul Municipiul Oradea, reprezentat

prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Comuna Sânmartin, reprezentată

prin Primar.

A admis acțiunea

reconvențională formulată de pârâtă și, în

consecință, reclamantul-pârât reconvențional Municipiul Oradea a

fost obligat să lase pârâtei-reclamante reconvenționale Comuna

Sânmartin în deplină posesie și folosință imobilul

proprietatea acesteia, situat în Băile Felix, denumit "Casa de

Cultură", înscris în CF Sânmartin, cu nr. cad. x.

Reclamantul a fost obligat în favoarea

pârâtei la plata sumei de 20.495,95 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest

mod, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit înscrierilor din CF

Sânmartin, nr. cad. x, pe terenul în suprafață de 2.318 mp se

află edificată construcția "Casa de Cultură",

titulara dreptului de proprietate al acestui imobil, Comuna Sânmartin, fiind

înscrisă sub B1.

Dreptul de proprietate asupra Casei de

Cultură Băile Felix este consacrat prin H.G. nr. 970/2002 atât în

favoarea Municipiului Oradea, prin anexa nr. 2, cât și în favoarea Comunei

Sânmartin, prin anexa nr. 77.

Tribunalul a reținut că, în

mod evident, dispozițiile H.G. nr. 970/2002 sunt contradictorii cu privire

la acest aspect, ele nefiind clarificate până în prezent.

Reclamantul Municipiul Oradea a

închiriat către SC D. SRL un spațiu situat în Complexul Cultural

Băile Felix, prin contractele de închiriere din 19 aprilie 2002 și

din 11 martie 2006.

Pe de altă parte, pârâta Comuna

Sânmartin, prin Consiliul Local, a emis mai multe hotărâri cu privire la

imobilul în cauză. Astfel, prin Hotărârea nr. 342 din 17 decembrie

2004, Consiliul Local al Comunei Sânmartin a dispus refacerea schiței

cadastrale pentru terenul aferent Casei de Cultură Băile Felix, ca

fiind proprietate publică a Comunei Sânmartin, intabularea în evidențele

de carte funciară a schiței prin încheierea unui act autentic de

dezmembrare și sistare a indiviziunii, precum și notarea

construcției reprezentând "Casa de Cultură" Băile

Felix, ca fiind proprietate publică a Comunei Sânmartin, conform Legii nr.

213/1998. Printr-o Hotărâre ulterioară, cu nr. 812 din 25 octombrie

2007, Consiliul Local al Comunei Sânmartin a hotărât înscrierea într-o

coală de CF a terenului situat în localitatea Băile Felix, în

suprafață de 2318 mp, corespunzător nr. cad. x, proprietatea

publică a Comunei Sânmartin.

Consiliul Local al Municipiului Oradea

a atacat în instanța de contencios Hotărârea nr. 812/2007 emisă

de Consiliul Local al Comunei Sânmartin, cererea fiind respinsă, ca

neîntemeiată, prin Sentința nr. 392/CA/2009 din 13 mai 2009

pronunțată de Tribunalul Bihor, secția comercială, în

dosarul nr. x/111/2008. Recursul împotriva hotărârii pronunțate de

Tribunalul Bihor a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 910/2010 - RCA

din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, Consiliul Local al

Municipiului Oradea a încercat lămurirea dispozițiilor contradictorii

ale H.G. nr. 970/2002, prin invocarea excepției de nelegalitate a acestei

Hotărâri de Guvern. Excepția de nelegalitate a fost respinsă

însă, prin Sentința nr. 178/CA/2010-PI din 10 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Față de sentințele la

care s-a făcut referire mai sus, instanța a apreciat că în

prezentul dosar nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu

există identitate de părți și de obiect. Astfel, dacă

în dosarul nr. x/111/2008 părțile sunt Consiliul Local al

Municipiului Oradea, respectiv Consiliul Local al Comunei Sânmartin, în

prezenta cauză părțile sunt Municipiul Oradea, respectiv Comuna

Sânmartin. De asemenea, dacă în dosarul nr. x/111/2008, obiectul l-a

constituit cererea de a se constata nulitatea absolută a HCL nr. 812/2007

emisă de Consiliul Local Sânmartin și, ca un capăt accesoriu de

cerere, radierea înscrierii dreptului de proprietate al Comunei Sânmartin

asupra terenului și Casei de Cultură din Băile Felix în

suprafață de 2.318 mp înscrisă în CF Sânmartin, în prezentul

dosar capetele principale de cerere arătate mai sus sunt, în mod evident,

diferite.

În ce privește inadmisibilitatea

acțiunii formulate de reclamant, invocată de pârâtă ca

apărare de fond, instanța a apreciat că acțiunea în

constatare fundamentată de reclamant pe prevederile art. 111 C. proc. civ.

este admisibilă întrucât reclamantul, care a solicitat constatarea unui

drept, nu a avut deschisă o cale de realizare a acestui drept.

În ce privește fondul

acțiunii principale cât și al acțiunii reconvenționale,

instanța a considerat că, atâta timp cât prin H.G. nr. 970/2002

imobilul Casa de Cultură Băile Felix a fost atribuit atât în domeniul

public al Municipiului Oradea, cât și în domeniul public al Comunei

Sânmartin, se impune compararea celor două titluri ale unităților

administrativ-teritoriale, părți în prezenta cauză.

Instanța a apreciat astfel

că, dată fiind amplasarea teritorială a Casei de Cultură

Băile Felix pe teritoriul Comunei Sânmartin, se impune a da greutate mai

mare titlului deținut de această unitate teritorială. Pentru a

aprecia în acest fel, instanța a avut în vedere prevederile art. III pct.

5 din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică,

prevederi potrivit cărora domeniul public al comunelor, orașelor

și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: terenurile

și clădirile în care își desfășoară activitatea

consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice

de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile

și altele asemenea.

Or, se poate considera că și

clădirile reprezentând case de cultură sunt asimilabile

clădirilor indicate la art. III pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998

privind bunurile proprietate publică, astfel că acestea vor face

parte din domeniul public al unității teritorial-administrative în

circumscripția căreia sunt situate. În cauza de față, Casa

de Cultură Băile Felix face astfel parte din domeniul public al

Comunei Sânmartin.

În baza disp. art. 274 C. proc. civ.,

reclamantul Municipiul Oradea a fost obligat în favoarea pârâtei Comuna

Sânmartin la plata sumei de 20.495,95 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând taxa de timbru.

Împotriva Sentinței civile nr.

155/C/2014 a Tribunalului Bihor a declarat apel reclamanta Municipiul Oradea

solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii

în sensul admiterii acțiunii.

Susține apelanta că

situația imobilului este una excepțională, întrucât

construcția a fost realizată din fondurile statului și, la

finalizarea acesteia, a fost predată direct Casei de Cultură a

Municipiului Oradea. Consideră că instanța de fond s-a limitat

doar la a reține că amplasarea teritorială a Casei de

Cultură Băile Felix pe teritoriul comunei Sânmartin dă o

greutate mai mare titlului deținut de această unitate

teritorială deși intimata pârâtă nu a dovedit faptul că ar

deține vreun document care să ateste dreptul ei de proprietate.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare

intimata Comuna Sânmartin, prin care a solicitat respingerea apelului ca

nefondat, cu motivarea că, prin Decretul Prezidențial nr. 183 din 30

iunie 1977, s-a dispus trecerea terenului în administrarea directă a

Comunei Sânmartin. Investiția reprezentând Complexul Cultural Băile

Felix a fost efectuată din fondurile Statului și nu din fondurile

Municipiului Oradea, astfel că apelanta nu poate dovedi că imobilul a

fost transmis legal prin decizie sau act normativ în administrarea

operativă a Casei de Cultură a Municipiului Oradea și că a

devenit proprietatea sa.

Prin Decizia nr. 941-A din 4 noiembrie

2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca

nefondat apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta s-a

prevalat de H.G. nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al

județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Bihor, care în anexa 2 poziția x consacră

apartenența la domeniul public al Municipiului Oradea a Casei de

Cultură Băile Felix; de procesul-verbal de predare primire din 24

noiembrie 1987, prin care s-a dispus înregistrarea construcției în

evidențele contabile și în inventarul Municipiului Oradea, Registrul

Fondurilor Fixe din Primăria Municipiului Oradea; Decretul

Prezidențial privind amplasarea unor obiective de investiții în afara

perimetrelor construibile ale localităților prin care s-a expropriat

terenul în vederea construirii "Complexului Cultural Băile

Felix"; contractul de închiriere din 19 aprilie 2002 și contractul de

închiriere din 11 aprilie 2006, prin care s-a închiriat imobilul SC D. SRL de către

Casa de Cultură a Municipiului Oradea.

La rândul ei, pârâta Comuna Sânmartin,

a invocat dreptul de proprietate asupra imobilului consfințit prin

aceeași H.G. nr. 970/2002, Anexa 77, prin H.C.L. Sânmartin nr. 71/1999;

H.C.L. nr. 342/2004; H.C.L. nr. 812/2007.

Într-adevăr, în anexa 2 H.G. nr.

970/2002 imobilul "Casa de Cultură Sânmartin" apare ca

făcând parte din domeniul public al Municipiului Oradea, iar în anexa 77

la aceeași hotărâre, imobilul este inclus și în inventarul

domeniului public al Comunei Sânmartin.

Or, dată fiind situația

juridică actuală a imobilului, care în prezent figurează atât ca

parte a domeniului public al Municipiului Oradea, cât și ca parte a

domeniului public al Comunei Sânmartin, cu temei instanța de fond în soluționarea

cauzei și-a circumscris analiza comparând cele două titluri

deținute de fiecare dintre părți.

Curtea de apel a considerat a fi

corectă soluția de a da prioritate titlului pârâtei, prima

instanță judicios luând în considerare prevederile art. III pct. 5

din Anexa la Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică ale

comunelor, orașelor și municipiilor (prin raportare la amplasamentul

teritorial al construcției, care se află pe raza Comunei Sânmartin),

precum și emiterea mai multor hotărâri de consiliu cu privire la

imobilul în cauză: HCL nr. 342 din 17 decembrie 2004; HCL nr. 812 din 25

octombrie 2007 (în privința acestei din urmă hotărâri

acțiunea în constatarea nulității fiind respinsă, în

dosarul nr. x/111/2008 al Tribunalului Bihor, prin Sentința civilă

nr. 392/CA/2009, hotărâre menținută prin Decizia civilă nr.

910/2010 a Curții de Apel Oradea).

Legat de procesul-verbal de predare

primire încheiat la 24 octombrie 1987 cu nr. x, întocmit de Consiliul Popular

al Județului Bihor - Comitetul Executiv, secția de arhitectură

și sistematizare tehnică și investiții, s-a constatat

că, prin intermediul acestuia, s-a procedat la predarea-primirea

lucrării de investiții "Complex Cultural Băile Felix"

către Circumscripția financiară a Municipiului Oradea, însă

acest înscris nu este de natură a face dovada trecerii în administrarea

Municipiului Oradea ori în proprietatea acestuia, cum eronat apreciază

apelanta, prin intermediul său dispunându-se doar înregistrarea imobilului

în inventarul mijloacelor fixe.

Nici Decretul Prezidențial nr. 183

din 30 iunie 1977 privind amplasarea unor obiective de investiții în afara

perimetrelor construibile ale localităților, exproprierea și

trecerea în proprietatea statului a unor imobile, prin care s-a expropriat

și s-a trecut în proprietatea statului în scopul construirii lucrării

"Complex Cultural - Băile Felix" terenul în suprafață

de 2.084 mp, nu reprezintă o dovadă în sensul pretins de

reclamantă, din contră, urmare a exproprierii, imobilul a fost dat în

administrarea directă a Comunei Sânmartin.

De asemenea, împrejurarea că

reclamanta a încheiat anumite contracte de închiriere asupra imobilului în

cauză, nu este de natură a face dovada dreptului de administrare

invocat, cu atât mai mult cu cât aceste contracte au fost încheiate în pofida

includerii în inventarul domeniului public al comunei Sânmartin al imobilului

prin H.G. nr. 970/2002, după cum s-a arătat.

Așadar, susținerile

apelantei cum că instanța a soluționat cauza cu ignorarea

înscrisurilor și a temeiurilor de drept invocate în formularea acțiunii

au fost apreciate a fi nefondate.

Împotriva Deciziei nr. 941-A din 4

noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, Secția I civilă a

declarat recurs reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar, considerând

criticabilă hotărârea recurată prin prisma următoarelor

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Vechiul C. proc.

civ.:

Dintr-o eroare produsă de

către Consiliul Județean Bihor, instituția care, în conformitate

cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, a centralizat lista bunurilor care

aparțin domeniului public al unităților administrative, prin

H.G. nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor

precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Bihor, imobilul - teren în suprafață de 2.318 mp și

construcția situată pe acesta au fost trecute atât în inventarul

bunurilor imobile aparținând comunei Sânmartin, cât și în domeniul

public al Municipiului Oradea.

Recurenta arată că prin

documentele depuse la dosar a justificat dreptul de administrare asupra

imobilului încă de la data construirii acestuia, respectiv din anul 1987.

Susține că dreptul înscris

în favoarea comunei Sânmartin a fost greșit calificat. În acest sens

arată că, în urma adoptării H.G. nr. 970/2002, Comuna Sânmartin

a procedat la emiterea H.C.L. nr. 812/2007 prin care s-a aprobat trecerea

terenului în proprietatea publică a comunei Sânmartin deși acesta era

terenul aferent Casei de Cultură Băile Felix, aflat în administrarea

Consiliului Local al Municipiului Oradea, drept de administrare ce se exercită

de Casa de Cultură a Municipiului Oradea.

În temeiul hotărârii Consiliului

Local Sânmartin din 17 decembrie 2004 și a adeverinței de notare a

construcțiilor din 13 noiembrie 2007 eliberată de Primăria

comunei Sânmartin, prin încheierea din 14 noiembrie 2007 emisă de O.C.P.I.

Bihor s-a dispus intabularea dreptului de proprietate publică în favoarea

comunei Sânmartin asupra suprafeței de teren, precum și notarea

construcției "Casa de Cultură Băile Felix" pe parcela

cu nr. cadastral x în CF Sânmartin.

Potrivit prevederilor art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996 modificată și completată

"înscrierile în cartea funciară își vor produce efecte de

opozabilitate față de terți de la data înregistrării

cererilor", prin urmare, simpla notare în cartea funciară nu echivalează

cu un veritabil drept de proprietate nefiind constitutivă de drepturi, ci

doar declarativă de drepturi.

Faptul că prin încheierea din 14

noiembrie 2007 s-a dispus notarea construcției în cartea funciară nu

conferă comunei Sânmartin un drept de proprietate asupra acesteia, astfel

că înscrierea de sub B.1 privind proprietatea comunei Sânmartin asupra

construcției reprezintă o gravă încălcare a

modalităților de dobândire a drepturilor de proprietate.

Invocând dispozițiile art. 34

pct. 2 din Legea nr. 7/1996 modificată și completată,

susține că orice persoană interesată poate cere

rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă s-a constatat o

greșită calificare a dreptului înscris și că niciun alt

fapt juridic nu îi conferă comunei Sânmartin dreptul de proprietate asupra

construcției.

Cu privire la solicitarea de

intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului-construcție

"Casa de Cultură Băile Felix", în favoarea recurentei

învederează că intimata Comuna Sânmartin nu a făcut dovada, cu documente

justificative, a folosinței, posesiei și dispoziției asupra

construcției "Casa de Cultură Băile Felix" ca atribute

ale dreptului de proprietate, astfel că, nefiind întrunite aceste

atribute, nu poate exista în patrimoniul Comunei Sânmartin un veritabil drept

de proprietate asupra construcției edificată și exploatată

de către o altă entitate juridică.

Solicită a se avea în vedere

înscrisurile depuse la dosar, precum și faptul că, așa cum

rezultă din înscrisurile sus menționate, construcția a fost

realizată din fondurile statului și la finalizarea acesteia a fost

predată direct în administrarea Casei de Cultură a Municipiului

Oradea. Prin prisma acestor documente justifică cele trei atribute ale

dreptului de proprietate, exercitate de Casa de Cultură a Municipiului

Oradea în temeiul procesului verbal de predare-primire din 24 noiembrie 1987,

prin care s-a dispus înregistrarea imobilului în evidențele contabile

și în inventarul Municipiului Oradea.

Posesia este atributul de a

stăpâni bunul, fapt pe care l-a dovedit cu H.G nr. 970/2002.

În ceea ce privește

folosința, aceasta presupune atât utilizarea bunului, cât și

culegerea fructelor acestuia. Astfel, învederează că fructele bunului

sunt culese de către Casa de Cultură a Municipiului Oradea, datorită

faptului că aceasta încasează chiria stabilită prin contractele

de închiriere încheiate.

Atributul dispoziției asupra

clădirii este dovedit prin înseși contractele de închiriere în care

parte semnatară este Casa de Cultură a Municipiului Oradea în

reprezentarea Municipiului Oradea.

Faptul că această

construcție este situată pe raza administrativ-teritorială a

Comunei Sânmartin, nu înseamnă că Municipiul Oradea nu poate avea în

proprietate un imobil situat într-o altă unitate administrativ-teritorială,

apreciind că interpretarea prevederilor Legii nr. 213/1998 la care face

referire instanța de fond este eronată, cu atât mai mult cu cât

acțiunea formulată a fost întemeiată pe prevederile dreptului

comun (art. 480 - 481 C. civ.), fiind o acțiune în revendicare.

Intimata a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată

inițial pe rolul Secției a II-a Civile a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, iar prin încheierea din data de 23 iunie

2016 s-a dispus trimiterea dosarului spre competentă soluționare

Secției I Civile a aceleiași instanțe, având în vedere obiectul

cauzei, revendicare imobiliară prin comparare de titluri.

Analizând decizia recurată, prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Extrăgând din memoriul de recurs

exclusiv criticile referitoare la aspecte de nelegalitate ce vizează

hotărârea atacată și care pot constitui obiect al controlului

judiciar în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte

constată că reclamanta critică, în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea instanței de apel, care a confirmat caracterul

preferabil al titlului pârâtei, susținând, în esență, că

notarea imobilului în Cartea funciară deschisă pentru teren cu titlu

de construire nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de

proprietate potrivit normelor legale în vigoare, dreptul înscris fiind astfel

greșit calificat, în condițiile în care pârâta nu a opus un titlu

dreptului reclamantei, dovedit în cauză.

De asemenea susține că în

mod greșit instanța de apel nu a ținut cont de faptul că

reclamanta exercită toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate,

respectiv folosința, posesia și dispoziția asupra

construcției "Casa de Cultură Băile Felix".

Înalta Curte reține că

ambele părți pretind un drept de proprietate asupra imobilului

construcție numită "Casa de Cultură Băile Felix",

prevalându-se de H.G. nr. 970/2002, care menționează clădirea ca

aparținând domeniului public al ambelor unități

administrativ-teritoriale.

Reclamanta invocă drept argument

faptul că, la momentul edificării construcției (1987), aceasta a

fost predată Primăriei Mun. Oradea, fiind înscrisă în fondurile

fixe ale acesteia și în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public și dată în administrare Casei de Cultură a Mun. Oradea,

care, și în prezent, exercită posesia imobilului și culege

fructele civile.

Pârâta a arătat că terenul

de sub construcție se află în domeniul public propriu, că a

notat construcția în Cartea funciară deschisă pentru imobil,

aceasta fiind, prin destinația sa și prin efectul legii, de interes

local și că reclamanta nu a putut dovedi că deține un drept

de administrare operativă asupra construcției. Mai mult,

acțiunea în contencios administrativ care a vizat hotărârea

consiliului local al comunei ce declara terenul ca aparținând domeniului

public și în baza căreia s-a făcut intabularea, a fost

supusă controlului de legalitate al instanței și

menținută ca atare iar hotărârea în baza căreia s-a făcut

notarea nu a fost contestată.

Raportat la aceste susțineri ale

părților, se reține, în primul rând, că pârâta este

titularul dreptului de proprietate publică asupra terenului ce îi fusese

atribuit în administrare încă de la momentul exproprierii sale.

Dreptul de proprietate este intabulat

în Cartea funciară în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 812/2007

ce îl declară proprietatea publică a comunei, hotărâre

menținută în urma controlului de legalitate efectuat la instanța

de contencios administrativ.

Este greșită afirmația

recurentei referitoare la faptul că pârâta se prevalează, în probarea

dreptului de proprietate asupra construcției, de simpla notare a acesteia

în Cartea funciară. Dreptul de proprietate trebuie analizat în raport de

dispozițiile Legii nr. 213/1998 și se dovedește prin cuprinderea

imobilului în anexele hotărârii de guvern prin care se atestă

apartenența la domeniul public al județului Bihor, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor a

bunurilor care fac parte integrantă din acea hotărâre.

Prin urmare, cu privire la construcția

edificată pe teren, nu simpla notare în Cartea funciară constituie un

drept de proprietate în favoarea pârâtei, ci, pentru ambele părți,

dreptul de proprietate se întemeiază pe același act administrativ,

H.G. nr. 970/2002, care menționează existența construcției

în patrimoniul celor două unități administrativ teritoriale.

Inventarul fiind întocmit în aplicarea

Legii nr. 213/1998, criteriile de apartenență a bunului la domeniul

public al unei autorități administrativ-teritoriale se regăsesc

în această lege.

Chiar dacă legea nu distinge cu

privire la limitele teritoriale ale dreptului de proprietate publică,

analizând criteriile legale care îi definesc obiectul material, rezultă

că bunurile asupra cărora poate fi exercitat acest drept deservesc

interesului public al comunității arondate unității

administrativ teritoriale respective.

Or este evident, din această

perspectivă, că instituind criteriul interesului local, legiuitorul a

vizat comunitatea din unitatea administrativ teritorială, astfel că

pârâta este beneficiarul normei respective. Cum un imobil cu destinația

"casă de cultură" corespunde unui interes local, este mai

caracterizat titlul pârâtei care este în acord cu criteriul legal.

În consecință, corect

instanțele de fond au reținut că titlul pârâtei este preferabil,

întrucât construcția este edificată pe terenul situat în limitele

teritoriale ale comunei și aflat în domeniul public al acestei

unități administrative, apartenența, ca situație de fapt,

fiind în concordanță cu criteriul legal ce a justificat această

includere, respectiv acela al interesului local reprezentat de destinația

acestui imobil.

Pentru a înlătura efectele

titlului de care se prevalează pârâta, reclamanta ar fi trebuit să

dovedească, la rândul său, că a deținut, de la momentul edificării

construcției, un drept de administrare operativă ce s-ar fi putut

transforma în drept de proprietate, prin efectul legii, la momentul

constituirii domeniului public. Or, corect s-a apreciat că

menționarea construcției în evidențele contabile ale Casei de

cultură a municipiului sau ca mijloc fix în gestiunea acestuia nu sunt de

natură a dovedi existența unui astfel de drept.

Este lipsit de relevanță

juridică argumentul de care se prevalează reclamanta în

susținerea existenței dreptului, conform căruia exercită

toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate: posesia, dispoziția

și folosința asupra imobilului, probate fiind prin încheierea, de

către reclamantă prin Casa de cultură a municipiului, a unor contracte

de închiriere, în calitate de locator. Aceasta întrucât locațiunea

presupune doar cedarea folosinței și nu implică manifestarea

unui drept de dispoziție juridică asupra bunului iar, pe de altă

parte, acțiunea în revendicare este, prin natura sa, un mecanism procesual

ce urmărește redobândirea posesiei.

În consecință, constatând

că, deși părțile se prevalează de același titlu

de proprietate, imobilul construcție este edificat pe terenul situat în

raza teritorială a pârâtei, proprietate publică a acesteia și

este destinat unei instituții publice de interes local, corespunzând

criteriilor legale de clasificare a apartenenței la domeniul public a unui

imobil. În aceste condiții titlul pârâtei apare a fi mai caracterizat.

Față de aceste considerente,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neputând reține o cauză de

nelegalitate în privința hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Urmează a fi respinsă ca

nefondată cererea formulată de intimata-pârâtă Comuna Sânmartin

prin Primar de acordare a cheltuielilor de judecată, dat fiind că

partea nu a făcut dovada existenței lor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar împotriva Deciziei nr.

941-A din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I

civilă.

Respinge cererea formulată de

intimata-pârâtă Comuna Sânmartin prin Primar de acordare a cheltuielilor

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL