ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 16

septembrie 2010, ulterior precizată la data de 19 mai 2011, Municipiul Oradea,

prin Instituția Primarului, a solicitat instanței - în contradictoriu cu pârâta

F.R.T. Bihor - ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul, construcție și

teren, înscris în CF AA Sântandrei, identificat prin nr. top. BB.

În dezvoltarea

motivelor cererii, reclamantul arată că potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(9) din Legea nr. 18/1991, construcțiile afectate unei utilități sociale și

culturale trec de drept în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și

prin urmare în condițiile în care imobilul s-a aflat în administrarea fostelor

organizații ale tinerilor comuniști, afectațiunea socială sau culturală este

"evidentă".

Se mai arată în

motivare că, în fapt, Casa de Cultură a Tineretului, înscrisă în CF AA

Sântandrei și identificată cu nr. top. BB, s-a aflat în proprietatea Statului

Român, iar în baza Sentinței civile nr. 6212/2000, pronunțată de către

Judecătoria Oradea, s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei.

S-a menționat faptul

că în Dosarul nr. 5255/2000, în care s-a pronunțat sentința mai sus amintită,

Municipiul Oradea nu a avut calitatea de parte, astfel că pentru reclamantă

această hotărâre reprezintă un fapt juridic și pe cale de consecință nu îi este

opozabilă și poate fi combătută prin orice mijloc de probă.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 150/1990, se arată, patrimoniul fundațiilor

pentru tineret se constituie din bunurile, inclusiv fondurile bănești, ce au

aparținut fostelor organizații ale tineretului comunist din județe și a

municipiului București, precum și din donații, legate și alte surse provenite

în condițiile legii.

Din analiza textului

de lege invocat, susține reclamantul, rezultă că acesta se referă la

patrimoniul fundațiilor pentru tineret deja existente, și nu la patrimoniul

acelora care urmează să se constituie, motiv pentru care nu intră în sfera de

aplicație a acestui text legal acele fundații constituite după data intrării în

vigoare a actului normativ, respectiv data de 21 mai 1990, cum este și cazul

pârâtei.

Ca atare, pârâta nu

putea dobândi în proprietate, în temeiul Legii nr. 150/1990, bunurile care s-au

aflat în administrarea fostelor organizații de tineret comuniste.

De altfel, se arată,

la constituirea pârâtei ca fundație cu personalitate juridică s-au avut în

vedere prevederile Decretului-lege nr. 31/1954, Legii nr. 21/1924 privind

asociațiile și fundațiile, și nicidecum prevederile Legii nr. 150/1990.

Astfel, imobilul nu a

făcut obiectul Legii nr. 150/1990, ci al dispozițiilor art. 29 alin. (9) din

Legea nr. 18/1991, primul act normativ care a reglementat regimul domeniului

public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, care

stabilește următoarele: "Construcțiile afectate unei utilizări sociale sau

culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor,

orașelor sau a municipiilor și în administrarea primăriilor."

Următorul act

normativ care a reglementat domeniul public și privat al statului și unităților

administrativ-teritoriale, conchide reclamanta, este Legea nr. 213/1998, care

prin dispozițiile art. III pct. 5 stabilește că edificatele în care se

desfășoară activități de interes public trec, de drept, în domeniul public al

municipiilor.

Cererea a fost

fundamentată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., Legea 18/1991, Legea

213/1998 și Legea 7/1996.

Învestită în primă

instanță, Judecătoria Oradea, secția civilă, prin Sentința nr. 11101 din 27 octombrie

2011, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de

soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor, în raport de prevederile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data inițierii

demersului judiciar.

La rândul său,

Tribunalul Bihor, secția I civilă, s-a declarat necompetent material să

soluționeze cauza de față, prin Sentința nr. 652 din 5 aprilie 2012,

declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Oradea.

Soluționând

conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Curtea de Apel

Oradea, secția I civilă, prin Sentința nr. 9 din 29 mai 2012, a stabilit în

favoarea Tribunalului Bihor competența materială de soluționare a cauzei vizând

cererea formulată de Municipiul Oradea, prin Primar.

Prin Sentința nr.

56/C din 8 februarie 2013, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a respins

acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că toate aspectele invocate de

reclamantă au fost dezbătute de instanțe, cu ocazia litigiilor purtate între

părți, în legătură cu imobilul în litigiu, iar hotărârea care a recunoscut

dreptul de proprietate al pârâtei asupra acestuia a rămas definitivă și

irevocabilă, în baza ei pârâta întabulându-și dreptul de proprietate în cartea

funciară.

Așadar, conchide

instanța fondului, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un

litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil într-un anumit

sens, rezultă că acest aspect, reținut de instanțe, care a stat la baza

soluțiilor din dispozitivul acelor hotărâri, a dobândit putere de lucru judecat

și trebuie avut în vedere de instanțele sesizate ulterior.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, care, în esență, cu

aceeași motivare, prin Decizia nr. 53/A din 2 octombrie 2013, a respins ca

nefondat apelul reclamantului.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal Municipiul Oradea, reprezentat prin Primar, care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, cu

modificările ulterioare, aplicabil cauzei de față, critică decizia dată în

apel, după cum urmează:

- s-a reținut greșit

existența autorității de lucru judecat, raportat la Sentința civilă nr.

6212/2000 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 748/2001 a

Tribunalului Bihor, în condițiile în care, în litigiul soluționat prin aceste

hotărâri, Municipiul Oradea nu a avut calitatea de parte.

Ca atare, se arată,

nu ne aflăm în prezența unei identități de părți, obiect și cauză.

Astfel, hotărârile

enunțate au fost pronunțate în contradictoriu cu Consiliul Local Oradea, iar

cauza cererii de chemare în judecată a constat în aplicarea/incidența

prevederilor Decretului nr. 150/1990, constând în dobândirea dreptului de

proprietate asupra imobilului.

- imobilul nu a făcut

obiectul Decretului-lege nr. 150/1990, ci al Legii nr. 18/1991 care, în art. 29

alin. (9) stipulează că "construcțiile afectate unei utilizări sociale sau

culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor,

orașelor sau municipiilor și în administrarea primăriilor".

Așadar, conchide

recurentul, titlul privitor la dobândirea dreptului de proprietate în favoarea

municipiului a constat într-un act normativ, "fie Decretul-lege nr.

150/1990, fie Legea nr. 18/1991".

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de reținut că

dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu - construcție și teren,

înscris în CF AA Sântandrei, nr. top. BB - a făcut obiectul Dosarului nr.

5255/2000 al Judecătoriei Oradea care, prin Sentința civilă nr. 6212 din 7

iulie 2000 a admis acțiunea formulată de F.R.T. și în consecință a constatat că

nemișcătorul face parte din patrimoniul reclamantei.

Prin aceeași

hotărâre, s-a dispus radierea din CF AA Sântandrei a dreptului de proprietate

al Primăriei Oradea - de sub B1 - și înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantei.

Hotărârea a rămas

definitivă prin Decizia nr. 748 din 27 martie 2001, pronunțată de Tribunalul

Bihor (care a respins ca nefondat apelul introdus de pârâtul Consiliul Local

Oradea) și irevocabilă prin Decizia nr. 35 din 15 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă.

Ca atare, așa cum

corect au reținut instanțele, prin hotărâri irevocabile - date într-un litigiu

anterior purtat între părți - s-a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei

asupra nemișcătorului în litigiu, aceasta devenind proprietar tabular urmare

înscrierii, astfel cum rezultă din extrasul CF Sântandrei (nr. top. BB).

Este adevărat că

aceste hotărâri au fost pronunțate în contradictoriu cu Consiliul Local Oradea

însă, acesta a stat în proces - în calitate de pârât - în reprezentarea

Municipiului Oradea, căruia sentința mai sus arătată îi este pe deplin

opozabilă.

În acest context, cum

cererea a fost precizată - la data de 19 mai 2011 - ca fiind o acțiune în

revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. de la 1864, ea nu

putea fi exercitată decât de titularul dreptului de proprietate care, așa cum

s-a arătat, nu mai este reclamantul.

Or, în speța dedusă

judecății, posesorul nemișcătorului - F.R.T. Bihor - este și proprietarul de

drept al acestuia, astfel că, în mod corect s-a reținut că acțiunea în

revendicare nu poate fi primită.

Cât privește

aspectele vizând modalitatea în care Municipiul Oradea ar fi dobândit

proprietatea asupra nemișcătorului în cauză, indicată de reclamant ca fiind

"fie Decretul-lege nr. 150/1990, fie Legea nr. 18/1991", se constată

că toate aceste chestiuni - inclusiv cele referitoare la legalitatea

constituirii fundației pârâte, obiectul de activitate, bunurile ce aparțin

patrimoniului acesteia, etc. - au fost lămurite prin hotărârile mai sus

invocate, intrate în puterea lucrului judecat și, ca atare, nu mai pot forma

obiectul unei alte analize, în prezentul litigiu.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primarul

Municipiului Oradea, împotriva Deciziei nr. 53/A din 2 octombrie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - AZ