ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 septembrie 2010, ulterior precizată la data de 19 mai 2011, Municipiul Oradea, prin Instituția Primarului, a solicitat instanței - în contradictoriu cu pârâta F.R.T. Bihor - ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul, construcție și teren, înscris în CF AA Sântandrei, identificat prin nr. top. BB.

În dezvoltarea motivelor cererii, reclamantul arată că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1991, construcțiile afectate unei utilități sociale și culturale trec de drept în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și prin urmare în condițiile în care imobilul s-a aflat în administrarea fostelor organizații ale tinerilor comuniști, afectațiunea socială sau culturală este "evidentă". Se mai arată în motivare că, în fapt, Casa de Cultură a Tineretului, înscrisă în CF AA Sântandrei și identificată cu nr. top. BB, s-a aflat în proprietatea Statului Român, iar în baza Sentinței civile nr. 6212/2000, pronunțată de către Judecătoria Oradea, s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei.

S-a menționat faptul că în Dosarul nr. 5255/2000, în care s-a pronunțat sentința mai sus amintită, Municipiul Oradea nu a avut calitatea de parte, astfel că pentru reclamantă această hotărâre reprezintă un fapt juridic și pe cale de consecință nu îi este opozabilă și poate fi combătută prin orice mijloc de probă. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 150/1990, se arată, patrimoniul fundațiilor pentru tineret se constituie din bunurile, inclusiv fondurile bănești, ce au aparținut fostelor organizații ale tineretului comunist din județe și a municipiului București, precum și din donații, legate și alte surse provenite în condițiile legii.

Din analiza textului de lege invocat, susține reclamantul, rezultă că acesta se referă la patrimoniul fundațiilor pentru tineret deja existente, și nu la patrimoniul acelora care urmează să se constituie, motiv pentru care nu intră în sfera de aplicație a acestui text legal acele fundații constituite după data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data de 21 mai 1990, cum este și cazul pârâtei. Ca atare, pârâta nu putea dobândi în proprietate, în temeiul Legii nr. 150/1990, bunurile care s-au aflat în administrarea fostelor organizații de tineret comuniste. De altfel, se arată, la constituirea pârâtei ca fundație cu personalitate juridică s-au avut în vedere prevederile Decretului-lege nr. 31/1954, Legii nr. 21/1924 privind asociațiile și fundațiile, și nicidecum prevederile Legii nr. 150/1990.

Astfel, imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 150/1990, ci al dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 18/1991, primul act normativ care a reglementat regimul domeniului public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, care stabilește următoarele: "Construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor și în administrarea primăriilor." Următorul act normativ care a reglementat domeniul public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, conchide reclamanta, este Legea nr. 213/1998, care prin dispozițiile art. III pct. 5 stabilește că edificatele în care se desfășoară activități de interes public trec, de drept, în domeniul public al municipiilor.

Cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., Legea 18/1991, Legea 213/1998 și Legea 7/1996. Învestită în primă instanță, Judecătoria Oradea, secția civilă, prin Sentința nr. 11101 din 27 octombrie 2011, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data inițierii demersului judiciar. La rândul său, Tribunalul Bihor, secția I civilă, s-a declarat necompetent material să soluționeze cauza de față, prin Sentința nr. 652 din 5 aprilie 2012, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Oradea.

Soluționând conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Sentința nr. 9 din 29 mai 2012, a stabilit în favoarea Tribunalului Bihor competența materială de soluționare a cauzei vizând cererea formulată de Municipiul Oradea, prin Primar. Prin Sentința nr. 56/C din 8 februarie 2013, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că toate aspectele invocate de reclamantă au fost dezbătute de instanțe, cu ocazia litigiilor purtate între părți, în legătură cu imobilul în litigiu, iar hotărârea care a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei asupra acestuia a rămas definitivă și irevocabilă, în baza ei pârâta întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară.

Așadar, conchide instanța fondului, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil într-un anumit sens, rezultă că acest aspect, reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul acelor hotărâri, a dobândit putere de lucru judecat și trebuie avut în vedere de instanțele sesizate ulterior. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, care, în esență, cu aceeași motivare, prin Decizia nr. 53/A din 2 octombrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamantului. În cauză, a declarat recurs în termen legal Municipiul Oradea, reprezentat prin Primar, care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de față, critică decizia dată în apel, după cum urmează: - s-a reținut greșit existența autorității de lucru judecat, raportat la Sentința civilă nr. 6212/2000 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 748/2001 a Tribunalului Bihor, în condițiile în care, în litigiul soluționat prin aceste hotărâri, Municipiul Oradea nu a avut calitatea de parte. Ca atare, se arată, nu ne aflăm în prezența unei identități de părți, obiect și cauză. Astfel, hotărârile enunțate au fost pronunțate în contradictoriu cu Consiliul Local Oradea, iar cauza cererii de chemare în judecată a constat în aplicarea/incidența prevederilor Decretului nr. 150/1990, constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

- imobilul nu a făcut obiectul Decretului-lege nr. 150/1990, ci al Legii nr. 18/1991 care, în art. 29 alin. (9) stipulează că "construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor și în administrarea primăriilor". Așadar, conchide recurentul, titlul privitor la dobândirea dreptului de proprietate în favoarea municipiului a constat într-un act normativ, "fie Decretul-lege nr. 150/1990, fie Legea nr. 18/1991". Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Este de reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu - construcție și teren, înscris în CF AA Sântandrei, nr. top.

BB - a făcut obiectul Dosarului nr. 5255/2000 al Judecătoriei Oradea care, prin Sentința civilă nr. 6212 din 7 iulie 2000 a admis acțiunea formulată de F.R.T. și în consecință a constatat că nemișcătorul face parte din patrimoniul reclamantei. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus radierea din CF AA Sântandrei a dreptului de proprietate al Primăriei Oradea - de sub B1 - și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia nr. 748 din 27 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Bihor (care a respins ca nefondat apelul introdus de pârâtul Consiliul Local Oradea) și irevocabilă prin Decizia nr. 35 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Ca atare, așa cum corect au reținut instanțele, prin hotărâri irevocabile - date într-un litigiu anterior purtat între părți - s-a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei asupra nemișcătorului în litigiu, aceasta devenind proprietar tabular urmare înscrierii, astfel cum rezultă din extrasul CF Sântandrei (nr. top. BB). Este adevărat că aceste hotărâri au fost pronunțate în contradictoriu cu Consiliul Local Oradea însă, acesta a stat în proces - în calitate de pârât - în reprezentarea Municipiului Oradea, căruia sentința mai sus arătată îi este pe deplin opozabilă. În acest context, cum cererea a fost precizată - la data de 19 mai 2011 - ca fiind o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

de la 1864, ea nu putea fi exercitată decât de titularul dreptului de proprietate care, așa cum s-a arătat, nu mai este reclamantul. Or, în speța dedusă judecății, posesorul nemișcătorului - F.R.T. Bihor - este și proprietarul de drept al acestuia, astfel că, în mod corect s-a reținut că acțiunea în revendicare nu poate fi primită. Cât privește aspectele vizând modalitatea în care Municipiul Oradea ar fi dobândit proprietatea asupra nemișcătorului în cauză, indicată de reclamant ca fiind "fie Decretul-lege nr. 150/1990, fie Legea nr. 18/1991", se constată că toate aceste chestiuni - inclusiv cele referitoare la legalitatea constituirii fundației pârâte, obiectul de activitate, bunurile ce aparțin patrimoniului acesteia, etc. - au fost lămurite prin hotărârile mai sus invocate, intrate în puterea lucrului judecat și, ca atare, nu mai pot forma obiectul unei alte analize, în prezentul litigiu.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primarul Municipiului Oradea, împotriva Deciziei nr. 53/A din 2 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014. Procesat de GGC - AZ