ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe. Prin încheierea din data de 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de recurs, a fost învestită, în primă instanță, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 970/2002, invocată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Oradea în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sânmartin și Guvernul României. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că prin H.G.

nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor, în anexa nr. 2, s-a consacrat apartenența la domeniul public al municipiului Oradea a Casei de Cultură Băile Felix. S-a mai arătat că, prin aceeași H.G. nr. 970/2002, imobilul teren în suprafață de 2.318 mp și construcția situată pe acesta s-au trecut în inventarul bunurilor imobile aparținând comunei Sânmartin, astfel că același imobil construcție se regăsește în inventarul bunurilor aparținând domeniului public a două unități administrativ-teritoriale, fiind vorba în speță de Comuna Sânmartin și Municipiul Oradea. Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile inadmisibilității excepției de nelegalitate și a lipsei capacității procesuale a părților, în principal a Consiliului Local al Municipiului Oradea și, în subsidiar, a Consiliului Local al Comunei Sânmartin.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției ca nefondate. 2. Hotărârea Curții de Apel. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 178/ CA din 10 mai 2010, a respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului, în principal a Consiliului Local al Municipiului Oradea și, în subsidiar, a Consiliului Local al Comunei Sânmartin, invocate de pârâtul Guvernul României; a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 970/2002, invocată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Oradea în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Sânmartin și Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2), teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 425 și nr. 426/2008, a reținut că dispozițiile sus menționate sunt constituționale în raport de prevederile din Legea fundamentală.

Însă, în privința acestor dispoziții legale, respectiv art. 4 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulteriore, și art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 261/2007, ce reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, instanța a precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte (Convenția Europeană), iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției europene a drepturilor omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (Hotărârea din 26 aprilie 2007, Cauza D.Popescu c. României). Totodată, Curtea de Justiție de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarului fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexe C - 383/06 și C - 385/06).

Astfel, instanța de fond, raportându-se la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica C.E.D.O, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului. 3. Recursul declarat în cauză de Consiliul Local al Municipiului Oradea.

Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Oradea, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul susține că prima instanță a încălcat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ignorând faptul că actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate are caracter normativ și, prin urmare, poate fi atacat oricând. Pe de altă parte, recurentul arată că a luat cunoștință de hotărârea de guvern atacată abia la data de 19 decembrie 2007 așa încât nu i se poate reproșa că nu a acționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. 4. Apărările formulate de Consiliul Local Sânmartin. Prin concluziile scrise depuse la data de 15 iulie 2010, intimatul Consiliul Local Sânmartin a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul consideră că prima instanța a aplicat corect legea, prin prisma principiului neretroactivității legii civile, soluția pronunțată fiind în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Referitor la natura juridică a actului administrativ atacat, intimatul a arătat că acesta nu are caracter normativ, ci individual. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de drept relevante Excepția de nelegalitate cu soluționarea căreia a fost învestită prima instanță vizează H.G.

nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bihor. Curtea de apel a stabilit în mod legal că actul administrativ examinat este individual, iar nu normativ. H.G. adoptată în cadrul procedurii de atestare a domeniului public prevăzute de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu poate fi calificată ca fiind act administrativ normativ întrucât nu cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de destinatari, ci, dimpotrivă, are o sferă restrânsă de adresabilitate, predeterminată, stabilind prin anexele sale inventarul bunurilor aparținând domeniului public al unităților administrativ teritoriale din județul Bihor.

Prin urmare, nefiind un act normativ, H.G. nr. 970/2002 nu poate fi atacată oricând pe cale de acțiune sau de excepție, dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 invocate de recurent nefiind aplicabile. De altfel soluția pronunțată de Curtea de apel este în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în materia examinată, potrivit căreia nu pot face obiectul unei excepții de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, actele administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Argumentele prezentate la pct. I.2 din decizie, însușite de instanța de recurs, conduc univoc către concluzia enunțată.

În fine, recurentul nu poate invoca împrejurarea că este privat de dreptul de a beneficia de un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană, prin aceea că nu îi este garantat accesul la o instanță, câtă vreme, potrivit propriilor afirmații, a luat cunoștință de actul administrativ la data de 19 decembrie 2007, sub imperiul Legii nr. 554/2004, dar nu a acționat în termenul prevăzut de art. 11 din acest act normativ, cu respectarea condiției impuse prin art. 7 alin. (3) din Lege. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Consiliul Local Sânmartin, reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Oradea împotriva sentinței civile nr. 178/ CA din 10 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 3.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Consiliul Local Sânmartin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.