ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8420/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 octombrie 2002,

reclamantele Primăria Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin au chemat în

judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC T.F. SA

Băile Felix, solicitând constatarea nulității absolute a certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.08 nr. 1087,

nr. 1088, nr. 1089, nr. 1090 și nr. 1091, emise la 29 mai 2002, de către

Ministerul Turismului, în favoarea pârâtei SC T.F. SA Băile Felix și

restabilirea situației anterioare intabulării în cartea funciară.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a luat

cunoștință de existența acestor acte, în luna august 2002, prin Serviciul de

carte funciară al Judecătoriei Oradea, că imobilele pentru care s-au emis

certificatele, fac parte din domeniul public al comunei, așa cum au fost

adoptate prin hotărârea Consiliului local și ulterior aprobate prin hotărâri de

Guvern.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 184 din 8 martie 2004, a respins

acțiunea reclamanților, reținând în esență că, hotărârile consiliilor locale,

prin care se declară regimul juridic al proprietății publice și hotărârea de

guvern, de atestare a acestui regim, nu sunt moduri de dobândire a dreptului de

proprietate prevăzute de lege.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs, atât reclamantele, cât și pârâta societate comercială,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul lor Consiliul Local al

comunei Sânmartin și Primăria Comunei Sânmartin susțin în esență că, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, dreptul de proprietate se dovedește și cu

titlu de posesiune faptică, hotărârile Consiliului Local și hotărârea de Guvern

fiind acte administrative cu care a dovedit o situație de fapt și de drept.

În recursul său, pârâta SC T.F. SA

Băile Felix solicită modificarea în parte, a sentinței atacate, sub aspectul

obligării în solidar, a reclamantelor-intimate, să-i achite cu titlu de

cheltuieli de judecată, suma de 38.000.033 lei, și nu suma de 18.000.033 lei.

Recursurile formulate de reclamante,

urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea lor, recurentele-reclamante au cerut

constatarea nulității absolute a certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate, asupra unor terenuri pe care se află cinci foraje de apă termală,

certificate emise în favoarea SC T.F. SA Băile Felix.

Instanța de fond, în urma probelor

administrate a stabilit în mod corect că înainte de anul 1990, terenul aferent

celor 5 foraje a fost proprietate de stat, fiind dat în administrarea O.J.T.

Bihor.

La data de 15 februarie 1990,

forajele au fost predate complexului hotelier F. (aflat și în prezent în patrimoniul

SC T.F. SA), fiind înregistrate în patrimoniul acesteia, ca mijloace fixe.

Această situație a fost confirmată

și de expertiza contabilă efectuată în cauză.

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990,

a H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 88/1997 și Legii nr. 137/2002, societatea

comercială a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente

forajelor în discuție, direct de la statul român.

Concluzia instanței de fond,

potrivit căreia hotărârile consiliilor locale, prin care se declară regimul

juridic al proprietății publice și hotărârea de guvern, de atestare a acestui

regim, nu sunt moduri de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute de

lege, este corectă.

Referitor la recursul declarat de pârâta SC T.F. SA Băile

Felix, se constată că este fondat.

Prin sentința atacată, s-a respins

acțiunea, reclamantele fiind obligate la plata sumei de 18.000.033 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea societății comerciale.

Se constată că în ședința publică

din 1 martie 2004, recurenta-pârâtă a cerut respingerea acțiunii reclamantelor,

cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de

avocat și expert. Cu contractele de asistență judiciară nr. 10566 din 17

noiembrie 2003 și nr. 4 din 30 ianuarie 2001 și O.P. nr. 2643/2003 și nr. 215/2004,

recurenta a dovedit că se impune ca și suma de 20.000.000 lei, să fie cuprinsă

în cheltuielile de judecată.

Așa fiind, se va admite recursul

declarat de pârâtă și se va modifica sentința atacată, în sensul obligării

reclamantelor, să-i plătească pârâtei, toate cheltuielile de judecată efectuate

la instanța de fond, precum și cheltuielile de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul Local Sânmartin și Primăria Comunei Sânmartin, județul Bihor,

împotriva sentinței civile nr. 184/CA/2004 - PI din 8 martie 2004 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta SC

T.F. SA Băile Felix, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată și obligă

pe reclamante, să plătească pârâtei, 38.000.033 lei cheltuieli de judecată, la

instanța de fond.

Obligă pe recurentele-reclamante să

plătească recurentei-pârâte, 48.790.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2004.