ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2002, reclamanții Primăria Comunei Sânmartin și Consiliul Local al comunei Sânmartin au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.T. (în prezent M.T.C.T.), SC T.F. SA și O.J.C.G.C.B., constatarea nulității absolute a certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor, pentru incinta H.P. – H.U. în suprafață de 48.728 mp, din care cotă indiviză de 2698 mp, pentru incinta Ș.A. – H.I. în suprafață de 177.315 mp emise de M.T. la data de 12 octombrie 2001 în favoarea SC T.F. SA, B.F.

Reclamanții au mai solicitat anularea schiței cadastrale întocmită de către al treilea pârât și a încheierii de intabulare din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Oradea, restabilind situația anterioară cu privire la numerele topografice și construcțiile evidențiate în inventarul anexă întocmit de către Consiliul Local al Comunei Sânmartin, în temeiul Legii nr. 213/1998. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au luat cunoștință de existența actelor atacate la data de 14 ianuarie 2002, cu prilejul efectuării unor operațiuni la cartea funciară, după care au formulat contestație împotriva lor, dar a fost respinsă.

Conform inventarului domeniului public al Comunei Sânmartin, astfel cum a fost aprobat prin hotărâre de către Consiliul Local al Comunei Sânmartin, aleile, parcurile și alte terenuri care au fost incluse în certificatele în discuție, fac parte din domeniul public de interes local, includerea lor în proprietatea privată a unei societăți comerciale contravenind reglementărilor H.G. nr. 834/1991. Pe de altă parte, certificatele de atestare a dreptului de proprietate s-au emis în baza H.G. nr. 834/1991, care instituie o posibilitate de constituire a unui drept de proprietate în favoarea societăților comerciale cu capital de stat, ori la data emiterii certificatelor, societatea în cauză era privatizată, având cu totul altă structură de capital decât cea prevăzută de H.G.

nr. 834/1991, potrivit căreia prevederile ei nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public. Reclamanții au mai susținut că, la momentul efectuării planurilor topografice s-au încălcat toate prevederile legale în vigoare, constituindu-se numere de top noi, pe vechile numere de top, fără a se cita proprietarii tabulari preexistenți, deși drepturile lor de proprietate erau înscrise în cartea funciară la momentul întocmirii planurilor cadastrale. La data de 15 noiembrie 2002 a formulat cerere de intervenție în interes propriu S.C.R.M.B.F., solicitând anularea parțială a certificatelor de atestare emise la data de 12 octombrie 2001, precum și radierea înscrierilor din C.F. Sânmartin efectuate pe numele pârâtei, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, potrivit încheierilor emise în favoarea sa.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 364/CA/2005-PI din 21 decembrie 2005, a respins acțiunea, a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce îl privește pe intervenientul S.C.R.M.B.F. și, în consecință, a respins cererea de intervenție a acestuia. Totodată, a obligat pe reclamanți să plătească pârâtei, SC T.F. SA suma de 5.000 lei (RON) cheltuieli de judecată. Pe fondul acțiunii, instanța de fond a reținut că soluția se impune, întrucât reclamanților nu le-a fost încălcat nici un drept recunoscut de lege, aceștia nefăcând dovada dreptului lor de proprietate asupra terenurilor în litigiu, simpla înscriere în inventarul acestora neconferindu-le dreptul de proprietate, mai ales că includerea în inventar s-a făcut ulterior avizării documentației pentru întocmirea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Că, pârâții nu au încălcat prevederile regulamentului general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, cât timp spațiile în discuție sunt necesare desfășurării obiectului de activitate al societăților de turism și agrement, ceea ce denotă că nu aparțin domeniului public, acest fapt rezultând și din H.G. nr. 1041/1990 și Ordinul nr. 154/1991 al ministrului comerțului și turismului. Cu privire la cererea de intervenție, instanța de fond a reținut că intervenientul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 în vigoare la acea dată, ceea ce determină respingerea cererii formulată în instanță anterior sesizării organului emitent în termenul prevăzut de lege.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și cu dezlegarea dată acțiunii prima instanță a considerat că se impune obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei (RON) reprezentând onorariu de avocat, către pârâta SC T.F. SA. Împotriva susmenționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții Consiliul Local Sânmartin și Primăria Comunei Sânmartin, pârâta SC T.F. SA și intervenientul S.C.R.M.B.F.

În recursul lor reclamanții Consiliul Local al Comunei Sânmartin și Primăria Comunei Sânmartin, județul Bihor susțin, în esență că, suprafața certificatului de atestare contestat este destinată aleilor, parcurilor și zonelor verzi nefiind necesară desfășurării activității societății comerciale Intervenientul S.C.R.M.B.F., în recursul său, invocă excepție nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întocmit la data emiterii acestuia, terenul se afla în proprietate publică a Statului Român și administrarea Ministerului Sănătății, că prin eliberarea acestui act a fost schimbat regimul juridic al proprietății. În al doilea motiv de casare recurenta arată că în mod greșit instanța a admis excepția lipsei dovezii procedurii prealabile în ceea ce o privește la dosar fiind depusă adresa emisă de M.T.

Pârâta SC T.F. SA, în recursul său, solicită modificarea sentinței recurate în sensul obligării reclamanților –intimați să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 23.415 RON, față de numai 5.000 RON cât din eroare s-a acordat. Cererea de anulare a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, emise în favoarea SC T.F. SA, formulată de recurentele-reclamante Consiliul Local al Comunei Sânmartin și Primăria Comunei Sânmartin, județul Bihor este neîntemeiată pentru următoarele considerente. Prin H.G. nr. 1041/1990, SC T.F. SA s-a transformat în societate comercială pe acțiuni, în condițiile art. 17 și art. 20 din Legea nr. 15/1990, preluând patrimoniul de la O.J.T.B., societate comercială cu capital de stat.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate se determină prin Hotărâre de Guvern de înființare a respectivei societăți. Este de notorietate faptul că SC T.F. SA și antecesoarea sa, au gestionat și administrat fără a fi perturbat perimetrul Stațiunii Felix. În baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990, ale H.G. nr. 834/1991 ale O.U.G. nr. 88/1997, pentru realizarea obiectivului de activitate al societății SC T.F. SA, cu respectarea competențelor materiale, a procedurilor reglementate, ministerul de resort a emis certificatele de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății comerciale amintite.

Contraexpertiza a stabilit că SC T.F. SA nu poate să-și desfășoare activitatea în condiții normale, fără a avea la dispoziție spațiile de recreere și agrement, care sunt parte integrantă a unei activități de turism. Cu privire la susținerile reclamanților potrivit cărora suprafețele ocupate de alei, căi de acces, zone verzi constituie proprietatea publică a comunei, acestea sunt nefondate întrucât prin Legea nr. 213/1998 și prin H.G. nr. 458/1999 este reglementată procedura și formularele inventarului bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunelor, precum și, competența atestării acestor bunuri ca făcând parte din acest domeniu. Hotărârea nr. 71/1999 a Consiliului Local al Comunei Sânmartin nu atestă că bunurile din anexă fac parte din domeniul public al comunei.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998 Consiliul local își însușește numai inventarul bunurilor întocmit de executor, după care acesta este înaintat Guvernului României, competent să decidă apartenența acestor bunuri la domeniul public. În mod nelegal aceste bunuri au fost trecute în inventarul comunei Sânmartin. Referitor la recursul formulat de intervenientul S.C.R.M.B.F., în mod corect instanța de fond a reținut că, procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 în vigoare la data înregistrării cererii, nu a fost efectuată în termenul prevăzut de lege. Acesta s-a adresat M.T. pentru anularea certificatelor de atestare la data de 5 decembrie 2002, peste termenul prevăzut de lege.

Așa fiind recursul va fi respins. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC T.F. SA, întrucât instanța de fond a omis să acorde și onorariu de expertiză, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința atacată, se va modifica în parte sentința atacată și se vor obliga recurentele – reclamante și la plata sumei de 18.415 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.F. SA, împotriva sentinței civile nr. 364/CA/2005-PI din 21 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în parte, sentința atacată, în sensul că obligă pe recurentele–reclamante Primăria Comunei Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin și la plata sumei de 18.415 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC T.F. SA. Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Consiliul Local al Comunei Sânmartin, Primăria Comunei Sânmartin și S.C.R.M.B.F. împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.