ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1195/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea introductivă înregistrată la instanță la data de 2.05.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând a fi obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul împreună cu construcția si plantațiile aflate pe el, situate în Oradea str. x județul Bihor, înscris în CF sub nr. x și să-i plătească cheltuielile de judecata. La data de 15.05.2022 reclamanta a depus o cerere de chemare în garanție a S.C. C. S.R.L. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea imobilului situat in Oradea str. x jud. Bihor, având ipoteca legala, valoare pentru suma de 190.000 RON, reprezentând prețul neachitat in favoarea S.C. C. S.R.L., înscris in CF sub nr. x, precum și obligarea chematei in garanție, la plata cheltuielilor de judecata si la plata dobânzii legale. Pârâtul B. a depus întâmpinare solicitând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, având in vedere lipsa calității de proprietar a reclamantei, precum și lipsa calității procesuale active a reclamantei A.. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondata, cu cheltuieli de judecata. Prin cererea introductivă înregistrată sub dosar nr. x/2022 la data de 16 noiembrie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. C. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea imobilului situat in Oradea str. x jud. Bihor, având ipoteca legala în valoare de 190 000 RON, reprezentând prețul neachitat in favoarea S.C. C. S.R.L., înscris in CF sub nr x și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata si la plata dobânzii legale. Prin încheierea nr. 9/C/CC/25.01.2023 s-a dispus reunirea cauzei din dosarul nr. x/2022 cu cauza din dosarul nr. x/2022.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor Prin sentința civilă nr. 67/C din data de 19 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, instanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii introductive și a calității procesuale active a reclamantei, excepții invocate de pârâtul B. prin întâmpinare; a respins acțiunea civilă introdusă de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și cu pârâtul chemat în garanție C. S.R.L., având ca obiect revendicare imobiliară; a respins cererea pârâtului B. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia nr. 1000-A din 4 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă A., în contradictoriu cu intimatul - pârât B. și cu intimata - chemată în garanție S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 67/C din 19 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Bihor; fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1000-A din 4 octombrie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A.. Recurenta critică sentința instanței de fond și decizia instanței de apel și susține că hotărârea Curții de Apel Oradea este rezultatul interpretării greșite a materialului probator administrat în cauză și a legislației specifice. Arată că imobilul revendicat este proprietatea comună devălmașă a reclamantei și a fostului soț, D. decedat la 09.06.2020. Învederează că, înainte de deces, acesta a precizat în dosarul nr. x/2019, la fila x, că predarea imobilului avea ca scop stingerea litigiului, restituirea productelor sumei de 45.012 RON, pe care o va stabili instanța de judecată în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție și împărțirea banilor proveniți din vânzarea imobilului, pag 4-5 dosar nr. x/2019. Recurenta pretinde că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 566 alin. (1) și alin. (3) C. civ. și arată că a achitat taxa de timbru la valoarea de 200.000 euro, a atașat raportul de expertiză a Camerei Notariloir Publici, dovada valorii reale a imobilului, a solicitat instanței expertiză imobiliară și audierea martorilor care au asistat la AGA, fostul soț hotărând să îi atribuie reclamantei imobilul, iar imobilul GATER ROSIA să-i fie atribuit acestuia. În acest context, expune considerații cu privire la intenția înstrăinării imobilului și discuții dintre membrii familiei sale, sens în care precizează că fostul soț nu a contestat dreptul recurentei. Învederează că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât în anul 2009 recurenta era despărțită de fostul soț, nu divorțată, astfel cum a reținut instanța. Subsumat aceleiași critici - existența unor motive contradictorii situației de fapt- reclamanta arată că nu a modificat obiectul judecății și a exercitat o posesie utilă, neîntreruptă și sub nume de proprietar timp de 18 ani. Totodată, instanța de apel reține contradictoriu că proprietarul imobilului ar fi manifestat o lipsă de diligență lasând timp îndelungat bunul său la dispoziția altei persoane. Arată recurenta că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 566 C. civ., art. 1846-1848 vechiul C. civ., iar martorii nu au fost audiați. Reiterează că a avut posesia imobilului în perioada 1999-2017 și în perioada 2020-2023, neîntrerupt. Învederează că potrivit art. 930 alin. (1) C. civ., dreptul de proprietate asupra imobilului și dezmembramintele sale pot fi înscrise în cartea funciară în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care a posedat timp de 10 ani, dacă posesia lui a fost neviciată.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurenta înțelege să critice hotărârea atacată. Art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar inițiat, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și a invocat, pe de o parte, vicii ale motivării hotărârii - motive contradictorii - iar, pe de altă parte, că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează acțiunea în revendicare imobiliară și dobândirea proprietății prin uzucapiune. Critica subsumată motivului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a fost concentrată și rezumată în a se susține faptul că motivarea hotărârii este contradictorie situației de fapt, or teza motivului de casare evocat a fost înțeleasă greșit de către parte. Contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când privește considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată. Astfel, ipoteza existenței unor motive contradictorii are în vedere soluția unor considerente care se exclud reciproc, însă partea nu a dezvoltat critici de nelegalitate sub acest aspect. Argumentele recurentei ce vizează împrejurări de fapt, pretins reținute eronat de către instanța de apel - starea civilă a recurentei la nivelul anului 2009, posesia imobilului- nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Pe de altă parte, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pretinde că au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 566 C. civ., art. 1846-1848 vechiul C. civ., fără a arăta, în concret, cum s-a realizat această încălcare, limitându-se doar la simple afirmații, nesusținute de argumente care să facă posibilă analiza de legalitate. Aceasta întrucât, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța de apel a verificat condițiile impuse de prevederile art. 563 C. civ. și a reținut că reclamanta nu are calitatea de proprietar al imobilului revendicat, bunul fiind înstrăinat prin Contractul de donație autentificat sub nr. x/5.06.2005 (ulterior fiind încheiate vânzări succesive, iar dreptul de proprietate asupra imobilului se află în patrimoniul pârâtului B.). Totodată, cadrul factual reținut de instanța devolutivă de control judiciar, care nu poate face obiectul reevaluării în fața instanței de recurs, a statuat că recurenta a stăpânit imobilul în perioada 1999-2009 în calitate de coproprietar, iar în perioada 2009-2017 a avut calitatea de detentor precar, astfel că nu sunt îndeplinite condiția uzucapiunii privind lipsa de diligență a proprietarului și exercitarea de către reclamantă a unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate și sub nume de proprietar. În acest context, al analizei ample și complete efectuate de către instanța de apel, Înalta Curte are în vedere că recurenta nu a expus critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel. Nici invocarea generică a prevederilor art. 930 alin. (1) C. civ. nu plasează argumentele recurentei sub incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în condițiile în care nu se raportează la dezlegările instanței de apel. Se constată, astfel, că încadrarea dată de către recurentă chestiunilor deduse judecății prin memoriul de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., este una pur formală, apărările învederate nefiind subsumabile nici motivelor de recurs invocate, dar nici vreunei alte ipoteze reglementate de art. 488 C. proc. civ. Practic, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă urmărește doar reevaluarea situației de fapt și modificarea deciziei, urmare a unei reaprecieri a probelor, pentru ca în acest mod să ateste îndeplinirea condițiilor revendicării imobiliare ori uzucapiunii. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Astfel, cum, în speță, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.