Decizia nr. 2735/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 1131/2020 a Curții de Apel Oradea

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21.05.2019, pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. la plata sumei de 110.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR, respectiv 523.600 RON (1 euro-4,76 RON) reprezentând investiții aduse pe terenul situat în intravilanul localității Oradea, având nr. cad. x, înscris în CF nr. x Oradea (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x NDF, cu nr. cad. vechi x), respectiv ridicare construcție în suprafață construită la sol de 116 mp, în regim P+M. Cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 183/C/11.12.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată. A fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. C. S.R.L., în faliment, prin administrator judiciar D..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1131/A din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-au dispus următoarele: A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 183/C din 11 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B., împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2019, dată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019. A fost admis apelul civil formulat de pârâta S.C. B., împotriva considerentelor sentinței civile nr. 183/C din 11 decembrie 2019 a Tribunalul Bihor și, în consecință: Au fost înlăturate considerentele sentinței prin care s-a reținut că pârâta S.C. B. nu a dobândit dreptul de proprietate, prin vânzare la licitație publică, asupra construcției P+M, cu suprafața construită la sol de 116 mp. A fost păstrată soluția sentinței apelate. S-a luat act că apelanta -pârâtă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1131/A din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut, în esență, că instanța de apel a dat o interpretare eronată atât a prevederilor legale aplicabile, cât și a mijloacelor de probă administrate în cauză, aceasta dând o interpretare a actului juridic încheiat ca urmare a adjudecării imobilului în lipsa oricărui document justificativ și în lipsa unor probe concludente. Din analiza întregii documentații se poate observa faptul că, construcția edificată pe terenul adjudecat nu a fost evaluată și nu a fost achiziționată de către adjudecatar. cu toate că se încearcă acoperirea unor posibile vicii de către partea interesată - S.C. B. În continuare, recurentul-reclamant reia motivele de apel și arată că prețul achitat de către adjudecatar nu a fost pentru construcție, ci pentru terenul pe care aceasta era edificată, iar contractul de garanție imobiliară din data de 01.08.2008 nu cuprinde și această construcție, față de care reclamantul a invocat dreptul la investițiile realizate. Un alt aspect relevant este acela că în cuprinsul Caietului de sarcini nu se face nicio descriere a imobilului reprezentând "construcție edificată pe nr. cad. x, CF. nr. x Oradea, E. nr. 6’5130, cu nr. cad. vechi x". Or, în cuprinsul Caietului de sarcini sunt descrise absolut toate imobilele - atât terenuri, cât și construcții, indiferent dacă sunt sau nu înscrise în Cartea Funciară, pe când imobilul față de care recurentul deține un drept de creanță nu este descris și nu este identificat. În concret, există două construcții "în oglindă", una identificată prin caietul de sarcini și una neidentificată în caietul de sarcini. A arătat că a solicitat efectuarea unei expertize în cauză, pentru a se stabili, în concret, dacă sunt două construcții și dacă construcția cuprinsă în caietul de sarcini este cea la care fac trimitere și a făcut obiectul adjudecării, însă instanța de apel a înțeles să respingă cererea în probațiune formulată, pronunțând o hotărâre judecătorească printr-o simplă analiză a actelor depuse la dosarul cauzei, prin interpretarea extinsă a acestor documente, cu toate că, în realitate, situația este neclară. A mai susținut că instanța de apel a reținut că situația de CF a fost schimbată. Ori, chiar recurentul a efectuat demersuri pentru a alipi cele două suprafețe, în momentul în care deținea un drept asupra lor, însă a fost imposibilă alipirea, deoarece terenurile se aflau pe raza a două unități administrative diferite. Așadar, se face o confuzie în privința imobilelor ce au fost cuprinse în contractul de garanție, dar și în actele privind licitația bunurilor garantate. Construcția edificată pe terenul identificat prin C.F. nr. x Oradea, nr. cad. vechi x nu a făcut obiectul evaluării, așadar nu s-a achitat un preț în contul debitoarei S.C. C. S.R.L. de către adjudecatar, însă, față de calitatea sa de proprietar al imobilului reprezentând teren pe care se află amplasată construcția prin adjudecarea acestuia, s-a născut dreptul reclamantului de creanță față de acesta pentru sumele avansate odată cu edificarea construcției. Așadar, raportat la situația de fapt, recurentul a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile legale care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, respectiv prevederile art. 1345-1348 C. civ., îmbogățirea fără justă cauză fiind definită ca acel fapt juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului unei alte persoane, fără a exista o cauză justă sau un temei juridic. A apreciat recurentul că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile pentru a fi admisibilă acțiunea în restituire și constatarea existenței îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei. Astfel, există îmbogățirea pârâtei, ce constă în edificarea, consolidarea unei construcții pe terenul dobândit prin adjudecare de către aceasta; există o însărăcire a reclamantului - pierderea economică reprezentată prin investițiile efectuate cu ocazia consolidării și edificării construcției; între îmbogățire și însărăcire există o legătură sau o corelatie directă, au o cauză comună - pârâta este beneficiara construcției realizată de către reclamant din surse proprii. Cu privire la condițiile juridice care trebuie îndeplinite, respectiv: îmbogățirea și însărăcirea să fie lipsite de un temei juridic, de o cauză justă care să le justifice, îmbogățitul să fie de bună - credință; însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță, recurentul a considerat că sunt îndeplinite și aceste conditii. Îmbogățirea pârâtei este lipsită de temei juridic, aceasta este de bună-credință, întrucât a achiziționat terenul prin adjudecare, iar recurentul nu are la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului de creanță. Imobilul (construcția) nu este înscris în CF și nici nu a fost edificat cu autorizație de construire, astfel o acțiune în accesiune este inadmisibilă. Totodată, a menționat faptul că prevederile art. 53 din Legea 85/2006 nu își au aplicabilitate în prezenta cauză, iar recurentul nu avea obligația de a se îndrepta împotriva C. S.R.L.. Raportat la probele ce au fost administrate în cauză, a apreciat necesară efectuarea unei expertize în vederea respectării principiului aflării adevărului și în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, iar pe cale de consecință, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către B. în ceea ce privește considerentele hotărârii primei instanțe și admiterii apelului formulat de reclamant în integralitate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate de părți Intimata-pârâtă S.C. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, intimata-chemată în garanție S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar D., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării căii de atac și excepția inadmisibilității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, a cerut respingerea recursului. La termenul din 9 decembrie 2021, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului și excepțiilor invocate, reținând că excepția inadmisibilității vizează, în fapt, nulitatea recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor din memoriul de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: i) Cu privire la excepția netimbrării căii de atac, Înalta Curte reține următoarele: Prin adresa emisă ca urmare a întocmirii primei rezoluții, recurentului i s-a pus în vedere că are obligația de a timbra cererea de recurs cu suma de 4.420,5 RON, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. În speță, recurentul-reclamant a formulat cerere de ajutor public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, sub forma scutirii, în principal, și a eșalonării plății sau reducerii sumei, în subsidiar. Prin încheierea din 24 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul A. și s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la suma de 4.420,5 RON, la suma de 1.000 RON. Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant nu a formulat calea de atac a reexaminării, conformându-se obligației de achitare a taxei judiciare de timbru reduse, sens în care a depus dovada achitării acesteia, în cuantum de 1.000 RON, conform chitanței de plată aflată la dosar recurs. Prin urmare, față de dovada achitării taxei judiciare de timbru depuse la dosar, excepția netimbrării recursului urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. ii) Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 8 al articolului menționat, invocate formal de recurent, ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent. Astfel, deși recurentul afirmă că decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, făcând referire la condițiile pentru a fi admisibilă acțiunea în restituire și constatarea existenței îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei, acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanței de apel, ci se limitează la a combate situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, aspect necenzurabil în recurs, și a susține generic că instanța de apel a interpretat, greșit, situația de fapt, întrucât nu a dispus administrarea de probe în vederea clarificării acesteia. De asemenea, deși susține că, în speță, sunt întrunite condițiile cerute pentru constatarea existenței îmbogățirii fără justă cauză, recurentul nu se raportează la argumentele instanței de apel și, prin urmare, nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate. În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs. De altfel, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a făcut ample referiri la aspectele de fapt ale judecății, reluând în acest sens pasaje ample care se regăsesc în apărările formulate prin motivele din apel și cele prezentate în fața primei instanțe. Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, instanța de recurs nu are a examina aceste critici de netemeinicie. În acest context, se constată că susținerile recurentului vizând pretinsa interpretare eronată de către instanța de apel a prevederilor legale aplicabile referitoare la îmbogățirea fără justă cauză sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A.. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă S.C. B., Înalta Curte reține următoarele: Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Cu toate acestea însă, câștigarea procesului nu reprezintă singura condiție pentru ca cererea de acordare a cheltuielilor de judecată să fie admisă, legiuitorul impunând o altă condiție la partea care pretinde cheltuieli de judecată să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, conform art. 452 C. proc. civ. Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă S.C. B. a solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecate ocazionate de prezentul recurs, însă nu a depus nicio dovadă cu privire la acestea. Ca atare, în lipsa oricăror dovezi, și în aplicarea dispozițiilor legale arătate, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B..