ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 971/A din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpații A., B. SRL și C., constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1547 din data de 31.12.2020 Tribunalul București, secția I penală a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților C., A. și B. SRL, reținând ca lege penală mai favorabilă dispozițiile C. pen. în vigoare de la data de 01.02.2014.
În esență, s-a reținut că faptele inculpatului C. întrunesc atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. Faptele inculpatului A. întrunesc atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, faptă prev. de art. 48 C. pen. cu ref. la art. 32 C. pen. rap. la art. 184 și art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură private, în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatei SC B. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen.
Prin Decizia penală nr. 426/A din data de 14.04.2022 a Curții de Apel București, secția a II a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile formulate de inculpații C. și A. și a fost respins apelul declarant de inculpata SC B. SRL.
Prin contestația în anulare formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 05.12.2022, sub nr. x/2022, contestatorii C., A. și B. SRL au contestat Decizia penală nr. 426/A din data de 14.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a Penală, în Dosarul nr. x/2017.
În motivarea contestației în anulare, în esență, contestatorii au arătat că în raport de Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale și de data faptelor, la data pronunțării deciziei contestate era împlinit termenul prescripției răspunderii penale, în drept, invocând dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 971/A din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în majoritate, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorii C., A. și B. SRL împotriva Deciziei penale nr. 426/A din data de 14.04.2022 a Curții de Apel București, secția a I-a Penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2017.
S-a desființat, în parte, decizia penală contestată și rejudecând în apel:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de către apelanții-inculpați C., A. și B. SRL împotriva Sentinței penale nr. 1547/31.12.2020 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017
S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:
În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaților C., A. și B. SRL pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (C.); art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. raportat la art. 184 și art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (A.); art. 48 C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (B. SRL), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării în fond și în apel, au rămas în sarcina statului. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale desființate. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia. Opinie separată a fost în sensul respingerii, ca nefondate, a contestației în anulare formulate de contestatorii C., A. și SC B. SRL împotriva deciziei 426/A din data de 14.04.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.
Decizia penală nr. 971/A din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a fost comunicată Direcției Naționale Anticorupție la data de 17.05.2023.
Pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție termenul s-a împlinit la data de 16 iunie 2023, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 971/A din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție la data de 31.05.2023.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpaților C. la data de 21.06.2023, A. la data de 22.06.2023 și B. SRL la data de 22.06.2023 și părții civile Ministerului Dezvoltării Regionale a Administrației Publice la data de 20.06.2023
La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 03.10.2023.
În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată sunt menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 971/A din 11.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București), precum și semnătura titularului cererii, în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.
S-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen. și s-a solicitat admiterea recursului în casație, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
În susținerea recursului în casație, în esență, s-a menționat că în cauză este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât în mod greșit Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., față de C., A. și B. SRL, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.
S-a precizat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022, a prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar raportat la natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților ar fi trebuit să aplice principiul supremației dreptului Uniunii Europene, care impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii. Se impune să se țină seama de natura infracțiunilor pentru care au fost condamnați contestatorii, respectiv infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, infracțiuni care intră sub incidența dreptului Uniunii.
În același timp, s-a apreciat că, în mod eronat, Curtea de Apel București a considerat că nu se ridică o problemă de interpretare a legislației UE, de interes general și care să ducă la aplicarea uniformă a dreptului Uniunii, ci o problemă de aplicare a deciziilor CCR, astfel cum au fost interpretate prin Decizia privind dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 67 din data de 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, la situația de fapt particulară supusă judecății, nefiind îndeplinite condițiile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cererea de decizie preliminară nefiind necesară. Din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64 - 67).
Curtea Europeană de Justiție consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. Faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).
S-a mai susținut că deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural și reprezintă în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.
În condițiile în care Curtea de Apel București a considerat că nu este necesară o asemenea sesizare, în cauză, având în vedere doctrina actului clar, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecților/inculpaților și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în cauză.
Principiul supremației impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii, obligația, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia penală nr. 41/7.04.2022, Dosar nr. x/2018). Tot din jurisprudența Curții reiese că art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, art. 325 alin. (1) TUE, precum și obiectivele de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928, care se aplică în prezenta cauză, sunt formulate în termeni clari și preciși și nu sunt însoțite de nicio condiție, astfel încât, ele au efect direct (paragraf 253 cauza euro Box Promotin și alții). Curtea a arătat că, în exercitarea competenței sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, acesteia îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremației dreptului Uniunii în raport cu dispozițiile relevante ale acestui drept, întinderea menționată neputând depinde nici de interpretarea unor dispoziții ale dreptului național, nici de interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii reținută de o instanță națională, care nu corespund interpretării Curții. Potrivit Curții, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru, (paragraf 245 - 252 cauza euro Box Promotion și alții).
Constatarea contrarietății efectelor Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dispozițiile de drept a Uniunii, ce instituie obligații formulate în termeni clari și preciși, care nu sunt însoțite de nicio condiție, este suficientă, prin ea însăși, pentru ca instanța să dea efect direct obiectivelor de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928 și să lase neaplicată hotărârea instanței de contencios constituțional. Așadar, aplicarea Deciziei nr. 358/2022 a CCR creează un risc serios de impunitate în ce privește pedepsirea infracțiunilor de corupție, infracțiunile de evaziune fiscală care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, jurisprudența CJUE fiind clară în sensul că niciun principiu din Cartă nu ar fi încălcat prin lăsarea ca neaplicate a regulilor naționale în materie de prescripție izvorâte din această decizie.
Un alt argument, s-a menționat că este dat și de judecata de valoare a judecătorului care, în minoritate, a decis că respectivele contestațiile în anulare ar trebui respinse cu referire la faptele au fost săvârșite în cursul anului 2012, anterior pronunțării Deciziei nr. 287/2018 a Curții Constituționale, ceea ce presupunea, chiar în respectarea Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analiza succesiunii de legi și eventuala stabilire a legii penale mai favorabile.
Retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 din C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale. Astfel, odată stabilită, printr-o hotărâre definitivă, legea incidentă într-o cauză, intervenția ulterioară a unei instanțe de judecată în căi extraordinare de atac nu poate schimba, dat fiind caracterul definitiv al hotărârii analizate conform art. 5 din C. pen., legea stabilită ca fiind aplicabilă și intrată în autoritate de lucru judecat. Legea nu prevede nicio situație în care este permisă înlăturarea caracterului definitiv al hotărârii definitive pentru a fi schimbată legea deja aplicată raportului juridic. Legea permite doar înlăturarea caracterului definitiv atunci când, în conformitate cu legea stabilită ca incidență, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit fără ca instanța de apel să fi observat efectele sale, deci atunci când așa cum prevede cazul de contestație în anulare, la data condamnării existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Nu în ultimul rând, s-a invocat Decizia nr. 43 în Dosarul nr. x/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 29 mai 2023 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În concluzie, în baza dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație și casarea Deciziei penale nr. 971/A din data de 11.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022, prin care în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de C., A. și B. SRL
Prin încheierea din 03 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 971/A din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpații A., B. SRL și C. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători, s-a acordat termen la data de 17 octombrie 2023, cu citarea inculpaților A., B. SRL și C. și a intimatei părți civile Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și încunoștiințarea apărătorilor aleși ai inculpaților.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație. De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c și d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție care a exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 971/A din 11.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală), precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac. În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și s-a susținut, în esență, că se impune înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.
Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Mureș în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Mureș a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal față de inculpații A., C. și SC B. SRL, în raport de deciziile instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.
Ca atare, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:
"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:
"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.
În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) și lit. d) din articolul anterior menționat, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani și d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.
Pe cale de consecință, Înalta Curte, că în ceea ce îl privește pe inculpatul condamnat C. pentru fapta prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. ultimul act material a fost reținut la data de 08.10.2012 și pentru fapta prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., ultimul act a fost reținut în perioada iulie- septembrie 2012. În ceea ce îl privește pe inculpatul A. pentru fapta prevăzută de art. 48 C. pen. cu ref. la art. 32 C. pen. rap. la art. 184 și art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. ultimul act material a fost reținut ca fiind în noiembrie 2012 și pentru fapta prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. ultimul act material a fost reținut în luna noiembrie 2012. Referitor la inculpata SC B. SRL pentru fapta prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., ultimul act material a fost reținut la data de 08 octombrie 2012.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) și lit. d) din C. pen., în raport de cele anterior menționare, se constată că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 322 C. pen., cel mai târziu în cursul lunii noiembrie 2017, iar pentru faptele prevăzute de dispozițiile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cel mai târziu în cursul lunii noiembrie 2020, deci anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv la data de 14 aprilie 2022.
Potrivit art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, potrivit căruia "Pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă." Potrivit art. 1 din Decretul Președintelui României nr. 240/2020, începând cu data de 15 aprilie 2020, s-a prelungit cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020.
Așadar, având în vedere dispozițiile anterior menționate, termenul general al prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile anterior menționate s-a împlinit în luna noiembrie 2020.
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București, a admis contestația în anulare formulată de contestatorii C., A. și B. SRL împotriva Deciziei penale nr. 426/A din data de 14 aprilie 2022 a Curții de Apel București, a desființat, în parte, decizia penală contestată și a admis apelurile formulate de către apelanții-inculpați C., A. și B. SRL și rejudecând, în fond, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaților C., A. și B. SRL pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (C.); art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. raportat la art. 184 și art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (A.); art. 48 C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (B. SRL), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general, invocând cauza CJUE "Taricco 1".
Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudența sa semnificația calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituții juridice și a eficienței standardelor de protecție consacrate de dreptul național. Curtea a arătat că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are același înțeles și același domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripției răspunderii penale ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor. De asemenea, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.
Standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale.
Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.
În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).
Astfel fiind, susținerea procurorului în sensul aplicabilității cauzei "Taricco 1" nu poate fi reținută de către instanța de recurs în casație.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 971/A din data de 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022 privind pe inculpații A., C. și B. SRL
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 971/A din data de 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022 privind pe inculpații A., C. și B. SRL
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2023.