ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1081 din 18.04.2018, pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe" prev. și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea disp. art. 5 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1968.

În baza dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală pe o perioadă de 2(doi) ani și 3(trei) luni, termen de încercare calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. din 1968.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii anterior menționată, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

Potrivit art. 359 C. proc. pen. din 1968 a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1968 și asupra dispozițiilor art. 84 C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin prezenta sentință penală.

În baza disp. art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 20 C. proc. pen. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B.. A fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 8.000 RON, cu titlu de daune morale și suma reprezentând echivalentul în RON al sumei de 410,89 euro, calculat la cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligației de plată, cu titlu de daune materiale.

În baza disp.art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 20 C. proc. pen. a respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretențiilor civile formulate de partea civilă B., în cadrul procesului penal.

În baza disp.art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 19 - art. 21 C. proc. pen. au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași, cu sediul în județul Iași și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, cu sediul în județul Iași, în cadrul procesului penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași, cu sediul în județul Iași suma de 207 RON, la care s-a adăugat dobânda de referință a BNR până la executarea efectivă a obligației de plată și părții civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, cu sediul în județul Iași suma de 318,75 RON la care s-a adăugat dobânda de referință a BNR până la executarea efectivă a obligației de plată, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 1081/18.04.2018 pronunțate de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 423 C. proc. pen., a fost desființată, în parte, pe latură penală, sentința apelată și, în rejudecare, a fost majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., de la 3 luni închisoare, la 1 an închisoare.

A fost majorată durata termenului de încercare de la 2 ani și 3 luni la 3 ani, conform art. 82 alin. (1) din C. pen. din 1968.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare din apel (onorariu avocat ales).

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1081/18.04.2018 pronunțate de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, a formulat contestație în anulare contestatorul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2022.

Prin motivele contestației în anulare formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a arătat că la data la care a fost pronunțată soluția definitivă de condamnare, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. S-a învederat astfel că data de 13.09.2012 a început să curgă termenul general de prescripție al răspunderii penale (de 5 ani), termen care s-a împlinit la data de 12.09.2017, iar acest caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale exista la momentul pronunțării Deciziei nr. 880/2018, respectiv la data de 07.12.2018.

Prin încheierea din 18.10.2022, Curtea de Apel Iași a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestator și a stabilit termen pentru judecarea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1037 din 21.12.2022, Curtea de Apel Iași a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, a desființat decizia penală anterior menționată și a dispus rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și de partea civilă împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 18.04.2018, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel Iași a constatat că la momentul pronunțării deciziei de apel a existat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, această constatare fiind efectul direct al pronunțării Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor.

A apreciat instanța că potrivit însuși textului art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., eroarea fundamentală a instanței de apel, ce se impune a fi remediată prin promovarea contestației în anulare, constă tocmai în condamnarea inculpatului, contrar probelor din dosar, ce evidențiau existența unui caz de încetare a procesului penal, fiind irelevant, în raport de soluția de condamnare, ce lege penală a considerat instanța de apel ca fiind mai favorabilă, cât timp aceasta din urmă a fost evaluată exclusiv în raport de tratamentul sancționator și ca efect direct al omiterii pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal.

În concret, Curtea de apel a constatat că la momentul pronunțării Deciziei nr. 880 din 07.12.2018, a Curții de Apel Iași, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, potrivit C. pen. actual, fiind aplicabil termenul de prescripție generală, de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport de încadrarea juridică a faptei (193 alin. (2) C. pen.) și pedeapsa prevăzută de lege (6 luni - 5 ani), termen care s-a împlinit la data de 12.09.2017.

În aceste condiții, Curtea de Apel Iași a admis contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017, a desființat decizia penală anterior menționată și a dispus rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și de partea civilă împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 18.04.2018, în Dosarul nr. x/2017, stabilind totodată termen pentru rejudecarea apelurilor.

Prin Decizia penală nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 18.04.2018, a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, care a fost desființată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziției de condamnare a inculpatului și de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Rejudecând cauza, în limitele desființării, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și 297 din 26.04.2018 și Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (H.P.), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii, înlăturând dispozițiile contrare.

Totodată, prin aceeași decizie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 18.04.2018, a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

În esență, în rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Iași a menționat că se are în vedere faptul că rejudecarea apelurilor promovate se întemeiază pe împrejurarea că instanța de apel, în primul ciclu procesual, a omis a analiza și a da eficiență existenței unei cauze de încetare a procesului penal ce era incidentă la momentul pronunțării Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018, acesta fiind singurul considerent care a determinat desființarea deciziei anterior pronunțată în apel. S-a precizat că toate celelalte aspecte cu privire la care a statuat instanța de control judiciar rămân în sfera autorității de lucru judecat și nu pot constitui obiectul unei noi aprecieri din partea instanței, ce urmează a se pronunța cu privire la toate aspectele ce derivă în mod direct din constatarea existenței unei cauze de încetare a procesului penal, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

A reținut instanța că inculpatul A. a fost judecat cu privire la fapta de "lovire și alte violențe", prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă ce s-ar fi comis în data de 13.09.2012, iar calificarea juridică a aceleiași fapte, conform C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2024, este de "lovire și alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Analizând legile penale care s-au succedat de la momentul comiterii faptei și până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare a inculpatului A., Curtea de apel a reținut că legea penală aflată în vigoare începând cu data de 09.08.2018, ce nu mai includea reglementarea unui caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, este mai favorabilă inculpatului și urmează a-i fi aplicată acestuia întrucât, în temeiul acestei legi penale se putea pronunța o soluție de încetare a procesului penal față de inculpat.

S-a precizat că intervenția prescripției răspunderii penale cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, potrivit legii noi, prin luarea în considerare doar a prescripției generale, este efectul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022, cu referire la Decizia nr. 297 din 26.04.2018.

În concret, Curtea de Apel Iași Curtea a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea, în data de 13.09.2012, a unei infracțiuni prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., iar maximul special prevăzut de lege pentru această infracțiune este de 5 ani închisoare, fiind în consecință aplicabil termenul de prescripție de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În opinia instanței, acest termen a început să curgă în data de 13.09.2012 și s-a împlinit la data de 12.09.2017, termenul de prescripție generală fiind aplicabil conform legii noi, întrucât începând cu data de 09.08.2018, nu a existat niciun caz de întrerupere a respectivului termen, în raport de dispozițiile art. 155 C. pen.

În consecință, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, conform celor anterior arătate, s-a apreciat că răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă nu mai poate fi antrenată, urmând a se dispune o soluție de încetare a procesului penal.

Ca atare, în latura penală a cauzei, s-a arătat că apelul formulat de inculpat apare ca fiind întemeiat, însă apelul părții civile, ce a fost găsit fondat de prima instanță de control judiciar pe chestiuni legate de individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului de către prima instanță, a fost respins ca nefondat.

În ceea ce privește soluția pronunțată în latura civilă a cauzei, având în vedere aspectele anterior subliniate, reținând împrejurarea că instanța de apel care a pronunțat Decizia penală nr. 880 din 07.12.2018 a considerat neîntemeiate atât criticile inculpatului, cât și cele ale părții civile, în ceea ce privește modul în care au fost evaluate pretențiile civile de către judecătorul fondul, Curtea de apel a precizat că nu va efectua o nouă evaluare cu privire la aprecierile în latura civilă, considerând că acestea au intrat în sfera autorității de lucru judecat, nefiind efectul direct și necesar al omisiunii constatării existenței unui caz de încetare a procesului penal.

Prin urmare, apelurile urmează a fi reevaluate doar din perspectiva noii soluții ce se impune a fi pronunțată cu privire la fondul cauzei, respectiv încetarea procesului penal față de inculpatul A. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

*****

Împotriva Deciziei nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, a formulat recurs în casație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În cuprinsul motivelor de recurs, Ministerul Public a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin procuror, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, considerând că în mod greșit s-a dispus în cauză încetarea procesului penal.

Astfel în cuprinsul cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin procuror, a susținut că Decizia penală nr. 1037 din 21.12.2022 a Curții de Apel Iași, prin care s-a admis contestația în anulare, s-a desființat decizia din apel și s-a dispus rejudecarea apelului și Decizia penală nr. 412 din data de 11.04.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției, sunt nelegale întrucât:

- în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

- instanța a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

În esență, în motivarea cererii, procurorul a arătat că prin Decizia nr. 880/07.12.2018 a Curții de apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestația în anulare), instanța de apel a reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, astfel cum a fost aceasta stabilită și de către Judecătoria Iași, prin raportare, pe de o parte la limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte la modalitățile de individualizare judiciară a executării acesteia, legea veche oferindu-i inculpatului un tratament sancționator mai ușor.

S-a menționat că, pornind de la acest aspect, în mod greșit instanța care a soluționat contestația în anulare a reținut în cuprinsul Deciziei penale nr. 412/11.04.2023 că termenul de prescripție a răspunderii penale în cauză este de 5 ani, raportat la limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., termen care, în opinia instanței, la momentul pronunțării Deciziei penale nr. 880 din 07.12.2018 era împlinit, încă din 12.09.2017.

A precizat recurentul că, în situația în care legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin Decizia nr. 880/07.12.2018 ca fiind legea veche, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidența prescripției în cauză prin raportare la dispozițiile art. 122-124 din C. pen. din 1969 și nu la cele prev. de art. 154 lit. d) din Noul C. pen.

Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel), și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

În concret, s-a arătat că, în speță, în raport cu data săvârșirii faptei, 13.09.2012, la data pronunțării Deciziei nr. 880 din 07.12.2018, termenul prescripției speciale de 10 ani pentru infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., nu se împlinise.

S-a mai susținut că Decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale din C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 și nu la C. pen. din 1969, care este incident în cauza de față, iar Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Aceasta se referă explicit la faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.

Or, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanță în baza legii vechi și a pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale.

Cadrul legal de aplicare a legii noi, mai favorabile, cazurilor definitiv judecate sub legea veche este descris de art. 6 C. pen. și nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

A arătat procurorul că, prin cererea contestatorului A. s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desființarea Deciziei penale nr. 880/07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017 și în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestație în anulare, prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză.

Or, s-a arătat că, în speță, prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, instanța de apel a stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății. S-a precizat că aplicarea textului de lege susținut de contestator ar fi fost posibilă în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale, doar dacă instanța de apel ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

În opinia recurentului, contrar celor reținute de Curtea de Apel Iași în motivarea Deciziilor nr. 1037/21.12.2022 și nr. 412/11.04.2023, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 154 și art. 155 din Noul C. pen. (astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale).

Astfel, a arătat procurorul că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestației în anulare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul A. a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispozițiile art. 123 din C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituționale), s-a creat în favoarea contestatorului condamnat o lex tertia, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

În cauză, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale și practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 880/07.12.2018 a Curții de apel Iași. Inculpatului i-a fost stabilită legea penală mai favorabilă C. pen. din 1969 și a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969.

În consecință, a menționat procurorul că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestației în anulare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal porni împotriva inculpatului A., instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a creat în favoarea contestatorului o lex tertia.

Prin urmare, pentru motivele expuse în cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casație, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea Deciziilor penale nr. 412/2023 din data de 11.04.2023 și nr. 1037/21.12.2022, pronunțate în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, să se înlăture greșita aplicare a legii, constând în aceea că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 14.06.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2023, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022 și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, decizia recurată a fost criticată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare este incident în situația în care se constată că prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În concret, prin recursul în casație formulat în cauză, Parchetul a criticat soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A. ca urmare a reținerii incidenței art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susținând recurentul că deciziile Curții de Apel Iași pronunțate în cauză prin care s-a admis contestația în anulare și s-a dispus rejudecarea apelului și decizia pronunțată în apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sunt nelegale, întrucât în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Iași, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanțe prevederile C. pen. din 1969 în vigoare la data faptelor, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanțele de fond și apel.

Astfel, sub acest aspect s-a precizat că în Dosarul nr. x/2017 atât Judecătoria Iași, cât și Curtea de Apel Iași au reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, prin raportare, pe de o parte la limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte la modalitățile de individualizare judiciară a executării acesteia, legea veche oferindu-i inculpatului un tratament sancționator mai ușor.

Prin urmare, în opinia recurentului, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, susținând că prin decizia atacată, în rejudecarea cauzei, instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect și de asemenea, instanța a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Verificând decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. a fost determinată de greșita admitere a contestației în anulare, soluție bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Așadar, examinând legalitatea deciziei pronunțate, Înalta Curte reține că, în mod eronat, Curtea de Apel Iași a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că în cauză este aplicabil cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că inculpatul contestator A. a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor relative la prescripția răspunderii penale.

În concret, valorificând cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., vizând intervenirea prescripției răspunderii penale în cazul inculpatului A., subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași a dispus, în rejudecarea apelului, încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., (faptă din 13.09.2012).

Așa cum s-a reținut în speță, prin sentința instanței de fond, nr. 1081/18.04.2018 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în același dosar, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., iar în baza art. 81 C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de 3 ani.

În cauză, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 13.09.2012, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, a lovit-o de mai multe ori pe persoana vătămată B. cu un obiect înțepător - tăietor, cauzându-i leziuni fizice care au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau alte violențe" prev. și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea disp. art. 5 C. pen.

Ca atare, se reține că, prin sentința instanței de fond, definitivă prin decizia din apel, nr. 880/07.12.2018 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speță, în temeiul art. 5 C. pen. - aplicabil între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speță este vechea reglementare în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății și nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând așadar în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată astfel că, în această situație, în cauza de față, ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispozițiile art. 6 C. pen. aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche și care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Art. 6 C. pen. reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, astfel:

Art. 6. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1) - (6).

Astfel, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale.

Deopotrivă, Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 C. pen. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.

Totodată, relevante sunt și cele statuate prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, (publicată în M. Of. nr. 646/14.07.2023), prin care s-au stabilit cu titlu obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., următoarele:

"1. Dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză.

În prezenta cauză, prin aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, se constată că instanța a creat o lex tertia în situația contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și jurisprudenței în materie.

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din C. pen., Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, s-a statuat că prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Or, prin decizia pronunțată în cauză în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași ca urmare a admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și rejudecării apelului în aceste limite, instanța de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât așa cum s-a arătat acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanța de apel a aplicat dispoziții din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situației juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia contrar dispozițiilor legale și deciziilor Curții Constituționale.

Aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iași și pe care instanța și-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

Mecanismul juridic la care a apelat instanța de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. actual, cu aplicarea art. 5 C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranșată în cauză, cu titlu definitiv, prin Decizia penală nr. 880 din data de 07.12.2018 a Curții de Apel Iași, prin soluția dispusă instanța invocând în mod eronat efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022.

Într-adevăr prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, însă efectele acestei decizii nu pot fi valorificate retroactiv și asupra raporturilor juridice asupra cărora instanțele de judecată s-au pronunțat definitiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și cu atât mai mult în situația unor hotărâri definitive care nu au fost întemeiate pe dispozițiile din codul în vigoare.

De altfel, din perspectiva problemei de drept în discuție, hotărârea Curții Constituționale atestă în mod explicit existența, cel mult a unei erori de judecată și nu a unei erori de procedură, astfel încât nici din această perspectivă, efectele sale nu puteau fi valorificate în prezenta cauză, definitiv soluționată la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată de asemenea că raționamentul instanței de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen. și deci exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situația cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestații în anulare), cât și de Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituțional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor anterior menționate, consecința greșitei admiteri a contestației în anulare în prezenta cauză a determinat pronunțarea unui hotărâri nelegale în apel, urmare a aplicării dispozițiilor C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă și astfel, constatând că în această situație este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ce impune pronunțarea soluției prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., de admitere a recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, în înlăturarea greșitei aplicări a legii se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iași.

În consecință, pentru motivele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, privind pe intimatul inculpat A..

Va casa decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 412 din data de 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..

Casează decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN