ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 580 din 13 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2013, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. din 1969 și legislația penală specială incidentă, cu modificările anterioare datei de 01.02.2014 - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

În temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, reținută în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, în infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 și cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare până la 01.02.2014, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

- 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, până la 01.02.2014, cu referire la art. 257 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 1685/26.05.2011, pronunțată de Judecătoria Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129/2012 din 26.01.2012 a Curții de Apel Iași (Dosar nr. x/2010), s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea, la 13.04.2009, a infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, conform dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. prin prezenta sentință au fost comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei și, în consecință:

În temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și art. 83 C. pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate inculpatului A. prin Sentința penală nr. 1685/26.05.2011, pronunțată de Judecătoria Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129 din 26.01.2012 a Curții de Apel Iași.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei unice de 1 an închisoare aplicate inculpatului A. prin Sentința penală nr. 1685/26.05.2011, pronunțată de Judecătoria Iași, rezultând:

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 4 C. pen., a fost înlăturată pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 2721 alin. (1) teza a II-a C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, dezincriminată în prezent prin C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, precum și dispozițiile art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969.

În temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și art. 83 C. pen. din 1969, s-a stabilit că inculpatul A. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință alături de pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. prin Sentința penală nr. 1685/26.05.2011, pronunțată de Judecătoria Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129 din 26.01.2012 a Curții de Apel Iași.

S-a stabilit pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul A. 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă unică de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului A., durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 12.07.2013 la data de 12.02.2014.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 208 alin. (5) C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen., art. 211 C. proc. pen., art. 2151 alin. (8) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A., dispusă prin încheierea de ședință din 07.02.2014, pronunțată în prezenta cauză de Tribunalul Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia nr. 2/CPJ/12.02.2014 a Curții de Apel Iași, control modificat prin încheierile de ședință din 04.03.2014 și 05.11.2015.

În temeiul dispozițiilor art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 1381, 1382, 1385 și 1386 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. S.A, membră a C., reprezentată prin directorul Diviziei Juridice, D..

Inculpații A. și SC E. SRL au fost obligați să plătească, în solidar, părții civile B. S.A, membră a C., sumele de:

- 4100 (patru mii o sută) euro și dobânda legală la credite aferentă acestei sume, de la data de 07.08.2013 și până la data plății, sumă ce urmează a se plăti prin echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlul de despăgubiri civile;

- 1378,51 RON (o mie trei sute șaptezeci și opt RON și cincizeci și unu de bani), cu titlul de despăgubiri civile.

Inculpatul A. a fost obligat să plătească părții civile B. S.A, membră a C., suma de 4000 (patru mii) euro și dobânda legală la credite aferentă acestei sume, de la data de 07.08.2013 și până la data plății, sumă ce urmează a se plăti prin echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlul de despăgubiri civile.

În temeiul dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 118 lit. e) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu modificări și completări până la 01.02.2014, art. 33 din Legea nr. 656/2002 cu modificările și completările ulterioare până la 01.02.2014, s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 19.600 (nouăsprezece mii șase sute euro), prin echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății.

Au fost menținute măsurile asigurătorii (sechestru și poprire) dispuse față de inculpatul A. prin ordonanța procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași din 09.07.2013, emisă în dosarul penal nr. x/2013, până la concurența sumelor de 27700 de euro și 1378,51 RON, în vederea asigurării plății despăgubirilor civile și sumelor supuse confiscării, inclusiv asupra următoarelor bunuri:

- terenul extravilan amplasat în Iași, strada x numărul 37, în suprafață de 1926 mp, cu număr cadastral x și casă construită cu suprafața de 51,17 mp, din Iași, strada x nr. 37, cu număr cadastral x, pentru care s-a luat inscripția ipotecară prin încheierea B.C.P.I. IAȘI (IS) numărul x/10.07.2013 - bun aflat în proprietatea inculpatului A. și indisponibilizat în baza procesului-verbal din data de 09.07.2013;

- sumele neprecizate aflate în conturile deținute de inculpatul A. la F. SA - conform adresei unității bancare numărul x din 10.07.2013;

- suma de 613 RON - aflată în contul Trezoreriei Municipiului Iași, indisponibilizată de la inculpatul A. prin procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 09.07.2013 - conform chitanței Trezoreriei Municipiului Iași seria x numărul x din 16.07.2013;

- suma de 1 dolari SUA - indisponibilizată de la inculpatul A. prin procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 09.07.2013, suma de bani fiind anexă a dosarului penal numărul x/2013 atașat la prezenta cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații A., G., H., SC E. SRL și I. au fost obligați la plata sumei totale de 82.000 de RON (optzeci și două de mii RON) către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat (54980 RON din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public și 32020 RON din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției), inculpatul A. urmând a plăti suma de 25300 RON.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 5000 RON, au rămas în sarcina statului.

S-a dispus ca, la data rămânerii definitive, sentința penală să se comunice și Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor.

Împotriva Sentinței penale nr. 580 din 13 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2013, au declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și inculpații A., J., H., I., G. și SC E. SRL Iași, prin reprezentant legal K., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul A. a solicitat achitarea sa, cu privire la toate infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină, întrucât nu există probe că le-ar fi săvârșit.

De asemenea, în ceea ce privește latura civilă, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu este vinovat de producerea niciunui prejudiciu.

Prin Decizia penală nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și de inculpații A., J., H., I., G. și SC E. SRL Iași, prin reprezentant legal K., împotriva Sentinței penale nr. 580 din data de 13 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de judecarea apelului declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpații apelanți să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A. și J., în cuantum de câte 520 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L., în cuantum de 150 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casație indicat, recurentul inculpat A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greșitei soluții de condamnare, pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

A susținut recurentul inculpat că faptele ce i-au fost reținute în sarcină nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că se impune admiterea căii extraordinare de atac a recursului în casație și casarea deciziei penale atacate, cu consecința achitării sale pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat, după cum urmează:

- pentru infracțiunea de trafic de influență, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. Cu referire la această infracțiune, recurentul inculpat a arătat că fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu îndeplinește condiția esențială a existenței elementului material, reprezentată de promisiunea sa expresă că va determina un funcționar public, respectiv pe magistratul ce judeca dosarul denunțătoarei, să pronunțe o soluție favorabilă acesteia.

- pentru infracțiunea de spălare de bani, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală întrucât nu este îndeplinită condiția existenței situației premisă, respectiv săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare.

- pentru infracțiunea de ultraj, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, deoarece îi lipsește una dintre condițiile de existență a elementului material. A apreciat recurentul inculpat că nu se poate reține existența infracțiunii de amenințare, deoarece nu este îndeplinită condiția esențială a producerii unei stări de temere persoanei amenințate și, în consecință, nu se poate reține nici infracțiunea de ultraj.

Prin încheierea din 5 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din 5 iulie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul cu același număr, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul anterior menționat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat și susținând, totodată, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de lege.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat (trafic de influență, spălare de bani și șantaj), instanța de apel realizând de altfel o analiză corespunzătoare sub acest aspect, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de inculpatul A. nu poate profita intimaților inculpați G. și M., nefiind incidente dispozițiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G. și M., în cuantum de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 673 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G. și M., în cuantum de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2020.

GGC - GV