ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8/P din 02 februarie 2017, Tribunalul Neamț, secția penală, printre altele, în temeiul art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) din C. pen. (1968) cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și în consecință:

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) din C. pen. (1968) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. (1968), în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen. (1968).

În temeiul art. 861 raportat la art. 862 din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului A. de către Serviciul de Probațiune Neamț, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.

În temeiul art. 863 din C. pen. (1968), inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune Neamț; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 din C. pen. (1968), cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpatul C., să plătească părții civile B. suma de 8.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost obligați inculpații A. și C. să plătească către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț suma de 726,20 RON, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș suma de 7.719,26 RON, către Spitalul Municipal Gheorgheni suma de 1.514.70 RON cu titlu de cheltuieli spitalizare, și către Serviciul Județean de Ambulanță Neamț suma de 1.289,30 RON cu titlu de cheltuieli de transport.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 845/2017 din 30 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și, în consecință, a desființat, în parte, Sentința penală nr. 8/2017 a Tribunalului Neamț și, în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. și ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. în condițiile art. 65 din C. pen.

În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii în S.D.G.J.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Sub aspectul situației de fapt, în esență, s-a reținut că la data de 06.09.2013 inculpatul A., folosind o furcă ca obiect vulnerant, a lovit pe persoana vătămată B. către zona capului, ceea ce i-a cauzat persoanei vătămate o fractură de antebraț, cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110/120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în contextul în care aceasta s-a apărat ridicând mâna stângă.

Instanța de apel a constatat că inculpatul A. a acționat cu un obiect contondent apt să producă moartea persoanei vătămate și într-o zonă vulnerantă a corpului acesteia, ceea ce relevă vinovăția acestuia sub forma intenției indirecte, în sensul că a cunoscut rezultatul acțiunii sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui.

A considerat acțiunea inculpatului de tip reactiv la agresiunea asupra mamei sale, partea vătămată D., relevantă numai circumstanțial, nu și funcțional, în determinarea încadrării juridice a faptei dedusă judecății.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că soluția de condamnare este greșită, având în vedere că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea.

Sub un prim aspect a criticat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare vătămare corporala prev. de art. 194 din C. pen., reținută de către Tribunalul Neamț prin sentința apelată, în infracțiunea de tentativă de omor prev de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen., având în vedere ca în raportul de expertiza medico legala nr. x din 14.03.2016 al IML Iași se menționează că leziunile prezentate de B. nu au fost de natura sa pună în primejdie viața victimei.

A susținut că instanța de apel nu a analizat certificatul medico-legal al inculpatului-persoana vătămată B., din care s-ar fi observat că nu a avut nicio lovitură în zona capului sau în alte zone vitale. Relativ la delimitarea tentativei de omor de infracțiunea de vătămare corporală, a menționat că cele doua se deosebesc sub aspectul laturii subiective, în sensul că în cazul tentativei de omor fapta se săvârșește cu intenție, făptuitorul având reprezentarea stării de pericol pentru viața victimei, în timp ce în cazul infracțiunii de vătămare corporala starea de pericol îi este imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție (intenție + culpa pentru rezultatul mai grav care s-a produs). A aspecte ce trebuie luate în calcul pentru a stabili încadrarea juridică într-una din cele două infracțiuni sunt: obiectul vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor - zona capului vizata, urmările produse, împrejurări semnificative cu privire la poziția subiectiva a făptuitorului.

A apreciat că, în speță, suntem în cazul unei vătămări corporale, iar nu a unei tentative de omor, deoarece B. nu a fost lovit de un obiect care să îi curme viața, cum ar fi fost un cuțit, o sabie etc. Acesta a avut plăgi nesemnificative, respectiv zgârieturi, iar în raportul de expertiză medico-legala IML Iași nr. x din 09.02.2015 s-a concluzionat că cea mai gravă lovitura suferită de acesta a fost cea de la antebrațul stâng, care evident nu i-a pus nicio clipa viața în pericol. De aceea, în mod corect instanța de fond a aplicat disp. art. 386 din C. proc. pen.

A mai precizat că prin rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 20.07.2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț s-a dispus trimiterea sa judecata pentru tentativa la omor prevăzuta de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 din C. pen., întrucât "în ziua de 06.09.2013 a lovit în mod repetat pe inculpatul persoana vătămată B. cu o furcă, în zona capului, producându-i plăgi la nivelul pielii capului și o fractură a ambelor oase ale antebrațului stâng, cu care și-a aparat capul, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 - 120 zile îngrijiri medicale". A susținut că partea vătămata a fost lovită de copita calului, în schimb E. l-a lovit pe tatăl său, C. și pe mama sa, persoană vătămata D.

Dintre cele patru persoane implicate în conflict nu s-a stabilit cine l-a lovit pe B., astfel încât fapta reținută în sarcina sa nu este certă. Inculpatul a susținut că nu a lovit-o pe persoana vătămată B., doar a încercat sa îi despartă, astfel încât a fost condamnat pe nedrept, fiind un om liniștit, cu familie și copil și nu este agresiv.

Prin încheierea din data de 3 octombrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 845 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 06.09.2013, A., folosind o furcă ca obiect vulnerant, a lovit pe persoana vătămată B. către zona capului, ceea ce i-a cauzat persoanei vătămate o fractură de antebraț, cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110/120 zile de îngrijiri medicale, în contextul în care aceasta s-a apărat ridicând mâna stângă. S-a stabilit că inculpatul A. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a cunoscut rezultatul acțiunii sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui, având în vedere că a folosit cu un obiect contondent apt să producă moartea persoanei vătămate, într-o zonă vulnerantă a corpului acesteia.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut că fapta concretă reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. față de împrejurarea că viața victimei nu a fost pusă în pericol, conform raportul de expertiză medico-legală IML Iași nr. x din 09.02.2015, loviturile nefiind aplicate în zone vitale.

De asemenea, a menționat că în mod greșit s-a reținut că a săvârșit fapta cu intenție indirectă, probele administrate fiind de natură a înlătura această ipoteză.

Analizând conținutul legal al infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte reține că aceasta constă în uciderea unei persoane.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) din C. pen., se constată că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, în sensul că autorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește (în cazul intenției directe) sau acceptă (în cazul intenției indirecte) producerea acestuia.

Or, instanța de apel a reținut că inculpatul a avut reprezentarea faptului că îndreptând lovitura în zona capului persoanei vătămate îi pune acesteia viața în pericol și a acceptat producerea acestui rezultat.

Dacă acțiunea inculpatului a avut sau nu rezultatul pe care acesta l-a prevăzut, respectiv suprimarea vieții victimei, nu are relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor, ci doar a formei infracțiunii reținute în sarcina acestuia (faptă consumată sau tentativă), în condițiile în care instanța de apel a constatat că mijloacele folosite de inculpat, respectiv îndreptarea loviturii într-o zonă vitală, sunt apte de a produce moartea victimei, cum lipsite de relevanță sunt și leziunile efectiv suferite de victimă.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul a acționat cu intenție indirectă în sensul suprimării vieții persoanei vătămate B. nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, cale de atac limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecință modificarea situației de fapt reținută în apel.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 845 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2018.

GGC - ED