ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1481 din data de 01.07.2021 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

- Inculpatul A.

În aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza dispozițiilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reținerii de 24 de ore, de la data de 12.02.2013 până la data de 13.02.2013.

- Inculpatul B.

În aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de complicitate la lovirea sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza dispozițiilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durate reținerii de 24 de ore, de la data de 12.02.2013 până la data de 13.02.2013.

Împotriva acestei decizii penale au formulat apeluri inculpații A. și B..

Prin decizia penală nr. 589 din 20 iulie 2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 1481/2021 din 01.07.2021 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală și rejudecând cauza:

S-au înlăturat din sentința apelată dispozițiile de schimbare a încadrărilor juridice și de condamnare a inculpaților, precum și aplicarea art. 88 alin. (1) C. pen. 1969, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției.

În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției.

S-a înlăturat din sentința apelată dispoziția de obligare a inculpaților A. și B., conform art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., să achite statului câte 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia urmăririi penale și a soluționării cauzei în fond, rămân în sarcina statului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu erau contrare prezentei.

Împotriva hotărârii instanței de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Iași, a declarat recurs în casație la data de 18.08.2022, cu privire la inculpații A. și B., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pronunțarea unei soluții legale, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. și față de inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovirea sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către inculpații A. și B. la data de 06.09.2022, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) Cod procedură penală, nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21.09.2022 iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și a fost fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2022, pentru judecarea recursului în casație de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.

În motivarea recursului în casație Ministerul Public a susținut că decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Iași este nelegală, întrucât în cauză termenul de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În acest sens a solicitat să fie avute în vedere:

Natura juridică a actelor întreruptive de prescripție.

"În prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile.

Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură".

Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Actul de procedură sau actul procedural a fost definit ca fiind acela prin care se efectuează actul procesual (în dinamizarea procesului penal și care se desfășoară după anumite reguli prevăzute de C. proc. pen., exprimând exercitarea unui drept, a unei facultăți sau executarea unei îndatoriri, având ca urmare amplificarea activității procesuale). Prin actul de procedură crește cantitativ, de o manieră continuă, materialul constatator acumulat în desfășurarea procesului; de exemplu, înregistrarea unei plângeri adresate organului competent, înmânarea unei citații, audierea unor martori, explicațiile date unui expert, întocmirea unui proces-verbal, redactarea unei hotărâri.

Aceeași definiție o dă și un alt autor, exemplificând cu mandatul de arestare ca act de procedură emis în temeiul încheierii - act procesual - prin care s-a dispus măsura arestării preventive, respectiv cu citarea persoanelor ce urmează a fi audiate sau consemnarea celor declarate de către aceste persoane cu ocazia ascultării în cuprinsul unei declarații ca acte de procedură efectuate în vederea aducerii la îndeplinire a actelor procesuale ale organelor de urmărire penală sau ale instanței prin care se dispune audierea acestora.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a noul C. proc. pen., de cele două decizii ale CCR și de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiții actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituțională a concluzionat că opțiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 174-176 din C. pen. din 1969 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării, nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituția, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale.

Or, față de cele expuse, deși Curtea se ferește să expliciteze natura juridică a prescripției, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puțin o natură juridică mixtă.

Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curții Constituționale, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanțial (cursul termenului de prescripție, prescripția specială a răspunderii penale) și de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speță, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanță, etc.) nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Mai mult, dispozițiile legale care suspendă cursul prescripției răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziții legale care suspendă cursul prescripției, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecății (art. 367, art. 368 C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenței unei autorizări pentru punerea în mișcare a acțiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.).

Dispozițiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, respectiv art. 522

1

din C. proc. pen. anterior. În prezent, procedura corespunzătoare se regăsește în art. 466-art. 469 din C. proc. pen. și este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

În concluzie: examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

Actele de procedură întreruptive de prescripție din perioada 1 februarie 2014-25 iunie 2018.

Actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.

Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este întrutotul în acord cu constatările Curții Constituționale: "De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Jurisprudența instanțelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condițiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existența actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripția.

Actele de procedură întreruptive de prescripție după data de 30 mai 2022

Pentru termenele de prescripție generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), se aplică efectul întreruptiv de prescripție.

S-a arătat că se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură (exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanță dispunere expertiză sau predare expertiză etc).

Actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022.

În ceea ce-i privește pe inculpații-apelanți A. și B., așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, la data de 11.02.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., rezoluția fiind confirmată de procuror la aceeași dată .

Prin ordonanța din data de 27.11.2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina învinuiților din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. (în ceea ce-l privește pe inculpatul A.) și, respectiv, complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. (în ceea ce-l privește pe inculpatul B.) .

La data de 27.01.2015 s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina suspecților A. și B. și s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. 5 C. pen. (în ceea ce-1 privește pe inculpatul A.), și, respectiv, complicitate la lovire sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 privește pe inculpatul B.) .

La data de 21.04.2015 au fost audiați inculpații A. și B., dată la care li s-a comunicat și calitatea de inculpat, conform proceselor-verbale întocmite în acest sens .

La data de 25.05.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. 5 C. pen.. în infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. .

La data de 10.06.2015 a fost emis un mandat de aducere pe numele inculpatului A. .

La data de 03.03.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților A. și B., în infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 privește pe inculpatul A.) și, respectiv, complicitate la lovire sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 privește pe inculpatul B.) .

La data de 06.05.2020 a fost întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., și inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Iași din data de 07.07.2020, rămasă definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Totodată, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că faptele au fost săvârșite la data de 02.10.2012, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: "... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. și față de inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovirea sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. .

Se constată că faptele reținute în sarcina inculpaților au fost comise la 02.10.2012, astfel că termenul de prescripție a răspunderii penale sus-menționat s-a împlinit în luna octombrie 2017.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. cât și împotriva inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. .

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în sensul că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Acceptând punctul de vedere susținut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 și 2022 este separată prin deciziile Curții Constituționale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce privește prescripția (anterior și respectiv ulterior deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), după ce instanța de apel stabilește legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituțională, instanța care soluționează un recurs în casație nu are competența legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., și nu poate interveni asupra acestei soluții. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curții Constituționale a României, din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dosarul de față, interpretarea Curții Constituționale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluția cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (în același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 631/Rc/06.12.2022).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 20 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 20 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2023.

GGC - MM