ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din data de 15.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2), raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a purta, deține și folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a purta, deține și folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași și s-au repus în individualitate pedepsele componente: pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.) și pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.).

De asemenea, s-a constatat că infracțiunea de tentativă de omor, dedusă judecății în prezenta cauză, comisă la data de 24.11.2019 este concurentă cu infracțiunile de ultraj, săvârșite la data de 12.09.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cuantumul celorlalte, de 8 luni și 20 de zile, în total 5 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală și prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală și prin sentința penală nr. 240/07.02.2019 a Judecătoriei Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., s-a dedus din pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală, perioada executată, de la 14.01.2021 la zi, în ceea ce privește interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 24.11.2019 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, luată față de inculpat prin decizia penală nr. 162/CPJ din 30.12.2020 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a informat pe inculpatul A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357, art. 1391, art. 1388 alin. (3) C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă D. și a obligat inculpatul A. la plata către acestea a sumei de 100.000 euro, în echivalentul în RON la data plății efective, la cursul oficial al BNR RON, cu titlu de daune morale și a unei prestații periodice lunare, în cuantum de 1279 RON, raportată la nivelul salariului minim net pe economie pe anul 2019, de la data de 24.11.2019 până la data intervenirii unei modificări a capacității de muncă.

S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor formulate de partea civilă D..

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1391 C. civ., s-a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile E., F., G., H. și I..

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.Oblu" Iași și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 16237,78 RON, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate persoanei vătămate D. în perioada 24.11.2019-24.12.2019, sumă la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data constituirii ca parte civilă (14.01.2020) și până la data plății efective a sumei datorate, sumă care urmează a fi actualizată în raport de rata inflației.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, exercitată de partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Iași și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 601,6, reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate din data de 24.11.2019.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat pe parcursul procesului penal de apărători aleși. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, în temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă D. a sumei de 5000 RON, reprezentând o parte a onorariului apărătorului ales al acesteia și în temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de părțile civile E., F., G., H., I., de obligare a inculpatului la plata sumelor de bani reprezentând onorariul apărătorului ales al acestora.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul A. și părțile civile D., E., F., G., I. și H..

Prin decizia nr. 10 din 10 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile E., F., G., I. și H., împotriva sentinței penale nr. 162/15.04.2021 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe.

În baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea civilă D. și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 162/15.04.2021 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe, sentință pe care a desființat-o, în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza, în favoarea inculpatului A. s-au reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

De asemenea, s-a menținut pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

S-a menținut încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 16.04.2021 de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe, în sensul că sporul de pedeapsa stabilit în aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează sancționarea concursului de infracțiuni și care s-a adăugat la pedeapsa de 5 ani închisoare este de 10 (zece) luni închisoare, pedeapsa totală de executat fiind 5 ani și 10 luni închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și ale încheierilor de îndreptare eroare materiala pronunțate la datele de 16.04.2021 și 08.06.2021 care nu sunt contrare prezentei hotărâri au fost menținute și le-a înlăturat pe cele contrare.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cu ref. la art. 72 alin. (1) teza I C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de 5 (cinci) ani și 10 (zece) luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentința penală apelată perioada arestului la domiciliu începând cu data de 15.04.2021 până la zi (10.01.2022).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 313 RON reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansată Baroului Iași din fondul special al Ministerului Justiției. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a obligat părțile civile apelante E., F., G., I. și H. să plătească statului suma de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia soluționării apelurilor declarate. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea civilă D. și de inculpatul A., au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, emis la data de 16.01.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 769/P/2019, Tribunalul Iași a fost învestit cu judecarea, în primă instanță, a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de "tentativă la omor", faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.).

Activitatea infracțională imputată inculpatului prin actul de sesizare a instanței a constat, în linii mari, în aceea că, în dimineața zilei de 24.11.2019, la solicitarea martorului J., inculpatul A. s-a deplasat pe șantierul din cadrul complexului "K." din municipiul Iași unde, în intervalul orar 08:20 - 08:40, prin surprindere, i-a aplicat persoanei vătămate D. o lovitură puternică la nivelul capului, deasupra urechii stângi, folosindu-se de un cuțit pe care-l avea asupra sa, cauzându-i persoanei vătămate un traumatism obiectivat prin plagă cranio-cerebrală înjunghiată în zona temporală stângă, hematom intracerebral temporo-parietal stâng cu efracție ventriculară, comă de gradul al II-lea, hemiplegie dreaptă, afazie motorie și defect osos temporal stâng. Leziunile traumatice suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare un număr de 60 - 65 zile de îngrijiri medicale, au fost de natură a-i pune acesteia viața în pericol, au determinat pierderea totală pe o perioadă de 12 luni a capacității de muncă și de autoîngrijire, precum și o incapacitatea adaptativă a persoanei vătămate de 90%, încadrabilă în gradul unu de invaliditate, reprezentând, pe termen lung, o infirmitate fizică permanentă, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de primă expertiză medico-legală numărul x, emis la data de 13.01.2020 de Institutul de Medicină Legală Iași (aflat la dosar de urmărire penală).

Curtea a reținut că inculpatul A. a recunoscut că l-a lovit pe D., cu cuțitul, la nivelul capului, asumându-și astfel elementele de natură obiectivă din tipicitatea faptei de tentativă la omor însă, exploatând caracterul, pe alocuri, rezumativ al descrierii situației de fapt din rechizitoriu, acesta a dat o altă conotație derulării evenimentelor factuale din dimineața zilei de 24.11.2019, negând antijuridicitatea și imputabilitatea faptei recunoscute, situație în care, s-a apreciat că nu se poate vorbi de o "recunoaștere a învinuirii", în accepțiunea pe care legiuitorul procesual penal o dă acestei expresii.

Totodată, câtă vreme incidența cauzei justificative a legitimei apărări, a cauzei de neimputabilitate prevăzută la art. 26 alin. (1) C. pen., respectiv a circumstanței atenuante legale înscrise la art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. este condiționată de legiuitorul penal român de dovedirea împrejurării că fapta penală a fost săvârșită în condițiile unui atac material, direct, injust, iminent (adică pe punctul de a se dezlănțui) sau actual (adică în plină desfășurare), care să fi pus în pericol persoana inculpatului sau persoana altuia, drepturile acestora sau un interes general, iar în cauza supusă prezentului control judiciar nu este probat un astfel de atac, Curtea a reținut că activitatea ilicită comisă de inculpatul A. asupra victimei D. este nejustificată și imputabilă acestuia, constituind infracțiune.

Cât privește pretinsa stare de provocare în care susține că ar fi acționat inculpatul, Curtea a notat că potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauza supusă prezentului control judiciar, s-a constatat că inculpatul A. a venit pe șantier cu intenția de a "da o lecție" muncitorilor, înarmându-se, în acest scop, cu un cuțit, după care a creat o atmosferă tensionată, conflictuală obligându-l pe martorul L. să își ceară scuze de la J.. Sub pretextul unui om venit să facă dreptate și să restabilească ordinea de pe șantier, inculpatul a început să le adreseze cuvinte ofensatoare și amenințări muncitorilor, spunând că are puterea de a-i da afară din oraș, căutând astfel să îi enerveze, să-i incite la violență, pentru ca aceștia să reacționeze negativ și să dea curs invitației sale. În acest fel, inculpatul a determinat-o pe persoana vătămată să coboare de pe schelă și să vina la el, ocazie cu care martorii M. și I. l-au însoțit pe D.. Reacția pe care martorul M. a avut-o în raport cu A. apare astfel ca reprezentând un răspuns la provocarea inculpatului, astfel că, temerea pe care A. pretinde că ar fi resimțit-o după ce a fost îmbrâncit - singurul act violent dovedit că a fost săvârșit împotriva sa - nu poate fi considerată a fi cauzată de un act provocator venit din partea martorului.

Explicația pentru nereținerea circumstanței provocării rezidă în împrejurarea că, la originea acesteia, se află tot conduita inițială a inculpatului, care a generat întregul episod de violență fizică, astfel că, provocatorul propriu-zis este inculpatul însuși, motiv în considerarea căruia instanța de control judiciar nu i-a putut recunoaște acestuia starea de provocare pretinsă în susținerea apelului declarat.

Cât privește tratamentul sancționator, Curtea a avut în vedere că infracțiunea dovedit comisă de către inculpatul apelant a rămas în formă tentată, motiv pentru care s-a dat eficiență dispozițiilor ce reglementează pedepsirea tentativei, respectiv art. 33 alin. (2) teza I C. pen., potrivit cărora tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată (în speță, închisoarea de la 10 ani la 20 de ani), ale cărei limite se reduc la jumătate (închisoarea de la 5 ani la 10 ani).

În continuare, față de conținutul adresei nr. x/2020 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 30.09.2021 (atașată la dosarul instanței de apel), Curtea a reținut că în urma unui denunț pe care inculpatul A. l-a formulat la data de 17.06.2020 (ulterior comiterii faptei ce formează obiectul prezentei judecăți), pe rolul acestei unități de parchet, a fost constituit dosarul penal nr. x/2020, finalizat printr-o soluție de trimitere în judecată a numitului N., sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de trafic de influență. Ulterior, pe rolul Tribunalului Iași a fost înregistrată cauza penală nr. x/2020, care s-a finalizat cu o soluție definitivă de condamnare a persoanei pe care inculpatul A. a denunțat-o.

Reținând că a facilitat tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, inculpatului A. i-a fost recunoscut beneficiul prevăzut la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, astfel că limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. pentru sancționarea săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor au fost reduse cu jumătate, minimul special incident în cauză fiind de 2 ani și 6 luni închisoare, iar maximul special de 5 ani închisoare.

Prin urmare Curtea a constatat că, în cauza penală dedusă prezentei analize, de la momentul soluționării acesteia în primă instanță și până în prezent, a intervenit o modificare majoră în ceea ce privește limitele de pedeapsă aplicabile, în sensul că, urmare a reținerii cauzei speciale de reducere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, minimul special de pedeapsă de care era ținută instanța de fond, respectiv acela de 5 ani de închisoare, a devenit maximul special de pedeapsă ce îi poate fi aplicat inculpatului A. de către instanța de control judiciar, marja de apreciere și aplicare a pedepsei principale de către instanța de apel trebuind să se situeze între limita minimă de 2 ani și 6 luni de închisoare și limita maximă de 5 ani de închisoare.

Având în vedere că pedeapsa reprezintă cel mai important mijloc juridico-penal de constrângere pe care îl pot aplica instanțele de judecată împotriva celor ce comit infracțiuni și că reușita procesului penal depinde în mod direct de acuratețea procesului de individualizare a pedepsei, opțiunea primei instanțe de a-l condamna pe inculpat la o pedeapsă orientată către minimul special a fost apreciată de instanța de control judiciar ca inoportună și inaptă să asigure un just echilibru între conduita ilicită reproșată lui A. și consecința pe care acesta trebuie să o suporte pentru ceea ce a făcut. În raport de modalitatea și împrejurările concrete în care acest inculpatul apelant a ales în mod deliberat să încalce normele și rigorile legii penale, atentând de o manieră reprobabilă la dreptul la viață al persoanei vătămate D., luând în considerare și datele referitoare la persoana sa, dar și atitudinea pe care acesta a manifestat-o atât înainte, cât și ulterior săvârșirii tentativei la omor, Curtea a apreciat că în cauză se impune cu necesitate a se stabili și aplica o pedeapsă orientată către maximul special, care să reflecte cu fermitate reacția intransigentă a autorităților, de dezaprobare a comportamentului ilicit adoptat de către inculpat și care să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real A., cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 14 ianuarie 2022, inculpatul A., prin avocat ales O. (conform împuternicirii avocațiale nr. x/12.04.2020, dosarul Înaltei Curți, secția penală), invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii fiind de 3 ani și 6 luni (redus ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002), în timp ce pedeapsa concret aplicată, de 5 ani, fiind superioară acestei limite.

Cu privire la solicitarea de a trimite cauza spre rejudecare, a arătat faptul că doctrina explică această soluție pe baza faptului că în cazul admiterii recursului formulat în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se impune individualizarea pedepsei. În acest sens, a subliniat că Înalta Curte de Casație Justiție, în decizia nr. 67/RC din 20 februarie 2019, a reținut că în condițiile precizării de către instanță că pedeapsa va fi orientată către minimul special, nelegalitatea constatată pe calea recursului în casație nu poate fi complinită de instanța de recurs, ci presupune o apreciere privind reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare față de toate instituțiile de drept substanțial incidente, aspect ce nu se poate realiza în procedura pendinte. Totodată, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată părților civile D., E., F., G., I., H., Spitalul Clinic Județean de Urgență Prof. Dr. N. Oblu Iași, Serviciul de Ambulanță Județean Iași și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 martie 2022.

Prin încheierea din 26 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul-inculpat A., s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 2 și s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data 07 iunie 2022, cu citarea recurentului-inculpat A. și intimatele părți civile și încunoștințarea apărătorului ales al recurentului-inculpat A..

Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Totodată, s-a constată că cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 435-437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele, domiciliul inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a redactat cererea, în speță, avocatul inculpatului, calea de atac fiind promovată în termen legal. S-a constat că și condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, acesta invocând cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii pentru care a fost condamnat fiind de 3 ani și 6 luni (redus ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002), în timp ce pedeapsa concret aplicată, de 5 ani, este superioară acestei limite.

Analizând, textul de lege prev. de art. 441 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziție imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanței oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. Prin urmare, având în vedere stadiul procesual al cauzei și motivele de recurs în casație invocate de inculpat, s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii.

La termenul de judecată din 7 iunie 2022, Înalta Curte, în vederea realizării procedurii de citare cu intimatele-părți civile E., F., G., I., H., în baza art. 267 din C. proc. pen., a acordat termen de judecată la data de 6 septembrie 2022.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalității sancțiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., arătând că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii pentru care a fost condamnat este de 3 ani și 6 luni, redus ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, în timp ce pedeapsa concret aplicată, de 5 ani, fiind superioară acestei limite.

Prin sentința penală nr. 162 din data de 15.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și s-au repus în individualitate pedepsele componente: pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.) și pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.).

S-a constatat că infracțiunea de tentativă de omor, dedusă judecății în prezenta cauză, comisă la data de 24.11.2019 este concurentă cu infracțiunile de ultraj, săvârșite la data de 12.09.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cuantumul celorlalte, de 8 luni și 20 de zile, în total 5 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare.

Prin decizia penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea civilă D. și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 162/15.04.2021 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Rejudecând cauza, în favoarea inculpatului A. s-au reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și s-a menținut pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

S-a menținut încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 16.04.2021 de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe, în sensul că sporul de pedeapsa stabilit în aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează sancționarea concursului de infracțiuni și care s-a adăugat la pedeapsa de 5 ani închisoare este de 10 (zece) luni închisoare, pedeapsa totală de executat fiind 5 ani și 10 luni închisoare.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor prev de art. 188 alin. (1) din C. pen. este de la 10 la 20 ani, iar prin reținerea formei de tentativă, potrivit disp. art. 32 alin. (1) din C. pen. limite se reduc la jumătate, fiind cuprinse între 5 și 10 ani închisoare, iar prin reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor limitele se reduc cu încă jumătate, fiind astfel cuprirnse cuprinse între 2 ani și 6 luni și 5 ani închisoare.

În cauză, pentru această infracțiune, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile aplicării art. 32 alin. (1) din C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Se constată, așadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Instanța de control judiciar, urmare a reținerii cauzei speciale de reducere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, a constatat că marja de apreciere și aplicare a pedepsei principale de către instanța de apel trebuie să se situeze între limita minimă de 2 ani și 6 luni de închisoare și limita maximă de 5 ani de închisoare.

Or, chiar în considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat că în cauză se impune cu necesitate a se stabili și aplica "o pedeapsă orientată către maximul special, care să reflecte cu fermitate reacția intransigentă a autorităților, de dezaprobare a comportamentului ilicit adoptat de către inculpat și care să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real A., cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei".

Referitor la critica privind nereținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului A. privind aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii a fost analizată de prima instanță, cât și de instanța de control judiciar și s-a concluzionat că, în mod legal, prima instanță nu a dat eficiență și nu i-a aplicat inculpatului A. norma de drept procesual înscrisă la articolul anterior indicat, practic, situația de fapt recunoscuta de inculpatul A. la termenul din data de 23.06.2020 nu concordă și nu este aceeași cu cea reținută în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, iar elementele factuale pe baza cărora se deosebesc cele două situații factuale sunt esențiale pentru justa soluționare a cauzei, inclusiv în perspectiva imputabilității faptei.

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate, iar pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanței de apel, aceasta era singura în măsură să stabilească cuantumul pedepsei, în contextul concret al cauzei.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei și de incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Susținerile apărării vizând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii fiind de 3 ani și 6 luni, nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Așadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru tentativă la omor, prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, astfel cum a fost aplicată au caracter legal.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2022.