ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 284 din 13.04.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. vechi din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale), pe o durată de 4 ani, executarea acestei pedepse urmând a se realiza potrivit art. 66 C. pen. vechi din 1968; pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. vechi din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. vechi din 1968.

A constatat că inculpatul A. a mai fost condamnat pentru infracțiuni concurente prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași, la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861 C. pen. din 1968.

În baza dispozițiilor art. 15 alin. (2) din "Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.." cu referire la art. 85 alin. (1) din C. pen. vechi din 1968, a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7717/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7717/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași, în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială și de a desfășura activități specifice funcției de administrator) C. pen. pe durata de 4 ani, stabilită pentru săvârșirea (în perioada septembrie 2010 - martie 2011) a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială și de a desfășura activități specifice funcției de administrator) C. pen. pe durata de 4 ani, stabilită pentru săvârșirea (în perioada septembrie- decembrie 2010) a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ambele stabilite prin Sentința penală nr. 82 din 26.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul 740/45/2014, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 325/A din 22.09.2017 a ÎCCJ secția penală;

- pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a, lit. "b" și lit. "c" C. pen. vechi din 1968, (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale), pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. vechi din 1968, (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. vechi din 1968, aplicate prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași

A fost înlăturat sporul de 6 (șase) luni închisoare aplicat.

A constatat că infracțiunile contopite și pentru săvârșirea cărora a fost condamnat inculpatul A. prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași, precum și prin Sentința penală nr. 82 din 26.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul 740/45/2014, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 325/A din 22.09.2017 a ÎCCJ secția penală, sunt concurente cu infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință, la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și, în consecință:

În baza dispozițiilor art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1968, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. prin Sentința penală nr. 82 din 26.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2014, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 325/A din 22.09.2017 a ÎCCJ secția penală, și prin Sentința penală nr. 277 din 22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 222 din 22.03.2019 a Curții de Apel Iași, cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, aplicând inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, rezultând o pedeapsă totală de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 35 din C. pen. din 1968, s-au contopit pedepsele complementare aplicate pentru infracțiunile concurente și a aplicat inculpatului A. - alături de pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare - pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. vechi (ultimul dintre ele constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale) pe o durată de 4 ani, executarea acestei pedepse urmând a se realiza potrivit art. 66 C. pen. vechi din 1968.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 35 din C. pen. din 1968, a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală și complementară rezultantă, și pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. vechi (ultimul constând în interzicerea dreptului de dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăți comerciale), care se va executa pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. vechi, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. reținerea de o zi.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 261/29.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul promovat de inculpatul apelant A. împotriva Sentinței penale nr. 284 din data de 13.04.2020 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017, fiind menținută sentința atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 261 din data de 29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, a formulat contestație în anulare contestatorul A., în temeiul art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2022.

Contestatorul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desființarea Deciziei penale 261/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017 și în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătându-se că la data la care, atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar s-au pronunțat, exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv intervenția prescripției răspunderii penale ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Astfel, raportat la fapta de evaziune fiscală săvârșită de către inculpat în perioada de 20.09.2010 - 20.12.2010, așa cum s-a reținut în Sentința penală nr. 284/13.04.2020, pronunțată de către Tribunalul Iași, menținută prin Decizia penală nr. 261 din 29 martie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Iași, la data pronunțării sentinței penale, cât și a deciziei penale, s-a susținut că a intervenit o cauză ce înlătură răspunderea penală, respectiv a intervenit prescripția răspunderii penale în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Prin încheierea din 26.10.2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul contestator A. cu privire la Decizia penală nr. 261/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017. În temeiul art. 430 C. proc. pen., a dispus suspendarea executării Sentinței penale nr. 284/13.04.2020, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2017, în baza căreia a fost emis Mandatul de executare nr. x/29.03.2021. S-a dispus punerea în libertate a contestatorului condamnat A. daca nu este reținut sau privat de libertate în altă cauză. Totodată, s-a stabilit termen pentru judecarea contestației în anulare.

Prin Decizia penală nr. 1035 din 21.12.2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 261 din 29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017, a desființat decizia penală anterior menționată, întrucât a existat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, și a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 284 din 13.04.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2017.

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. x/29.03.2021, emis în baza sentinței penale anterior menționate.

În esență, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași, analizând incidența cauzei de încetare a procesului penal, prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a reținut că data săvârșirii faptei este 3.02.2011, iar termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, raportat la limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., termen care, la momentul pronunțării Deciziei penale nr. 261 din 29.03.2021 era împlinit, încă din 1.02.2019. Totodată, a apreciat că este lipsit de relevanță faptul că atât instanța de fond cât și Curtea de Apel au statuat că legea veche este legea mai favorabilă inculpatului, în contextul în care nu a fost analizată, în cauză, incidenta prescripției răspunderii penale.

A menționat Curtea de Apel Iași că legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

În esență, s-a precizat că instanța de apel nu a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, din perspectiva Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, iar Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26.04.2018 nu avea caracter interpretativ, astfel încât, în mod retroactiv, de la momentul primei decizii privind dispozițiile art. 155 C. pen. (aprilie 2018) acest text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 284 din 13.04.2020 pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2017, sentință pe care a desființat-o integral, în latură penală.

Rejudecând cauza, în limitele desființării, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1), lit. f) C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale și Hotărârea Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 67 din 25.10.2022, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 5 C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. a depus la data de 3.02.2011 declarația D394 nr. 1270 prin care a declarat operațiuni de achiziție fictive de la S.C. C. S.R.L. care ar fi avut loc în semestrul II/2010, înregistrate în evidența contabilă, în scopul diminuării masei impozabile și sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 299.251 RON.

S-a precizat că în raport de data săvârșirii faptei, respectiv 3.02.2011, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, acestea fiind de la 2 la 7 ani închisoare, și de termenul de prescripție incident în cauză, conform art. 154 lit. c) C. pen., respectiv de 8 ani, rezultă că la data de 2.02.2019 a intervenit prescripția răspunderii penale.

În acest sens, s-a menționat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 și Hotărârea nr. 67 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 25.10.2022, instituția prescripției răspunderii penale este o instituție de drept material căreia îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Totodată, s-a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 s-a statuat cu efect obligatoriu și retroactiv că urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, în lipsa intervenției legiuitorului, nu a fost reglementat vreun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, și, ca urmare, prescripția specială a răspunderii penale este lipsită de aplicabilitate.

Curtea de Apel Iași a reținut că orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care această din urmă instanță s-a pronunțat în mod definitiv constituie o chestiune intrată în puterea lucrului judecat, însă chestiunea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale a inculpatului din perspectiva Deciziei cu efect retroactiv a Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 nu a făcut obiect de dezbateri în fața instanței de apel și raportat la data pronunțării deciziei nici nu avea cum să facă.

În consecință, ținând seama de Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale și Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67 din 25.10.2022, ulterioare soluționării definitive a cauzei în care a fost pronunțată sentința penală vizată de prezentul apel și având caracterul retroactiv, aplicabil nu doar cauzelor pendinte la momentul publicării deciziei, în raport de care rezultă că a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, prevăzut de art. 154 lit. c) C. pen., în lipsa reglementării de către legiuitor a unor cauze exprese de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, Curtea de Apel Iași a admis apelul și rejudecând cauza, în limitele desființării, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 C. pen.

*****

Împotriva Deciziei nr. 273 din data de 15.03.2023 și a Deciziei nr. 1035 din 21.12.2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2022, a formulat recurs în casație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În cuprinsul motivelor de recurs, Ministerul Public a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin procuror, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, considerând că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin procuror, a susținut că Decizia penală nr. 1035 din 21.12.2022 a Curții de Apel Iași, prin care s-a admis contestația în anulare, s-a desființat decizia din apel și s-a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 284/2020 a Tribunalului Iași și Decizia penală nr. 273/15.03.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției, sunt nelegale întrucât:

- în rejudecarea cauzei, instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 261/29.03.2021 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

- instanța a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

În esență, în motivarea cererii, procurorul a arătat că în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Iași, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanța de fond prevederile C. proc. pen. din 1969 și ale legislației speciale în vigoare la data faptelor, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanța de fond față de situația juridică a inculpatului. În apel, soluția instanței de fond a fost menținută ca efect al respingerii ca nefondate a apelului promovat de inculpat.

Or, s-a susținut că Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, ca și decizia Înaltei Curți nr. 67/25.10.2022, pe care instanța care a avut de judecat contestația în anulare și-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, vizează aplicarea prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, lege penală ce nu a fost aplicată situației juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv.

Prin urmare, în opinia recurentului, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea deciziilor Curții Constituționale, decât prin reanalizarea de către instanța care a judecat contestația în anulare a legii penale mai favorabile situației sale juridice, aspect care însă vizează fondul cauzei judecată deja definitiv și care nu mai putea fi reluată pe calea contestației în anulare.

S-a menționat că prin aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele sancționate prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispozițiile art. 123 din C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituționale), însemnă că instanța a aplicat o lex tertia contestatorului condamnat, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și jurisprudenței în materie.

S-a arătat prin cererea de recurs în casație că inculpatul contestator A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale și practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat, lege penală care a fost stabilită ca fiind C. pen. din 1969.

Astfel, s-a susținut că prin aplicarea față de contestatorul A., în mod direct în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, după condamnarea sa definitivă, a dispozițiilor Noului C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) C. pen. în forma rezultată după Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 însemnă că instanța care a avut de soluționat contestația a reanalizat legea penală mai favorabilă, tocmai pentru a exclude aplicarea lex tertia, aspect de natură a aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/2017

A considerat recurentul că în condițiile în care legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin Decizia nr. 261/29.03.2021 ca fiind legea veche, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidența prescripției în cauză prin raportare la dispozițiile art. 122 - 124 din C. pen. din 1969 și nu la cele prev. de art. 154 lit. d) din Noul C. pen.. A precizat că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel), și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

În concret, s-a menționat că, în raport cu data săvârșirii faptei, 03.02.2011, la data pronunțării Deciziei nr. 261 din 29.03.2021, termenul prescripției speciale de 16 ani pentru infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.), nu se împlinise.

În opinia recurentului, Hotărârea nr. 67/2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Decizia nr. 67/2022 se referă explicit la faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.. Or, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanță în baza legii vechi și a pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale.

Cadrul legal de aplicare a legii noi, mai favorabile, cazurilor definitiv judecate sub legea veche este descris de art. 6 C. pen. și nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Contestația în anulare care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2022 al Curții de apel Iași este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.

A arătat procurorul că, în speță, prin cererea sa, contestatorul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desființarea Deciziei penale nr. 261/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul x/2017 și în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestație în anulare, prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză.

Or, s-a arătat că, în speță, prin Decizia penală nr. 261/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul x/2017, instanța de apel a stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

A susținut recurentul că aplicarea textului de lege susținut de contestator ar fi fost posibilă în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale a României, doar dacă instanța de apel ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

Or, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale și practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 261/29.03.2021 a Curții de Apel Iași. Acestuia i-a fost stabilită legea penală mai favorabilă C. pen. din 1969, și a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a subliniat că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestației în anulare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a creat în favoarea contestatorului o lex tertia.

În consecință, pentru motivele expuse în cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casație, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea Deciziilor penale nr. 273/2023 din data de 15.03.2023 și nr. 1035/21.12.2022, pronunțate în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

La data de 18.05.2023, au fost depuse la dosarul cauzei concluziile scrise formulate de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin care se solicită admiterea recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 21.06.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2023, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2022 și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, decizia recurată a fost criticată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare este incident în situația în care se constată că prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În concret, prin recursul în casație formulat în cauză, Parchetul a criticat soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A., ca urmare a reținerii incidenței art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susținând recurentul că deciziile Curții de Apel Iași pronunțate în cauză prin care s-a admis contestația în anulare și s-a dispus rejudecarea apelului și decizia pronunțată în apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sunt nelegale, întrucât în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Iași, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanțe prevederile C. pen. din 1969 și ale legislației speciale în vigoare la data faptelor, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanțele de fond și apel.

Prin urmare, în opinia recurentului, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, susținând că prin decizia atacată, în rejudecarea cauzei, instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 261/29.03.2021 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect și de asemenea, instanța a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Verificând decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. a fost determinată de greșita admitere a contestației în anulare, soluție bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Așadar, examinând legalitatea deciziei pronunțate, Înalta Curte reține că, în mod eronat, Curtea de Apel Iași a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că în cauză este aplicabil cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că inculpatul contestator A. a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor relative la prescripția răspunderii penale.

În concret, valorificând cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., vizând intervenirea prescripției răspunderii penale în cazul inculpatului A., subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 261/A/29.03.2021 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași a dispus, în rejudecarea apelului, încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din 03.02.2011).

Așa cum s-a reținut în speță, prin sentința instanței de fond, nr. 284 din 13.04.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În cauză, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. a depus la data de 03.02.2011 declarația D394 nr. 1270, prin care a declarat operațiuni de achiziție fictive de la S.C. C. S.R.L., care ar fi avut loc în sem. II/2010, înregistrate în evidența contabilă, în scopul diminuării masei impozabile și sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 299.251 RON (în echivalent 53.314 euro), din care TVA = 182.451 RON și impozit pe profit = 116.800 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin decizia instanței de apel, nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului A. împotriva Sentinței penale nr. 284 din data de 13.04.2020 a Tribunalului Iași, fiind menținută sentința primei instanțe.

Se reține că, prin sentința instanței de fond, definitivă prin decizia din apel, nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speță, în temeiul art. 5 C. pen. - aplicabil între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speță este vechea reglementare în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății și nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând așadar în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată astfel că, în această situație, în cauza de față, ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispozițiile art. 6 C. pen. aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche și care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Art. 6 C. pen. reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, astfel:

Art. 6. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1) - (6).

Astfel, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale.

Deopotrivă, Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 C. pen. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.

Totodată, relevante sunt și cele statuate prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, (publicată în Monitorul Oficial nr. 646 din 14 iulie 2023), prin care s-au stabilit cu titlu obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., următoarele:

"1. Dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză.

În prezenta cauză, prin aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, se constată că instanța a creat o lex tertia în situația contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și jurisprudenței în materie.

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din C. pen., Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, s-a statuat că prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Or, prin decizia pronunțată în cauză în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași ca urmare a admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și rejudecării apelului în aceste limite, instanța de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât așa cum s-a arătat acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanța de apel a aplicat dispoziții din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situației juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia contrar dispozițiilor legale și deciziilor Curții Constituționale.

Aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iași și pe care instanța și-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

Mecanismul juridic la care a apelat instanța de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranșată în cauză, cu titlu definitiv, prin Decizia penală nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași, prin soluția dispusă instanța invocând în mod eronat efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022.

Într-adevăr prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, însă efectele acestei decizii nu pot fi valorificate retroactiv și asupra raporturilor juridice asupra cărora instanțele de judecată s-au pronunțat definitiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și cu atât mai mult în situația unor hotărâri definitive care nu au fost întemeiate pe dispozițiile din codul în vigoare.

De altfel, din perspectiva problemei de drept în discuție, hotărârea Curții Constituționale atestă în mod explicit existența, cel mult a unei erori de judecată și nu a unei erori de procedură, astfel încât nici din această perspectivă, efectele sale nu puteau fi valorificate în prezenta cauză, definitiv soluționată la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată de asemenea că raționamentul instanței de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen. și deci exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situația cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestații în anulare), cât și de decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituțional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor anterior menționate, consecința greșitei admiteri a contestației în anulare în prezenta cauză a determinat pronunțarea unui hotărâri nelegale în apel, urmare a aplicării dispozițiilor C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă și astfel, constatând că în această situație este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ce impune pronunțarea soluției prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., de admitere a recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, în înlăturarea greșitei aplicări a legii se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iași.

În consecință, pentru motivele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..

Va casa decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..

Casează decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN