ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, reclamanta B.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

a solicitat anularea deciziei din 24 aprilie 2009 a Directorului General al Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a Ordinului Ministerului Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1626 din 26 iunie 2009, emiterea deciziilor

necesare privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând

diferența de 50% din salariul de bază, neacordate ca urmare a aplicării actelor

a căror anulare o solicită, cât și pentru înregistrarea în cartea de muncă a acestora.

Reclamanta a susținut,

în esență, faptul că la momentul promovării acțiunii, O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională, astfel că deciziile și ordinele date în aplicarea acestei

ordonanțe sunt lipsite de temei legal.

Reclamanta a invocat și

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 606/2009, susținând că legiuitorul a creat o

situație discriminatorie prevăzând un nivel de salarizare diferențiat în raport

de calitatea de nou angajat.

Prin sentința civilă

nr. 60 din 7 mai 2010, Curtea de Apel Bacău a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

formulată de reclamanta B.D., având două capete de cerere principale, respectiv

anularea deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A.

și anularea Ordinului nr. 1626 din 26.06.2009 emis de Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și două capete de cerere accesorii referitoare

la plata drepturilor salariale și efectuarea de mențiuni în cartea de muncă, care

urmează soarta cererilor principale.

A reținut instanța că

excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată în ceea ce privește capetele

principale de cerere, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece toate cererile adresate pârâților

s-au referit la acordarea sporului pentru gestionarea fondurilor europene și nu

la revocarea actelor a căror anulare se solicită.

Recursul declarat de reclamanta

B.D. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel a fost admis de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 5503 din 9 decembrie 2010, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurenta-reclamantă a solicitat,

în principal, anularea deciziei din 24 aprilie 2009 a Directorului General al Agenției

de Plăți și Intervenție și a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale nr. 1626 din 26 iunie 2009, prin care a fost eliberată din funcția de director

executiv adjunct al Centrului Județean A.P.I.A. Neamț și respectiv, numită în funcția

de director coordonator adjunct al Centrului Județean A.P.I.A. Neamț, motivat de

faptul că O.U.G. nr. 37/2009, ce a constituit temeiul legal al celor două acte administrative,

a fost declarată neconstituțională, fapt ce atrage anularea acestora.

Conform înscrisurilor

depuse la dosar, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată la 9

decembrie 2009.

A reținut instanța de

recurs că reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea dedusă judecății în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în contextul

în care, în M. Of., Partea I nr. 758/6.11.2009 a fost publicată Decizia nr. 1257/2009

a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

este neconstituțională.

Astfel fiind, conform

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acțiunea se introduce direct la instanța

de contencios administrativ competentă, nefiind obligatorie plângerea prealabilă

conform art. 7 alin. (5) din aceeași Lege.

Rejudecând cauza în fond,

după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5503 din 9 decembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea

de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 51 din 1 aprilie 2011, a hotărât următoarele:

- a respins excepția tardivității

primului capăt de cerere în anularea deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă

de Directorul general al A.P.I.A., invocată de pârâta A.P.I.A., reținând, în esență,

că acțiunea a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, raportat la data de 6 noiembrie 2009 (când a fost publicată

în M. Of. al României Decizia nr. 1257/2009 prin care Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009) și data formulării acțiunii, respectiv

7 decembrie 2009;

- a respins excepția lipsei

de obiect al celui de-al treilea capăt de cerere, invocată de pârâta A.P.I.A., reținând

că reclamanta a solicitat despăgubiri echivalente cu diferența de drepturi salariale

de 50% din salariul de bază, neacordate ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009,

a H.G. nr. 606/2009 și a actelor administrative a căror anulare o solicită, începând

cu luna iulie 2009, iar împrejurarea că, prin Ordinul nr. 3193/2009, salariul reclamantei

a fost majorat cu 75% nu are relevanță pentru perioada anterioară lunii decembrie;

- a respins excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 606/2009, invocată de reclamanta B.D., reținând că art.

4 din hotărârea Guvernului este în acord cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 1/2004

și ale art. 2 din Legea nr. 490/2004, în aplicarea cărora a fost emis actul;

- a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamantă;

- a anulat decizia

nr. 623 din 22 aprilie 2009 emisă de Directorul General al A.P.I.A. și Ordinul

nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii pădurilor și dezvoltării rurale;

- a obligat pe pârâții

să-i plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferența de 50% din salariul

de bază pentru perioada 1 iulie-22 decembrie 2009.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 623 din

24 aprilie 2009 emisă de Directorul general al A.P.I.A., reclamanta a fost eliberată

din funcția publică de director executiv adjunct la Centrul Județean Neamț din cadrul

A.P.I.A., funcție

desființată

în baza art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, reclamantei acordându-i-se un preaviz

de 30 de zile la a cărui expirare urma să fie eliberată din funcție.

Eliberarea reclamantei

din funcția respectivă a fost consecința exclusivă a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009, nefiind menționate alte împrejurări care să conducă la eliberarea reclamantei

din funcție.

Ulterior, reclamanta s-a

prezentat la concursul organizat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 pentru ocuparea funcției

de director coordonator adjunct la aceeași instituție și, prin Ordinul nr. 1626/2009

emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, a fost numită în

funcția de director coordonator adjunct.

Instanța a constatat,

însă, că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009, publicată în M. Of., Partea I, nr. 668/6.10.2009, astfel că, la momentul

pronunțării prezentei hotărâri nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale pe baza

cărora s-a dispus eliberarea reclamantei din funcție.

Mai mult decât atât, Curtea

de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1257/2009, publicată în M. Of., Partea I,

nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice este neconstituțională.

Având în vedere cele reținute

de Curtea Constituțională, că o menținere a actelor administrative contestate, care

au fost emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție

supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv

al autorității publice emitente. De vreme ce a fost declarat neconstituțional actul

normativ care a constituit temeiul actelor administrative contestate, nu mai există

niciun temei pentru a se reține că aceste acte ar fi emise cu respectarea supremației

Constituției.

A mai reținut instanța

că anularea actelor administrative nelegale implică înlăturarea oricăror efecte

produse pentru trecut de aceste acte, astfel că este întemeiată cererea de obligare

a pârâților la plata diferenței de 50% din salariul de bază pentru perioada 1iulie-22

decembrie 2009.

În ceea ce privește cererea

de obligare la emiterea deciziilor necesare înregistrării în carnetul de muncă a

evoluției situației juridice a reclamantei, instanța a constatat că este neîntemeiată,

întrucât, din carnetul de muncă depus în copie la dosar, rezultă că au fost înregistrate

toate schimbările intervenite în raportul de serviciu al reclamantei.

Împotriva sentinței civile

nr. 51 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

din

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul-pârât invocă inadmisibilitatea cererii de chemare

în judecată, susținând că reclamanta nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile,

conform dispozițiilor art. 7 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Printr-o a

doua critică din recurs, recurentul-pârât invocă excepția lipsei calității procesuale

pasive a ministerului față de primul capăt de cerere, având ca obiect anularea Deciziei

nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A., susținând că

este terț față de raporturile de serviciu stabilite între reclamantă și pârâta A.P.I.A.

Pe fondul

cauzei, recurentul-pârât susține, în esență, că în mod netemeinic și nelegal instanța

de fond a dispus obligarea ministerului la plata de despăgubiri, reprezentând diferența

de 50% din salariul de bază pentru perioada 1 iulie-22 decembrie 2009, întrucât

cererea de acordare a despăgubirilor este subsidiară cererii în anulare și este

admisibilă numai în măsura în care se face dovada faptului că cererea principală

a fost formulată cu respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004, așa cum rezultă

din interpretarea dispozițiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și ale

art. 1 alin. (6), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Or, susține recurentul-pârât că reclamantei în incumba obligația de a face dovada

îndepliniri procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând

cauza, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, în raport cu dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

După cum rezultă

din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit instanța

cu o cerere având ca obiect

două capete principale, respectiv anularea deciziei nr. 623

din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A. și anularea Ordinului

nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, și

două capete de cerere accesorii referitoare la plata drepturilor salariale și efectuarea

de mențiuni în cartea de muncă, care urmează soarta cererilor principale.

Față de împrejurarea că,

prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1626/2009 emis de ministrul

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, este neîntemeiată critica din recurs

referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care are calitatea de emitent al acestui act

contestat.

Critica din recurs referitoare

la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi primită, întrucât

această chestiune a fost dezlegată irevocabil de instanța de recurs în cadrul primului

ciclu procesual, când, prin decizia nr. 5503 din 9 decembrie 2010, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut

că, deoarece reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea în temeiul art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în contextul în care, în

M. Of., Partea I nr. 758/6.11.2009, a fost publicată Decizia nr. 1257/2009 a Curții

Constituționale, prin care s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009,

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, este

neconstituțională, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii plângerii prealabile.

În acest sens, sunt lipsite de echivoc dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, conform cărora „În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct

la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere

de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I”.

Pentru aceleași argumente,

este neîntemeiată și critica din recurs referitoare la obligarea pârâților la plata

despăgubirilor, atâta timp cât susținerile recurentului se raportează tot la inadmisibilitatea

cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, instanța

reține că nu se contestă faptul că actele contestate au fost emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

care, la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea

de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului

prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului

de posturi care se desființează”.

De asemenea, este necontestat

că prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări

formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această

ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată

de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit

cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului(…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor

publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct

ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată

în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost

declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și pct. 26,

art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul

O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

În esență, instanța de

fond a motivat că actele administrative atacate sunt nelegale, întrucât au fost

emise în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională

a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate, soluție legală

și temeinică, având în vedere că, raportat la art. 126 alin. (6) din Constituție

și art. 9 din Legea nr. 554/2004, este lipsit de efecte juridice un act administrativ

care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost

declarate ca fiind neconstituționale.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o

ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale,

dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a

procedat, de altfel, în cauza de față.

Pe cale de consecință,

în mod corect instanța a dispus anularea actelor contestate și, în consecință, a

dispus obligarea pârâților la plata despăgubirii reprezentând diferența de 50% din

salariul de bază pentru perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2009, data eliberării

din funcție, și data de 22 decembrie 2009, când, prin Ordinul nr. 3193/2009, salariul

reclamantei a fost majorat cu 75%.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea n.554/2004 sau art. 304

1

din C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 51 din 1 aprilie 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie

2011.