ÎCCJ, Decizia nr. 185/2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 27 mai 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015 privind sancționarea B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., - E., A. S.R.L., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.A., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.A., R. S.A., S. S.A., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L. și Y. S.A. pentru încălcarea art. 5 alin. 1 din Legea concurenței și a art. 101 alin. 1 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene;

- anularea tuturor actelor unilaterale emise de Consiliul Concurenței, prin care i s-a refuzat accesul la toate documentele din dosarul de investigație, cu încălcarea dreptului la apărare.

În subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea, în baza principiului proporționalității, a cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, respectiv de 607.214 RON, cu obligarea autorității publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5208 din data de 28 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea reclamantei A. S.R.L., a anulat, în parte, Decizia Consiliului Concurenței nr. 13/04.04.2015, doar în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE; a respins în rest acțiunea și a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 35.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 3879 din 7 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 5208 din 28 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată, în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.

A respins recursul declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017 și a sentinței nr. 5208 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A dispus restituirea către recurentul pârât Consiliul Concurenței a sumei de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform încheierii din data de 5 noiembrie 2020.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 3879 din 7 iulie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, arătând că aceasta este potrivnică hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și 11 și art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 4053 din 20 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca lipsită de interes, cererea de repunere în termen formulată de revizuentă.

A respins cererea de revizuire declarată de revizuenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3879 din 7 iulie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Prealabil, Înalta Curte a respins cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii, ca lipsită de interes, constatând că nici intimata și nici instanța nu au ridicat problema respectării termenului de formulare a cererii de revizuire, așa cum acesta este reglementat distinct pentru cele trei motive de revizuire invocate în prezenta cale de atac.

În motivare, s-a arătat că litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 310/2018, ceea ce înseamnă că revine instanței de revizuire sarcina de a analiza existența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. exclusiv prin raportare la efectul negativ al autorității de lucru judecat, consacrat prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că nu există identitatea de părți cerută de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. în cauzele ce au format obiectul dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 și nr. w/2015, aspect ce nu este contestat de revizuentă, ci considerat irelevant în economia dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a reținut că necesitatea existenței identității de părți, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., decurge atât din interpretarea literală a textului de lege, dar și din însăși rațiunea existenței instituției juridice a autorității de lucru judecat.

Cu privire la al doilea motiv de revizuire invocat, instanța a reținut că pornește tot de la pretinsa discordanță dintre calificarea dată de instanța de recurs ce a pronunțat decizia atacată cu privire la natura normelor ce guvernează dreptul Consiliului Concurenței de a constata și sancționa faptele anticoncurențiale, față de instanțele ce au soluționat dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea prevederilor acestui text de lege, a rezultat faptul că legiuitorul a avut în vedere ipoteza conflictului dintre legea națională și legislația Uniunii Europene, soluționat de instanța a cărei deciziei se cere a fi retractată, în favoarea normei interne, astfel că este admisibilă o atare cerere de revizuire numai în contextul în care instanța, aflată în prezența unui conflict de reglementare, dă eficiență normei interne, deși aceasta este contrară reglementării consfințite prin normele de drept ale Uniunii Europene.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora modificarea cererii de chemare în judecată poate fi făcută numai până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat. Dispozițiile alin. (3) dispun în sensul că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

În speță, primul termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată a fost 17 noiembrie 2015, cererea modificatoare fiind depusă la data de 29 iunie 2017, așadar cu mult peste termenul legal instituit de lege.

Prin urmare, în lipsa acordului expres al pârâtului, sancțiunea modificării cererii de chemare în judecată peste termenul imperativ prevăzut de art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ. este decăderea, cu consecința respingerii ca tardivă a cererii adiționale (modificatoare/completatoare).

În speța de față, reclamanta a investit instanța chiar cu acțiunea în anularea actului administrativ. Deci, dreptul instanței de a invoca nulitatea din oficiu este înlăturat de principiul disponibilității. Astfel, instanța nu va putea să intervină iura proprio, să se autosesizeze cu alte motive de nulitate, peste cele invocate deja de reclamant, întrucât s-ar încălca limitele disponibilității; cu această motivare, instanța de recurs a înlăturat critica reclamantei la adresa legalității soluției de respingere, ca tardiv formulată, a cererii adiționale.

S-a constatat că, în realitate, revizuenta solicită instanței să retracteze Decizia nr. 3879/07.07.2021 prin însușirea opiniei acesteia, potrivit căreia problematica prescripției dreptului autorității de concurență de a aplica sancțiunea contravențională este o chestiune de ordine publică, ce poate fi invocată oricând și chiar din oficiu de instanță.

Instanța de revizuire a reținut că, în contextul în care revizuenta nu a identificat, pe de o parte, care sunt acele norme de procedură care instituie un tratament diferențiat în privința acțiunii întemeiate pe dreptul intern față de cele ce vizează încălcări ale dreptului Uniunii și, pe de altă parte, nici o jurisprudență a instanței europene care să susțină punctul de vedere al acesteia, potrivit căruia valorificarea instituției prescripției dreptului Consiliului Concurenței la aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea Legii nr. 21/1996 trebuie să urmeze un alt regim decât cel prevăzut de legislația internă pentru contestarea deciziilor acestei instituții, nu este demonstrată pronunțarea Deciziei nr. 3879/07.07.2021 cu încălcarea principiului preeminenței dreptului european, ci faptul că nemulțumirea revizuentei este cauzată strict de opinia îmbrățișată de instanța de recurs cu privire la chestiunea limitelor învestirii instanței de contencios administrativ, opinie ce nu poate fi reformată pe calea revizuirii.

Instanța a respins și argumentele revizuentei, potrivit cărora aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 se impune în virtutea efectului general obligatoriu al deciziilor instanței de contencios constituțional, arătând că admisibilitatea căii de atac a revizuirii pentru acest motiv comportă îndeplinirea condițiilor expres prevăzute de legiuitor în acest scop, cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale.

Recursul

Împotriva acestei decizii, la 20 februarie 2023, revizuenta A. S.R.L. a formulat recurs.

A susținut incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la nemotivarea deciziei recurate, pentru că instanța a adăugat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o condiție neprevăzută de lege, respectiv aceea a posibilității de promovare a revizuirii exclusiv pentru încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat.

A arătat că instanța a încălcat norme de procedură civilă, prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținând că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi presupus existența triplei identități de părți, obiect și cauză.

A apreciat că decizia recurată este nelegală prin aplicarea și interpretarea greșită a legii, precum și prin încălcarea normelor de procedură incidente în materie, făcând referire la regimul juridic în vigoare al autorității de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 430-432 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, autoritatea de lucru judecat are două efecte juridice: unul pozitiv (considerentele decizorii poartă și ele autoritate de lucru judecat) și unul negativ (caz în care discutăm despre tripla identitate de părți, obiect și cauză).

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., atât considerentele decisive (care sprijină dispozitivul hotărârii), cât și cele decizorii (care sprijină soluția dată cu privire la o chestiune litigioasă/aspect litigios apărut incidental în proces și care nu este cuprinsă în dispozitivul hotărârii) beneficiază de efectele autorității de lucru judecat.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea lucrului judecat astfel cum era denumită sub imperiul vechii legislații) nu presupune întrunirea condiției triplei identități, ci existența unei legături între aspectul litigios supus judecății în cel de-al doilea proces și același aspect, tranșat definitiv de către o instanță printr-o hotărâre judecătorească anterioară.

Recurenta a susținut că interpretarea restrictivă reținută de instanța de revizuire, potrivit căreia autoritatea de lucru judecat referită de motivul de revizuire de la pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. ar privi exclusiv efectul negativ al autorității de lucru judecat este complet neîntemeiată, textul nefăcând nicio distincție în acest sens. De asemenea, nu există niciun motiv întemeiat pentru care autoritatea de lucru judecat să fie redusă la aspectul negativ al acesteia consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât regimul juridic [la care face trimitere în mod corespunzător art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] al acestei instituții este mult mai complex, fiind reglementat de dispozițiile art. 430-432 C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța a interpretat greșit prevederile legale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În plus, instanța de judecată a respins cererea de revizuire apreciind că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 310/2018, cauza fiind începută înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ; dar această chestiune nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și revizuenta nu și-a putut pregăti apărări pe acest aspect, ceea ce duce la încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și egalității părților în procesul civil.

Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului împotriva Deciziei nr. 4053/20.09.2022 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, rejudecarea revizuirii și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 3879/07.07.2021 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, cu consecința admiterii recursului formulat de recurentă și respingerii recursului formulat de Consiliul Concurenței; de asemenea, obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată.

Apărările părților

La 18 aprilie 2023, intimatul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. A invocat practică judiciară, deciziile nr. 394/2020, nr. 859/2020 nr. 480/2020, nr. 1509/2020, nr. 2612/2020, nr. 4783/2020 nr. 577/2020, nr. 1026/2020, nr. 1662/2020, nr. 930/2020, nr. 2061/2022, nr. 388/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată; iar subsumat acestei critici, a apreciat că instanța a adăugat dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o condiție nouă, neprevăzută de lege, și anume posibilitatea de promovare a revizuirii exclusiv prin încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Analizând această susținere, Înalta Curte reține că recurenta pretinde că decizia este motivată superficial, pentru că nu indică unde art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar limita revizuirea exclusiv la ipoteza încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat; ca urmare, constată că se invocă, în realitate, o greșită aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și va analiza această critică din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere situațiile când instanța aplică greșit un text de lege.

Înalta Curte reține că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării litigiului civil pendinte, 27 mai 2015) "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite."

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerințe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire s-a susținut că Decizia nr. 3879 din 7 iulie 2021 este potrivnică hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015, întrucât a fost stabilită diferit natura juridică a normelor ce guvernează dreptul Consiliului Concurenței (nulitate imperativă norme de ordine publică sau, dimpotrivă, norme de ordine privată).

Se reține că prin Decizia nr. 3879/07.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a soluționat recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurentul-pârât Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 5208 din 28 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, hotărâre judecătorească prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat în parte decizia nr. 13/14.04.2015, respectiv doar în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE, acțiunea fiind respinsă în rest.

Pe de altă parte, Decizia nr. 3853/24.06.2021 a fost pronuntață în dosarul nr. x/2015, ce avea ca părți pe X. împotriva Consiliului Concurenței, iar Decizia nr. 3852/24.06.2021 a fost dată în dosarul nr. x/2015, desfășurat între W. și Consiliului Concurenței.

Din analiza acestor hotărâri judecătorești, se desprinde concluzia că părțile dosarelor sunt diferite; ca urmare, așa cum a reținut și instanța de revizuire, contrar susținerilor recurentei, în speță nu se poate reține contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identității de părți făcând de prisos analizarea celorlalte condiții impuse de evocatul text normativ.

Trebuie subliniat că interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 513 alin. (4) (forma în vigoare la data demarării litigiului civil) din același cod, impun concluzia că prin motivul de revizuire arătat legiuitorul a avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, iar nu și pe cel pozitiv.

De fapt, recurenta nu contestă această realitate, ci susține că lipsa identității părților nu prezintă relevanță, față de conținutul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat; cu alte cuvinte, ceea ce s-a stabilit în litigiile x/2015 și y/2015, natura juridică imperativă a normelor ce reglementează prescripția, se impune și în litigiul pendinte, finalizat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În primul rând, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi aplicabil în speță, după cum a detaliat instanța de revizuire, când a determinat legea procesuală aplicabilă în speță, cu respectarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

La rândul său, instanța de recurs constată că prezentul litigiu a fost început la data de 27 mai 2015, care este data la care a fost înregistrată pe rolul instanțelor cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2015, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018;

În analiza cererii de revizuire formulată, instanța de revizuire avea obligația de a se raporta la efectul negativ al autorității de lucru judecat, consacrat prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, cum de altfel a și procedat, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate, câtă vreme până la data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu constituia motiv de revizuire.

Prin urmare, în contextul legislativ aplicabil cauzei de față, doar încălcarea efectului negativ al instituției autorității de lucru judecat poate fi sancționat prin calea extraordinară de atac a revizuirii, iar nu și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

În plus, chiar depășind chestiunea aplicării legii procesual civile, în cauza de față nu este întrunită identitatea de părți, condiție prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum s-a detaliat anterior.

Nici critica privind nemotivarea hotărârii nu poate fi reținută, deși recurenta nu a dat detalii suplimentare cu privire la ce aspecte din considerente le consideră nelegale, nici nu a arătat care aspecte sunt străine de fondul cauzei sau contradictorii, susținând doar că motivarea deciziei ar fi superficială.

Cu privire la aceste motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reamintește părților că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță, cu referire la art. 425 C. proc. civ.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța a detaliat, printr-o amplă motivare, soluția de respingere a cererii de revizuire, arătând, într-o maniera clară, că nu este întrunită condiția identității de părți, așa cum este prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanța de revizuire a detaliat modul în care a stabilit forma legii procesuale aplicabile în cauză, reținând că procesul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, astfel că revine instanței de revizuire sarcina de a analiza existența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. exclusiv prin raportare la efectul negativ al autorității de lucru judecat, consacrat prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Recurenta a mai susținut și incidența pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pentru că ar fi fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor contradictorialității, dreptului la apărare, egalității părților și legalității, pentru că nu ar fi pus în discuția părților un aspect important reținut în considerente, respectiv că, în cauză, nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte urmează să respingă aceste critici, având în vedere că textele de lege la care face recurenta referire, respectiv art. 8, art. 13 și art. 14 C. proc. civ., ce reglementează egalitatea părților, dreptul la apărare și contradictorialitatea au fost respectate, cum reiese din cele consemnate în practicaua deciziei recurate, termen de judecată la care revizuenta a beneficiat de o reprezentare juridică prin avocat și când părțile au pus concluzii orale ample, pe toate aspectele puse în discuție.

Împrejurarea că instanța a detaliat în considerentele deciziei legea procesuală aplicabilă în cauză, prin raportare la data declanșării litigiului, nu are valențele pe care încearcă recurenta să i le confere, nefiindu-i încălcate drepturile procesuale.

În realitate, aceste detalii sunt argumente care sprijină soluția pronunțată, chestiuni care se referă la consolidarea soluției, cum prevede art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Mai mult, împrejurarea că instanța a stabilit legea procesuală aplicabila cauzei nu este de natură a schimba soluția dată cererii de revizuire, câtă vreme domeniul de aplicare al art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rămâne circumscris triplei identități de obiect, părți și cauză.

De altfel, instanța de revizuire a extins consideretele deciziei, arătând, totodată, că valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la cadrul normativ în vigoare după apariția Legii nr. 310/2018 privește oricum identitatea de parte (care nu este întrunită în cauză) și, totodată, pronunțarea unor hotărâri judecătorești care tranșează diferit chestiuni litigioase nu semnifică încălcarea lucrului judecat, ci, eventual, o jurisprudență neunitară, care însă nu poate fi remediată pe calea revizuirii, în condițiile temeiului de drept indicat de parte, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4053 din 20 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2023.