ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2023

Ședința publică din data de 28 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Prin cererea înregistrată sub numărul x/2015 la data de 28.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 13 din data de 14.04.2015, privind sancționarea B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., J. S.A., K. S.R.L., De L. S.R.L., M. S.A., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.A., S. S.A., T. S.A., A. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.A. pentru încălcarea art. 5 alin. 1 din Legea concurenței și a art. 101 alin. 1 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ("Decizia" sau "Decizia atacată");

- anularea tuturor actelor unilaterale emise de Consiliul Concurenței prin care i s-a refuzat accesul la toate documentele din dosarul de investigație, cu încălcarea dreptului la apărare: - documentul având număr de ieșire x/26.09.2014 ("Refuzul nr. 2"), ca răspuns la solicitarea reclamantei nr. x/22.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. x/22.09.2014 ("Revenirea nr. 2"); - documentul având număr de ieșire x/11.09.2014 ("Refuzul nr. 1"), ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. 2500/09.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. x/09.09.2014 ("Revenirea nr. 1"), reprezentând refuzuri față de revenirile făcute de reclamantă ca urmare a documentului având număr de ieșire x/18.08.2014, ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. x/12.08.2014, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. x/12.08.2014 ("Solicitarea inițială de acces la dosar"), prin care s-a acordat acces doar la o parte dintre documentele din dosarul de investigație.

Iar, în subsidiar, reclamanta a solicitat:

- reducerea în baza principiului proporționalității a cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, respectiv de 3.193.541 RON; - cu obligarea autorității publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamantei de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Prin încheierea din 30 martie 2017 s-a admis excepția tardivității modificării acțiunii prin Notele de ședință depuse la data de 16 februarie 2017.

Prin sentința nr. 2691 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării capătului de cerere privind anularea adreselor nr. x/11.09.2014 și nr. y/26.09.2014, ambele emise de pârâtul Consiliul Concurenței.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI.

A anulat, în parte, Decizia Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015, doar în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE.

A respins, în rest, acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, să se admită în totalitate cererea formulată de reclamantă.

Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat cerere de recurs prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, admiterea excepției tardivității cererii de anulare a Adreselor nr. x/11.09.2014 și nr. y/26.09.2014, precum și respingerea, în tot, a acțiunii introductive în ceea ce privește anularea deciziei nr. 13/2015

1.4. Prin decizia civilă nr. 6131 de la data de 21 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 30 martie 2017 și a sentinței civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția, instanța de recurs a reținut că, în esență, în realitate, instanța fondului și-a întemeiat soluția în urma unei analize incomplete a legalității Ordinului nr. 122/2016 și totodată lipsită de pertinență, întrucât investigația închisă prin ordinul anterior menționat a privit relația între alte întreprinderi.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, soluția de închidere a investigației deschise împotriva Z. și furnizorii săi a fost dispusă în considerarea faptului că nu s-a demonstrat existența unor înțelegeri de fixare a prețurilor de revânzare și nu prin săvârșirea vreunei erori de drept cu privire la aprecierea caracterului anticoncurențial al relației dintre Z. și furnizorii săi, desfășurate în coordonate comparabile cu cele practicate între A. și furnizorii săi.

Înalta Curte a constatat că investigația Consiliului Concurenței, desfășurată cu privire la reclamantă și cea închisă prin Ordinul nr. 122/2016 nu a vizat același tip de înțelegeri, fiind exclusă, astfel, nu numai similaritatea dar și comparabilitatea situațiilor în care s-au aflat întreprinderile investigate, neexistând niciun temei pentru a proceda la anularea sancțiunii aplicate reclamantei prin raportare la concluziile unei investigații privitoare la alt gen de raporturi comerciale.

Prin urmare, soluția primei instanțe, de anulare a deciziei nr. 13/2015, deși a constatat că a fost respectată procedura de emitere a actului administrativ contestat și sunt îndeplinite toate condițiile pentru a califica înțelegerile convenite între reclamantă și cei trei retaileri (C., D. și B.), investigași de pârât, ca fiind un acord anticoncurențial prin obiect, reflectă aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, astfel că recursul pârâtului a fost admis pentru acest motiv, cu consecința casării sentinței atacate, rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva Deciziei nr. 6131 de la data de 21 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și pct. 11 C. proc. civ. și ale art. 21 din Legea nr. 554/2004, cererea întemeiată pe disp. C. proc. civ. fiind respinsă, ca tardivă, prin încheierea de ședință de la data de 11 noiembrie 2022, instanța acordând termen pentru continuarea judecății întemeiate pe dispozițiile privind revizuirea cuprinse în legea contenciosului administrativ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de recurs a menținut în mod nelegal soluția privind tardivitatea cererii din data de 16.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București prin încheierea din data de 30.03.2017.

Astfel, instanța a nesocotit complet dreptul Uniunii Europene, respectiv pe de o parte, principiul securității juridice și, pe de altă parte, Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 21 ianuarie 2021 în cauza C-308/19 - Consiliul Concurenței împotriva X. S.R.L..

Dintr-o primă perspectivă, modalitatea în care instanța de recurs a aplicat și interpretat normele privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, precum și a instituțiilor nulității și prescripției sunt de natură a aduce atingere principiului securității juridice consacrat la nivelul CJUE și a condus la concluzia de neacceptat a posibilității instanței de a acoperi o cauză de nulitate vădită a unui act administrativ prin refuzul nejustificat al acesteia de a-1 analiza.

Principiul securității juridice este consacrat prin normele de drept european (e.g. art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE), motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, acesta trebuie să fie aplicat cu prioritate față de normele de drept intern.

Principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze".

Acest principiu are un conținut variabil făcând referire nu doar la securitate juridică și încredere legitimă, ci și la previzibilitatea, accesibilitatea și inteligibilitatea legii.

Prin urmare, aplicarea ad litteram de către instanța de recurs a art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și a instituțiilor nulității și prescripției, cu ignorarea completă a particularităților cauzei derivând atât din natura cauzei (de contencios administrativ) și a raporturilor juridice deduse judecății, cât și din circumstanțierile efectuate la nivelul dreptului Uniunii Europene cu trimitere directă și exclusivă la prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni este de natură a aduce atingere principiului securității juridice în chiar substanța sa.

A invocat revizuenta practica instanței de control judiciar, respectiv Decizia nr. 6224/08.12.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, cu privire la cererea de modificare sau de completare a acțiunii de la fond formulate la data de 26.02.2016 și 06.04.2016.

A precizat revizuenta că, contrar celor reținute de instanța de recurs, cererea formulată în data de 16.02.2017 nu se circumscrie unei veritabile cereri modificatoare în sensul art. 204 alin, (1) C. proc. civ., fiind exclusiv o cerere de întregire care a vizat prezentarea unor argumente suplimentare în fundamentarea aceleiași pretenții - anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015.

Ca atare, soluția nelegală a instanței de recurs poate fi lesne circumscrisă unei veritabile denegări de dreptate, aceasta alegând în mod nejustificat să mențină o soluție incorectă în detrimentul unei analize judicioase a cursului prescripției dreptului Consiliului Concurenței la aplicarea sancțiunii.

Or, în măsura în care instanța constata că o dispoziție legală este de natură să aducă atingere securității juridice, aceasta era obligată să înlăture de la aplicare norma de drept intern în cazul de față și să dea prevalentă principiilor dreptului UE.

De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O. (blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale [...]".

Dimpotrivă, instanța de recurs a validat posibilitatea Consiliului Concurenței de a aplica o sancțiune contravențională chiar dacă termenul de prescripție este depășit, ceea ce a condus la pronunțarea hotărârii cu încălcarea principiului securității juridice.

Așa fiind, pentru a asigura respectarea de către Statul Român a obligațiilor asumate prin Tratatul de Aderare la UE, se impune revizuirea hotărârii atacate pentru a înlătura încălcarea dreptului UE săvârșită prin această hotărâre.

Se prevalează partea revizuentă de constatările Curții Constituționale, care a reținut, prin Decizia nr. 1039/5.12.2012 că:

"[...] dispozițiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, sub aspectul reglementării motivului de revizuire referitor la încălcarea dreptului Uniunii Europene printr-o hotărâre irevocabilă, reflectă tocmai materializarea obligației asumate de autoritățile statului român, inclusiv cea judecătorească, de a garanta aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene."

În al doilea rând, a arătat revizuenta că soluția nelegală a instanței de recurs cu privire la pretinsa tardivitate a motivelor privind prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională încalcă atât principiul securității, cât și Hotărârea pronunțată în cauza C-308/19 din a cărei interpretare reieșea fără putință de tăgadă nulitatea deciziei de sancționare pentru intervenirea prescripției.

Așa cum a statuat și ÎCCJ prin Hotărârea Prealabilă nr. 45/2016, cererea de revizuire este admisibilă nu doar în cazul care hotărârile CJUE sau dispozițiile de drept unional nu au fost invocate pe parcursul procesului, ci și în cazul în care, deși invocate, acestea nu au fost tratate de instanță.

Soluția instanței de recurs nesocotește statuările în cauza C-308/19 Whiteland în contextul în care, din interpretarea textului legal aplicabil ratione temporis, rezultă că termenul de prescripție aplicabil faptelor reținute în Decizie putea fi întrerupt doar de acțiunile întreprinse în scopul declanșării unei investigații (cel mai târziu eveniment întreruptiv fiind emiterea ordinului de investigație), nu și de acțiunile ulterioare declanșării.

Prevederile legale privind întreruperea termenului de prescripție reprezintă o excepție de la regula generală privind cursul continuu și neîntrerupt al prescripției, motiv pentru care acestea sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, condițiile de întrerupere a prescripției trebuie prevăzute expres de lege, nu pot fi extinse prin analogie sau interpretate extensiv.

Este prin urmare nelegală interpretarea acestor norme potrivit cărora întreruperea termenului de prescripție operează pe tot parcursul investigației și în total dezacord cu caracterul imperativ al normelor prescripției care nu permit extinderea și instituirea unor cauze de întrerupere exclusiv pe cale jurisprudențială.

Totodată, unica interpretare care poate fi în mod legal și valid oferită sintagmei de "în scopul investigării" este aceea că aceasta vizează inițierea/declanșarea investigației, și nu desfășurarea acesteia.

În privința altor societăți, ICCJ a dezlegat deja și constatat că, ținând cont de ansamblul elementelor regimului de prescripție în cauză, nu există un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie încălcări.

În linie cu orientările deciziei CJUE anterior amintite, și instanța de recurs, sesizată cu aceeași chestiune de drept trebuia să aibă în vedere elementele care dovedesc cu deosebită claritate că nu se relevă în cauză ipoteza unui risc sistemic de impunitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod eronat, a constatat că reglementarea internă asigura premisele pentru aplicarea, de către Consiliul Concurenței, a unor sancțiuni efective și disuasive pentru încălcări ale dreptului concurenței, fiind respectat principiul efectivității." - paragraful 170 din decizia nr. 3852/24.06.2021, paragraful 168 din decizia nr. 3853/24.06.2021.

În concluzie, având în vedere argumentele expuse mai sus, a solicitat instanței să constate că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului preeminenței dreptului UE, motiv pentru care se impune schimbarea acesteia în sensul admiterii recursului formulat de A. și respingerii recursului formulat de Consiliul Concurenței.

Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate și tinde la o critică pe fond a soluției care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

Interpretarea și aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să țină seama de jurisprudența obligatorie a instanței supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

În consecință, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existența unei incompatibilități între raționamentul juridic aplicat de hotărârea revizuită și necesitatea preeminenței dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituției României, preeminență raportată atât la conținutul tratatelor și al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât și la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Noțiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" și "implementare a dreptului UE" au un înțeles autonom care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudență a CJUE.

Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situația juridică din litigiu și dreptul european. Apropierea situației de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudență CJUE.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, revizuenta susține prin argumentele invocate, cel puțin parțial, că instanța de recurs ar fi pronunțat hotărârea care face obiectul revizuirii cu încălcarea prevederilor dreptului UE, astfel că, revizuirea este admisibilă.

Din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, reiese că, problema de drept, care a determinat soluția pronunțată de ÎCCJ se referă la legislația internă, într-un domeniu care vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legale relative la calificarea cererii formulate în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională a amenzii de către intimatul Consiliul Concurenței.

Sunt neîntemeiate criticile expuse de revizuentă privind încălcarea principiului securității juridice și al echivalenței, principii consacrate la nivel european, în condițiile în care, în mod just, a fost reținut în cauză că a fost respectată procedura de emitere a actului administrativ contestat și erau îndeplinite toate condițiile pentru a califica înțelegerile convenite între revizuenta - reclamantă și cei trei retaileri (C., D. și B.), investigați de Coinsiliul Concurenței, ca fiind un acord anticoncurențial prin obiect.

Ca atare, cu respectarea dispozițiilor legale incidente speței, instanța de control judiciar, la emiterea deciziei contestate pe calea revizuirii de față, a apreciat că soluția de la fondul pricinii reflecta aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, și în consecință a admis cererea de recurs, respingând, în integralitate criticile reclamantei.

Pe calea revizuirii însă, se aduc critici de către partea declarantă relative la insasi legitimitatea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a căror justa aplicare a făcut-o instanța in cauza, reținând ca societatea a depus tardiv o cerere modificatoare a acțiunii introductive.

Abordarea revizuentei din perspectiva arătată în paragraful anterior este nefundamentata, în condițiile in care, in mod evident, respectarea de către instanța a normelor de procedura civila ce instituie anumite termene pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata nu este de natura a constitui încălcarea principiului securității juridice, ci reprezintă o expresie a aplicării principiului legalității, care trebuie in mod necesar corelat cu principiul disponibilității, astfel cum s-a reținut si in jurisprudența Curții Constituționale prin Decizia nr. 860 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2016.

Înalta Curte reține că, inclusiv la nivel unional, procedura de soluționare a cererilor introductive de instanța urmează aceleași principii consacrate la nivel național (principiul legalității ce presupune obligația părtilor de a îndeplini actele de procedura in termenele stabilite de lege sau de judecător, de a contribui la derularea fara întârziere a procesului, urmărind, astfel, finalizarea acestuia, principiul disponibilității etc), fara ca aceasta sa semnifice o încălcare a principiului securității juridice

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, din perspectiva celor anterior reținute, că sunt neîntemeiate susținerile revizuentei referitoare la nerespectarea principiilor echivalenței și securității juridice reglementate la nivelul UE în raport de interpretarea dată dispozițiilor art. 204 din C. proc. civ.

Aceste principii ale dreptului UE, în caz de nerespectare, pentru a constitui motive de natură să conducă la revizuirea deciziei instanței de recurs, trebuie invocate prin raportare la o materie în care competența statului membru este cel puțin partajată cu cea a Uniunii. Or, materia reglementării concurenței de maniera în care este dedusă judecății în prezenta cauză nu lasă loc de interpretare și nu atrage incidența dreptului unional în detrimentul normei de drept național.

Prin urmare, în lipsa dovedirii prealabile a unui element care să atragă incidența dreptului UE, invocarea principiilor echivalenței și securității juridice este lipsită de pertinență în calea de atac a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 21 din Legea 554/2004.

Referitor la critica din cererea de revizuire formulată de partea declarantă A. în sensul ca instanța de recurs nu a făcut niciun fel de analiza sau de referire la conținutul Hotărârii din cauza C-308/19, reține Înalta Curte că, dacă s-ar fi ajuns in etapa analizei pe fond a motivului de nulitate privind prescripția aplicării sancțiunii, instanța de judecată ar fi trebuit să aibă în vedere considerentele deciziei pronunțate în cauza unională.

Or, așa cum reiese din motivarea hotărârii atacate cu revizuire, instanța de recurs a menținut soluția primei instanțe, considerând tardiv formulat acest motiv de nulitate, care în mod corect nu a mai fost dedus judecații pe fond.

Prin urmare, pretinsa încălcare a priorității dreptului european, respectiv a hotărârii preliminare pronunțate de CJUE in cauza Whiteland, este lipsita efect, atât timp cat soluția instanței unionale nu putea fi valorificata decât in contextul unei evaluări pe fond a argumentelor A. privind prescripția aplicării sancțiunii, în măsura in care acest motiv de nulitate ar fi fost invocat cu respectarea termenelor legale și nu ar fi fost considerat tardiv formulat.

Ca atare, nici cel de-al doilea motiv de revizuire prin care se invocă încălcarea dreptului prioritar al UE nu are susținere și urmează a fi înlăturat în consecință.

Referitor la solicitarea din cererea de revizuire privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte reține că, partea a precizat cuantumul acestora (32743.08 RON- filele x și urm. din dosar) și în ce constau (onorariu de avocat), depunând și dovezi ale efectuării acestora, conform înscrisurilor atașate la dosar.

În acord cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluționare a cererii de revizuire, care urmează a fi respinsă, constată Înalta Curte că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de revizuentă, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenții.

Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse, se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru motivele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea revizuentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2023.