ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2896/2013

Asupra conflictului

negativ de competență;

Din examinarea

lucrărilor dîn dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Aleșd, Ia data de 03 decembrie 2012 sub nr. 2508/178/2012 creditoarea

SC J.P.C. SRL, cu sediul ales în N., jud. Bihor a solicitat emiterea unei ordonanțe

care să conțină somația de plată împotriva debitoarei SC D.I. SRL Sebeș, cu sediul

social în Sebeș, cu privire Ia suma de 8274,89 RON, reprezentând debit principal

conform facturilor scadente și neachitate, sumă care să fie actualizată cu indicele

de inflație din data efectuării.

În motivarea cererii,

creditoarea a arătat că i-a livrat marfă debitoarei, care a fost preluată fără obiectiuni,

dar aceasta a refuzat plata prețului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 2 din OUG 119/2007, art. 274, art. 93 C. proc. civ. și

art. 48 C. com.

Prin sentința

civilă nr. 179/2013 Judecătoria Aleșd a admis excepția necompetenței sale teritoriale

invocată dîn oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Alba lulia.

Pentru a dispune

astfel, Judecătoria Aleșd, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță de plată, în favoarea Judecătoriei

Alba lulia, judecătorie în circumscripția căreia își are sediul principal debitoarea

SC D.I. SRL, respectiv în Sebeș, jud. Alba, reținând că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile legale care reglementează competența teritorială alternativă.

Judecătoria Alba

lulia prin sentința civilă nr. 1948/2013 din 10 mai 2013 a admis excepția necompetenței

sale teritoriale, invocată din ofiou, și în consecință, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd.

A constatat intervenit

conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Ia Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța

astfel, Judecătoria Alba lulia a reținut faptul că, creditoarea a înțeles să sesizeze

Judecătoria Aleșd în circumscripția căreia își are sediul principal, că în cauzele

privitoare la bunuri, altele decât cele prevăzute de art. 13 - 18 C. proc. civ.,

necompetență teritorială este una de ordine privată, că ia primul termen nu a fost

invocată nici o excepție de necompetență teritorială de ordine privată, că instanța

nu o putea invoca din oficiu, dat fiind faptul că potrivit art. 12 C. proc. civ.,

reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit

art. 19 C. proc. civ., părțile pot înlătura competența teritorială, de ordine privată.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricină, în temeiul dispozițiilor

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competența, stabilind

competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd, pentru

următoarele considerente:

Obiectul litigiului

îl constituie emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată, în conformitate

cu prevederile OUG nr. 119/2007, împotriva debitoarei SC D.I. SRL cu sediul social

în Sebeș, jud. Alba, cu privire la suma de 8274,69 RON, reprezentând debit principal

conform facturilor scadente și neachitate, sumă care să fie actualizată cu indicele

de inflație din data efectuării plății.

Dispozițiile

art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 stabilesc că cererea privind creanța de plată

a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în

primă instanță, iar alin. 4 al aceluiași articol statuează că judecătorul verifică

din oficiu competența instanței, procedând conform legii.

Rezultă că, prin

dispozițiile art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat, legiuitorul a impus

în sarcina judecătorului învestit cu o cerere privind somația de plată obligația

de a verifica din oficiu competența instanței, fără nici o distincție în funcție

de caracterul normelor de competență, de ordine publică sau de ordine privată. Însă,

prin edictarea acestor norme legale, legiuitorul a făcut trimitere la dreptul comun,

respectiv la normele C. proc. civ. referitoare Ia competența materială și teritorială.

În cauză, raționamentul

Judecătoriei Aleșd conform căruia poate ridica din oficiu excepția necompetenței

teritoriale, este eronat, întrucât ar echivala practic cu instituirea unui caz de

competență teritorială exclusivă în materii unde legiuitorul nu a avut această intenție.

Altfel spus, dacă

s-ar interpreta acest text normativ în mod separat și necorelat cu alte dispoziții

legale, s-ar ajunge ia concluzia că toate cazurile de competență teritorială relativă

s-ar transforma în situații în care s-ar putea invoca din oficiu excepția necompetenței

teritoriale, conferindu-i acesteia din urmă un caracter absolut, de ordine publică

în toate ipotezele.

Totodată, această

concluzie este greșită, și în raport de prevederile art. 159

1

alin.

(3) C. proc. civ. care statuează în mod imperativ făptui că „necompetență de ordine

privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau când întâmpinarea

nu este obligatorie, cel mai târziu Ia prima zi de înfățișare".

Diferența între

necompetență de ordine publică și cea de ordine privată se menține în ceea ce privește

persoanele care o pot invoca. Astfel, necompetență de ordine publică va putea fi

invocată atât de părți, indiferent de poziția procesuală, cât și de instanță, în

timp ce necompetență de ordine privată va putea fi invocată doar de către pârât,

prin întâmpinare, iar dacă aceasta nu este obligatorie, la prima zi de înfățișare,

înainte de a se da cuvântul pe fond.

Prin urmare, față

de dispozițiile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc

și expres faptul că necompetență teritorială relativă poate fi invocată doar de

pârât, că Ia primul termen de judecată nu a fost invocată nici o excepție de necompetență

teritorială de ordine privată, că instanța nu o putea invoca din oficiu și având

în vedere faptul că creditoarea a înțeles să sesizeze Judecătoria Aleșd cu cererea

de chemare în judecată, în circumscripția căreia își are sediul principal, iar pe

de altă parte debitoarea nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenței

teritoriale în favoarea acestei instanțe, în raport și de dispozițiile art. 12

C. proc. civ. care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente, coroborate cu cele ale art. 19 din același cod care prevăd că părțile

pot înlătura competența teritorială, de ordine privată, se constată că aceasta este

instanța competentă să soluționeze pricina.

Cum, în cazul

competenței teritoriale alternative, reclamanta are dreptul de a alege între instanțele

competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a fixat

în mod definitiv competența instanței respective.

Așa fiind,

Înalta Curte urmează a stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze

cererea formulată de reclamanta SC J.P.C. SRL SRL Bihor în contradictoriu cu debitoarea

SC D.I. SRL Sebeș, față de considerentele anterior expuse și de dispozițiile

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., este Judecătoria Aieșd, căreia i se va trimite

dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Aieșd.

Irevocabilă,

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 septembrie 2013.