ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2896/2013

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor dîn dosar, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd, Ia data de 03 decembrie 2012 sub nr. 2508/178/2012 creditoarea SC J.P.C. SRL, cu sediul ales în N., jud. Bihor a solicitat emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată împotriva debitoarei SC D.I. SRL Sebeș, cu sediul social în Sebeș, cu privire Ia suma de 8274,89 RON, reprezentând debit principal conform facturilor scadente și neachitate, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație din data efectuării. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că i-a livrat marfă debitoarei, care a fost preluată fără obiectiuni, dar aceasta a refuzat plata prețului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 din OUG 119/2007, art. 274, art. 93 C. proc. civ. și art. 48 C. com. Prin sentința civilă nr. 179/2013 Judecătoria Aleșd a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată dîn oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Aleșd, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță de plată, în favoarea Judecătoriei Alba lulia, judecătorie în circumscripția căreia își are sediul principal debitoarea SC D.I. SRL, respectiv în Sebeș, jud. Alba, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale care reglementează competența teritorială alternativă.

Judecătoria Alba lulia prin sentința civilă nr. 1948/2013 din 10 mai 2013 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din ofiou, și în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Ia Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Alba lulia a reținut faptul că, creditoarea a înțeles să sesizeze Judecătoria Aleșd în circumscripția căreia își are sediul principal, că în cauzele privitoare la bunuri, altele decât cele prevăzute de art. 13 - 18 C. proc. civ., necompetență teritorială este una de ordine privată, că ia primul termen nu a fost invocată nici o excepție de necompetență teritorială de ordine privată, că instanța nu o putea invoca din oficiu, dat fiind faptul că potrivit art. 12 C. proc.

civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit art. 19 C. proc. civ., părțile pot înlătura competența teritorială, de ordine privată. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competența, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl constituie emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată, în conformitate cu prevederile OUG nr. 119/2007, împotriva debitoarei SC D.I.

SRL cu sediul social în Sebeș, jud. Alba, cu privire la suma de 8274,69 RON, reprezentând debit principal conform facturilor scadente și neachitate, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație din data efectuării plății. Dispozițiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 stabilesc că cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar alin. 4 al aceluiași articol statuează că judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând conform legii. Rezultă că, prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat, legiuitorul a impus în sarcina judecătorului învestit cu o cerere privind somația de plată obligația de a verifica din oficiu competența instanței, fără nici o distincție în funcție de caracterul normelor de competență, de ordine publică sau de ordine privată.

Însă, prin edictarea acestor norme legale, legiuitorul a făcut trimitere la dreptul comun, respectiv la normele C. proc. civ. referitoare Ia competența materială și teritorială. În cauză, raționamentul Judecătoriei Aleșd conform căruia poate ridica din oficiu excepția necompetenței teritoriale, este eronat, întrucât ar echivala practic cu instituirea unui caz de competență teritorială exclusivă în materii unde legiuitorul nu a avut această intenție. Altfel spus, dacă s-ar interpreta acest text normativ în mod separat și necorelat cu alte dispoziții legale, s-ar ajunge ia concluzia că toate cazurile de competență teritorială relativă s-ar transforma în situații în care s-ar putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, conferindu-i acesteia din urmă un caracter absolut, de ordine publică în toate ipotezele.

Totodată, această concluzie este greșită, și în raport de prevederile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. care statuează în mod imperativ făptui că „necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu Ia prima zi de înfățișare". Diferența între necompetență de ordine publică și cea de ordine privată se menține în ceea ce privește persoanele care o pot invoca. Astfel, necompetență de ordine publică va putea fi invocată atât de părți, indiferent de poziția procesuală, cât și de instanță, în timp ce necompetență de ordine privată va putea fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, iar dacă aceasta nu este obligatorie, la prima zi de înfățișare, înainte de a se da cuvântul pe fond.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc și expres faptul că necompetență teritorială relativă poate fi invocată doar de pârât, că Ia primul termen de judecată nu a fost invocată nici o excepție de necompetență teritorială de ordine privată, că instanța nu o putea invoca din oficiu și având în vedere faptul că creditoarea a înțeles să sesizeze Judecătoria Aleșd cu cererea de chemare în judecată, în circumscripția căreia își are sediul principal, iar pe de altă parte debitoarea nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenței teritoriale în favoarea acestei instanțe, în raport și de dispozițiile art. 12 C. proc. civ. care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, coroborate cu cele ale art. 19 din același cod care prevăd că părțile pot înlătura competența teritorială, de ordine privată, se constată că aceasta este instanța competentă să soluționeze pricina.

Cum, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamanta are dreptul de a alege între instanțele competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența instanței respective. Așa fiind, Înalta Curte urmează a stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea formulată de reclamanta SC J.P.C. SRL SRL Bihor în contradictoriu cu debitoarea SC D.I. SRL Sebeș, față de considerentele anterior expuse și de dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., este Judecătoria Aieșd, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aieșd. Irevocabilă, Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2013.