ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2015

HOTĂRÂRE

02.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1053/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia la data de 13 august 2014, sub nr. x/176/2014, creditoarea SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC B. SRL, emiterea unei ordonanțe de plată pe seama debitoarei pentru suma de 16.573,25 RON, inclusiv TVA, reprezentând debit neachitat conform facturii fiscale emisă ca urmare a prestării serviciilor în favoarea acesteia, la care se adaugă dobânda legală aferentă creanței, calculată de la scadența facturii până la data efectivă a plății, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013, art. 113 C. proc. civ., în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei și art. 223 C. proc. civ.

Debitoarea, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba lulia, având în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ. și art. 7 din contractul încheiat între părți.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba lulia, invocată de către debitoare prin întâmpinare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, prin sentința nr. 2031 din 30 septembrie 2014, declinând competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivarea sentinței sale, Judecătoria Alba lulia a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanța a constatat astfel că, potrivit înscrisurilor administrate la dosar, domiciliul pârâtului se află în localitatea Constanța, jud. Constanța, iar dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care în contractul încheiat între părți nu este stabilită în mod expres executarea obligațiilor contractuale în circumscripția Judecătoriei Alba lulia sau competența de soluționare a cererilor derivate din contract în favoarea acestei instanțe. Pe cale de consecință, instanța a reținut că în cauză singurele dispoziții aplicabile sub aspectul determinării competenței teritoriale de soluționare a cererii sunt cele prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente alte dispoziții speciale care să stabilească o competență exclusivă în favoarea Judecătoriei Alba lulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 07 noiembrie 2014, iar la prim termenul din 15 ianuarie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, în invocarea acestei excepții, instanța a avut în vedere următoarele aspecte și dispoziții legale:

Contrar opiniei primei instanțe învestită cu soluționarea cererii, în speță ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 113 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează unul dintre cazurile de competență alternativă. Astfel, potrivit art. 2 din contractul încheiat între părțile în litigiu „obiectul prezentului contract îl reprezintă prestări servicii terasamente și consolidări cale ferată în șantier Alba lulia, zona Vințu de Jos-Coșlariu”. Așadar, părțile au prevăzut expres în cuprinsul contractului care este locul executării acestuia, trimiterea făcută de aceștia în cuprinsul art. 7 din același contract la „dreptul comun” neputându-se interpreta în sensul că s-au referit expres la regula generală în materie, prevăzută la art. 107 C. proc. civ., ci la întreaga reglementare a competenței din cuprinsului Codului de procedură civilă.

În lumina dispozițiilor anterior arătate, reclamantul putea introduce acțiunea fie la Judecătoria Alba lulia, în temeiul art. 113 alin. (3) C. proc. civ., fie la Judecătoria Constanța, în temeiul art. 107 C. proc. civ., iar alegerea îi revenea acestuia, exclusiv, conform art. 116. C. proc. civ.

Reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Alba lulia, iar prin introducerea acțiunii s-a stabilit în mod definitiv competența instanței respective. În aceste condiții, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Constanța instanța mai întâi învestită a trecut peste voința reclamantului, fiind astfel încălcat principiul disponibilității acțiunii civile.

În consecință, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 393/2015 din 22 ianuarie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Alba lulia și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut următoarele:

În prezenta cauză, instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată pe seama debitoarei, reclamanta urmărind valorificarea unui drept de creanță, deci cu o acțiune personală.

În raport de aceste precizări, se constată că în speță se pune în discuție excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, care se supune dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ., arată că în cazul acțiunilor pesonale competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâții, astfel că în cauză suntem în prezenta unei competențe teritoriale de rodine privată, iar nu de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Întrucât aceste norme sunt de competență teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În speță, în fața primei instanțe sesizate (Judecătoria Alba lulia) pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale, analizată de către instanță, care a constatat că în cauză nu sunt incidente alte dispoziții care să stabilească o competență exclusivă în favoarea Judecătoriei Alba lulia.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a declinării de competență, Judecătoria Constanța, secția civilă, a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, cum greșit s-a procedat în cauză.

Se reține că legiuitorul a reformat sistemul excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepțiile de necompetență de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepțiile de necompetență de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

În condițiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepția de necompetență de ordine privată, instanța de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeași excepție, indiferent dacă ar fi pusă în discuție din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părților, fiind depășit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecință, în urma declinării de competență dispusă de prima instanță, instanța de trimitere este obligată să soluționeze litigiul cu care a fost învestită, cu excepția necompetenței de ordine publică, invocată în condițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabilit competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.