ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2261/2014

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 10047/311/2012 creditoarea SC P. SRL Tătulești a chemat în judecată pe debitoarea SC L.P. SRL București, solicitând emiterea ordonanței a solicitat emiterea ordonanței care să conțină somația de plată pentru suma de 20.771,2 lei, reprezentând obligații de plată restante și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza relațiilor comerciale dintre părți, a livrat debitoarei mărfuri conform facturilor însușite de debitoare prin ștampliă și semnătură, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă și, deși a notificat-o, potrivit art. 720 1 C. proc.

civ., invitând-o la conciliere directă, debitoarea nu a achitat debitul. În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și art. 720 1 C. proc. civ. Prin sentința nr. 4584 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Slatina a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând, în esență că O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cuprinde dispoziții speciale doar în materia competenței materiale - art. 2 alin. (1), as.fel că, în ceea ce privește competența teritorială, aplicabile sunt dispozițiile de drept comun. Astfel, reținând incidența art. 7 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se îndreaptă la instanța sediului ei principal, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, constatând că sediul debitoarei se află în circumscripția acestei instanțe. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC P. SRL Tătulești, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 219 din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 25 septembrie 2013 sub nr. 26897/300/2013.

Prin sentința civilă nr. 959 din 27 ianuarie 2014, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, verificându-si din oficiu competența, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența art. 12 C. proc. civ., care reglementează competența alternativă și, în raport de faptul că creditoarea a ales instanța de la sudiul său, iar debitoarea nu a invocat excepția de necompetență teritorială, a concluzionat că odată exprimată opțiunea creditoarei, instanța inițial învestită nu-și poate declina din oficiu competența soluționării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Slatina, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cererile în materie se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei. Prin norma instituită la alin. (3) al aceluiași articol, legiuitorul a statuat în sarcina judecătorului obligația de a verifica din oficiu competența instanței, aspect ce vizează competența materială, nu cea teritorială, care este reglementată în ceea ce privește procedura somației de plată, prin normele dispozitive de competență teritorială relativ-alternativă, prevăzute de C. proc.

civ. În consecință, conform art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale relative poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare. Având în vedere că normele de competență teritorială relativă sunt norme de ordine privată, ce ocrotesc interese particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepție, opțiunea invocării revenind exclusiv părții interesate. Cum în cauza dedusă judecății, debitoarea SC L.P. SRL București este partea interesată și acesta nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Slatina, competența teritorială a acestei instanțe a fost stabilită în mod definitiv, excepția neputând fi invocată de însăși Judecătoria Slatina, situație ce echivalează cu încălcarea normei de competență teritorială de ordine privată.

Așa fiind, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea SC P. SRL Tătulești, împotriva debitoarei SC L.P. SRL București, în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.