ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2261/2014

Asupra

conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09

octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 10047/311/2012 creditoarea

SC P. SRL Tătulești a chemat în judecată pe debitoarea SC L.P. SRL București,

solicitând emiterea ordonanței a solicitat emiterea ordonanței care să conțină

somația de plată pentru suma de 20.771,2 lei, reprezentând obligații de plată

restante și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, creditoarea a arătat că în baza relațiilor comerciale dintre părți, a

livrat debitoarei mărfuri conform facturilor însușite de debitoare prin

ștampliă și semnătură, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă și, deși a

notificat-o, potrivit art. 720

1

C. proc. civ., invitând-o la

conciliere directă, debitoarea nu a achitat debitul.

În drept,

creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și art. 720

1

C. proc. civ.

Prin sentința nr.

4584 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Slatina a admis excepția propriei

necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând,

în esență că O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cuprinde

dispoziții speciale doar în materia competenței materiale - art. 2 alin. (1),

as.fel că, în ceea ce privește competența teritorială, aplicabile sunt

dispozițiile de drept comun.

Astfel,

reținând incidența art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea

împotriva unei persoane juridice de drept privat se îndreaptă la instanța

sediului ei principal, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București, constatând că sediul debitoarei se află în

circumscripția acestei instanțe.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC P. SRL Tătulești, care a

fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 219 din 27 iunie 2013, pronunțată

de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 25 septembrie 2013

sub nr. 26897/300/2013.

Prin sentința

civilă nr. 959 din 27 ianuarie 2014, Judecătoria Sectorului 2 București, secția

civilă, verificându-si din oficiu competența, a admis excepția necompetenței

sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție

în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea

soluției pronunțate, instanța a reținut incidența art. 12 C. proc. civ., care

reglementează competența alternativă și, în raport de faptul că creditoarea a

ales instanța de la sudiul său, iar debitoarea nu a invocat excepția de

necompetență teritorială, a concluzionat că odată exprimată opțiunea

creditoarei, instanța inițial învestită nu-și poate declina din oficiu

competența soluționării cauzei.

Analizând

actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit între cele

două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași

pricină, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în

favoarea Judecătoriei Slatina, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației

de plată, cererile în materie se depun la instanța competentă pentru judecarea

fondului cauzei.

Prin norma

instituită la alin. (3) al aceluiași articol, legiuitorul a statuat în sarcina

judecătorului obligația de a verifica din oficiu competența instanței, aspect

ce vizează competența materială, nu cea teritorială, care este reglementată în

ceea ce privește procedura somației de plată, prin normele dispozitive de

competență teritorială relativ-alternativă, prevăzute de C. proc. civ.

În consecință,

conform art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale

relative poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare, iar dacă

întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare.

Având în vedere

că normele de competență teritorială relativă sunt norme de ordine privată, ce

ocrotesc interese particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea

excepție, opțiunea invocării revenind exclusiv părții interesate.

Cum în cauza

dedusă judecății, debitoarea SC L.P. SRL București este partea interesată și

acesta nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei

Slatina, competența teritorială a acestei instanțe a fost stabilită în mod

definitiv, excepția neputând fi invocată de însăși Judecătoria Slatina,

situație ce echivalează cu încălcarea normei de competență teritorială de

ordine privată.

Așa fiind,

Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc.

civ. va stabili competența de soluționare a cererii de emitere a somației de

plată formulată de creditoarea SC P. SRL Tătulești, împotriva debitoarei SC

L.P. SRL București, în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se va trimite

dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.